Conform informațiilor oferite de Patriarhia Serbiei, în ziua de 25.11.2025, în renumita Mânăstire Visoki Dečani a avut loc Sărbătoarea de Întemeire a sfântului lăcaș, sărbătoarea Sfântului Rege Ștefan de Dečani, celebrată solemn în acest Sfânt Altar, printr-o Sfântă Liturghie oficiată de ÎPS Mitropolit Teodosie de Raška și Prizren, alături de ÎPS Ilarion de Novo Brdo și de peste cincizeci de clerici din mai multe Eparhii ale Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Încă de la primele ore ale dimineții, credincioși din toată regiunea au ajuns la mânăstire, astfel încât la slujba festivă s-au adunat peste o mie trei sute de suflete, venite să se închine la sfintele moaște ale Sfântului Rege Ștefan.
În predica sa liturgică, Episcopul Ilarion a transmis binecuvântările și salutările Sanctității Sale Patriarhul Porfirie al Serbiei, vorbind despre frumusețea cerească și puterea plină de har simțită în Mânăstirea Visoki Dečani.
După încheierea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Teodosie s-a adresat enoriașilor:
„Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Rege. Și într-adevăr, toți cei care v-ați adunat, din toată lumea, nu ați precupețit niciun efort și ați avut îndrăzneala și curajul să veniți astăzi aici.
Aceasta este exact ceea ce înseamnă să-l sărbătorim pe Sfântul nostru Rege. El ne-a adunat pe toți aici și, astăzi, se bucură cel mai mult în Ceruri și binecuvântează și dăruiește daruri fiecăruia în parte, așa cum un rege poate dărui daruri celor care sunt ai lui, care îi aparțin”.
Vorbind despre virtuțile Sfântului Rege, Mitropolitul Teodosie a adăugat:
„Sfântul Rege a fost împodobit cu multe virtuți. A fost rege, dar a fost și slujitor al poporului său. Nu și-a însușit faptul că era rege, pentru sine, ci l-a folosit pentru binele poporului său și, ca un bun păstor, și-a slujit poporul. Ceea ce l-a împodobit cel mai mult au fost înțelepciunea și blândețea, smerenia: înțelepciunea pe care ar trebui să o aibă un conducător și păstor al poporului său și o blândețe pe care nici călugării, nici altcineva nu o aveau.
Toată lumea i-a admirat smerenia și modul în care slujea Domnului, primind totul din mâna lui Dumnezeu, și suferința, și orice altceva, dar dăruindu-se Domnului nu numai pentru această viață trecătoare pe pământ, ci pentru veșnicie. De aceea, Domnul l-a proslăvit și l-a binecuvântat să ne construiască acest lăcaș minunat care a rezistat timpului, ispitelor, pericolelor, dușmanilor și iată-l puternic până în ziua de astăzi. În acest sfânt lăcaș se află sfintele moaște ale Sfântului rege, făcătoare de minuni, înmiresmate. Sfântul Rege nu a vrut niciodată să-și părăsească nici casa, nici această biserică. Unii au încercat să facă acest lucru, dar fără succes până în ziua de astăzi, și...” „Așa va fi, cu voia lui Dumnezeu, și în viitor”.
În ziua de 20.11.2025, s-au împlinit cinci ani de la trecerea în neființă a celui de binecuvântată pomenire Patriarh Irineu al Serbiei. Cu această ocazie, Preasfințitul Episcop Tihon de Moravița a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica Sfântului Mare Mucenic Prinț Lazăr, în cripta Bisericii Sfântul Sava din Vračar. A urmat o slujbă de pomenire în fața mormântului Patriarhului Irineu al Serbiei.
În data de 27 august 1930, părinții evlavioși Zdravko și Milijana Gavrilović din satul Vidova de lângă Čačak - și odată cu ei întregul neam sârb - au fost binecuvântați de Domnul cu nașterea unui copil de parte bărbătească, fiind botezat cu numele Miroslav.
A terminat școala primară în satul natal, apoi gimnaziul din Čačak și Seminarul Teologic din Prizren. Apoi, a absolvit Facultatea de Teologie din Belgrad. După terminarea serviciului militar, a fost numit suplinitor (profesor) la Seminarul Teologic din Prizren. Înainte de a prelua funcția de profesor în octombrie 1959, a fost hirotonit călugăr de către Patriarhul Gherman al Serbiei la Mânăstirea Racoviță, primind numele de monah Irineu. În ziua Sfintei Petka (Parascheva) din același an, în Biserica Ružica de pe Kalemegdan, a fost hirotonit la rang de ieromonah.
Pe când slujea ca profesor la Seminarul Teologic din Prizren, a fost trimis la Atena pentru studii postuniversitare. În 1969, a fost numit director al Școlii Monahale a Mânăstirii Ostrog, de unde s-a întors la Prizren în funcția de rector al renumitului Seminar Teologic. Din această funcție, în 1974, a fost ales Vicar al Patriarhului Sârb cu titlul de Episcop de Moravița. A fost ales Episcop de Niš, în 1975.
La Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe din 22 ianuarie 2010, a fost ales Arhiepiscop de Peci, Mitropolit de Belgrad-Karlovaci și Patriarh al Serbiei.
Patriarhul sârb Irineu a adormit în Domnul pe 20 noiembrie 2020, în Spitalul Militar pandemic „Karaburma” din Belgrad.
În data de 18 noiembrie 2025, a avut loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Belgrad promovarea colecției de lucrări Avva Iustin - Jurământul Tradiției.
Promovarea, la care a participat Sanctitatea Sa Patriarhul Sârb Porfirie, alături de numeroși invitați din viața bisericească și academică, a fost deschisă de preotul Prof. Dr. Sârboliub Uviparipovici, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă. În discursul său de bun venit, a subliniat că nu a fost vorba doar despre o prezentare formală a unei cărți, ci despre o întâlnire în jurul operei și personalității Cuviosului Iustin din Celie, a cărui amprentă duhovnicească și teologică este profund înrădăcinată în istoria facultății.
Între vorbitorii participanți la conferința științifică, ale căror lucrări sunt prezentate în colecție, s-au numărat: Mitropolitul de Bačka Dr. Irineu, Protopopul-Stavrofor Prof. Dr. Vladimir Vukašinović și Diaconul Prof. Dr. Vladan Tatalović. Prezentările lor au dat amploare și profunzime prezentării cărții, fiecare din propria perspectivă dezvăluind semnificația teologiei Sfântului Iustin în epoca modernă.
Colecția prezentată reunește șaisprezece lucrări din cadrul conferinței științifice dedicată semnificativului triplu-jubileu: 130 de ani de la naștere, 45 de ani de la adormirea în Ceruri și 10 ani de la mutarea sfintelor moaște ale Cuviosului Iustin din Celie. După cum s-a subliniat, lucrările nu oferă doar analize academice, ci dezvăluie și teologia experiențială pe care Sfântul Iustin a făurit-o printr-o relație vie cu Hristos și viața continuă în Biserică.
Primul vorbitor, prof. dr. Vladan Tatalović, a subliniat că volumul "Avva Iustin – Zălogul Predaniei" nu este doar o publicație științifică, ci o mărturie a memoriei vii și a responsabilității în fața operei Cuviosului Iustin din Celie. El a reamintit că teologia Sfântului Iustin nu a izvorât din metodologia academică, ci din ascetism, rugăciune și întâlnirea cu Hristos. Pentru Avva Iustin, așa cum a subliniat el, teologia era „o știință mai presus de științe” și „o artă mai presus de arte”, bazată pe o experiență duhovnicească profundă. Prof. Tatalovici a subliniat diferența dintre o astfel de teologie și abordările academice contemporane care uneori distanțează teologia de Tradiție. Avva Iustin rămâne un exemplu de teolog care vorbește din viața Bisericii și nu dintr-o distanțare speculativă.
Prof. Tatalovici a prezentat pe scurt structura volumului, care include teme liturgice și ascetice, dogmatică, studii biblice și lucrări istorico-pastorale. În opinia sa, cartea mărturisește munca de cercetare matură a Facultății de Teologie Ortodoxă din Belgrad și legătura clară a gândirii academice cu conștiința bisericească. În concluzie, a subliniat că această colecție nu este doar un document academic, ci o amintire a Avvei Iustin, a cărui teologie a izvorât din viață, nu din tehnică, și care rămâne una dintre cele mai puternice mărturii ale gândirii ortodoxe a secolului XX.
Următorul vorbitor a fost prof. dr. Vladimir Vukašinovici, care a reamintit că întrunirea ocazionată de colecția dedicată Avvei Iustin Popovici continuă, în același duh, întâlnirea științifică desfășurată cu un an mai devreme. Potrivit acestuia, atunci când vorbim despre Părintele Iustin, nu vorbim despre o persoană din trecut, ci despre un martor viu al adevărului lui Hristos, care se află încă în centrul gândirii teologice la Facultatea de Teologie din Belgrad.
Prof. Vukašinović a făcut referire la titlul cărții „Zălogul Predaniei”, explicând că în viața liturgică această expresie înseamnă ceea ce se transmite unui preot în momentul hirotonirii sale: nu o carte, nu instrucțiuni, ci Hristos Însuși în Euharistie. Avva Iustin, potrivit lui, este un exemplu de om care a păstrat această promisiune și a fost sfințit prin ea, motiv pentru care acest titlu a exprimat cel mai precis esența vieții și teologiei sale.
Continuându-și prezentarea, prof. Vukašinović a vorbit despre provocările teologiei contemporane și despre pericolul reducerii acesteia la formalism academic sau discurs ideologic. El a reamintit că teologia are sens doar atunci când rămâne înrădăcinată în viața Bisericii. Potrivit lui, utilizarea greșită a conceptelor teologice, separarea științei de Tradiție și transformarea teologiei într-o tehnică fără conținut duhovnicesc duc la pierderea roadelor teologiei și la golirea ei de sens. În schimb, teologia Avvei Iustin, întemeiată pe rugăciune, ascetism și experiență liturgică, rămâne un exemplu de teologie corectă ce naște viață. Roadele unei astfel de teologii, așa cum a subliniat el, se văd în lăcașuri și mânăstiri, și nu în catedrele goale ale facultăților de teologie occidentale.
În cele din urmă, prof. Vukašinovici a spus că această colecție mărturisește nu doar despre teologia Avvei Iustin, ci și despre modul în care teologia poate și ar trebui să fie creată astăzi. El a subliniat convingerea că Avva Iustin este prezent, cu rugăciunile sale, în fiecare efort teologic real și că exemplul său rămâne un reper pentru tinerii teologi, dar și pentru profesorii facultății.
Mitropolitul de Bacika, Dr. Irineu, a împărtășit doar câteva gânduri cheie despre Avva Iustin și lucrările sale. El a subliniat că de fiecare dată, și mai ales astăzi, există pericolul „teologilor” încrezători în sine, autosuficienți și mândri. Avva Iustin, pe de altă parte, potrivit Mitropolitului Irineu, a vorbit întotdeauna ca mărturisitor al Bisericii și nu ca purtător al unei teorii personale sau al unei construcții intelectuale. Nu a vrut să prezinte „ceva al său”, ci să mărturisească ceea ce a primit și a experimentat într-o relație vie cu Dumnezeu. Tocmai aceasta distinge teologia sa de orice analiză academică seacă.
Apoi, a amintit de recenta sa întâlnire din Austria cu Episcopul Marcu al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Rusiei, un ucenic al Avvei Iustin. După mai bine de o jumătate de secol, au discutat din nou despre operele învățătorului lor comun. Cu acea ocazie, Episcopul Marcu a adus un text al Cuviosului Iustin și a cerut o explicație a unui cuvânt. Pentru Mitropolitul Irineu, a fost un exemplu viu al faptului că oricine se angajează cu sinceritate în teologie, mai devreme sau mai târziu, recurge la textele Sfântului Iustin și caută hrană și învățătură în ele.
Vorbind despre semnificația colecției, el a subliniat că paginile acesteia cuprind amploarea și profunzimea teologiei Sfântului Iustin, în care devotamentul față de misiunea Bisericii lui Hristos este clar vizibil. De asemenea, a amintit scrierile timpurii ale Avvei Iustin, despre religie și filosofie la Dostoievski, pe care le scria la vârsta de cincisprezece ani. Acest text, potrivit Mitropolitului Irineu, pare a fi scris astăzi, deoarece Sfântul Iustin, chiar și în primele sale lucrări, demonstrează darul de a recunoaște nevoile duhovnicești ale vremii și de a oferi remediul găsit în Hristos. Aceasta este ceea ce face ca teologia să fie profetică, indiferent de vremea în care este scrisă.
Mitropolitul a împărtășit, după aceea, o amintire personală, veche de o jumătate de secol, din Mânăstirea Celie. Când membrii Sfântului Sinod al Episcopilor au venit la Avva Iustin pentru sfaturi, acesta i-a primit calm și politicos, înveșmântat sărăcăcios, și le-a făcut o mare închinare. Avva Iustin i-a tratat pe toți cu respect, fie că erau oameni obișnuiți sau academicieni. O astfel de smerenie și o astfel de înțelepciune, a adăugat el, pot fi văzute doar la adevărații teologi.
În mesajul său de încheiere, Mitropolitul Irineu a îndemnat studenții și tinerii teologi să rămână fideli duhului învățătorilor lor, în special Părintelui Iustin, care a mărturisit adevărul lui Hristos cu „cartea vie a Duhului”. El a amintit troparul închinat Avvei Iustin, care spune că, prin învățăturile și viața sa, a revărsat „bogăție” în inimile credincioșilor. Acesta este un indicator, a spus el, către portul mântuirii la care aspiră toți Sfinții și la care ne cheamă.
Data de 22 noiembrie 2025 a marcat douăzeci de ani de la trecerea în neființă a Dr. Slobodan Mileusnici, directorul de lungă durată al Muzeului Bisericii Ortodoxe Sârbe din Belgrad.
În memoria contemporanilor, colegilor, prietenilor și admiratorilor săi, el rămâne ca un mare și merituos apărător al Bisericii Ortodoxe Sârbe, al culturii și istoriei țării. Pe lângă educația sa versatilă și bogata experiență, personalitatea sa nobilă a fost împodobită în mod special cu virtuți creștine, jertfa de sine, bunătatea și modestia. Cu munca sa inteligentă și valoroasă, a îndatorat permanent istoria noastră, deși a plecat prea devreme - probabil, nerăbdător să-i întâlnească pe Sfinții sârbi și toate acele figuri celebre ale trecutului sârbesc despre care a cercetat și a scris cu sârguință.
Dr. Slobodan Mileusnić s-a născut pe 9 aprilie 1947 în Govede Polie, lângă Daruvar (Slavonia de Vest), din părinți onorabili, Goiko și Liuba. A absolvit școala elementară în orașul natal și în Troieglava, după care a absolvit Seminarul Teologic "Sfântul Sava" din Belgrad în 1968. În același an, s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Belgrad, pe care a absolvit-o în 1973. Setea sa de știință l-a condus și la Facultatea de Filosofie, pe care a absolvit-o în 1977, specializarea Istoria Artei - Muzeologie, după care a plecat în Germania pentru formare profesională. Și-a susținut teza de masterat despre Pictura sârbă din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea în Slavonia, în 1984, la Facultatea de Filosofie din Belgrad, unde și-a susținut și disertația de doctorat pe tema Mitropoliei Pojega, în 2004.
Și-a început viața profesională în 1975 la Institutul de Fabricare a Lumânărilor din cadrul Consiliului Patriarhal, apoi a ocupat funcția de director al Tipografiei Patriarhiei Sârbe. A început să publice primele sale lucrări în domeniul istoriei artei, în 1977. A fost redactor-șef al revistei Biserica Ortodoxă Sârbă – Trecutul și Prezentul ei (1985-1989) și al ziarului Patriarhiei Sârbe, Pravoslia (1989-1992).
Din 1977, a fost angajat curator al Muzeului Bisericii Ortodoxe Sârbe din Belgrad, unde a acumulat o vastă experiență lucrând alături de directorul prof. Svetozar Dușanici. A fost membru al Comisiei pentru Restituirea Comorilor Bisericești, care au fost depozitate în Muzeul Istoric din Zagreb după al Doilea Război Mondial. În perioada 1982-1985, a participat la returnarea comorilor bisericești la Pakraci, precum și la salvarea și organizarea Bibliotecii Episcopale a Eparhiei de Pakraci. În acei ani, împreună cu Mitropolitul Iovan Pavlovici, a încercat să înființeze un Muzeu Eparhial la Pakraci, dar nu au reușit, așa cum reușea la Zagreb în 1985.
După moartea prof. Dușanici (1907-1990), prin decizia Sfântului Sinod al Episcopilor, Mileusnici a fost numit, la 1 iulie 1990, director al Muzeului Bisericii Ortodoxe Sârbe. Prin munca sa în cadrul Muzeului, ca și curator, și-a câștigat extrem de rapid o reputație de excepție și s-a dovedit a fi un succesor mai mult decât demn al predecesorilor săi – Prof. Dr. Radoslav Grujici și Prof. Svetozar Dușanici.
Pe lângă atribuțiile de răspundere menționate mai sus, Dr. Mileusnici a fost și Secretarul Sfântului Sinod al Episcopilor, coordonatorul Consiliului pentru Restaurarea Lăcașurilor și Patrimoniului Cultural al Bisericii Ortodoxe Sârbe, membru al Comitetului Republican pentru Restaurarea Mânăstirii Hilandar, membru al Consiliului de Administrație și Executiv al Matica Srpska și secretar al Departamentului de Arte Frumoase al acesteia, membru al consiliilor de administrație ale Muzeului Național din Belgrad și Galeriei Matica Srpska din Novi Sad, ale Comunității Culturale și Educaționale din Serbia, ale Societății de Prietenie Sârbo-Rusă, ale Societății de Prietenie Sârbo-Grecă, ale Organizației Umanitare Milivoie Micea Mandici și membru al Asociației Jurnaliștilor din Serbia. A colaborat mulți ani cu Iugomark, la emiterea de timbre poștale cu motive artistice și iconografice creștine.
Pe lângă realizarea Expoziției Muzeului Bisericii Ortodoxe Sârbe a Mitropolei Zagrebului și Liublianei (1985) și renovarea acestuia (2005), s-a ocupat de deschiderea tezaurului vechii Biserici Ortodoxe din Saraievo și a creat conceptul muzeologic al Tezaurului Mitropolei Dabro-Bosnia din Mânăstirea Dobrun și al Tezaurului Bisericii Ortodoxe Sârbe din Palatul Patriarhal din Sremski Karlovci. La Facultatea de Teologie Ortodoxă "Sfântul Vasile din Ostrog" din Focia, Universitatea din Saraievo de Est, a predat ca asistent universitar disciplina Artă Bisericească. A participat la numeroase conferințe științifice în țară și în străinătate.
Din păcate, Dr. Mileusnić a avut și dureroasa datorie de a salva comorile spirituale și culturale ale Bisericii Ortodoxe Sârbe din zonele care astăzi se află în Croația, Bosnia și Herțegovina, în timpul războiului (1991-1995), precum și din Kosovo și Metohia. El a salvat moștenirea sârbă veche de secole, devastată și risipită într-un vârtej de suferință și persecuție. A trăit războiul din Slavonia ca pe o tragedie personală, pierzând-o pe mama sa, Liuba.
La Muzeu, a fost păstrătorul unei colecții unice de obiecte bisericești și de artă, cărți și arhive ale Dr. Radoslav Grujici, prof. Svetozar Dușanici și Xenia Atanasievici, iar prin nevoințele sale a fost obținută și moștenirea profesorului său, Dr. Dușan Kașici. Și-a adus omagiile, editând și publicând cărțile lor și scriind despre ele. Când a aflat că mormântul Dr. Grujici din Cimitirul Nou din Belgrad fusese vândut, a organizat transferul rămășițelor sale la Mânăstirea Grgeteg în 1992, unde protopopul Radoslav și soția sa Milica au fost înmormântați alături de faimoșii istorici sârbi, Arhimandriții Ilarion Ruvaraci și Fedor Nikolici.
A decedat pe 22 noiembrie 2005, la vârsta de 58 de ani, lăsând în urmă soția sa, Marica, fiul Vuk și fiica Milica. A fost înmormântat la cimitirul belgrădesc Zbeg din Borcea (parcela 1, locul nr. 7).
O bogată bibliografie de monografii publicate, lucrări științifice, articole, tratate și rapoarte ale Dr. Slobodan Mileusnici a fost întocmită de Borivoie Cealici din Vukovar (Cronică, Prosveta-Zagreb 2006, 279-313). Din cărțile și monografiile publicate de Dr. Mileusnici se remarcă următoarele: Sfinții Sârbi (Trei ediții: 1987, 2000 și 2003); Sfântul Ștefan Stilianovici - războinic și sfânt (1992, 2005); Ghid al mânăstirilor din Serbia (1995); Mânăstirile medievale din Serbia (în engleză și sârbă, patru ediții: 1995-1998), Ruinele Ortodoxiei, Biserici și mânăstiri ortodoxe sârbe distruse, pângărite și devastate 1991-2000, București 1999, Mânastirea Dragovici (1986); Muzeul Bisericii Ortodoxe Sârbe (1987 și 2001); Mânăstirea Krka, publicată în limba engleză (1994 și 2004); Hilandar (în cinci limbi, 1998); Locurile Sfinte din Kosovo și Metohia (în patru limbi străine, două ediții: 1999 și 2001); Mânăstirile Serbiei (în sârbă și engleză), 2002 și 2003; Mânăstirile sârbe - publicată de Biserica Ortodoxă Sârbă (2004). Publicații semnificative despre suferința bisericilor și mânăstirilor sârbe în războiul din 1991-1995-1997, publicate în sârbă și engleză: Genocidul spiritual 1991-1993 (două ediții, 1994), apoi Genocidul spiritual 1991-1995 (catalogul expoziției); Genocidul spiritual 1991-1995-(1997), publicat în 1997.
Editura Prometei din Novi Sad a publicat, cu ocazia trecerii a 20 de ani de la mutarea la Domnul a Dr. Slobodan Mileusnici, o colecție de istorisiri scurte pe care acesta le-a scris spre sfârșitul vieții sale.
Toate informațiile traduse mai sus ne-au fost oferite de Diac. Budimir Kokotovici.
widget imagine. Apăsați Enter pentru a scrie după widget sau Shift+Enter pentru a scrie înaintea acestuia
Iordania pregătește un proiect la scară largă, lângă Bethabara, pentru a 2 000-a aniversare a Botezului lui Hristos, cu scopul de a stimula pelerinajul și de a dezvolta turismul religios.
Pe 27 noiembrie 2025, autoritățile iordaniene au făcut cunoscut faptul că dezvoltă o inițiativă majoră în acest sens, planificând construirea unui sat autentic din secolul I în apropierea locului Botezului de la Bethabara, dincolo de Iordan, relatează Christian Daily International.
Pregătirile sunt legate de o serie de date semnificative din istoria creștină, care vor fi comemorate în următorii ani, culminând cu anul 2033. Prima dintre aceste etape va fi a 2 000-a aniversare a Botezului lui Hristos, pe care Iordania intenționează să o marcheze la nivel național.
Potrivit publicației, Ministerul Turismului și Curtea Regală lucrează la un program detaliat de evenimente. Autoritățile anticipează cooperarea cu organizații creștine și lideri religioși internaționali, pentru a atrage pelerini din întreaga lume.
Oficialii iordanieni menționează că extinderea infrastructurii și crearea noii zone de pelerinaj au drept scops sprijinirea sectorului turistic, care a suferit mult din cauza pandemiei și a conflictelor regionale. Se așteaptă ca aniversarea Botezului lui Hristos să dea industriei un nou impuls.
Locul Botezului, inclus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, primește pelerini din diverse tradiții creștine, în fiecare an. Iordania speră că viitoarele sărbători vor crește interesul la nivel global pentru Bethabara, dincolo de Iordan, și vor sublinia angajamentul țării în protejarea locurile sfinte creștine și promovarea coexistenței interreligioase.
„Locul Botezului este o piatră de temelie a patrimoniului creștin, iar Iordania este onorată să-l protejeze. Această sărbătoare este o reafirmare a rolului Iordaniei ca sălaș de încredere al istoriei creștine sacre”, a declarat senatorul Michael Nazzal, președintele Comitetului pentru Turism și Patrimoniu din Senatul iordanian.
Lăcașuri Ortodoxe
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
