Așezarea sfintelor moaște ale Sfântului Iosif Samakos cel Sfințit, în anul 1669

Data specială de cinstire a evenimentului: 29 august

   Sfântul Iosif cel Sfințit a trecut la cele veșnice pe 22 ianuarie 1511, când avea aproximativ șaptezeci de ani și a fost înmormântat în mânăstirea în care viețuise. Sfințenia sa a fost recunoscută odată cu aflarea sfintelor sale moaște, pentru că au fost găsite nestricăcioase și izvorând un mir dumnezeiesc. Sfintele sale moaște au fost așezate în mânăstire, spre închinare. Chiar și după mutarea sa la Domnul, a fost recunoscut ca fiind făcător de minuni. S-au săvârșit neîncetat minuni, multe persoane bolnave aflând vindecare, între care și nevăzători și oameni stăpâniți de duhuri rele.

   În anul 1669, otomanii ocupau Heraklion-ul, în Creta, astfel că clericul evlavios Antonie Armakis muta sfintele moaște ale Sfântului Iosif, în Zakynthos, pe 29 august 1669, și le-a așezat în Mânăstirea Sfântului Ioan din Mantineos, în Xerobounia. Acolo au rămas, sfintele moaște ale Sfântului Iosif, până în 1915, când au fost așezate în Biserica parohială "Pantocrator" din Gaitanios, în Zakynthos.

   Astfel, Sfântul Iosif cel Sfințit are ca zile de sărbătoare specială: 22 ianuarie și 29 august.

   Prin bunăvoința Preasfințitului Episcop Iosif de Arianzos, deținem unele date importante referitoare la viața Sfântului Iosif Samakos cel Sfințit, pe care le-am tradus și le-am pus la dispoziția cititorilor noștri, în rândurile de mai jos. Astfel, Preasfințitului Episcop Iosif de Arianzos ne istorisește:

   "Cuviosul nostru Părinte Iosif cel Sfințit, supranumit Samakos, s-a născut și a crescut în Creta. A venit pe lume cu puțin timp înainte de distrugerea Constantinopolului, în jurul anului 1440, din părinți evlavioși și temători de Dumnezeu, într-un sat numit Keramoi. Cei mai mulți consideră că Keramoi ar fi fost sătucul Azokeramos de astăzi, care se găsește la cel mai estic capăt al provinciei Siteia, distingându-se chiar și în prezent prin evlavia oamenilor.

   Părinții lui buni l-au crescut cu laptele curăției și al evlaviei și i-au așezat temelia înțelepciunii, care este frica de Dumnezeu. Deci, de la o vârstă fragedă, a învățat Sfânta Scriptură și și-a umplut sufletul cu râvnă sfântă, alergând, ca un cerb însetat, la venerata mânăstire Panagia Akroteriane, care se găsea în apropierea satului său și care, la acea vreme, era în plină înflorire duhovnicescă. Această mânăstire stavropighie patriarhală (aflată sub auspiciile directe ale Patriarhiei Ecumenice), există astăzi, din păcate, mai mult ca atracție turistică decât ca mânăstire reală, ajungând să fie cunoscută încă din ultimii ani ai ocupației turce drept Mânăstirea Toplu. Sub ocrotirea Stăpânei Akroteriane (a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu), și-a hrănit sufletul cu hrana tradiției părinților asceți și a învățat să poarte lupta nevăzută împotriva balaurului cel cu trei capete: al cărnii - al celor lumești - al celui rău.

   El a fost inițiat în cele mai dulci taine ale rugăciunii curate și iubitoare de Dumnezeu, umplându-și inima cu iubirea dumnezeiască pentru Hristos. Ajungând, în cele din urmă, la vârsta potrivită și, cu binecuvântarea Părintelui său duhovnicesc, a părăsit mânăstirea și a mers în Handaka (astăzi Heraklion). Aici se afla mica mânăstire închinată Sfântului Ioan Teologul - un metoc (subsidiar) al Mânăstirii Panagia Akroteriane din Siteia, într-o zonă numită Dermata. În prezent, în acel loc se află Biserica Preasfintei Treimi. Acolo a intrat, sub îndrumarea starețului mânăstirii.

   Fiind alături de sfântul său Părinte, și cu binecuvântarea ascultării în Duhul Sfânt, a început nevoințele ascetice și postul, greutățile și înfrânarea trupului pentru îmblânzirea naturii păcătoase și a devenit, treptat, vas curat și încăpător, gata să primească harul lui Dumnezeu. Când părinții săi evlavioși au adormit întru Domnul, El și-a împărțit moștenirea, săracilor, după cuvintele Domnului: "Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi" (Sfânta Evanghelie după Matei 19:21). Apoi, și-a luat rămas bun de la lume și de la plăcerile ei și s-a dăruit cu totul lui Hristos, respectând rânduielile sfinte ale unui călugăr.

  Cu rânduiala îngerească a monahismului, cu mare și cinstită luptă și cu răbdare, a atras asupra lui harul dumnezeiesc, care i-a binecuvântat nevoințele și lacrimile, crescând pe ogorul sufletului său florile și ramurile sfintelor virtuți evanghelice, pe care le-a cultivat acolo. Împodobit astfel cu aceste virtuți, urmând lui Hristos, el s-a remarcat în obștea monahală și, în ciuda tinereții sale, a ajuns la culmi duhovnicești ca și cum ar fi fost bătrân cu părul alb (gheronda). Era, așa cum se spune în astfel de circumstanțe, un tânăr-cu părul-alb (pedariogheron). Toți l-au respectat și l-au apreciat, văzând sporirea sa duhovnicească, virtuțile sale și înțelepciunea lui evlavioasă. De aceea, foarte curând, cu îndemnul Bătrânului său, a primit harul preoției.

   Când Bătrânul său iubitor s-a mutat cu pace la Domnul, Sfântul Părinte Iosif a continuat să-și îndeplinească îndatoririle și poruncile, la literă, cu toată evlavia și grija, ca un fiu credincios. În același timp, el și-a sporit râvna sfântă și talanții și harul pe care le-a primit de la Dumnezeu și le-a cultivat cu un sentiment și mai mare de cinste și respect de sine. Și-a trăit viața monahală ca un înger în trup, având în minte exclusiv gândul cum să placă Domnului, peste tot și în toate. S-a supus greutăților, s-a îngrijit de trăirile sale, și-a curățit trupul, și-a păzit limba, de cuvinte rele, s-a rugat neîncetat, având pururea amintirea morții pentru a înfrâna patimile omenești și a îndepărta pericolul păcatului.

   În același timp, el a cultivat, cu cinstea, darul Sfintei Preoții, păstorind oile cuvântătoare ale lui Hristos, cu dragoste și lepădare de sine, mângâind, sprijinind, sfătuind, învățând, mustrând, după cum era nevoie. S-a îngrijit, și mai tare, de cultivarea iubirii, practicând milostenia și iubirea frățească.

   Conștiința sa preoțească nu a fost niciodată pătată de pata lăcomiei, și orice "filotima" (danie) primea de la credincioși, el o dădea săracilor. Cu adevărat nu doar banii, ci chiar și prescura ce rămânea de la Sfânta Liturghie, el o oferea mai departe, fără a păstra măcar acel strict necesar pentru sine. Era cu totul sărac pentru Hristos, absolut credincios rânduielii monahale a sărăciei totale!

   Se spune că, la un moment dat, el le-a dat săracilor prescura în avans, uitând să păstreze una pentru Sfânta Liturghie. Când a venit vremea slujbei, ajutorul său l-a informat cu tristețe că nu erau prescuri. Sfântul Iosif nu s-a tulburat, ci i-a răspuns ajutorului său că Dumnezeu le va dărui prescură pentru Euharistie, după care a început să se roage. În același fel, Avraam răspunsese la întrebarea fiului său Isaac, cu privire la mielul care urma să fie jertfit: "Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!" (Facerea 22:8). Într-adevăr, Dumnezeu i-a dat un berbec, într-un tufiș numit savek, pe care Avraam l-a jertfit, în loc să-l jertfească pe Isaac. În mod asemănător, Dumnezeu S-a îngrijit de prescură, pentru Jertfa fără de sânge, printr-o minune! Slujitorul nici nu a intrat bine în Sfântul Altar, când a găsit o grămadă de prescuri calde, bine coapte, gata pentru Sfânta Liturghie!

   Vedeți, Dumnezeul nostru, "Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi". (Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel 13:8). Așa lucrează El și răspunde cererilor și nevoilor Sfinților Săi.

   Întreaga viață a umilului ieromonah (preot-călugăr) Iosif a fost o viață în Hristos. Gândurile lui erau gânduri în Hristos și trăirile lui erau trăiri în Hristos. Orice era al lui, era mai întâi al lui Hristos, și mai apoi al său; propriul său suflet a fost mai întâi al lui Hristos, și apoi al lui. Pentru el, totul și toate erau în Hristos Domnul! În acest fel, viața sa a fost viața lui Hristos, extinsă prin el până în vremurile sale - care este viața Cuvântului Dumnezeiesc Întrupat, Theanthropos (Dumnezeu-Om) Iisus, care S-a făcut Om pentru a ne arăta și oferi, ca Om, viața Sa dumnezeiască (merită citit în "Împreună cu toți sfinții: Om și Dumnezeu-Om", pg. 80-81, a Arhimandritului Iustin Popovici).

   Și pentru că Hristos le-a spus urmașilor Săi: "în lume necazuri veţi avea" (Ioan 16:33), cu alte cuvinte - "lumea vă va face să suferiți", și Cuviosului Iosif i s-a îngăduit să fie încercat. Într-o zi, niște evrei, care se comportau politicos, i-au oferit o cană cu vin în timp ce trecea pe lângă ei, aparent pentru a-i arăta omenie, dar în realitate pentru a-l batjocori. A primit-o cu cinste, a binecuvântat-o cu semnul crucii, fiind preot, a băut puțin, din dragoste, și le-a urat tot ce era mai bun, le-a mulțumit și a vărsat restul înapoi în vasul din care provenise. Ei, însă, au considerat această binecuvântare a Sfântului Iosif o insultă. Au sărit asupra lui și l-au insultat într-un mod vulgar și barbar, târându-l cu forța la Tribunal, unde l-au acuzat de insultă împotriva religiei lor. Omul lui Dumnezeu a fost, însă, îndreptățit de judecătorul imparțial, iar acuzatorii săi au plecat rușinați și stânjeniți.

   Fericitul Iosif a trăit 71 de ani pe acest pământ. El a venit aici, cu puterea Duhului Sfânt, pentru a fi îmbrăcat cu Hristos (prin rugăciunea sa constantă și viața sfințită și împărtășită, pe de o parte, și prin cultivarea sistematică a virtuților evanghelice împreună cu urmarea - după puterea sa - a Domnului, în cadrul comunității monahale îngerești, pe de altă parte). El s-a umplut cu totul de harul lui Hristos Dumnezeu-Om și s-a schimbat treptat în om purtător de Dumnezeu și asemenea lui Dumnezeu, în om desăvârșit, după modelul lui Hristos (merită aici văzută pag. 97 din cartea menționată anterior a lui Iustin Popovici). În astfel de condiții l-a găsit chemarea Domnului la viața cea veșnică și Împărăție, pe 22 ianuarie 1511. Astfel, moartea lui a fost doar adormire sfântă întru Domnul. A fost un Paști și o trecere de la stricăciune și deșertăciune, la nemurire și veșnicie. Din această vale a plângerii, până la locul bucuriei fără sfârșit, unde se găsește glasul curat al celor care sărbătoresc mereu și, cu fericire și încântare, cântă  "Slavă Ție, Doamne!". El a trecut, din Egiptul morții, în Ținutul Făgăduinței (viața veșnică și împărăția Dumnezeului în Treime, Atotputernic).

   Multe minuni și semne au urmat adormirii (mutării la Domnul a) ieromonahului Iosif. Mulți oameni au avut parte de vederi sfinte, iar și iar. Astfel, câțiva ani mai târziu, trupul său venerabil a fost dezgropat și s-a dovedit a fi nestricăcios și întreg, izvorând mireasmă dumnezeiească, aducând mare bucurie celor care-l venerau. În legătură cu aceasta, au existat multe minuni, în special vindecări din boli, pentru mulți care s-au apropiat și s-au închinat cu credință și evlavie. Aceasta este, într-adevăr, dovada că Dumnezeu, în marea Sa bunătate și iubire, poate fi atins, ori Se împărtășește prin energiile Sale dumnezeiești necreate, așa cum ne învață Sfinții Părinți inspirați dumnezeiește. Ce altceva decât împărtășirea (participarea), nu doar duhovnicească, ci și fizică, la aceste energii divine, mărturisesc nestricăciunea, mireasma și minunile care sunt înfăptuite prin sfintele moaște ale Sfântului? Prin urmare, Prea-lăudat și Prea-mărit este numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt! Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?

   Când agarenii nelegiuiți (musulmanii), prin îngăduința lui Dumnezeu din cauza păcatelor noastre, au invadat Insula Creta în 1669, un preot evlavios numit Antonios Armakis - care intenționa să păzească sfintele moaște ale Sfântului, de mâinile necurate ale barbarilor urâți de Dumnezeu - le-a luat cu el și a fugit în Zakynthos. Acolo, le-a așezat, pe 29 august în acel an, în Mânăstirea Sfântului Ioan din Mantineia, în regiunea numită Xerovounia (Dealurile Aride). De acolo, în 1915, au fost mutate în Biserica Pantocrator din suburbia Gaitani a orașului Zakynthos, unde încă sunt prețuite și astăzi, întregi. Aici vin oameni evlavioși și se închină la sfintele moaște și primesc ajutor duhovnicesc și binecuvântare dumnezeiască, și aici minunile se întâmplă, după credința celor care se apropie.

  Pe locul nașterii Sfântului, Azokeramos din Siteia, a fost construită o biserică în cinstea sa, cu hram pe 22 ianuarie, iar mulți oameni se adună din Siteia și din orașele din jur.

   Eu personal, în calitate de fost Vicar General și duhovnic al Eparhiei locale de acolo, m-am învrednicit să liturghisesc în multe ocazii, aducând laude Sfântului, pentru slava lui Dumnezeu și mântuirea noastră duhovnicească.

   De asemenea, în nou construita Biserică "Sfântul Gheorghe", nava sudică a fost închinată Cuviosului Iosif, unde credincioșii vin să fie mângâiați de compatriotul lor sfințit (așa cum îl numesc, pur și simplu).

   În orașul Heraklion, la Biserica parohială a Preasfintei Treimi, care se află pe locul mânăstirii Sfântului, amintirea Cuviosului Iosif este, de asemenea, sărbătorită cu mare cinste. În Zakynthos, se serbează Așezarea Sfintelor sale Moaște acolo, pe 29 august, când sfintele moaște sunt scoase în procesiune pe străzile din Gaitani.

   Fie ca harul Sfântului Cuvios să ocrotească atât Creta, care l-a născut, Zakynthos-ul care păstrează sfintele sale moaște, cât și pe fiecare dintre credincioșii iubitori de Sfinți, în toate cererile și neputințele lor. Amin".

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iunie 2024.