ÎNCEPUTUL MÂNTUIRII NOASTRE - noi file de letopiseț

   Pentru mulți, al Doilea Război Mondial nu înseamnă decât discuții despre victoria asupra Germaniei naziste, pricepere militară, bătălii și eroi. (Chiar, unele documente speciale secrete, declasificate, au fost publicate de Guvernul Argentinei, în aceste zile, aici -  1.850 de documente reunite în 7 dosare). Însă aspectele duhovnicești ale acestui război sunt adesea trecute cu vederea. Trebuie să îi cinstim pe cei care nu s-au temut să stea de partea adevărului, împotriva răului, și să își soabă puterea din credința lor profundă și autentică. Alexander Shmorell a fost un student german, care se considera rus în duh. În anul 1942, a fondat, în München, mișcarea "Trandafirul Alb", un grup de rezistență al tineretului anti-Hitler. Și-a luat crucea de a trezi conștiința bolnavă a compatrioților săi și a dus-o până la sfârșit....

   Alexander Schmorel s-a născut în Orenburg, Rusia, chiar înainte de Revoluția din Octombrie 1917. Tatăl său, medic de profesie, era de etnie germană, iar mama sa provenea din familia unui preot rus. Și-a pierdut mama, devreme - aceasta a murit de tifos, când Alexandru avea doar doi ani. Băiatul a rămas în grija tatălui său și a doicii sale. Doi ani mai târziu, tatăl său s-a căsătorit cu o femeie germană, iar familia s-a mutat la München.

   A fost botezat ortodox și crescut în această credință, conform dorinței mamei sale, chiar dacă tatăl său era protestant, iar mama sa vitregă era catolică. Pentru băiat, practicarea credinței nu a reprezentat o formalitate. A devenit enoriaș activ al Bisericii Ortodoxe din München. A crescut cu o dragoste și un respect profund pentru Rusia și cultura sa, iar în casa lui se vorbea limba rusă. Familia se număra printre cititorii avizi ai lui Gogol, Cehov și Dostoievski, iar el avea prieteni printre imigranții ruși. Alex împărtășea adesea cu prietenii săi dragostea sa pentru cultura rusă, profunzimea, căldura și tainele acesteia.

   Înainte de a intra la facultatea de medicină în 1937, Alexander și-a îndeplinit serviciul militar obligatoriu. Când s-a aflat în armată, a refuzat să jure credință lui Hitler și doar un miracol l-a salvat de o pedeapsă crudă. A depus jurământul mai târziu, ca să își protejeze familia de represalii. Slujind în Austria, a urmat cursuri de medicină, dorind să salveze viețile oamenilor, nu să le distrugă. În timpul invaziei Franței, din 1940, a servit în compania medicală.

   După ce s-a întors la München, Alex Schmorell a intrat la facultatea de medicină. Acolo s-a împrietenit cu colegii săi de clasă care gândeau la fel ca el. Împreună cu cei mai apropiați trei prieteni ai săi - Hans Scholl, Christoph și Angelika Probst - a cofondat o mișcare de rezistență a tinerilor. De asemenea, le-a inspirat prietenilor săi o dragoste profundă pentru Rusia și un interes pentru cultura și limba ei.

   El și-a dorit eliberarea patriei sale de sub stăpânirea bolșevică, dar a aflat cu tristețe și consternare despre invazia Germaniei în Uniunea Sovietică. Îl durea foarte mult să vadă  declinul moral și spiritual al Germaniei sub dominația nazistă. Iubea Rusia, dar nu iubea Germania mai puțin.

   La începutul anului 1942, Alex Schmorell și Hans Scholl l-au cunoscut pe Manfred Eickemeier, un artist. El i-a adus la cunoștință despre crimele în masă asupra evreilor din ghetourile germane, comise sub perdeaua de fum a celebrărilor naționale ale victoriilor militare germane. Întâlnirea le-a dat studenților imboldul final de a acționa pentru a deschide ochii concetățenilor lor germani asupra răului care se făcea în numele lor. Curând au distribuit primul lor pliant de rezistență. Iată un fragment literar: „Dacă toată lumea așteaptă ca altcineva să înceapă, mesagerii răzbunătorului Nemesis se vor apropia din ce în ce mai mult. Și atunci ultima jertfă va fi fost aruncată fără sens în fălcile demonului nesățios".

   Pentru a face copii ale pliantelor, Hans și Alex au obținut un geligraf. De asemenea, au obținut plicuri și timbre pentru a trimite copiile la adresele din agende. Au distribuit 100 de exemplare în München. Următorul lor pliant a fost tipărit în 1000 de exemplare și distribuit în München și în alte orașe din Germania și Austria. Pliantele ulterioare nu au fost trimise prin poștă. În schimb, activiștii lăsau pliante în cabinele telefonice, magazine, mașini și cutii poștale.

   Textul le arăta altor germani că Hitler le conducea patria spre prăpastie, „cu o certitudine matematică”. Era plin de fervoare romantică tinerească, dar transmitea și un spirit creștin. Pliantul spunea: „Fiecare cuvânt care iese din gura lui Hitler este o minciună. Gura lui repezintă fălcile urât mirositoare ale iadului, iar puterea lui este practic blestemată". Membrii aparțineau unor confesiuni creștine diferite: Hans și Sophie Stoll erau luterani, Christoph Probst și Willy Graf erau catolici, iar Alex Schmorel era ortodox. Credincioși în Hristos și în dragostea Sa desăvârșită, ei l-au denunțat pe Hitler ca fiind exact opusul Său, un asociat al răului și un apărător al unei ideologii inumane. Ei le-au amintit oamenilor necesitatea de a se îndepărta de rău și de a se întoarce la Adevăratul Dumnezeu. „Doar religia poate reînvia Europa și asigura drepturile națiunilor și poate instaura creștinismul în funcția sa de pace vizibilă pe acest pământ, cu o nouă biruință”, se arată în a patra broșură. În aceeași scrisoare, pentru prima dată, a apărut sloganul asociației: „Nu vom rămâne tăcuți. Noi suntem conștiința ta cea rea. Trandafirul Alb nu te va lăsa în pace!". Studenții nu au spus ce înseamnă numele asociației lor; mai târziu, în timpul interogatoriilor, s-a dovedit că pentru fiecare însemna altceva.

   În vara anului 1942, Alex și doi dintre prietenii săi din Trandafirul Alb au fost trimiși pe Frontul de Est. Au slujit în principal în Gjațk, un orășel din afara orașului Smolensk. Nu au luptat pe linia frontului, ci i-au tratat pe răniți în spital. Prin munca lor, au reușit să ia legătura cu medici ruși și cu rușii de rând, cu care au devenit prieteni. Își petreceau serile citind romanele lui Dostoievski. Alexandru, student la medicină, îi ajuta pe germanii și rușii răniți. Lui Alexandru îi păsa de soldații germani, dar și de soldații ruși.

   În scrisoarea adresată familiei sale, el admira bunătatea, generozitatea și credința poporului rus. A luat chiar în considerare să rămână în Rusia, dar s-a răzgândit, după ce a aflat vestea arestării lui Hans Stoller pentru o remarcă critică la adresa lui Hitler. S-a întors în Germania, pentru a continua cauza rezistenței alături de prietenii săi.

Mișcarea Trandafirul Alb și-a reluat activitatea, cu vigoare. La începutul anului 1943, a distribuit a cincea sa broșură, „Un apel către toți germanii”. Elevii i-au arătat-o ​​profesorului lor, Kurt Huber, care le-a corectat pasajele cele mai radicale și a lăsat tipăritura să circule mai departe. Șase mii de exemplare ale pliantului au ajuns la locuitorii din Salzburg, Linz, Viena și Frankfurt. Reacția a fost amestecată - mulți au ignorat textul, unii erau indiferenți, iar alții înmânau copii poliției, indignați. Poliția secretă germană a considerat textul mai matur decât la început. Impresionată de amploarea distribuției, a luat problema în serios și a început o anchetă.

   La acel moment, poziția Germaniei pe Frontul de Est s-a deteriorat. Armata Sovietică a câștigat bătălia de la Stalingrad, în februarie 1943, și a forțat Armata Germană să se retragă. În zilele de doliu național din Germania, membrii rezistenței studențești au pictat pereții străzilor centrale din München, cu graffiti antinaziste. Inscripțiile negre sunau: „Hitler este un criminal!”, „Scăpați de Hitler!”, "Libertate!". Poliția secretă a oferit recompense mari, pentru ajutor în arestarea suspecților. Acest lucru nu i-a intimidat pe cei de la Trandafirul Alb.

   Al șaselea pliant, pentru toți studenții, a fost pregătit de profesorul Kurt Huber. În culori vii, el înfățișa imaginea dezgustătoare a Germaniei din acea vreme, personalitatea despotică a lui Hitler și indiferența poporului german. Huber a lansat un apel către studenți: „Numele german va fi defăimat pentru totdeauna, dacă tineretul german nu va ieși în sfârșit la iveală... dacă nu-și va înfrânge chinuitorul, și dacă nu va ridica o nouă Europă intelectuală. Studenți! Națiunea germană se întoarce către noi! În 1943, ea se așteaptă să înfrângem teroarea național-socialistă, prin puterea minții, așa cum în 1813 a fost înfrântă teroarea napoleoniană".

   Activiștii au distribuit pliante, la universitatea lor. Poliția îi urmărea deja pe Hans și Sophie Scholl, dar ei nu s-au ascuns. În schimb, au venit la universitate cu o valiză cu pliante și le-au lăsat în fața ușilor sălilor de clasă și în curtea interioară. Poliția i-a arestat, în aceeași noapte. Christoph Probst a fost arestat dimineața, iar toți trei au fost executați, trei zile mai târziu. La scurt timp după aceea, poliția secretă a venit după Alex Schmorell și profesorul Kurt Huber.

   Sub interogatoriu, Alexandru nu și-a ascuns dragostea pentru Rusia. „Am o mare dragoste pentru Rusia și recunosc asta, fără rezerve. Mama mea era rusoaică, m-am născut acolo - cum aș putea să nu am simpatie? Nu am împușcat niciodată un rus și nu aș face-o nici cu un german". Totodată, a suferit torturi crude, iar acest lucru nu a fost înregistrat. Colegii săi de celulă și-au amintit ce oroare trăise. Instanța l-a condamnat la moarte prin ghilotinare. Era pregătit pentru aceasta și nu se aștepta la altceva. Într-o scrisoare către familia sa, Alexander scria: „Inima mea este plină de lumină și bucurie. Nu fiți surprinși. Mi-am îndeplinit scopul vieții. Dacă mi s-ar oferi o amânare, nu aș accepta-o. Nu aș fi bine, dacă ar merge altcineva în locul meu. Sunt tânăr, dar plec cu sentimentul că misiunea vieții mele este îndeplinită".

   Pe măsură ce se apropia ceasul execuției sale, a fost gata să-și înfrunte soarta, cu dragoste și recunoștință față de Dumnezeu și cu supunere față de voința Lui. „Slavă Domnului pentru toate lucrurile! Nu am denunțat pe nimeni. Îi mulțumesc, pentru darul Său de a mă împotrivi lui satana. Plec, dar am deschis ochii multor germani, către adevăr”, scria Alexandru, cu unsprezece zile înainte de mutarea sa la Domnul. Ultima lui scrisoare - scrisă cu doar câteva ore înainte de trecerea la cele veșnice - suna astfel: „Câteva ore mai târziu, mă voi alătura iubitei mele mame, într-o altă viață. Dar îmi voi aminti de voi și mă voi ruga Domnului să vă dăruiască pace și alinare. Și, voi aștepta întâlnirea noastră. Fie ca gândul la Dumnezeu să fie mereu cu voi, în inimă și în minte”.

   Avocatul său a aranjat ca un preot să-l viziteze înainte de execuție. Alexandru s-a spovedit și a primit Sfânta Împărtășanie. Când avocatul l-a văzut pentru ultima dată, fața îi strălucea de bucurie și pace. Alex Schmorel și Kurt Huber au trecut la Domnul pe 13 iulie 1943.

   Astăzi, membrii Trandafirului Alb sunt onorați ca eroi, în Germania și nu numai. Monumentul de la intrarea principală a Universității din München prezintă teancuri de pliante turnate în bronz, în semn de omagiu adus curajului lor.

   În ziua de 5 februarie 2012, Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei l-a canonizat pe Alexandru, ca Sfânt cu venerare locală. Pentru Domnul, nimic nu este lipsit de sens. Inimile tinere și curajoase au apărat Adevărul, împotriva răului. Părea o bătălie pierdută, dar, în cele din urmă, au biruit.

   Prin urmare, noi, ca creștini, ar trebui să urmăm exemplul Sfântului Alexandru, în apărarea Iubirii, Adevărului și Dreptății!

   În ziua de 1 mai 2025, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și al Întregii Palestine, a primit în audiență o delegație a Bisericii Creștine Ortodoxe din Estonia, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Evghenie de Tallinn și al Întregii Estonii. Din delegație, a mai făcut parte Episcopul Daniel de Tartu, vicar al Eparhiei din Tallinn, și preotul Victor Melnic, cleric al aceleiași eparhii.

   În cadrul unei lungi discuții, Mitropolitul Evghenie i-a explicat Preafericirii Sale situația Bisericii Creștine Ortodoxe Estone și dificultățile cu care se confruntă aceasta, în special cele legate de Mănăstirea stavropighie "Adormirea Maicii Domnului" din Puhtița (vezi ARHIVA). El a abordat probleme precum statutul juridic al Bisericii și cel al primatului acesteia, care este împiedicat să rămână în Estonia, din cauza refuzului de a i se prelungi permisul de ședere. Au fost discutate și situația financiară a Bisericii, intervenția forțelor politice în treburile sale interne și acuzațiile nefondate conform cărora membrii acesteia ar putea reprezenta o amenințare la adresa securității statului eston.

   Preafericirea Sa și-a exprimat profundul interes pentru viața Bisericii Creștine Ortodoxe a Estoniei și și-a exprimat îngrijorarea vizavi de situație. Acesta s-a informat despre amendamentele adoptate recent de Parlamentul Estonian la Legea Privind Bisericile și Parohiile, pe care le menționase deja în declarația sa din 30 aprilie. Odată adoptată, această lege, ea va limita drepturile Bisericii Creștine Ortodoxe a Estoniei și ar putea duce la închiderea acesteia. Mitropolitul Evghenie a clarificat faptul că textul nu a fost încă, preactic, adoptat, deoarece Președintele Republicii Estonia consideră că aceste amendamente încalcă trei articole din Constituție. Primatul Ierusalimului a lăudat prudența rezonabilă de care a dat dovadă Președintele eston în gestionarea acestor probleme, atât de sensibile pentru societate.

   Preafericirea Sa a reamintit că, în Dreptul European, există o separare clară între Stat și Biserică și că niciun guvern nu ar trebui să intervină în viața Bisericii. Cu toate acestea, în Estonia, intervenția autorității publice constituie chiar o încălcare a Dreptului Internațional. Patriarhia Ierusalimului și-a exprimat sprijinul pentru eforturile Bisericii Creștine Ortodoxe a Estoniei de a-și afirma drepturile în proceduri judiciare, în Estonia și Uniunea Europeană.

   Patriarhul Teofil al III-lea a subliniat situația dificilă a creștinilor ortodocși din Estonia și a vorbit, cu deosebită emoție, despre suferința creștinilor din Gaza, Palestina, Ucraina și Siria. El a îndemnat să nu ne temem de încercări, amintind că Biserica a trecut prin multe necazuri de-a lungul istoriei sale, conform avertismentelor Domnului. El a îndemnat la intensificarea rugăciunii și a asigurat de sprijinul său duhovnicesc, menționând exemplul Bisericii din Ierusalim care, timp de două milenii, a supraviețuit imperiilor efemere, continuându-și în același timp slujirea.

   Mitropolitul Evghenie a subliniat rolul Bisericii Ierusalimului de Maică spirituală a tuturor Bisericilor și autoritatea Întâistătătorului său în întreaga lume ortodoxă. În schimb, Preafericirea Sa a reamintit că Țara Sfântă rămâne un loc de pelerinaj de nelipsit oricărui credincios, întărind credința și puterea spirituală.

   Mitropolitul Evghenie al Talin-ului și al Întregii Estonii a mulțumit Preafericirii Sale Teofil al III-lea, pentru poziția sa consecventă și sprijinul neclintit față de Biserica Creștină Ortodoxă Estoniană, precum și pentru oportunitatea oferită delegației sale de a săvârși Dumnezeiasca Liturghie la Sfântul Mormânt și de a venera locurile sfinte. În concluzie, Întâistătătorul Ierusalimului a asigurat că Mitropolitul Evghenie și poporul său vor fi întotdeauna bineveniți în Țara Sfântă.

   În ziua de 13 mai 2025, la Biblioteca Națională a Belarusiei, din Minsk, va avea loc Forumul Internațional „Familia – baza potențialului demografic al statului”.

   Evenimentul este organizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Belarus, Biserica Ortodoxă din Belarus și Fundația Caritabilă Pokrov pentru Sprijinirea Familiei, Maternității și Copilăriei.

   Forumul va examina aspecte legate de consolidarea statutului familiei și al căsătoriei, protejarea vieții înainte de naștere și, prin urmare, creșterea ratei natalității, care este una dintre cele mai importante componente ale dezvoltării socio-economice eficiente a oricărui stat.

   Participanții la întâlnire vor rezuma experiența pozitivă, în țările participante, la îmbunătățirea situației demografice și sprijinirea familiilor și vor dezvolta măsuri comune suplimentare pentru implementarea de noi inițiative de creștere a ratei natalității, protejarea familiilor și a paternității.
 

Sfântul Sfințit preot-martir Platon din Banja Luka

   Viața și martiriul său mărturisesc loialitatea sa profundă față de credința, poporul și Biserica sa, precum și curajul de a fi alături de turma sa în cele mai dificile vremuri.

Sfântul preot-martir Platon din Banja Luka, născut cu numele Milivoie Iovanovici, pe 29 septembrie 1874 la Belgrad, este una dintre cele mai strălucite figuri din istoria Bisericii Ortodoxe Sârbe.

   Milivoie Iovanovici a urmat liceul în Vranie și Nis, apoi și-a continuat studiile la Seminarul Teologic din Belgrad, unde a și devenit călugăr, pe când era în anul trei. După terminarea seminarului, a fost hirotonit diacon și preot.

   În 1896, a mers la Mănăstirea Sârbă din Moscova, unde și-a continuat studiile teologice la Academia Teologică, pe care a absolvit-o în 1901. La întoarcerea din Rusia, a fost numit stareț al Mânăstirii Rainovac, iar mai târziu a slujit ca profesor la Alexinac și Iagodina.

   În timpul Primului Război Balcanic din 1912, Arhimandritul Platon a fost capelan de brigadă, iar în Primul Război Mondial, capelan militar. Pentru scurt timp, a fost administratorul Episcopiei de Ohrida, iar timpul ocupației l-a petrecut în Serbia, ajutând pe toți cei aflați în nevoie, în special orfanii și văduvele. Din 1932 până în 1938, a fost directorul tipografiei Mânăstirii din Sremski Karlovci și redactor al „Glasnik"-ului Patriarhiei Sârbe. În acea perioadă, a fost și starețul Mânăstirii Krusedola (1934–1936).

   În 1936, a fost ales Episcop vicar de Moravița, iar în 1938, Episcop de Ohrida-Bitola. După un an, a fost mutat la Banja Luka. Ca Episcop de Banja Luka, a fost martor al începutului celui de-Al Doilea Război Mondial. Când i s-a spus că, fiind sârb originar din Serbia, trebuie să părăsească Statul independent Croat, el a răspuns:

„Am fost numit canonic și legal, de către autoritățile competente, Episcop de Banja Luka și, ca atare, m-am angajat înaintea lui Dumnezeu, a Bisericii și a oamenilor să am grijă de turma mea duhovnicească, permanent și constant, indiferent de circumstanțe și evenimente, legând în mod inseparabil viața și destinul meu, cu viața și destinul turmei mele duhovnicești și rămânând în mijlocul ei, în pază duhovnicească, atâta timp cât Domnul mă va ține în viață, rămânând alături de turma mea ca un bun păstor care își dă viața pentru oile sale...”.

   Când Episcopului Platon i s-a ordonat să părăsească Banja Luka pe 4 mai 1941, sub amenințarea arestării dacă nu ar face acest lucru, Episcopul i-a cerut Episcopului romano-catolic Jozo Garici să intervină pe lângă ofițerul de stat major competent, pentru a-i permite să mai rămână două sau trei zile pentru a se pregăti de călătorie. I s-a răspuns să rămână calm și cu pace. Totuși, chiar în noaptea următoare, ustașii l-au arestat pe Episcopul Platon.

   În ciuda amenințărilor și a ordinului de a părăsi Banja Luka, Episcopul Platon rămăsese alături de poporul său. În noaptea dintre 4 și 5 mai 1941, ustașii l-au arestat, împreună cu protopopul Dusan Subotici, și i-au dus în afara orașului Banja Luka, unde au fost uciși și aruncați în râul Vrbanja.

   Trupul său mutilat a fost găsit, pe 23 mai 1941, în satul Kumsalim. A fost ucis de ustașul Asim Celici. A fost înmormântat mai întâi în Cimitirul Militar din Banja Luka, iar în 1973 sfintele sale moaște au fost mutate la Catedrala din Banja Luka.

Sfântul Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe din 1998 l-a proclamat pe Episcopul Platon "Sfânt Mucenic", înscriindu-l în sinaxarul Sfinților Bisericii Ortodoxe Sârbe. Prăznuirea sa se face pe 22 aprilie (5 mai).

   Sfântul Platon din Banja Luka rămâne un simbol al loialității, curajului și iubirii pentru poporul și credința sa. Jertfa Sa ne amintește de importanța statorniciei spirituale și a loialității în vremuri de încercare.

Din Varna, de la Botezului Bulgariei

    La Varna, sărbătorile care marchează 1160 de ani de la Botezul poporului bulgar au început, în acest an, cu o slujbă patriarhală a Vecerniei, în Catedrala Adormirea Maicii Domnului, în ziua de 1 mai.

   După slujbă, Patriarhul s-a adresat mai întâi gazdei, Mitropolitului Ioan, și invitaților prezenți: „Botezul poporului nostru a deschis calea, pentru sute de mii de oameni, de a duce vieți sfinte și de a mărturisi în această lume, până în ziua de azi, că Dumnezeu a venit la noi în Trup. Acest mare act al Botezului, i-a dat poporului nostru oportunitatea de a depăși diviziunea din acel moment, de a se uni și de a rămâne în picioare, de a-și manifesta puterea creatoare. Vreți să înțelegeți, ce a oferit botezul, poporului nostru? Cei cinci fii ai marelui Han Kubrat nu au ascultat de înțeleptul lor tată, care primise Sfântul Botez, care le poruncise să stea împreună, iar dintre cei cinci, doar Asparuh a venit pe aceste meleaguri și moștenitorii săi au primit Sfântul Botez. Doar această cincime din poporul bulgar a reușit să se păstreze și să-și organizeze statul, astfel încât și astăzi există atât de mulți oameni care Îl slăvesc pe Dumnezeu și lucrează pentru mântuirea lor, în propriul lor stat.

   Cât de paralizată rămâne istoriografia, care încearcă să explice acest eveniment doar prin prisma unor motive externe - politice, culturale, fără să realizeze că, mai presus de toate, decizia Prințului Boris de a se boteza și de a-și conduce poporul către Sfântul Botez, este rodul unei credințe semnificative și al unei experiențe personale de comunicare cu Dumnezeu. Să ne imaginăm prin ce dificultăți, prin ce rezistență, trece acest proces – 52 de familii boierești din toată țara se revoltă, cu intenția de a-și ucide principele.

   La doar cinci ani după Botezul poporului, Biserica Ortodoxă Bulgară a fost recunoscută ca fiind independentă – autonomă (adică încă nu autocefală), dar independentă. Prințul trebuia să aibă un cuvânt de spus în alegerea Arhiepiscopului. Acesta este un precedent absolut în istoria Bisericii. Iar aceasta nu se datorează doar prudenței și grijii principelui pentru păstrarea suveranității regatului, nu doar prevederii sale, ci această diplomație și perseverență, înțelepciunea sa, ne spun că a reușit în toate acestea nu prin propriile forțe. Ce să facă o persoană, pentru ca Răsăritul și Apusul și Patriarhul Constantinopolului și Papa Apusului, pe atunci încă ortodocși, să recunoască această Biserică nou întemeiată? Cum să se întâmple asta, fără intervenția lui Dumnezeu; pentru ca noi să avem oportunitatea unei dezvoltări independente și a unei îngrijiri independente a Bisericii nou înființate, pentru acest popor...

   Astăzi, Europa și lumea recunosc contribuția Bulgariei la crearea scrierii și literaturii slave. Acestea sunt realizări mărețe, care depășesc puterea unei singure persoane.

În aceste zile, avem marea bucurie de a fi cu toții aici împreună, adunați în Catedrala Eparhială din Varna și Velikopreslav, și gustăm bucuria, împărtășind frățietatea în Hristos și comuniunea cu membrii Sfântului Sinod, precum și cu reprezentanții celor două Biserici locale – Bisericile Ortodoxe Rusă și Română. Îmi exprim recunoștința pentru receptivitatea și disponibilitatea dumneavoastră ospitalieră, de a primi atât de mulți oameni și de a vă ocupa de aceste sărbători”, și-a încheiat Patriarhul discursul.

   La rândul său, Mitropolitul Ioan a spus: „În lumina liniștită a acestui lăcaș maiestuos al Maicii Domnului, avem minunata ocazie să ne salutăm unii cu alții, cu urarea «Hristos a Înviat»! Reușitele și eșecurile noastre, obiectivele pe care ni le-am propus, nu ar avea nicio semnificație, dacă Hristos n-ar fi înviat din morți. Dacă n-ar fi fost lucrarea acestui om dumnezeiesc inspirat, noul Moise, noul Constantin – botezătorul bulgar, Țarul Boris, cum am fi putut avea un popor ortodox?!

   Mitropolitul Ioan a subliniat că Sfântul Prinț Boris nu a făcut o alegere între două civilizații, ci între două credințe – creștină și păgână: „Alegerea pe care o facem depinde de cât de mult am întruchipat poruncile și cuvintele lui Hristos și morala Evangheliei, în viața noastră - «căci nu oricine-Mi va zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția lui Dumnezeu»... Avem marea onoare de a ne afla în Eparhia primului Tron și de aceea ținem aceste sărbători aici - 1160 de ani de la Botezul Poporului Bulgar, 1170 de ani de la crearea scrierii glagolitice, 1155 de ani de la crearea sfintei noastre Biserici Ortodoxe Bulgare natale, 1140 de ani de la Adormirea Sfântului Metodie și 185 de ani de la nașterea Mitropolitului Simeon de Varna și Veliko Preslav, a cărui operă a avut un impact puternic asupra operei generațiilor ulterioare de mitropoliți".
 

   În ziua de 8 mai, Sfânta Mănăstire Rila, împreună cu o echipă condusă de conf. univ. Prof. Elena Savova, a prezentat la Biblioteca Națională „Sfinții Chiril și Metodie” o expoziție intitulată: „Frumusețea spiritului ortodox” - cărți vechi tipărite și gravuri valoroase din Biblioteca Mănăstirii Rila, din secolele XV-XIX.

   Expoziția este prima de acest fel. Măiestria învelitorilor atrage atenția asupra frumuseții spiritului în care este îmbrăcată fiecare dintre cărțile vechi tipărite prezentate. Legătorul de cărți, care și-a investit măiestria în fiecare detaliu al cărții - de la aurire și gravarea marginilor până la închizătoarele filigranate, care adesea prezintă motive florale, antropomorfe și de altă natură cu semantică spirituală, mărturisește despre ibirea sufletului după Dumnezeu, grija și aspirația sa spre veșnicie.

Pielea bine lucrată, țesăturile scumpe și metalele prețioase folosite la legare exprimă respectul pentru textele sacre. Imaginile de pe pânze vorbesc despre estetica artei tipografice și a legătoriei de cărți din cărțile tipărite cu alfabet chirilic slav din secolele XV-XIX.

   Expoziția prezintă copii decorate și ilustrate ale Sfintei Evanghelii, ediții venețiene timpurii, ediții vechi tipărite la Moscova, Kiev și bulgare.

Textele liturgice și didactice sunt bogat ilustrate cu motive din Sfânta Scriptură, iar aspectul urmează tradiția ortodoxă răsăriteană - existând numeroase interludii și inițiale ornamentate.

   Imprimarea bicoloră cu cerneală neagră și roșie imită decorarea manuscriselor medievale și conferă individualitate cărții tipărite în masă.

Mostrele special selectate din biblioteca Sfintei Mănăstiri Rila subliniază tradițiile decorării tipografice și gravurii slave în cărțile liturgice chirilice tipărite. Gravurile care însoțesc textul înfățișează chipuri de Sfinți sau scene cu intrigi biblice legate tematic, completând astfel narațiunea conținutului cărții.

   Aspectul exterior al cărților liturgice ortodoxe este menit să păstreze și să reflecte esența lor nepieritoare. Mesajul textelor sacre și refugiul lor fizic – corpul cărții – întruchipează frumusețea Ortodoxiei și a spiritului slav.

Expoziția va fi deschisă în perioada 8-29 mai 2025, la Biblioteca Națională „Sfinții Chiril și Metodiu”.

   Expoziția este organizată în cadrul Proiectului „Colecția de cărți tipărite cu alfabet chirilic slav, din Biblioteca Mănăstirii Rila (cercetare și inventariere științifică în mediul electronic)”. (Fotografii: Dobrin Kașavelov / Patriarhia Bulgară)