TRANSCRIERI ÎN TAINĂ (I): Deci, Dumnezeu Se spovedeşte omului...

De la Părintele Rafail (Schitul Lacu), TRANSCRIERI ÎN TAINĂ…

(dintr-un dialog, exact cuvintele Părintelui Rafail, însemnate de un “frate de-al nostru” la Schitul Lacu)

   Poate că ar trebui, măcar câte puţin, să ne abţinem să mai comentăm, să discutăm şi să analizăm critic ce zice omul, ce spune greşit cutare… sau ce fac alţii. Să-L descoperim pe Dumnezeu din om! Dar asta se poate face “DOAR DIN ORIGINAL” - o rubrică Lăcaşuri Ortodoxe cu scrieri “necorectate” (… Și, pentru scrierea pe pagină, cum să găsim un font de aur?).

 (1)   Cum poate omul să capete smerenia dumnezeiască?… 

   Cred că bine ai înţeles și bine ai zis că nu obţine… ci capătă. Noi prea mult suntem, mai ales în modernitate, suntem sub influenţa tehnologiei (şi asta)… şi căderii în care suntem fără să ne dăm seama că ne despărţim de Dumnezeu.

   Încercăm prin puterile noastre să obţinem cele ale lui Dumezeu, crezând că suntem datori să facem lucrul ăsta. Dar noi suntem datori (…duhovniceşte vorbind)… să cerem de la Dumnezeu, ca Dumnezeu să ne dea. Că cele poruncite de Dumnezeu noi nu le putem nicicum înfăptui ne subliniază chiar Părintele Sofronie, că nu sunt ale lumii ăsteia. Poruncile lui Dumnezeu (…asta, pentru prima oară, de la Părintele Sofronie am auzit-o, şi mai limpede decât la alţii, că sunt sigur că şi alţii au vorbit, dar n-am ştiut noi)… poruncile lui Dumnezeu sunt descoperirea vieţii Dumnezeieşti. 

   Adică, prin poruncă, Dumnezeu, nu ca generalul în armată îmi zice mie ce să fac, ci poruncindu-mi mie ceva… este felul în care Dumnezeu mi Se spovedeşte mie. Şi nu vorbesc metaforic, ci Taina Spovedaniei duce la asta, că viaţa veşnică e o deschidere, o continuă spovedanie unul către celălalt (…între altele).
 

   Deci, Dumnezeu Se spovedeşte omului - după cum zice Părintele Sofronie (am citit ceva, un pic, pe liniile alea) - dacă îmi porunceşte mie să nu disprețuiesc pe unul din ăștia mici; cum a trecut dânsul printr-o încercare… aşa… că se gândea cu deznădejde: Oare eu, fiinţă neînsemnată, pierdută într-un imens cosmos (…şi asta)… păcătos pe deasupra, poate să mă audă, pe mine, Dumnezeu???

   Strig eu, ca nebunul, ca prostul aicea… mă aude Dumnezeu pe mine ca şi când… cine sunt eu, ca Împăratul Împăraţilor să mă audă?… Şi zice, în deznădejdea lui, şi-a amintit de porunca Mântuitorului care zice : “Vedeţi să nu defăimaţi pe unul dintr-aştia mici, că Îngerul lor pururea stă înaintea Feţei lui Dumnezeu”.

   Şi atunci, şi-a dat seama că Dumnezeu nu defaimă pe unul din aceştia mici, între care cel mai mic sunt eu… Poate că am putea pune cuvintele astea în gura Părintelui - să zicem că le simţea.

   Şi când îmi porunceşte mie să nu fac, înseamnă că El nu este aşa. Şi când îmi porunceşte mie orice poruncă, El… două lucruri:

   – unu: Se spovedeşte cum este El, nu atâta îmi porunceşte mie, ci Se şi arată cum este El. Zic eu: spovedeşte… Părintele Sofronie zicea: 'Se descoperă';

   – al doilea: nu-mi porunceşte să fac, fiindcă ştie că nu pot. Că uite cum se plângea (Părintele Sofronie) la începutul capitolului: “Tu esti veşnic şi fără de început, eşti deasupra lumii ăsteia… şi, când erai în lume, nu Te-ai despărţit de Tatăl… dar eu sunt în lumea asta, pământ, ca pământul pe care îl calcă în picioare. 

   ‘Adică: Ce aştepţi de la mine?… Ce pot face eu?… Căci cuvântul Tău întrece orice închipuire omenească. Tu îmi arăţi mie viaţa dumnezeiască, şi-mi porunceşti mie să fac aşa? De unde energie în mine, să pot face asta? Vino Tu şi Te sălăşluieşte întru mine şi săvârşeşte, întru mine, cele cu neputinţă oamenilor!’
   ‘Vino Tu, şi Te sălăşluieşte întru mine!’

   Fiindcă, dacă Dumnezeu nu aşteaptă ca eu să pot face ce-mi porunceşte El, atunci de ce îmi porunceşte? Fiindcă eu… scuzaţi, e un proverb englez care zice: ‘Ceea ce ochiul n-a văzut, inima n-a poftit’. Şi atunci, ochiul minţii mele trebuie să vadă ceva, ca să poftească…
 

   Domnul mă ademeneşte - ăsta e viermele pe cârligul de pe undiţă, şi mă ademeneşte la cele veşnice. Şi cele veşnice, pentru mine, devin ca un ghimpe în coastă sau - continuând cu undiţa - ca un cui în cerul gurii, fiindcă sunt pe măsura mea!

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, pagina de față a fost publicată în luna iunie 2025, reprezentând o transcriere, fărâ vreo intervenție, a unui dialog înregistrat cu mai mulți ani în urmă chiar în Schitul Românesc Lacu - în „Pustia cea mai dintru adânc” - împărtășit… DOAR DIN ORIGINAL.