TRANSCRIERI ÎN TAINĂ (2): Da, frate, las' că te înţeleg...

De la Părintele Rafail (Schitul Lacu), TRANSCRIERI ÎN TAINĂ…

(dintr-un dialog, exact cuvintele Părintelui Rafail, însemnate de un “frate de-al nostru” la Schitul Lacu)

   Poate că ar trebui, măcar câte puţin, să ne abţinem să mai comentăm, să discutăm şi să analizăm critic ce zice omul, ce spune greşit cutare… sau ce fac alţii. Să-L descoperim pe Dumnezeu din om! Dar asta se poate face “DOAR DIN ORIGINAL” - o rubrică Lăcaşuri Ortodoxe cu scrieri “necorectate” (… Și, pentru scrierea pe pagină, cum să găsim un font de aur?).

 (2)   Cum poate omul să capete smerenia dumnezeiască?… Acum, la A Doua Poruncă.

   Înţeleg că firea adevăratului om este, în primul rând, a iubi pe Dumnezeu din tot sufletul, din toată inima, din întreaga minte şi din toată vârtutea; din răsputeri. Iubirea asta, ca o deşertare totală a fiinţei omeneşti în cel iubit, la noi, se traduce printr-un strigăt de rugăciune sau un chin într-un anume fel… Na: cârligul de pe undiţă, care acum mă îmboldează! Dar dacă nu ştiam, nu puteam să strig!
 

    Dar alt proverb englez: “Mai bine să fi iubit [tu, pe cineva] şi să fi pierdut, decât să nu fi iubit niciodată!”. Adică, până şi omul trupesc - vorbesc de dragostea trupească - socoteşte că e o comoară să ai experienţa iubirii, fie ea şi pământească, trupescă, decât să fii liniştit dar fără să fi avut experienţa! Dacă e un adevăr pentru iubirea pământească, păi cu atât mai mult… sau mai bine zis, cu cât mai mult e adevărat pentru ale lui Dumnezeu! 
 

   Deci, Dumnezeu, ştiind că o să vină şi o să înfigă în cerul gurii noastre cârligul undiţei, totuşi ne dă viermele, ne atrage cu cuvinte care într-adevăr ni se par minunate, dar de unde, atunci, puterea să le înfăptuim? Nu aşteaptă Domnul să le înfăptuim, ci Se aşteaptă să putem striga: Și eu vreau, Doamne!… Şi ochiul meu nu văzuse, nu puteam să caut, nu puteam să poftesc, dar acum, că am văzut că nu am… Că, cine iubeşte pe Dumnezeu (în înţelesul că se străduieşte să împlinească această poruncă – nota celui ce transcrie), ce înseamnă?… Cum se traduce: “Văd că nu-L iubesc!"?
    

   A doua poruncă arată alt aspect al firii omeneşti: Iubeşte pe aproapele! 
   Cum?… Ca pe tine însuţi!… Zic cum, nu cât! Nu atât cât te iubeşti pe tine însuţi dar, înţelegând pe aproapele ca pe tine însuţi. Mă văd păcătos, mă văd ruşinat de păcat, apăi mai cutez să judec pe aproapele meu că e păcătos? Adică, după ce că se ruşinează de păcatul lui, să mai adaug şi judecata mea asupra lui? Eu vreau să fiu judecat, de fraţi, când eu păcătuiesc? 
 

    Dar, dacă în taina păcatului meu, pe care o ascund cu grijă de fraţi, chipurile ca să nu-i smintesc, dar mai ales că mie mi-e ruşine, de se găseşte un frate să poată împreună-pătimi cu mine şi spune: ‘Da, frate, las' că te înţeleg, că toţi suntem aşa, dar uite, dacă vrei să scapi de păcat, na asta… și zice ceva!’, apăi, nu m-aş bucura să găsesc pe cineva aşa? 
    Porunca Lui Dumnezeu îmi dă privilegiul să fiu eu ăla. Că mie îmi porunceşte să iubesc pe aproapele! Nu-mi porunceşte să fiu iubit de aproapele!
 

   Zicea Părintele Sofronie: “Dacă Dumnezeu mi-ar fi poruncit să fiu iubit de aproapele, niciun trup nu s-ar fi mântuit!”. Dumnezeu mi-a poruncit să iubesc pe aproapele şi, iubind pe aproapele, te trezeşti stârnind în jurul tău dragoste cu mult peste măsura pe care poţi tu să o răsplăteşti; sau, cu mult peste măsura vredniciei tale. 

   Toţi vor să fie iubiţi! Vă spun şi din experienţa ce am avut cu Părintele Sofronie: e foarte uşoară calea să iubeşti, şi vei fi iubit! Toată lumea iubeşte pe cineva care-l iubeşte! 

   Şi, cum se face asta? Cum se dobândeşte? Cum zice fratele (e vorba de cel care a întrebat la început: Cum poate ajunge omul la smerenia Dumnezeiască? - nota celui ce transcrie), mai bine zic, cum se dobândeşte, nu cum se agoniseşte, ci cum se dobândeşte?
   Cum să căpătăm, de la Dumnezeu? 

   Păi, văzând că n-o avem!… Să zicem: Doamne, şi eu vreau să fiu aşa, dar nu pot.
 

    Vă mai spun un lucru: de multe ori avem, în conştiinţa noastră, un moment când ne gândim la ce ni se porunceşte; avem o deznădejde în noi: ‘Vai, ce greu este… Voi ajunge eu, vreodată?… O, Doamne, cum voi ajunge eu, vreodată, la asta?’ (e vorba de ceea ce descoperă Dumnezeu să trăim noi: viaţa Lui, care ni se pare imposibil de realizat cu mijloacele noastre - nota celui ce transcrie).
    Când citim vieţile Sfinţilor, mai ales când ne place ceva… Dă! Ne place, dă… ani lumină!

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, pagina de față a fost publicată în luna iunie 2025, reprezentând o transcriere, fărâ vreo intervenție, a unui dialog înregistrat cu mai mulți ani în urmă chiar în Schitul Românesc Lacu - în „Pustia cea mai dintru adânc” - împărtășit… DOAR DIN ORIGINAL.