TRANSCRIERI ÎN TAINĂ (3): Asta, pentru că puncte, puncte…

De la Părintele Rafail (Schitul Lacu), TRANSCRIERI ÎN TAINĂ…

(dintr-un dialog, exact cuvintele Părintelui Rafail, însemnate de un “frate de-al nostru” la Schitul Lacu)

   Poate că ar trebui, măcar câte puţin, să ne abţinem să mai comentăm, să discutăm şi să analizăm critic ce zice omul, ce spune greşit cutare… sau ce fac alţii. Să-L descoperim pe Dumnezeu din om! Dar asta se poate face “DOAR DIN ORIGINAL” - o rubrică Lăcaşuri Ortodoxe cu scrieri “necorectate” (… Și, pentru scrierea pe pagină, cum să găsim un font de aur?).

 (3)   Cum poate omul să capete smerenia dumnezeiască?… Cerere către Dumnezeu.

 Un Părinte: Da’, zic mulţi că în ziua de azi nu se mai poate…(nu se mai pot împlini poruncile Lui Dumnezeu – nota celui ce transcrie)
 Pr. Rafail: Şi vă zic, încă şi în ziua de ieri, şi în ziua veşniciei, de peste mâine, niciodată! Vă spun acum, fraţilor: ‘nu e greu’ deloc, (ba chiar) e total cu neputinţă! Şi firea noastră, firea mea pământească, prin deznădejdea… gustul ăla de deznădejde care zice: Vai, cum voi putea eu vreodată… că ani lumină, nu pot face altceva decât să mă mărturisesc… e spovedania firii mele… (Dovadă) că (porunca Lui) nu e dintr-ale mele. Deci… când ziceam ca răspuns fratelui, că: s-o dobândim, adică să cerem de la Dumnezeu… și e esenţial…
 

    Acuma… nu ştii ce se întâmplă zi cu zi… că Dumnezeu lucrează. Cum zice undeva, în Vechiul Testament: Tu, numai când strigi: Doamne!, (El) ți-a şi răspuns: ”Aici sunt!” 

   Dar, alteori parcă zăboveşte… Zăboveşte… Parcă îţi vine să Îi cumperi un aparat auditiv! Dar sunt din tainele lui Dumnezeu, căci ştim că Dumnezeu aude, dar dacă noi nu strigăm, Dumnezeu nu-şi permite să ne dea.
 

    Noi trebuie să conştientizăm păcatul, ca să putem fi iertaţi!
    Noi trebuie sa conştientizăm neputinţa noastră, ca să putem fi împuterniciţi!
    Noi trebuie să conştientizăm lipsurile noastre, ca să putem fi îmbogăţiţi!
    Noi trebuie să conştientizăm nefiinţa pe care încă o purtăm în cârca noastră, ca să putem fi (exista)… nu printr-un mecanism oarecare, ci prin singură mişcarea şi energia lui Dumnezeu, care ne împărtăşec fiinţa Lui.

    Şi deci, cum să dobândim - zice fratele - smerenia?

    În primul rând, observând că nu avem… Recunoscând faptul… Nu ne mai ascundem după deget că: Na, păi stai că m-a ferit Dumnezeu, că uite ăla ce a facut da’ eu nu fac!; sau: Da, bine, nu sunt smerit, da’ aşa şi pe dincolo… Nu scuzându-ne, în niciun fel, ci spunându-mi mie (însumi): Fiu al iadului sunt! Nu am smerenie!
 

    Vezi că n-ai smerenie? Zi asta, frate! (lui Dumnezeu – nota celui ce transcrie). Fără frică. 

   Ce înseamnă ‘fără frică’? Am parafrazat “cuvântul”: “Ține-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”. Nu încerca să scapi de iad. Nu vei putea! (Chiar) firea ţi-a mărturisit-o, când te-a pus în deznădejde. Nu vei putea niciodată!
 

    Da’, este care poate! Şi, ca făgăduinţă, ne-a zis: “Și nu deznădăjdui”!
    Şi atuncea, noi observăm păcatul din noi, şi zicem: Aşa este, Doamne. Amin.
    Da’, Tu Doamne… Vezi, ca Sfântul Siluan eventual: dacă ajungem la capătul procedeului, (atunci) vezi că păcatul tău este veşnic, că niciodată… în veşnicie nu vei putea scăpa de el, că nu poţi nicidecum să te apropii de Dumnezeu; orice ai face nu poţi ieşi din asta… că te-a covârşit, că Dumnezeu nu te mai aude, că e veşnic depărtat… că este… cum striga Sfântul Siluan la un moment dat: (Doamne!) Eşti de
neînduplecat!
    Şi… nu deznădăjdui!
    Spune: Bine, Dumnezeu este de neînduplecat. (A…) Asta înseamnă că sunt mândru... (eu merit, iar El e neînduplecat. Mândrie! / nota celui ce transcrie). O ştim de la Siluan. Bun, mulţumesc Doamne, acum ştiu că sunt mândru. Văd că sunt copil al iadului, că mă paşte… că singurul lucru care se îndreptăţeşte în viaţa mea, este veşnica deznădejde. Bun… veşnica deznădejde. Mulţumesc, Doamne, că ştiu. 

    Acuma, să vedem ce mai ai Tu de zis. Când ne apucă – parafrazez, acum, iar pe Părintele Sofronie - neputinţa din deznădejde, apăi… mâncăm un pic de pepene, dormim niţel, şi mâine continuăm în această deznădejde.
   Până când? 

   Zice Părintele Sofronie: ca un fruct pe un copac care, bătut de vânturi, bătut de ploi, bătut de îngheţ câteodată (la cele mai tomnatice), sau bătut de soare, se coace. Aşa şi noi… ne lasă, ştie El pentru ce motive.
    Spuneam ieri, unuia: Nu judeca atâta, că face Dumnezeu asta.
 

    Pentru ce, asta?… 
    Zii: Știi Tu, Doamne. Asta, pentru că: puncte, puncte… Ştii Tu, Doamne.
    Cândva, dă-mi să înţeleg şi eu pentru ce!… Până atunci, răbdăm, ca fructul pe cracă. Până: puncte, puncte… 

    Până se coace fructul. Ştie Dumnezeu până când şi pentru ce. Şi noi, în încredere, în iubirea Lui Dumnezeu, continuăm.
 

    Şi, când ne apucă deznădejdea şi începem să cădem în prăpastie, ne facem un ceai… sau, cum zice Sfântul Isaac Sirul: Ne înfăşurăm în mantie… şi tragem un pui de
somn. Şi, a doua zi, poate fără să avem nicio mângâiere, continuăm, că zice: ”Și nu deznădăjdui”… şi asta o să vină ca o făgăduinţă… cândva… 
 

    În viaţa mea, nu se poate ca Dumnezeu să nu (vrea să) facă… puncte, puncte.   
 Doamne, ce o să faci? Ochi(ul) n-a văzut, ureche(a) n-a auzit. În niciun caz nu-mi pot închipui!… (Deci…) lăsăm puncte…, puncte…

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, pagina de față a fost publicată în luna iunie 2025, reprezentând o transcriere, fărâ vreo intervenție, a unui dialog înregistrat cu ceva timp în urmă chiar în Schitul Românesc Lacu - în „Pustia cea mai dintru adânc” - împărtășit… DOAR DIN ORIGINAL.