Sfânta Eanswythe (Insueit), stareță de Folkestone

Ziua de sărbătorire aparte: 31 august

Sfânta Eanswythe s-a născut în jurul anului 614, fiind singura fiică a Regelui Eadbald de Kent și a soției lui, Emma, care era o prințesă francă. La momentul nașterii lui Eanswythe, tatăl ei era probabil păgân, mama acesteia fiind creștină. Prin urmare, Eanswythe a fost botezată și crescută ca creștină.

Când aceasta a împlinit vârsta de doi ani, bunicul ei din partea tatălui, Sfântul Rege Ethelbert de Kent (25 feb) a trecut la Domnul. Sfântul Ethelbert fusese botezat la Biserica Sfântului Martin din Canterbury, de către Sfântul Augustin de Canterbury (28 mai). Sfântul Augustin a venit în Anglia în anul 597, cu mai mulți călugări, pentru a restabili creștinismul, care aproape fusese șters de către anglo-saxonii păgâni. Acești călugări și-au desfășurat activitatea misionară, sub protecția Regelui Ethelbert.

Tatăl lui Eanswythe, Regele Eadbald, nu s-a opus creștinismului, atâta timp cât tatăl lui fusese în viață. Când Sfântul Ethelbert s-a mutat la cele veșnice, însă, atitudinea lui Eadbald s-a schimbat. Nu numai că a îmbrățișat idolatria, dar s-a căsătorit cu a doua soție a tatălui său. Deși această practică era interzisă de legea Bisericii, era destul de comună în rândul regalității păgâne.

În acea perioadă, Regele Sabert al Saxonilor de Est (un convertit la creștinism) a murit și el. Cei trei fii ai săi erau păgâni, așa că idolatria s-a întors și în acel teritoriu.

Sfântul Laurențiu de Canterbury (3 feb), Sfântul Mellitus din Londra (24 apr.) și Sfântul Iust de Rochester (10 noiembrie) au organizat un Sinod pentru a hotărî ceea ce era de făcut. Ei au decis că nu ar trebui să-și piardă timpul printre păgâni, ci să meargă acolo unde oamenii ar fi mai receptivi la predicarea lor. Îngroziți de comportamentul regelui și de ascensiunea păgânismului, Sfinții Mellitus și Iust au plecat în Galia.

Cu o noapte înainte de a părăsi Canterbury, Sfântul Laurențiu a decis să doarmă în Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Sfântul Petru i s-a arătat acolo și l-a mustrat aspru pentru că se gândise să-și părăsească turma. Astfel, Sfântul Laurențiu a rămas cu turma sa și chiar l-a convertit pe Regele Eadbald.

Regele a renunțat la căsătoria ilegală și a fost botezat. Într-un an, Sfântul Iust s-a întors la Rochester. Oamenii din Londra, care trăiau în Regatul Saxonilor de Est, au refuzat să-l primească pe Sfântul Mellitus înapoi pe Tronul său. După mutarea la Domnul a Sfântului Laurențiu în 619, Sfântul Mellitus i-a succedat ca Arhiepiscop de Canterbury.

Din copilărie, Sfânta Eanswythe arătase puțin interes pentru treburile lumești, voind să-și dedice fecioria lui Dumnezeu și să-L slujească pe calea călugăriei. Tatăl ei, pe de altă parte, voia ca ea să se căsătorească. Sfânta Eanswythe i-a spus că nu va avea niciun pretendent pământesc a cărui dragoste să nu fie amestecată cu neplăceri. Exista atunci o rată ridicată de mortalitate înclusiv în rândul copiilor. Toate aceste dureri ar fi așteptat-o, dacă se supunea tatălui ei. Tânăra prințesă i-a spus tatălui că alesese Un Mire Nemuritor Care să-i ofere dragoste și bucurie neîncetate și Căruia I s-a dedicat. Ea a continuat să vorbească despre cum alesese partea bună (Sfânta Evanghelie după Luca 10: 42), și i-a cerut tatălui ei să-i construiască o chilie în care să se poată ruga.

Regele a cedat în cele din urmă fiicei sale și i-a construit o mânăstire în Folkestone, Kent. În timp ce mânăstirea era în construcție, un prinț păgân a venit în Kent, căutând să se căsătorească cu Eanswythe. Regele Eadbald, a cărui soră Sfânta Ethelburga (5 aprilie) se căsătorise cu regele păgân Edwin (12 oct) cu doi sau trei ani înainte, amintește că această nuntă a dus la convertirea lui Edwin. Poate că spera că se va întâmpla ceva similar dacă Eanswythe s-ar fi căsătorit cu Prințul northumbrian. Eanswythe, totuși, a insistat că nu va schimba binecuvântările cerești pentru lucrurile acestei lumi și nici nu va accepta bucuriile trecătoare ale acestei vieți, în locul fericirii veșnice.

În jurul anului 630, clădirea mânăstirii a fost finalizată. Aceasta a fost prima mânăstire de maici întemeiată în Anglia. Sfânta Eanswythe a viețuit acolo, cu tovarășele ei din viața monahală, și se crede că ar fi fost îndrumate de către unii dintre călugării romani care veniseră în Anglia odată cu Sfântul Augustin, în anul 597.

Sfânta Eanswythe nu a fost făcută stareță la acel moment, pentru că avea doar șaisprezece ani. Nu se știe despre nicio altă stareță de dinainte de Sfânta Eanswythe, dar câteva călugărițe cu experiență ar fi putut fi trimise din Europa pentru a le învăța pe celelalte modul de viață monahal. Este posibil să fi fost numită o stareță temporară, până când călugărițele reușeau să-și aleagă propria stareță.

Există multe istorisiri despre minunile Sfintei Eanswythe, de dinainte și de după mutarea sa la Domnul. Printre altele, ea a dăruit vedere unui orb și a alungat un duh rău din cineva posedat.

Cunoaștem puține detalii despre restul vieții Sfintei Eanswythe. Urmând rânduiala monahală, ea se ruga lui Dumnezeu, zi și noapte. Când nu era în biserică, își petrecea orele de priveghere citind cărți duhovnicești și lucrând cu mâinile sale. Copia și lega manuscrise. Călugărițele țeseau pânză pentru veșmintele proprii, precum și pentru veșmintele Bisericii. Ele aveau grijă de călugărițele bolnave și de cele mai în vârstă, din propria lor comunitate, precum și de săracii și neputincioșii din afară. Apoi, se ocupau cu treburile zilnice, gătind și ocupându-se de curățenie.

Sfânta Eanswythe a adormit întru Domnul, în ultima zi a lunii august a anului 640, pe când avea doar douăzeci de ani. Tatăl ei, Regele Eadbald, a murit, de asemenea, în același an. Mânăstirea de la Folkestone nu a rezistat mult după moartea Sfintei. Unii spun că ar fi fost distrusă de mare, în timp ce alții susțin că ar fi fost jefuită de danezi, în 867. Sfintele moaște ale Sfintei Eanswythe au fost mutate în Biserica Sfinților Petru și Pavel din apropiere, care era mai departe de mare. În 927, Regele Athelstan a acordat terenul unde se afla mânăstirea, călugărilor din Christchurch, Canterbury.

Odată cu trecerea timpului, marea a continuat să pătrundă pe uscat. În 1138, o nouă mânăstire și o nouă biserică, închinate Sfintei Maria și Sfintei Eanswythe, au fost construite mai în înteriorul ținutului. Sfintele moaște ale Sfintei Eanswythe au fost mutate încă o dată, de această dată de la Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în noua biserică. În Evul Mediu, această A Doua Mutare a Sfintelor sale Moaște era sărbătorită pe 12 septembrie, care este ziua actuală de hram a Bisericii "Sfănta Maria și Sfânta Eanswythe".

Pe 15 noiembrie 1535, mânăstirea a fost confiscată de ofițerii regelui, care au jefuit biserica de obiectele sale de valoare. Sfântul lăcaș al Sfintei Eanswythe a fost distrus, dar moaștele sale au fost ascunse pentru a fi protejate.

La 17 iunie 1885, muncitorii din biserică au descoperit o nișă în pereții care suferiseră din cauza unor infiltrații. Îndepărtând tencuiala, au descoperit o raclă din plumb, lungă de aproximativ 36 centimetri, lată de 23 centimetri și înaltă de 21 centimetri. Judecând după ornamentele de pe raclă, aceasta datează din secolul al XII-lea. În interior au fost găsite sfinte moaște, despre care experții au spus că aparțin unei tinere. Astăzi, nișa este căptușită cu alabastru și este acoperită de o ușă de alamă și un grilaj.

La început, sfintele moaște au fost duse pentru venerare, în fiecare an, la ziua sărbătorii parohiei. Această practică s-a încheiat când mai mulți enoriași l-au acuzat pe Vicar că "se închină" la aceste relicve. Deși sfintele moaște ale Sfintei Eanswythe nu mai sunt scoase spre venerare publică, lumânări și flori continuă să fie uneori așezate în fața ușii de alamă care continuă să rămână încuiate. Un iconar ortodox a dăruit parohiei "Sfânta Maria și Sfânta Eanswythe" o Icoană a Sfintei.

În 2020, osteoarheologilor li s-a permis examinarea rămășițelor pământești de mult timp considerate a fi sfintele moaște ale Sfintei Eanswythe. Ei au ajuns la concluzia că acelea aparțineau unei femei tinere. Datarea cu radiocarbon a confirmat că rămășițele proveneau de la mijlocul secolului al VII-lea, adăugându-se și aceasta la dovezile că aparțineau Sfintei Eanswythe. Rezultatele analizei ADN și alte examinări cu izotopi sunt în așteptare... Se cunoaște că nu se va putea dovedi științific niciodată exact că rămășițele sunt ale Sfintei Eanswythe, dar dovezile din Biserică indică sigur acest lucru. Fiind așa, înseamnă că acestea sunt cele mai vechi sfinte moaște descoperite până în prezent ale unui Sfânt englez (și din monarhia britanică).

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iulie 2024.