Ziua specială de sărbătoare: 3 februarie (+1285) Sfântul Prinț Roman de Uglih, fiul Prințului Vladimir și al Prințesei Fotina de Uglih, nepot al Sfântului Vasile al Rostovului (4 martie), s-a născut la 1 octombrie 1235. După moartea tatălui său în 1248 și a fratelui său mai mare Andrei în 1261, Sfântul Roman, ajuns la vârsta de douăzeci și șase de ani, a preluat guvernarea Uglih-ului și a devenit părinte pentru supușii săi.
A construit bolniţe și case de oaspeţi pentru sărmani, în Uglih, și în mânăstiri, bolniţele fiind ţinute doar pe cheltuaia sa, iar casele de oaspeţi intrând în grija mânăstirilor. În principat, a mai construit alte cincisprezece biserici. Sfântul Roman era prezent în fiecare zi la dumnezeieştile slujbe și purta discuţii adesea cu călugări evlavioși.
Uglih
SOLII DE PREȚ
Joi, 15 august 2024, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, împreună cu mulţime mare de credincioşi, sobor de preoți și diaconi, au mers la Monumentul Marinarilor Români, pe malul Brațului Borcea al Dunării, pentru a săvârși o slujbă specială de cinstire şi pomenire a acestora.
După momentul solemn a fost lansată, pe apa Dunării, o coroană de flori în formă de ancoră, în memoria eroilor marinari din Călărași.
(Un ALBUM FOTO bogat şi mai multe informaţii - vezi şi Procesiunea ce va avea loc în Călărași la începutul Anului Bisericesc, cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, în perioada 5 – 9 septembrie 2024, dând click aici…)
A fost apreciat ca fiind un conducător înțelept căruia îi plăcea să stea de vorbă cu oamenii deștepți și experimentați, dar și un adevărat ascet, plin de trăiri evlavioase, ale cărui rugăciuni aprinse au salvat Uglih-ul în faţa distrugerilor tătarilor mongoli. Zvonul despre acest Prințul blând, înțelept și milostiv a atras oameni din alte principate, către Uglih, astfel cetatea extinzându-se și împodobindu-se.
Sfântul Roman fusese căsătorit cu Alexandra, o fată de origine necunoscută, dar care a murit devreme, lăsându-l fără copii. După moartea soției sale în 1280, el s-a dedicat în întregime nevoinţelor ascetice pe calea postului, rugăciunii și lucrărilor curăţiei. A ctitorit orașul Romanov (acum Tutaiev), pe malul înalt al Volgăi (Iaroslav, Rusia).
Tutaiev
Când s-a apropiat trecerea sa la cele veşnice, Prințul Roman i-a chemat pe boieri și pe clerici la palat și le-a lăsat drept moștenire sfatul său de a trăi în pace, dragoste și armonie. Sfântul Prinț s-a mutat la Domnul în ziua de 3 februarie 1285 și a fost înmormântat în Biserica "Schimbarea la Faţă" din Uglih.
În anul 1486, sfintele sale moaște au fost găsite nestricăcioase și au fost mutate în noua catedrală Schimbarea la Faţă. În anul 1595 (sau 1605), cu binecuvântarea Patriarhului Iov, ca urmare a faimei crescute prin facerea de minuni, sfintele sale moaște au fost din nou cercetate, de către Mitropolitul Sfânt (mai târziu Patriarhul) Ermoghen (17 februarie), Sfântul Roman fiind numărat în rândul Sfinţilor.
Catedrala "Schimbarea la Faţă" din Uglih
În anul 1609, sfintele moaște ale Sfântului au fost arse, împreună cu biserica, în timpul unei invazii a polonezilor. Viaţa sa, precum şi înregistrările despre minunile înfăptuite de Dumnezeu prin acesta au fost, de asemenea, distruse.
La începutul secolului al XX-lea au fost descoperite câteva părticele din sfintele moaşte ale Prințului Roman, pe un culoar al Catedralei, împreună cu înregistrări despre câteva minuni săvârşite între 2 și 12 martie 1605.
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna august 2024.