Sfântul Cuvios Alexandru, Stareț din Svir

Data specială de cinstire: 30 august

Sfântul Alexandru din Svir s-a născut pe 15 iulie 1448, în ziua sărbătoririi Sfântului Profet Amos, și a fost numit după dânsul, la botez. Sfântul Alexandru a fost far al monahismului în pădurile adânci ale nordului rusesc, viețuind în asceză și, astfel, primind daruri aparte de la Duhul Sfânt.

Părinții săi, Ștefan și Vasia (Vasilisa) au fost agricultori, locuind în satul Mandera, lângă lacul Ladoga, pe malurile râului Oiata, un afluent al râului Svira. Au avut fii și fiice mai mari, care crescând au părăsit casa părinților lor. Așa încât, Ștefan și Vasia au dorit să mai aibă un alt fiu și s-au rugat ca Dumnezeu să le împlinească dorința. Drept urmare, cei doi au auzit un glas de sus:

"Bucură-te, omule bun și nevastă, vei naște un fiu, prin a cărui naștere Dumnezeu va mângâia Biserica Sa”.

Amos a crescut, fiind un copil minunat. Era mereu ascultător și blând, evita jocurile, glumele și vorbele urâte; purta haine modeste și slăbea atât de mult cu postul, încât îi provoca mamei sale multă îngrijorare. Când a ajuns la vârsta potrivită, a întâlnit câțiva călugări din Valaam care veniseră la Oiata pentru a cumpăra diverse lucruri de trebuință și cu alte treburi ale mănăstirii.

În acel timp, Valaam era deja cunoscută ca mânăstire de mare evlavie și cu viață ascetică aspră. După ce a vorbit cu călugării, tânărul a rămas fascinat de povestirile lor privind viața din schit (cu doi sau trei călugări care viețuiau împreună) și viața solitară a pustniciei. Știind că părinții lui îi aranjaseră o căsătorie, tânărul a fugit în ascuns la Valaam, când avea nouăsprezece ani. Un înger al Domnului i-a apărut înainte, sub forma unui călător, și i-a indicat drumul către insulă.

Tânărul Amos a viețuit în mânăstire, ca frate, timp de șapte ani, ducând o viață în cumpătare. Își petrecea zilele muncind, iar nopțile în priveghere și rugăciune. Uneori, se ruga în pădure, între țânțari, până la vremea Utreniei.

În anul 1474, Amos a fost tuns călugăr, cu noul nume Alexandru. După câțiva ani, părinții săi au reușit să afle unde plecase fiul lor, de la câțiva karelieni care vizitau Mandera. Urmând exemplul fiului lor, părinții au mers și ei la mânăstiri, și au fost tunși, cu numele Serghie și Varvara. După mutarea lor la Domnul, Sfântul Alexandru, cu binecuvântarea starețului mânăstirii, s-a stabilit pe o insulă, unde a construit o chilie, în crăpătura unei stânci, și și-a continuat nevoințele duhovnicești.

Vestea despre ascetismul său s-a răspândit pretutindeni. Apoi, în 1485, Sfântul Alexandru a plecat din Valaam și, la îndrumare primită de sus, a ales un loc în pădure lângă malul unui lac frumos, care mai târziu a fost numit Lacul Sfânt. Aici a înjghebat un bordei, trăind în singurătate timp de șapte ani, mâncând doar ceea ce strângea din pădure.

Atunci, Alexandru a suferit cumplit de foame, îngheț, boală și ispite de la cel rău, Dar Domnul l-a întărit duhovnicește și trupește pe cel curat. Odată, a suferit teribil de stomac. Nici nu mai putea să se ridice. A rămas locului și cânta Psalmi. Apoi, i s-a arătat un înger. Așezându-și mâna pe locul dureros, a făcut semnul crucii peste Sfânt și, astfel, l-a vindecat.

În 1493, la o vânătoare de cerbi, un proprietar de teren din apropiere, pe nume Andrei Zavalșin, descoperea din întâmplare chilia Sfântului. Andrei i-a vorbit despre un stâlp de foc pe care îl văzuse deasupra acelui loc și l-a implorat să-i istorisească despre viața sa. Sfântul s-a mâhnit foarte tare pentru acest lucru, fiindcă nu reușise să stea ascuns de oameni. După ce acela i-a promis că nu va vorbi nimănui despre dânsul până nu va trece la Domnul, Sfântul Alexandru i-a istorisit despre viața sa în pustie, unde viețuise șapte ani fără să vadă pe nimeni, cum trăise doar cu plante și cum fusese vindecat de durerea de stomac, de către înger. După aceea, Andrei a început să-l viziteze des pe Sfântul Alexandru. În cele din urmă, urmând sfatul Sfântului, a mers la Valaam, unde a fost tuns monah, cu numele Adrian. Sfântul Adrian avea să întemeieze, mai apoi, Mânăstirea Andrusov și să ducă o viață de sfințenie (Sfântul Adrian este pomenit în mod aparte pe 26 august și 17 mai).

Andrei Zavalșin nu a putut să păstreze sub tăcere cele aflate despre Sfântul ascet, în ciuda promisiunii pe care i-o făcuse. Vestea despre cuvios a început să se răspândească pretutindeni și, curând, călugării s-au strâns în jurul lui. Drept urmare, Sfântul Alexandru s-a retras dintre frați și a construit o chilie la distanță considerabilă de mânăstire (pe viitorul loc al Mânăstirii "Sfântul Alexandru din Svir"). Acolo a înfruntat mulțime de ispite. Cel rău lua chip de animal sălbatic. Șuierând ca șerpii, odată, i-a poruncit să plece. Rugăciunile Sfântului Alexandru au ars și au împrăștiat demonii, ca o flacără de foc.

   În 1508, la douăzeci și trei de ani după ce ajunsese în acel loc retras, Preasfânta Treime a apărut înaintea Sfântului Alexandru. Într-o noapte, se ruga în chilia sa. Deodată, o lumină orbitoare a apărut, acesta văzând trei îngeri îmbrăcați în haine albe strălucitoare apropiindu-se de el. Străluceau cu o strălucire curată, mai mare decât a soarelui. Fiecare purta un toiag în mână. Sfântul Alexandru a căzut îngrozit și, după ce și-a revenit în simțuri, s-a închinat până la pământ. Ridicându-l de mână, îngerii au spus:'

"Ai încredere, binecuvântate, și nu te teme”.

I s-a poruncit, apoi, să zidească o biserică și o mănăstire. El a căzut în genunchi, plecându-se pentru nevrednicia sa, dar Domnul l-a ridicat și i-a poruncit să împlinească sfaturile date. Sfântul Alexandru a întrebat, cui ar trebui să fie închinată Biserica. Domnul a spus:

"Preaiubite, după cum Ne vezi vorbind cu tine în trei persoane, zidește biserica în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, Treimea Cea de O Ființă. Te las, în pace; pacea Mea o dau ție”.

Atunci, Sfântul Alexandru L-a văzut pe Domnul cu aripile întinse mergând pe deasupra, până S-a făcut nevăzut. Această apariție este recunoscută ca fiind unică în istoria Bisericii Ortodoxe Ruse, după această viziune Sfântul începând să se gândească unde să ridice biserica. Odată, în timp ce se ruga lui Dumnezeu, a auzit o voce. Privind spre cer, a văzut un înger al Domnului, îmbrăcat în mantie, după cum văzuse Sfântul Pahomie (15 mai). Îngerul, stând în aer cu aripile întinse și mâinile ridicate, a spus::

"Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin".

Apoi s-a întors către Sfântul Alexandru, zicând:

"Zidește aici o biserică în cinstea Domnului Care ți S-a arătat în trei Persoane, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Treimea Cea Nedespărțită”.

După ce a făcut semnul crucii peste loc de trei ori, îngerul s-a făcut nevăzut.

   În același an, a construit o biserică din lemn, în cinstea Preasfintei Treimi (acolo a fost construită o biserică din piatră, în 1526). Odată cu ridicarea bisericii, frații l-au îndemnat pe Sfântul Alexandru să se hirotonească la sfânta preoție. Multă vreme a refuzat, considerându-se nevrednic. Apoi, frații l-au implorat pe Sfântul Serapion, Arhiepiscopul de Novgorod (16 martie), să-l convingă să primească aceasta. Așa încât, chiar în acel an, Sfântul Alexandru a mers la Novgorod și a fost hirotonit de Sfântul Arhiepiscop. La scurt timp după aceea, frații l-au rugat pe Sfânt să le fie stareț.

Ca stareț, Sfântul Alexandru a devenit și mai umil decât fusese înainte. Purta haine zdrențuite și dormea pe pământul gol. El însuși pregătea mâncarea, frământa aluatul și cocea pâinea. Odată, nefiind suficient lemn de foc, iconomul i-a cerut Sfântului să trimită călugări care nu aveau de lucru să strângă lemne de foc. Sfântul Alexandru a spus și el: "Nu sunt ocupat". Apoi a început să taie lemne de foc. Altădată, căra apă.

Când toți dormeau, Sfântul se preocupa adesea cu măcinarea grâului cu pietre de mână, pentru a face mai multă pâine. În fiecare seară, trecea prin toate chiliile și, dacă auzea discuții fără rost, bătea încet la ușă și pleca. Dimineața, dacă fratele își recunoștea cu ușurință vinovăția și se pocăia, era iertat. De cealaltă parte, dacă fratele încerca să se justifice, era avertizat și i se dădea canon.

Spre sfârșitul vieții sale pământești, Sfântul Alexandru a decis să zidească o biserică din piatră în cinstea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Într-o seară, după ce citise un Acatist al Maicii Domnului, s-a așezat să se odihnească în chilia sa. Deodată, el i-a spus însoțitorului său de chilie, Atanasie:

"Fiule, rămâi treaz și atent, pentru că chiar în acest ceas vom avea o vizită minunată și uimitoare".

Apoi, un glas ca tunetul a rostit:

"Iată, Domnul și Maica Lui vin”.

Sfântul Alexandru s-a grăbit spre intrarea în chilie, care a devenit luminată de o mare lumină ce strălucea în toată Mânăstirea, mai strălucitoare decât razele soarelui. Sfântul a văzut-O pe Preacurata Maică a lui Dumnezeu, pe temelia bisericii Sfântului Acoperământ, stând acolo unde ar fi venit Altarul, ca o Împărăteasă pe tron. Dânsa Îl ținea pe Pruncul Hristos în brațe, iar o mulțime de îngeri stătea înaintea Sa, strălucind cu o strălucire de nedescris.

   A căzut la pământ, neputând să suporte lumina puternică. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a zis:

   "Ridică-te, alesule al Fiului Meu și al lui Dumnezeu. Am venit aici să te vizitez, cela ce Mi-ești drag, și să văd temelia Bisericii Mele. De vreme ce te-ai rugat pentru ucenicii tăi și pentru mânăstirea ta, de acum înainte ei vor avea toate cele de folos; nu numai în timpul vieții tale, ci și după moartea ta.

   Voi fi cu mânăstirea ta pururea, dăruind din belșug cele de folos. Privește și ia seama cu atenție câți sunt călugării care au venit în turma ta. Trebuie să-i călăuzești pe calea mântuirii, în numele Preasfintei Treimi”.

Sfântul s-a ridicat și a văzut o mulțime de călugări purtând pietre și cărămizi pentru fundație. Iarăși, Maica Domnului a spus:

"Dragul meu, dacă cineva aduce măcar o cărămidă pentru zidirea Bisericii Mele, în numele lui Iisus Hristos, Fiul Meu și al lui Dumnezeu, nu își va pierde răsplata”.

După ce a spus asta, S-a făcut nevăzută.

   Cu un an înainte de mutarea sa la Domnul, Sfântul Alexandru a prevăzut momentul plecării sale din această viață. El i-a chemat pe frați și le-a dat ultimele sale sfaturi, lăudându-i Maicii Domnului. Frații au plâns, la gândul că vor fi despărțiți de părintele lor iubit. Când au întrebat unde dorește să fie îngropat, el a spus:

"Legați-mi trupul păcătos, de picioare, și aruncați-l într-o mlaștină; apoi, după ce îl acoperiți cu mușchi, călcați-l cu picioarele voastre".

Frații au răspuns:

"Nu, Părinte, nu putem face asta”.

   Atunci, Sfântul ascet a răspuns că, nevrând să facă după cum le-a cerut, să-l îngroape lângă Biserica Schimbării la Față. Sfântul Alexandru a plecat în Împărăția Cerească, pe 30 august 1533, la vârsta de 85 de ani.

Nenumărate minuni și vindecări s-au săvârșit la mormântul său, pentru cei care veneau acolo cu credință.

   În 1545, ucenicul și succesorul său, starețul Irodion, i-a notat Viața. În 1547, a început venerarea locală a Sfântului și a fost alcătuită o Slujbă pentru dânsul. La 17 aprilie 1641, în timpul reconstruirii Bisericii Schimbării la Față, au fost descoperite sfintele moaște nestricăcioase ale Sfântului Alexandru din Svir, iar venerarea sa universală s-a stabilit pentru două date:: ziua mutării sale la Domnul, 30 august, și 17 aprilie, ziua canonizării sale (și a descoperirii sfintelor sale moaște).

   Sfântul Alexandru din Svir a îndrumat mulțime de ucenici, așa cum îi promisese Maica Domnului. Printre aceștia, se numără Ignatie al Ostrovului, Leonid al Ostrovului, Corneliu al Ostrovului, Dionisie al Ostrovului, Atanasie al Ostrovului, Teodor al Ostrovului și Terapont al Ostrovului.

   Pe lângă acești Sfinți, au existat și alți ucenici dintre cei îndrumați de Sfântul Alexandru din Svir, care au zile separate speciale de cinstire specială: Sfântul Atanasie din Siandem (18 ianuarie), Sfântul Ghenadie din Vașeozersk (9 februarie), Sfântul Macarie din Orodej (9 august), Sfântul Adrian din Androsov (17 mai), Sfântul Nichifor din Vașeozersk (9 februarie), Sfântul Ghenadie de Kostroma și Liubimograd (23 ianuarie).

Toți acești Sfinți (cu excepția Sfântului Ghenadie de Kostroma) sunt reprezentați în Icoana Părinților Monahi care au strălucit în ținutul Karelia (Icoana se află în Biserica Seminarului din Kuopio, Finlanda). Soborul Sfinților care au strălucit în Karelia este sărbătorit, în mod special, de Biserica Ortodoxă Finlandeză, în sâmbăta care cade între 31 octombrie și 6 noiembrie.

Sfintele moaște neputrezite ale Sfântului Alexandru au fost scoase din Mănăstirea Svir, de către bolșevici, în ziua de 20 decembrie 1918, după mai multe încercări nereușite de a le confisca. În cele din urmă, sfintele moaște au fost trimise la Academia Medicală Militară din Petrograd, unde au rămas aproape optzeci de ani. Bolșevicii au efectuat multe teste, sperând să demonstreze că sfintele moaște ale Sfântului Alexandru din Svir ar fi fost false. Cu toate acestea, testele au confirmat doar că sfintele relicve erau autentice. 

A existat o campanie infamă de distrugere a sfintelor moaște ale Sfinților, care a continuat din 1919 până în 1922. Multe sfinte moaște ale Sfinților ruși au fost furate și supuse "examinării științifice" sau expuse în muzee anti-religioase. Unele dintre acestea au fost complet distruse.

O a doua aflare a sfintelor moaște ale Sfântului Alexandru avea loc, însă, în decembrie 1997. Sfintele moaște au fost găsite neputrezite, la fel cum erau atunci când fuseseră confiscate. Înfățișarea Sfântului se potrivea cu descrierea din înregistrările din 1641. Odată ce s-a stabilit că acestea erau cu adevărat sfintele moaște ale Sfântului Alexandru, Mitropolitul Vladimir de Sankt Petersburg a permis să fie duse la Biserica "Sfânta Sofia și cele trei fiice ale sale: Credința, Nădejdea și Dragostea" (17 septembrie), timp de patru luni, înainte de a fi returnate mânăstirii. În timp ce oamenii se închinau înaintea sfintelor moaște ale Sfântului Alexandru, au observat cum, din acestea, curgea un mir frumos mirositor.

Sfintele moaște au fost duse la Mânăstirea Sfântul Alexandru din Svir, în noiembrie 1998, iar vindecările minunate continuă să aibă loc înaintea lor. 

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iunie 2024.