Tăierea capului Sfântului Cuvios Corneliu, starețul Peșterilor din Pskov

Zi de cinstire specială: 20 februarie

Sfântul Mucenic Corneliu (Cornel) al Peșterilor din Pskov s-a născut în anul 1501 la Pskov, în familia nobililor Ștefan și Maria. Pentru a oferi fiului lor o educație aleasă, părinții l-au trimis la Mânăstirea Pskov Miroj, unde a lucrat sub îndrumarea unui Bătrân. Făcea lumânări, tăia lemne, cerceta scrisori, transcria și împodobea cărți și picta icoane. După ce și-a terminat studiile, Corneliu s-a întors la casa părintească, fiind hotărât să devină călugăr.

Odată, funcționarul guvernamental Misiur Munehin l-a luat pe Corneliu cu el la Mânăstirea Peșterilor Pskov din pădure. Solemnitatea slujbelor din Biserica Peșterilor a produs o impresie atât de puternică asupra lui Corneliu, încât și-a părăsit casa părintească pentru totdeauna și a primit tunsura monahală în Mânăstirea Peșterilor din Pskov.

În anul 1529, la vârsta de douăzeci și opt de ani, Sfântul Corneliu a fost făcut stareț și a preluat conducerea mânăstirii. În perioada în care el a fost stareț, Mânăstirea Peșterilor din Pskov a atins apogeul. Numărul fraților a crescut, de la 15 la 200 de bărbați. Acest număr de călugări nu avea să mai fie depășit vreodată de vreun alt stareț ulterior al mânăstirii.

Activitatea Sfântului Corneliu s-a extins mult dincolo de limitele mânăstirii. El a răspândit Ortodoxia printre populațiile de esti și saeti care locuiau în jurul mânăstirii, a construit biserici, bolnițe, case pentru orfani și pentru cei nevoiași. În timpul unei epidemii teribile din regiunea Pskov, Sfântul Corneliu a mers prin satele infestate de ciumă pentru a-i împărtăși pe cei ce trăiau și pentru a săvârși slujbe de înmormântare pentru cei mutați din această lume.

În vremea stăreției sale, în regiune se desfășura Războiul Livonian (1558–1583), care viza controlul asupra Vechii Livonii (în teritoriul actual al Estoniei și Letoniei), când Țaratul Rusiei se confrunta cu o coaliție variind între Danemarca–Norvegia, Regatul Suediei și, ulterior, Uniunea dintre Marele Ducat al Lituaniei și Regatul Poloniei. În perioada 1558–1578 Rusia domina regiunea. Dizolvarea de către Rusia a Confederației Livone a adus Polonia și Lituania în conflict, în timp ce Suedia și Danemarca au intervenit, ambele, între 1559 și 1561. În 1576, principele Ștefan Batori a devenit rege al Poloniei și mare duce al Lituaniei și a întors soarta războiului, cu succese între 1578 și 1581, inclusiv ofensiva comună suedo-polono-lituaniană din bătălia de la Wenden⁠, urmată de o campanie extinsă prin Rusia, culminând cu lungul și dificilul asediu asupra Pskovului. În timpul Războiului Livonian, Sfântul Corneliu a predicat creștinismul în orașele ocupate, a construit biserici și a distribuit ajutoare generoase din depozitele mânăstirii, către estii și livonienii care sufereau de pe urma războiului. La mânăstire, el îi prelua și hrănea, în mod altruist, pe răniți și pe cei mutilați, îngropându-i pe cei morți, în peșteri, și înscriindu-le numele în Sinodiconul mânăstirii, spre amintirea lor veșnică.

În anul 1560, la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Sfântul Corneliu a trimis o prescură și apă sfințită, ca binecuvântare pentru trupele rusești care luptau pentru orașul Talin. În acea zi, germanii au predat orașul.

În 1570, când a fost înființat un Tron în Iuriev-ul Livonian, un oarecare stareț Corneliu a fost numit Episcop de Iuriev și de Veliansk (adică Talin). Unii l-au identificat pe acesta cu Sfântul Corneliu, dar aceasta nu corespunde evenimentelor reale.

Sfântul Corneliu era un mare iubitor de cărți, iar la mânăstire exista o mare bibliotecă. În anul 1531, a apărut lucrarea sa intitulată "O relatare a originii Mânăstirii Pechersk". La mijlocul secolului al XVI-lea, Mânăstirea Peșterilor Pskov a preluat tradiția de a scrie cronici, de la Mânăstirea Spaso-Eleazar.

La începutul cronicilor, apăreau relatări ale primelor două Cronici din Pskov, din 1547 până în 1567. În afară de aceasta, starețul Corneliu a lăsat în urmă un mare Sinodicon Mânăstiresc, pentru amintirea fraților și binefăcătorilor decedați ai mânăstirii, iar din anul 1588 a început să scrie la "Cartea de la pupa" ["Kormovaia kniga" - deoarece partea din spate a unei nave este numită pupa, sensul titlului este "Privind înapoi, în amintire"]. El a compilat, de asemenea, o "Descriere a Mânăstirii" și o "Descriere a minunilor Icoanei Pechersk a Maicii Domnului”.

Sfântul Corneliu a extins și înfrumusețat mânăstirea, a extins și mai mult peșterile mânăstirii, a mutat biserica de lemn a celor Patruzeci de Mucenici din Sevasta, dincolo de incinta mânăstirii, la poarta mânăstirii, iar pe locul ei a construit o biserică în cinstea Bunei Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în anul 1541. În 1559, el a construit o biserică închinată Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Mănăstirea Peșterilor, aflată la granița Statului Rus, nu a fost doar un far al Ortodoxiei, ci și un bastion împotriva dușmanilor din afară ai Rusiei.

În perioada 1558-1565, Sfântul Corneliu a construit un zid masiv de piatră în jurul mânăstirii, iar peste sfintele porți a construit o biserică din piatră, închinată Sfântului Nicolae, încredințându-i protecția mânăstirii. În biserică, exista o Icoană sculptată în lemn a Sfântului "Nicolae Războinicul”.

În cronica pe care a compilat-o ierodiaconul Pitirim, a fost consemnată moartea martirică a Sfântului Corneliu: 

"Acest binecuvântat egumen Corneliu... a fost egumen patruzeci și unu de ani și două luni. Nu doar fiindcă a fost călugăr, ci și prin postirea și viața sa sfântă, el a fost o icoană a mântuirii... în acele vremuri fiind multă neliniște în ținutul rusesc. 

În cele din urmă, Țarul pământesc (Ivan cel Groaznic) l-a trimis din această viață, Regelui Ceresc, în veșnicele lăcașuri, la 20 februarie 1570, în al 69-lea an". 

Această informație se află pe o placă din ceramică ce acoperă mormântul Sfântului Corneliu.

În vechile manuscrise ale Lavrei Preasfânta Treime-Sfântul Serghie stă scris că egumenul Corneliu a ieșit prin porțile mânăstirii, cu o cruce, pentru a-l întâmpina pe Țar. Ivan cel Groaznic, înfuriat în urma unor false calomnii, l-a decapitat cu propriile sale mâini, dar s-a pocăit deîndată pentru fapta sa și a dus trupul în mânăstire. Calea înroșită de sângele Sfântului Corneliu, de-a lungul căreia Țarul i-a dus trupul la Biserica Adormirii, a devenit cunoscută sub numele de "Calea Însângerată". Dovada pocăinței Țarului a fost răsplata generoasă pe care a făcut-o Mânăstirii Peșterilor din Pskov, după moartea Sfântului Corneliu. Numele egumenului Corneliu a fost înscris în Sinodiconul Țarului.

Trupul Sfântului Corneliu a fost așezat în zidul "Peșterii făcute de Dumnezeu", unde a rămas timp de 120 de ani, neputrezind. În anul 1690, Mitropolitul Marcel al Pskov-ului și Izborsk-ului a mutat sfintele moaște, din peșteră, în Catedrala Adormirii Maicii Domnului, și le-a așezat într-o nouă criptă, în zid.

La 17 decembrie 1872, sfintele moaște ale Sfântului Corneliu au fost mutate din fostul mormânt, într-o raclă din cupru și argint. 

Ele au fost așezate într-o nouă raclă, în anul 1892. Se crede că Slujba Sfântului Mucenic a fost alcătuită cu ocazia aflării sfintelor moaște ale acestuia, în anul 1690.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna februarie 2025.