Sfântul Aidan, Episcop de Lindesfarne

Zi specială de cinstire: 31 august

Sfântul Aidan, irlandez de origine, apostol In Northumbria (Nordul Angliei), a fost un apărător ferm al practicilor celtice în Biserică, respingând pe cele romane. S-a născut în Irlanda (pe atunci Scoția), în secolul al VII-lea. Ca monah al mânăstirii întemeiate de Sfântul Columba (9 iunie) pe insula Iona, a ajuns vestit pentru ascetismul său aspru.

Când Sfântul Rege Oswald de Northumbria (5 august) a intenționat să-și convertească poporul la creștinism, el s-a îndreptat mai degrabă către călugării celți din Iona, și mai apoi către clerul roman din Canterbury.

Acest lucru era paradoxal, ca un irlandez sa fie trimis în misiune printre englezi, întrucât britanicii au fost creștinați înaintea irlandezilor. Britania a fost parte a Imperiului Roman și a primit mai ușor creștinismul, pe când Irlanda nu. Mulți misionari care au dus credința în Irlanda au fost britanici, cel mai cunoscut dintre ei fiind Sfântul Patrick, ocrotitorul duhovnicesc al Irlandei.

Când puterea Romei a slăbit în Britania, nordul acesteia a fost cucerit de englezii păgâni, care au întemeiat Regatul Northumbriei, sub conducerea neînfricatului Etelfrid. Acesta a murit pe câmpul de luptă, în anul 616, iar fiii lui au fost exilați. Dintre ei, Oswald ajungea la mânăstirea Sfântului Columba, de pe Insula Iona din Scoția. Acolo viețuia monahul Aidan. Povățuit de călugarii irlandezi de la Iona, Oswald a primit botezul creștin, dorindu-și cucerirea tronului Northumbriei, spre a îndemna la credința creștină întreg poporul barbar. Oswald a ajuns rege în 633, în urma unei bătălii, după care i-a rugat pe călugării irlandezi să trimită misionari în țara sa.

Primul episcop trimis să conducă misiunea s-a dovedit însă nepotrivit, acela îndepărtând mulți oameni prin asprimea sa, învinuind, pentru eșecul său, pe englezi pentru poziția lor ostilă, suștinând că s-a lovit de firea „încăpățânată” a localnicilor, așa încât s-a întors la mânăstirea din Iona, dezamăgit. Sfântul Aidan a recunoscut, însă, că episcopul fusese de vină, și nu englezii, fiindcă în loc să fi fost atât de aspru cu un popor necredincios, ar fi trebuit să-l hrănească mai degrabă cu lapte, nu cu mâncare grea (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 3:2). Episcopul a fost chemat înapoi, și a fost căutat un candidat ideal pentru a-l înlocui.

Astfel, Sfântul Aidan a fost sfințit Episcop și trimis în Northumbria pentru a prelua misiunea. Regele Oswald i-a dat Insula Lindisfarne, lângă reședința regală din Bamburg, pentru tronul său episcopal. Sfântul Aidan sosea împreună cu 12 călugări irlandezi pe Insula Lindisfarne, lângă capitala Northumbriei, Bamburgh. Primul său obiectiv a constat în ridicarea unui așezământ monahal, din lemn, cu biserică, chilii, trapeză și ateliere de lucru. De aici, Sfântul Aidan a pornit misiunea sa bazată pe un plan simplu: mergea pe jos din sat în sat, cu mai mulți călugări, vorbindu-le oamenilor pe înțeles. Sfântul Aidan întemeia renumita Mânăstire Lindisfarne, în anul 635.

Sfântul Bede (27 mai), în "Istoria Eclezială a Poporului Englez", îl laudă pe Sfântul Aidan pentru smerenia și evlavia sa, recomandându-l ca model pentru alți Episcopi și preoți. Episcopul sfânt nu a fost atașat de lucrurile acestei lumi și nici nu a căutat comori pământești. Ori de câte ori primea daruri de la rege sau de la oamenii bogați, le împărțea săracilor. Miercurea și vinerea postea de la toată mâncarea, până la ceasul al nouălea (aproximativ 3 p.m.), cu excepția perioadei pascale.

Din Lindisfarne, Sfântul Aidan a călătorit în toată Northumbria, vizitând turma sa și stabilind misiuni. Sfântul Oswald, care cunoștea limba celților întrucât el și familia sa fuseseră exilați în Iona, a fost traducător pentru Episcopul Aidan, care nu vorbea engleza. Astfel, regele a jucat un rol activ în convertirea poporului său.

Într-o primă etapă planul a fost mai greu de aplicat, din cauza necunoașterii limbii engleze. Regele Oswald, personal, protector al misionarilor irlandezi, i-a ajutat pe aceștia să-și însușească graiul, după cum el însuși, în perioada exilului, învățase irlandeza. Cu multă bunăvoință, Sfântul Aidan le vorbea despre Hristos numai acelora care doreau să asculte, fără insistență. Din când în când, călugării irlandezi reveneau în același sat, formându-se treptat comunități creștine locale.

Într-un an, după ce au participat la slujbele de Paști, Regele Oswald s-a așezat la o masă cu Episcopul Aidan. Chiar când Episcopul era pe cale să binecuvânteze mâncarea, un servitor a intrat și l-a informat pe rege că un număr mare de oameni nevoiași erau afară cerșind pomană. Regele a poruncit ca mâncarea sa să fie servită săracilor, pe platouri de argint, iar vasele de argint să fie sparte și împărțite acelora. Există o ilustrare fermecătoare a acestui eveniment, în Berthold Missal din Biblioteca Pierpont Morgan din New York, datând din secolul al XIII-lea. Sfântul Aidan, profund mișcat de milostenia Sfântului Oswald, l-a prins de mâna dreaptă și i-a spus: "Fie ca această mână să nu piară niciodată". Mâna Sfântului Oswald a rămas neputrezită timp de secole după mutarea sa la Domnul. Sfântul Bede spune că mâna era păstrată în Biserica "Sfântul Petru" din Bamburgh, unde era venerată de toți. Locația actuală a mâinii, dacă încă supraviețuiește, nu mai este cunoscută.

Sfântul Oswald a fost ucis în lupta împotriva forțelor numeroase ale regelui Penda, pe 5 august 642, într-un loc numit Maserfield. Avea doar treizeci și opt de ani. Sfântul Aidan a fost profund întristat de moartea regelui, dar succesorul său, Sfântul Oswin (20 august) i-a devenit, de asemenea, foarte drag.

Sfantul Aidan s-a preocupat el însuși ca, după ce va muri, în Northumbria să rămână continuatori ai misiunii sale, dintre localnici. Dumnezeu Însuși l-a ajutat în realizarea acestui plan: o bandă de tineri englezi, ostili creștinilor, a încercat să-i atace pe Sfântul Aidan și pe călugări. Întâmpinându-i cu bunătatea binecunoscută, Sfântul Aidan i-a convins foarte rapid să se călugărească și să se alăture obștii din Mânăstirea Lindisfarne.

Regele Oswin i-a dat, odată, Sfântului Aidan un cal și o căruță de preț, pentru călătoriile sale (Episcopul călătorea de obicei pe jos), ca să se deosebească de oamenii de rând. La scurt timp după aceasta, Episcopul Aidan a întâlnit un cerșetor și i-a dăruit calul și căruța, continuând propovăduirea tot pe jos, în același spirit călugăresc, cu simplitate și bunătate. Regele a auzit despre aceasta și s-a simțit deranjat. L-a întrebat pe Sfântul Aidan de ce a dat darul regal, când alți cai obișnuiți pentru grajd ar fi fost mai potriviți pentru un cerșetor. Aidan l-a mustrat atunci, certându-l pentru faptul că regele apreciază mai mult mânzul unei iepe, decât pe Fiul lui Dumnezeu. La început, regele nu a înțeles. Apoi, a căzut la picioarele Episcopului, plângând cu lacrimi de pocăință. Cerând iertare, Oswin a promis că nu va mai judeca niciodată faptele de milostenie ale Sfântului Aidan. Sfântul Aidan l-a săltat pe rege în picioare, zicând că nu a văzut niciodată un rege atât de umil. El a profețit că Oswin va părăsi curând această viață, fiindcă oamenii nu meritau un astfel de conducător. Profeția lui s-a împlinit curând, Sfântul Oswin fiind ucis la Gilling, pe 20 august 651.

În jurul Mânăstirii Lindisfarne s-a organizat și o școală călugărească, pornind de la studierea Psaltirii și a celor patru Evanghelii. O nouă dificultate s-a ivit în acest punct: cărțile de cult și cele duhovnicești deținute de călugării irlandezi erau în limba latină. De aceea, a fost necesară și studierea acestei limbi. 

Preocupat si de o dezvoltare a monahismului pe linie feminină în Northumbria, Sfântul Ierarh Aidan a convins-o pe monahia Hilda să se stabilească aici, fiind cea mai cunoscută egumenă din vremea aceea. Ea s-a dedicat activității didactico-religioase, încât cel puțin 15 dintre elevii săi aveau să ajungă Episcopi.

După 16 ani de episcopat, Sfântul Aidan a trecut la Domnul, în ziua de 31 august 651, la nici două săptămâni de la mutarea la Domnul a Sfântului Oswin. Este cinstit ca Apostol al Northumbriei și unul dintre Apostolii Angliei. A trecut la cele veșnice pe când se afla în Bamburgh, lângă zidul de vest al bisericii. Bârna de care s-a sprijinit pentru a se susține încă mai supraviețuiește, chiar dacă biserica a fost distrusă de două ori de foc. Bârna poate fi văzută încă atârnând în tavanul bisericii actuale, deasupra cristelniței pentru botez.

Atunci când Sfântul Aidan a trecut la cele veșnice, Sfântul Cuthbert (20 martie) era un tânăr care îngrijea de oile stăpânului său. Privind în sus, Cuthbert a avut parte de o arătare a unor îngeri care purtau sufletul cuiva către cer, într-o sferă de foc. Mai târziu, a aflat că Episcopul Aidan trecuse la Domnul chiar în ceasul în care avusese loc viziunea.

La început, Sfântul Episcop Aidan a fost înmormântat în Lindisfarne, în partea dreaptă a Altarului Bisericii "Sfântul Petru". În anul 664, Sinodul de la Whitby a hotărât ca toate bisericile din Marea Britanie să urmeze practicile romane și că obiceiurile celtice trebuia să fie suprimate. Sfântul Colman (18 februarie), al treilea Episcop de Lindisfarne, nu a putut accepta această decizie. Prin urmare, a decis să se retragă la Iona, luând cu el sfintele moaște ale Sfântului Aidan. Obiceiurile celtice au supraviețuit în Iona, până în secolul al VIII-lea.

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iulie 2024.