Sfântul Cuvios Vendimian, Pustnicul Bitiniei

Zi specială de cinstire: 1 februarie

   Sfântul Vendimian s-a născut în Myzia. În tinerețe a fost ucenic al Sfântului Auxențiu, unul dintre Părinții celui de-Al Patrulea Sinod Ecumenic. A mers la mânăstirea întemeiată de Sfântul Auxențiu (14 februarie) pe Muntele Oxia, nu departe de Calcedon, în Asia Mică, unde a viețuit în asceză timp de patruzeci și doi de ani, în chilia învățătorului său, săpată în crăpătura unei stânci. Și-a petrecut viața în post și rugăciune, fiind ispitit de duhurile rele. Pentru viața sa sfântă și luptele sale duhovnicești, Sfântul a primit darul vindecării de boli. A trecut la cele veșnice, în jurul anului 512.

   Provenea dintr-o familie bogată și nobilă, fiind născut la mijlocul secolului al V-lea. A plecat la Constantinopol, de la o vârstă fragedă, în căutarea unui călugăr plin de virtuți de care să fie îndrumat în ascultare. Pe un deal din afara capitalei, la orizont, a văzut o stâncă înaltă, al cărei vârf era învăluit în nor. Când a întrebat despre acele înălțimi, i s-a spus că este Muntele lui Auxențiu, numit după un om sfânt care s-a nevoit în asceză, acolo, mulți ani. Acest munte era un loc sălbatic, cu teren accidentat și arid, cu creste abrupte și prăpăstii. Totodată, i s-a spus că locul era lipsit de hrană, neputând să trăiască acolo vreun om. Au mai povestit că nu se găsea nimic altceva, decât stânci și desișuri. Când Sfântul Vendimian a auzit acest lucru, s-a umplut de bucurie și veselie, căci un loc atât de neplăcut și aspru ar fi putut aduce multă plăcere și odihnă sufletului său, amintindu-și de cuvintele Sfântului Apostol Pavel:

"...când sunt slab, atunci sunt tare" (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 12:10).

 Tânărul s-a grăbit spre munte, ca un cerb însetat către pârâu, și l-a găsit pe Cuviosul Auxențiu (februarie 14). Sfântul Vendimian i-a cerut imediat bătrânului să-l tundă în monahism, pentru ca rudele sale să nu-l găsească și să-l împiedice cumva. Auxențiu, înțelegând dragostea și zelul său arzător, i-a împlinit cererea și l-a tuns călugăr. Tânărul, mai apoi, a sporit rapid în ascultare și virtuți.

   La scurt timp după aceasta, Auxențiu s-a odihnit întru Domnul. Mai apoi, Sfântul Vendimian a găsit o stâncă sub chilia Bătrânului său, crăpată în bucăți, și a ridicat o mică colibă în interior. Acolo a viețuit cinci ani. Tânărul călugăr s-a nevoit astfel, în încercări extreme și asceză. Dar aceasta, până când i S-a arătat Hristos, Care i-a spus să urce în peștera Sfântului Auxențiu, cea de deasupra, unde ar trebui să rămână pentru tot restul vieții sale. Acest lucru i s-a spus, din două motive: primul, pentru ca locul Sfântului Auxențiu să nu rămână vreodată pustiu; al doilea, pentru ca Sfântul Vendimian să nu cadă pradă oboselii și slăbiciunii. Prin urmare, Vendimian a urcat pe vârful muntelui, unde a viețuit timp de patruzeci și doi de ani.

   Acolo, cel rău a căutat să-l încurce să devină luminător care să lumineze lumea cu înțelepciunea și purtarea sa. A strâns multe duhuri rele în slujba sa, pentru a obține acest lucru. Aceste duhuri rele luau când chip de vultur, când chip de corb, strigând și țipând în timp ce Sfântul se ruga. Cu cât continua mai mult în rugăciunile sale, cu atât țipau mai mult, ba și zgâriau și băteau în ușa colibei. În schimb, Sfântul cânta și mai tare și mai mult, sfidând insistența lor. În cele din urmă, văzând că tot ce căutau să facă era zadarnic, duhurile s-au depărtat, Sfântul umplându-se de harul Duhului Sfânt.

   În timp, Sfântul Vendimian a adunat ucenici în jurul său și s-a întâmplat, într-o zi, că au rămas complet fără pâine. Acest lucru i-a făcut pe călugări să se îngrijoreze și se întrebau cum vor mai putea trăi. Când nemulțumirea a ajuns la urechile Bătrânului lor, acela i-a privit cu drag. Drept urmare, i-a vorbit unuia dintre ei, spunându-i să se coboare de pe munte, căci va găsi un om care le aduce multe pâini. Călugărul s-a grăbit să coboare muntele, făcând ascultare. Și într-adevăr, în mod minunat călugărul a dat peste un om care ducea cu el pâini. Apoi, au mâncat cu toții, spre mulțumirea lor, mulțumind lui Dumnezeu.

   Altădată, nu mai rămăsese ulei pentru candelele din biserică. Drept urmare, eclesiarhul a lăsat candelele nespălate și murdare. Sfântul Vendimian l-a întrebat pe eclesiarh, de ce lăsase sfintele vase nespălate, iar călugărul i-a răspuns că, din moment ce nu mai aveau pic de ulei, nu mai vedea niciun sens să le spele. Sfântul l-a sfătuit să ia seama la îndatoririle sale, iar Dumnezeu va face restul. Așa încât, acela a curățat și a pregătit candelele, ba chiar a aprins și focul, după care călugării l-au întrebat pe Bătrân unde se afla uleiul. Bătrânul a răspuns că Domnul îl va aduce cu adevărat. Într-un ceas, un străin a apărut, alături de soție și de copii, cu vase încărcate cu ulei. După ce Bătrânul a binecuvântat familia, aceea a plecat în pace. Prin aceasta, călugării au învățat să-și pună nădejdea în Dumnezeu și să nu se îngrijoreze, pentru că Dumnezeu dăruiește toate cele de folos.

   Pe lângă darul profeției și vederii pătrunzătoare, Sfântului Vendimian i s-a mai dat și harul vindecării celor bolnavi. Milostivirea lui a adus atât de rapide și de dese vindecări, încât a devenit cu neputință enumerarea celor vindecați prin rugăciunile sale.

   Înainte de mutarea sa la Domnul, Sfântul Bătrân i-a sfătuit pe ucenicii săi să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice și să se iubească unii pe alții. De asemenea, i-a învățat să fie milostivi cu cei nevoiași și să dea milostenie săracilor.

   Apoi, s-a închis în chilia sa și a închis ferestrele. A rămas închis acolo multe zile, ceea ce a făcut ca numeroșii săi ucenici să se îngrijoreze, fiindcă îi stătuse în obicei să-i îndrume întotdeauna pe ucenici întru poruncile dumnezeiești. Atunci, unii dintre ei, neliniștiți, căci se temeau că ar fi putut muri, neputând să mai îndure tăcerea îndelungată, au forțat fereastra și au descoperit o priveliște uimitoare. Bătrânul se mutase la odihna cea veșnică, într-adevăr, dar stând îngenuncheat în rugăciune.

   După ce frații l-au plâns, l-au pregătit de înmormântare. Au decis să-l îngroape acolo, unde viețuise atât de mult în acel mod minunat. Deși mulți călugări dimprejur au dorit să participe la înmormântarea sa, totuși puțini au reușit, din cauza unei ninsori abundente ce a avut loc pe vârful muntelui. Muntele Sfântului Auxențiu avea să devină, mai târziu, un centru notabil al vieții monahale.

Notă:

   Sfântul Venidmian mai este numit, uneori: Vendimianos, Bendimianus, Vendimianus, Bendedianos, Vendidianus, Benedimianus.

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iulie 2024.