Sfântul Petru Isihastul din Galatia

Zile speciale de sărbătoare: 1 februarie, 25 noiembrie

De la Episcopul Teodoret al Cirului, din Siria:

Auzim de galateni în Europa, de cei din Occident și știm despre cei din Asia, strămoșii lor, care s-au așezat lângă Marea Neagră; din aceștia din urmă s-a format Fericitul Petru, cel preabinecuvântat. Crescut de părinții săi timp de șapte ani, spun ei, de la naștere, și-a petrecut tot restul vieții în frământări filozofice. Se spune că a trecut în veșnicie după ce a trăit nouăzeci și nouă de ani. Cine ar putea să exprime cum se cuvine admirația pentru cel care s-a străduit timp de nouăzeci și doi de ani, zi și noapte urmând calea biruinței? Ce limbă ar putea fi îndestulătoare pentru a povesti biruințele copilului, băiatului, adolescentului, adultului, bărbatului de vârstă mijlocie, bătrânului? Cine i-ar putea măsura nevoința? Cine ar putea număra luptele din atât de mult timp? Ce istorisire ar putea aminti toate semințele pe care le-a semănat, sau toți snopii pe care i-a strâns? Cine este atât de înălțat în gândire încât să afle mai exact belșugul adunat din asemenea iconomie strălucită?

Cunosc noianul împlinirilor sale și, drept urmare, mă tem să încep o narațiune istorică, nu cumva istorisirea mea să se scufunde. Din această cauză, voi merge de-a lungul țărmului, voi admira și voi povesti ceea ce se află în ținutul din apropierea oceanului; marea adâncă o voi lăsa celui care, după cuvintele Scripturii, cercetează adâncurile și cunoaște tainele.

Mai întâi, deci, s-a nevoit în Galatia; de acolo, de dragul vizitării unor meleaguri sfinte s-a îndreptat spre Palestina, pentru a vedea locurile unde au avut loc suferințele mântuirii și pentru a se închina în ele, Dumnezeului Care ne-a mântuit - nu pentru că El ar fi supus locului (pentru că știa despre nemărginirea Sa) - ci pentru a-și bucura ochii văzând ceea ce-și doreau, și pentru ca ochii sufletului să nu se bucure doar prin credință, singuri, de bucurie duhovnicească, fără simțul vederii. Este cumva firesc, pentru cei care sunt înclinați cu dragoste către cineva, nu doar să aibă parte de încântare văzându-l, ci să și vadă cu mare bucurie casa aceluia, veșmintele și încălțările lui. Cu această dragoste pentru mire, mireasa menționată în Cântarea Cântărilor exclamă: "Cum este mărul intre copaci, aşa este dragul meu printre flăcăi. Să stau la umbra mărului îmi place, dulce este rodul lui în gura mea!". Deci, acest om dumnezeiesc nu a făcut nimic nepotrivit când s-a îndrăgostit de Acel Mire și a folosit cuvintele miresei: "sunt bolnavă de iubire". Din dorința de a privi ca o umbră a Mirelui, el a pornit să vadă locurile care revărsaseră peste toți oamenii râurile mântuirii.

După ce s-a bucurat de ceea ce și-a dorit, s-a așezat în Antiohia; observând iubirea cetății față de Dumnezeu, preferând cetate străină în locul patriei sale, numindu-i concetățeni nu pe cei din aceeași rasă și familie, ci pe cei cu aceleași convingeri, împărtășind credința și purtând același jug al evlaviei. Îndrăgind această viață, nu și-a ridicat un cort și nici nu a întemeiat chilie ori și-a ridicat vreo colibă, ci și-a petrecut tot timpul în mormântul altuia; care avea un etaj superior și un cerdac ieșit în afară, la care se afla o scară pentru a-i primi pe cei care voiau să urce la el. A continuat în aceasta, o perioadă foarte lungă de timp, bând doar apă, mâncând doar pâine, și aceasta nu în fiecare zi.

A venit la el, odată, un ins nebun, plin de frământări din partea duhurilor rele. L-a curățit prin rugăciune și l-a eliberat. Acela, însă, nevrând să plece de la el, l-a implorat să-l lase să-l slujească în schimbul acelui leac și să devină tovarăș al său. Îl cunoșteam și pe acest om. Îmi amintesc minunea și am asistat la modul în care plătea pentru leac. L-am și ascultat vorbindu-mi: Daniel - acesta era numele lui - a spus că și eu mă voi face părtaș acestei slujiri nobile a lui; dar acel om inspirat a zis că acest lucru nu se va întâmpla, aducând ca argument dragostea părinților mei pentru mine. De multe ori m-a așezat pe genunchii lui și mi-a dat să mânănc struguri și pâine; mama mea, care trăise experiența harului său duhovnicesc, îmi poruncise să iau binecuvântarea lui o dată pe săptămână. Pe el, ea ajunsese să-l cunoscă astfel: o boală i-a afectat unul dintre ochi, părând să îi depășească pe medici, neexistând vreun remediu, fie înregistrat de cei din vechime, fie descoperit de urmașii lor, care să nu fi fost aplicat bolii. Când a terminat cu toate și a arătat că nu sunt de niciun folos, unul dintre prietenii ei a venit să îi spună despre omul lui Dumnezeu și să povestească despre o minune pe care o făcuse. I-a povestit că soția bărbatului care la acea vreme ținea cârma Răsăritului - el era Pergamius -fusese victima aceleiași probleme și că îl vindecase prin rugăciune și cu semnul Sfintei Cruci. Deîndată ce mama mea a auzit acest lucru, s-a repezit la omul lui Dumnezeu. Purta cercei, coliere și alte bijuterii de aur și o rochie scumpă țesută din fir de mătase, pentru că nu gustase încă virtutea desăvârșirii. Deci, când această persoană inspirată a văzut asta, a vindecat mai întâi slăbiciunea iubirii de podoabe, prin următoarele cuvinte:

"Spune-mi, copilă", a zis el (voi folosi propriile sale cuvinte și nu voi modifica vorbirea acestei limbi sfinte), "dacă un pictor, bine pregătit în arta sa, a pictat un portret așa cum prescriu regulile artei și l-a expus celor care doreau să-l vadă, și altcineva, care nu avea cunoștințe exacte despre artă, dar luându-se după imaginația sa oarecare, vine și critică pictura artistică, apoi adaugă linii mai lungi sprâncenelor și genelor, îi face fața mai albă și pune roșu, colorând obrajii, nu ți se pare că primul pictor s-ar arăta pe bună dreptate indignat pentru insulta grosolană l-a care a fost supus prin adăugiri inutile făcute de o mână nepricepută?

La fel (a continuat el), crezi că Creatorul Universului, Sculptorul și Pictorul naturii noastre, nu este pe bună dreptate indignat de acuza adusă înțelepciunii Sale de neegalat, pentru lipsă de pricepere? Căci nu ți-ai fi turnat roșu, alb și negru dacă nu ai fi crezut că aveai nevoie de această adăugare, ca și când corpul tău ar cere-o. Îl condamni pe Creator, pentru lipsuri. Dar trebuie să recunoaștem că are putere conform voii Sale, pentru că, așa cum spune David, Domnul a făcut tot ce a voit. Concepând dinainte tot ceea ce va aduce câștig fiecărei ființe, El nu face nimic rău.

De aceea, nu strica chipul lui Dumnezeu, nu încerca să adaugi ceea ce El, cu înțelepciunea Sa, nu a dat, și nu creea acea frumusețe înșelătoare care dăunează chiar și femeilor modeste, întinzând capcane privitorilor.

Când buna femeie a auzit acest lucru, s-a aruncat imediat în mreaja lui Petru, căci și el, ca și cel de același nume cu el, era pescar. Prinzându-l de picior și implorându-l cu voce tare, a cerut să i se dea un leac pentru ochi. El s-a opus, căci era un om cu aceeași fire ca și ea, purtând marea povară de păcate care îl lipseau de o legătură familiară cu Dumnezeu. Când mama l-a rugat cu lacrimi și a hotărât că nu va pleca fără să primească leacul, el a răspuns că “Dumnezeu este Cel Care vindecă astfel de lucruri și împlinește cererile celor care cred".

"Așa că, și de această dată", a spus el, "o va face fără să-mi arate favoare, ci pentru credința ta: deci, dacă ai credință curată și neamestecată și liberă de orice îndoială, atunci, luându-ți rămas bun de la medici și medicamente, primește acest medicament dat de Dumnezeu".

Zicând asta, el și-a pus mâna peste ochiul ei și, făcând semnul Crucii salvatoare, a alungat boala. De acolo, întorcându-se acasă, și-a spălat machiajul și, respingând toate podoabele străine, a trăit după regulile stabilite de medicul ei, fără să poarte rochii alese, nici împodobindu-se cu bijuterii din aur - chiar dacă era foarte tânără după vârstă: era la douăzeci și trei de ani de la naștere și nu era încă mamă; după încă șapte ani de viață, suferea durerile nașterii mele, primele și singurele. Atât de mare a fost căștigul pe care l-a primit din învățătura Marelui Petru, luând un leac îndoit: în căutarea vindecării trupului, ea a obținut în plus sănătatea sufletului. Așa s-a purtat în cuvânt și, mai ales, a continuat în rugăciune.

Cu altă ocazie, ea a adus un bucătar din casa ei, care era tulburat de un duh rău, și l-a implorat să-i ofere ajutorul lui. După ce s-a rugat, omul lui Dumnezeu a poruncit duhului să spună care era cauza puterii sale asupra uneia dintre creaturile lui Dumnezeu, precum un criminal sau un hoț care stătea în fața scaunului judecătorului, și i-a poruncit să spună ceea ce făcuse; așa l-a constrâns, prin frică, să spună adevărul, contrar obișnuinței sale. Acela a mărturisit că în Heliopolis, pe când stăpânul acelei case fusese odată bolnav iar stăpâna stătea lângă soțul ei din cauza bolii sale, slujitoarele stăpânei casei în care stătea povesteau despre viața călugărilor care practicau filozofia în Antiohia și cât de multă putere aveau aceia împotriva demonilor, iar apoi aceste slujitoare, ca fete care se bucurau de joacă, au început să se poarte nebunește, în timp ce omul, îmbrăcând o mantie din păr de capră, le exorciza ca un călugăr. Pe când se întâmpla asta, continua demonul, stăteam la intrare. Găsind aceste laude la adresa călugărilor ca fiind de nesuportat, am decis să încerc puterea pe care acești slujitori se laudă că o au. Din acest motiv, părăsind servitoarele, am intrat în acest om, vrând să aflu cum voi fi alungat de călugări. Și acum (a încheiat el) am aflat și nu îmi mai trebuie alte dovezi: la porunca ta, voi pleca deîndată. Spunând asta, a fugit, iar familia și-a recăpătat libertatea.

Un alt om de la țară, posedat de un duh rău, a fost adus de bunica mea din partea mamei, doica mea, care l-a implorat pe cel ce se lupta cu răul să-l ajute. El a întrebat din nou de unde se trăgea și ce îi dăduse putere împotriva uneia dintre creaturile lui Dumnezeu. Din moment ce celălalt stătea acolo în tăcere fără să răspundă, el a îngenuncheat în rugăciune și L-a rugat pe Dumnezeu să-i arate răufăcătorului puterea slujitorilor Săi; s-a ridicat din nou, iar celălalt s-a împotrivit în tăcere, iar aceasta a continuat până în ceasul al nouălea. După ce a adresat Învățătorului o rugăciune și mai aprinsă și fierbinte, s-a ridicat și i-a spus răufăcătorului: “Nu Petru îți poruncește, ci Dumnezeul lui Petru. Deci, dă-mi răspuns, constrâns de puterea Lui". Duhul răzbunător, în ciuda nerușinării sale, n-a suportat smerenia omului Sfânt și, cu o voce puternică, a strigat: bântuiesc Muntele Amanus și, văzând pe drum acest om scoțând apă dintr-un izvor și bând-o, l-am făcut locuință a mea. "Depărtează-te de el", a spus omul lui Dumnezeu, "pentru că Cel Care a fost răstignit pentru lume îți dă această poruncă". Auzind aceasta, a fugit, iar țăranul a fost scăpat din frământările lui.

Deși am nenumărate alte istorisiri, de acest fel, de spus despre acest suflet binecuvântat, le voi lăsa pe cele mai multe dintre ele, de teama slăbiciunii oamenilor obișnuiți. Luându-se pe sine ca măsură, ei tăgăduiesc minunile oamenilor lui Dumnezeu. Dar voi povesti una sau două, înainte de a trece la un altcineva.

Exista un oarecare fost general. O fată necăsătorită, aflată la vârsta căsătoriei, care îl avea ca stăpân, și-a lăsat în urmă mama și familia și a fugit într-o mânăstire. Auzind despre fuga ei, generalul a biciuit-o pe mamă și a legat-o, și nu a eliberat-o din legături până când nu i-a descoperit mânăstirea acelor femei evlavioase. Impulsionat de propria sa furie, a smuls fata de acolo și a dus-o înapoi acasă, sperând, nenorocitul, să-și satisfacă desfrânarea. Dar cel care l-a încercat pe Faraon cu încercări mari și grele din cauza Sarei, soția lui Avraam, și a păzit curăția ei neîntinată, și care i-a lovit pe sodomiți cu orbire când au încercat să-i jignească pe îngerii pe care i-au luat drept străini, a lovit și ochii acestui om, cu orbire, și astfel, când a intrat în cameră, fata, de sub pază, a fugit imediat și a dispărut, și a luat drumul mânăstirii ei atât de dorite. Acest lucru l-a forțat pe om să rămână tăcut și să renunțe la vânătoarea aceleia care, deși capturată, scăpase prin puterea lui Dumnezeu.

Iarăși, când, după nașterea mea, mama mea se afla la porțile morții, ca răspuns la rugămintea sinceră a doicii mele a venit și a smuls-o din ghiarele morții. În timp ce medicii renunțaseră la ea, iar gospodăria ei în lacrimi îi aștepta sfârșitul, ea cu ochii închiși, cu o febră violentă, nu mai recunoștea pe niciunul dintre apropiați. La sosirea celui socotit vrednic de numele și harul Apostolului, zicându-i: "Pace ție, copilă" - căci acesta era modul său de salut - se spune că ea a deschis deîndată ochii, a privit direct la el și a cerut binecuvântarea sa. Când mulțimea de femei a izbucnit în strigăt - pentru că disperarea și încrederea se amestecaseră - omul evlavios le-a cerut tuturor să se alăture lui în rugăciune; pentru că așa, a spus el, Tabita a primit vindecare, în timp ce văduvele plângeau și Marele Petru dăruia lacrimile lui Dumnezeu. Ei au făcut rugăciuni așa cum le-a poruncit el și au fost răsplătiți așa cum le prezisese; sfârșitul rugăciunii lor a marcat și sfârșitul bolii. Transpirația a început să curgă brusc din tot corpul, febra s-a stins și semnele de sănătate au reapărut.

Acestea sunt minunile pe care și în vremurile noastre Domnul le face prin rugăciunile slujitorilor Săi. Chiar și pielea acestui om, acționând prin hainele sale, avea o putere similară, ca în cazul preaevlaviosului Pavel, și afirm acest lucru fără nicio exagerare și conform adevărului. Pentru că și-a tăiat brâul în două - era larg și lung, din in gros împletit - a pus jumătate din el în jurul taliei sale, iar cealaltă jumătate în jurul meu. Mama mi-l punea adesea când eram bolnav, și tatălui meu și, ca urmare, îndepărta boala; și ea însăși folosea acest remediu ca mijloc de însănătoșire. Mulți dintre cunoscuții ei care descoperiseră acest lucru luau regulat brâul pentru a-i ajuta pe bolnavi; și, peste tot, a dat dovadă de puterea harului Său. Până la urmă, cineva care l-a luat, l-a furat de la cei care-l dăruiau, fără a arăta nicio considerație pentru binefăcătorii săi. În acest fel, am fost lipsiți de dar.

După ce a aprins și a luminat Antiohia cu razele sale, a trecut din această lume plină de nevoință, așteptând cununa pregătită biruitorilor. Eu însumi, care m-am bucurat de binecuvântarea lui pe când era în viață, îl implor să mă bucur de ea și acum, și astfel pun capăt acestei istorisiri.

Note:

Sfântul Petru este sărbătorit pe 25 noiembrie ca “Sfântul Petru Isihastul”, iar pe 1 februarie ca “Sfântul Petru al Galatiei”.

Sfântul Petru a fost pustnic mai întâi în Galatia și, mai târziu, în Antiohia. L-a cunoscut pe Teodoret când era copil, și nu mai târziu, ceea ce datează mutarea sa la Domnul în anul 403. Dacă într-adevăr a trăit până la vârsta de nouăzeci și nouă de ani, așa cum relatează Teodoret, aceasta implică o dată de naștere din anul 304. El apare în Istoria Eclezială a lui Teodoret IV.28 ca fiind unul dintre asceții de pe Muntele Silpius, la sud de Antiohia, împreună cu Romanos, Zenon și alții; Macedonie aparține aceluiași grup.

Petru ar fi putut fi unul dintre pelerinii care au vizitat țara Sfântă chiar înainte de dezvoltarea constantiniană a locurilor sfinte; vezi E. D. Hunt, Pelerinaje în țara Sfântă în Imperiul Roman Târziu.

Antiohia era mai creștină decât Galatia natală a lui Petru (vezi Harnack, Misiunea și expansiunea creștinismului, II: 216-220).

Zenon s-a așezat și el într-un mormânt de pe Muntele Silpius. Motivul pare să fi fost doar unul practic, spre deosebire de Antonie al Egiptului, care a ales un mormânt păgân pentru a se expune asaltului duhurilor rele (Viața Sfântului Antonie).

Pergamius era comes orientis, cel mai înalt rezident oficial al Antiohiei (385/386).

Înseamnă că, în cazul mamei lui Teodoret, convertirea la credință a avut loc în anul 386.

Heliopolis este Baalbekul modern, nu departe de Nordul Damascului.

Singura referire la o mânăstire din Antiohia pare a se găsi la Teodoret (Istoria Eclezială 111.14) - o comunitate de fecioare, de pe vremea împăratului Iulian (361-363).

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iulie 2024.