Publicat pe 18.05.2024

Știri Lăcașuri Ortodoxe 18 mai (florar) 2024

 

 

 

 

 

Zi de sărbătoare pentru toată lumea, în Parohia Iratoșu - Arad

 

 

 

   Bucuria zilei din Duminica Sfântului Apostol Toma a fost sporită, în Parohia Iratoșu, prin oficierea Sfintei Liturghii arhierești de către Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, care a săvârșit, de asemenea, slujba de sfințire a picturii din pridvorul bisericii.

 

Părintele paroh din Iratoșu este prof. Flavius-Alexandru Lazăr.

 

 

 

A venit și momentul încununării...

 

 

Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a premiat  fericiții copii câștigători ai Concursului Național Catehetic "Hristos – Cuvântul care vindecă", după cum urmează:Locul I:    Parohia Independența, Protopopiatul Călărași; Locul II:   Parohia Amara II, Protopopiatul Slobozia;Locul III:  Parohia Prozanic, Protopopiatul Oltenița;Mențiune I: Parohia Dor Mărunt Gară, Protopopiatul Lehliu;Mențiune II: Parohia Fierbinți Târg, Protopopiatul Urziceni.

 

Premierea a avut loc miercuri, 15 mai 2024, după Sfânta Liturghie săvârșită în Paraclisul Episcopal Sfântul Mare Mucenic Mina, din incinta Centrului Eparhial.

 

 

 

În foișorul din curtea Mânăstirii Maglavit

 

În ziua de vineri, 10 mai 2024, Sfânta Mânăstire Maglavit și-a prăznuit al doilea hram, anume „Izvorul Tămăduirii”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în foișorul din curtea mănăstirii, de către Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.

 

 

"Dacă atunci, în Vinerea Patimilor, serbăm răscumpărarea noastră din robia celui rău și vindecarea noastră, astăzi avem în fața noastră pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, izvorul dătător de viață, aceea care a dat din trupul ei trup Mântuitorului Iisus Hristos. Astăzi cinstim pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a primit de la Fiul ei aceste daruri dumnezeiești. Ea este cea plină de har. Ea este Maica lui Dumnezeu și Maica noastră" - a spus celor aflați de față, cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte.

 

 

 

 

IPS Nifon, la sfințirea ”Izvorului de leac” din pădurea Nucetului

 

 

Foarte mulți credincioși, dintre care numeroși tineri, au participat la hramul Mânăstirii Nucet din apropierea Municipiului Târgoviște, vineri, 10 mai 2024, cu prilejul Sărbătorii Izvorul Tămăduirii.

 

 

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta Liturghie în istorica biserică a mânăstirii. La finalul sfintei slujbe, s-a plecat în procesiune la binecunoscutul loc ”Izvorul de leac”, aflat în pădurea din apropierea complexului monahal, unde Părintele Mitropolit Nifon a săvârșit slujba de sfințire a apei și a binecuvântat pe toți credincioșii prezenți.

 

 

 

START, temerari!  Cu toții, la Dorna Arini!

 

Înaltpreasfințitul Părinte CALINIC, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a acordat arhiereasca binecuvântare...

 

"Dăm startul celei de-a III-a ediții a taberei ,,Temerari pe drumul cunoașterii”, de la Dorna Arini! Ca în anii precedenți, așteptăm copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani să pornească în călătoria cunoașterii și să trăiască pentru 6 zile experiența unui vrednic temerar.

 

   Perioada în care ne vom desfășura activitățile la Dorna Arini se întinde de-a lungul a trei săptămâni pline (7-12 iulie, 14-19 iulie, 21-26 iulie), săptămâni în care vom împleti cu măiestrie dragostea pentru Hristos și Biserică, cu dragostea pentru natură, sănătate, sport și creativitate.

 

   Tinerii participanți nu doar că-și vor depăși limitele, testându-și capacități și deprinderi importante, precum răbdarea, ascultarea, dexteritatea, ci, mai presus de toate, vor învăța să asculte, să fie sprijin și să-și ajute aproapele. Vor cunoaște frânturi din tainele Ortodoxiei, ale iubirii, frumosului și prieteniei. Își vor înfrunta temererile, își vor descoperi talentele, vor găsi răspunsuri întrebărilor care-i frământă, împletind armonios învățarea cu jocul și joaca.

 

   Detalii legate de înscrieri pot fi găsite pe site-ul Arhiepiscopiei și pe toate canalele media, acolo unde va fi încărcat și formularul de înscriere. Tot aici poate fi descoperită frumusețea taberei noastre în imagini si povești spuse de fiecare zâmbet al copiilor.

 

Așteptăm cu nerăbdare să îi revedem pe prietenii din anii trecuți și să formăm legături puternice și cu cei ce ne vor călca pragul anul acesta".

 

Pentru înscrieri, apasă AICI.

 

Contact: Arhid.  Paul Vlad Lungu – Telefon: 0748 343 657 / Bianca Roman – Telefon: 0757 564 005

 

 

 

 

Eveniment deosebit, cu prezență arhierească, la Teatrul ”Maria Filotti“

 

Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, a fost vernisată în Brăila, zilele trecute, expoziţia de icoane, ouă încondeiate, broderii, obiecte tradiţionale, aranjamente florale şi produse pascale intitulată „Lumină din Lumină“.

 

 

Evenimentul s-a desfăşurat la Teatrul ”Maria Filotti“ din localitate, cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care i-a binecuvântat pe cei prezenţi şi a adresat un cuvânt de apreciere pentru realizarea unor astfel de evenimente culturale care aduc bucurie şi lumină în viaţa cetăţenilor. 

 

 

 

Bucurie în Mănăstirea Rătești

 

La sărbătoarea specială a Sfântul Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului, în Duminica a 2-a după Paști, 12 mai 2024, Mânăstirea buzoiană Rătești și-a serbat hramul, Sfânta Liturghie fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

 

 

"Se cuvine să-i mulțumim și noi Sfântului Apostol Toma, pentru că, datorită lui, Hristos Domnul a confirmat încă o dată adevărul Învierii Sale din morți, vizându-i pe toți scepticii care vor fi apărut de-a lungul timpului, apoi pentru faptul că, în acele circumstanțe, Mântuitorul a adăugat celor nouă fericiri din Predica Sa de pe Munte încă una: «Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!» (Ioan 20, 29)”, a menționat Părintele Arhiepiscop Ciprian.

 

 

Stareța așezământului monahal este Maica Stavroforă Ghelasia (Tănase), iar Părintele Protosinghel Sava (Păun) este duhovnicul Mânăstirii Rătești.

 

 

 

Mesaj de felicitare adresat de Patriarhul Daniel Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, cu ocazia Zilei Naționale a Regalității

 

 

Bucureşti, 10 mai 2024

 

Majestății Sale Margareta,Custodele Coroanei române

 

Majestatea Voastră,Hristos a înviat!

 

Cu deosebită bucurie, la sărbătoarea Zilei Naționale a Regalității, adresăm întregii Familii Regale a României felicitări, binecuvântări şi calde urări de sănătate.

 

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele de vitejie şi de înțelepciune ale Regilor României, cărora le aducem un pios omagiu de recunoștință.

 

În fiecare an, la Catedrala Patriarhală, sunt comemorați, cu respect şi evlavie, Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand şi Regina Maria, Regele Carol al II-lea şi Regina Elena, Regele Mihai şi Regina Ana.

 

Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să păstrăm şi să promovăm valorile unității, libertății şi identității naţionale, moștenite de la înaintași, ca fiind simboluri ale demnității poporului român, spre binele României şi bucuria tuturor românilor.

 

Cu stimă şi binecuvântare,

 

† DanielPatriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

 

Ziua Constanței. Programul IPS Teodosie al Tomisului (17-22 mai)

 

 

Vineri, 17 mai, 21:00: Sfântul Maslu la Mânăstirea Pantocrator, Drăgănești-Vlaşca (Teleorman), în Duminica Mironosițelor.

 

Sâmbătă, 18 mai, 7:30: Sfânta Liturghie la Mânăstirea Dervent, Parastas la 34 de ani de la mutarea la Domnul a Pr. Elefterie, primul stareț; 16.30: Sfințire Mică a Apei, în Parohia Independența, sfințirea catapetesmei, casei praznicale și temeliei pentru capelă; seara, Acatistul Învierii Domnului, la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.

 

Duminică, 19 mai, 8:30: Sfânta Liturghie de hram la Mânăstirea „Sfânta Elena de la Mare” (Costinești); 22:30: Sfânta Liturghie în parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena III” Capela Militară km 4/5, Constanța), cu sfințirea Altarului de vară și a Porții maramureșene.

 

Luni, 20 mai, 17:00: Vecernie și procesiune de la Catedrală la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena I” din Constanța.

 

Marți, 21 mai, 8:00: Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena I” din Constanța, în zi de hram.

 

Miercuri, 22 mai, 6:30: Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală.

 

Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt ocrotitorii spirituali ai Municipiului Constanța. În secolul IV, vechea denumire greacă Tomis a fost schimbată în Constantiana.

 

 

 

ÎPS Andrei, în satul în care s-a născut...

 

   În Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 12 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din satul natal, Oarța de Sus, județul Maramureș, cu prilejul hramului bisericii parohiale, care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma.

 

 

 

 

Zilele de mare sărbătoare au continuat...

 

   În ziua de 12 mai 2024, Duminica a doua după Paști sau Duminica Tomii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în biserica Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia.

 

 

   Preasfinția Sa a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și starețului Mânăstirii Parva, Protosinghelul Chiril Zăgrean, pentru dragostea arătată față de credincioșii din Bărăgan, prin trimiterea Icoanei Maicii Domnului (Eleusa) de la Mănăstirea Parva în Eparhie.

 

   Preasfinția Sa a binecuvântat pelerinii care s-au închinat la racla aflată în baldachinul superb amenajat în curtea mânăstirii. Un album special - pentru o privire în detaliu, LDtImage - poate fi văzut dând click AICI! Preacuviosul Părinte stareț Arhimandritul Rafail, vicar eparhial, a mulțumit Preasfinției Sale pentru dragostea arătată obștii monahale și tuturor credincioșilor care cu răbdare s-au închinat la Icoana Maicii Domnului (Eleusa) în această perioadă.

 

 

 

Trei Arhierei, în mijlocul credincioșilor fericiți...

 

 

   În data de 12 mai 2024, a avut loc slujba de târnosire a Bisericii „Buna Vestire” – Catedrala mică din Târgu Mureș. Ceremonia a fost oficiată de către un sobor de arhierei, condus de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu. Credincioșii dreptslăvitori din Târgu Mureș au îmbrăcat aleasă haină de sărbătoare, bucurându-se în urma lucrărilor de renovare și înfrumusețare efectuate în decursul ultimelor trei decenii.

 

 

   „Vă îndemn pe toți, în această aleasă și sfântă zi, să vă centrați viața în Hristos Cel răstignit și înviat, Biruitor de-a pururi peste iad și peste moarte, de care depinde nu numai efemera noastră existență pe acest pământ, ci însăși veșnicia noastră întreagă. El Singur este Domn peste toate și ține frâiele istoriei, dând vieții sens și dând omului valoare. Vă îndemn să iubiți lăcașul Domnului, să frecventați sfintele slujbe care se oficiază în el..." - a îndemnat Înaltpreasfințitul Părinte.

 

   La slujbă au mai participat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei (stânga foto), și Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei (dreapta foto).

 

 

 

 

În Sfânta Mânăstire din Sighișoara...

 

 

   De Praznicul Izvorului Tămăduirii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” de la Sighișoara, săvârșind Dumnezeiasca Liturghie, cu ocazia celui de-al doilea hram al acestei vetre monahale. Apoi, soborul sfințiților slujitori și viețuitorii obștii monahale au cântat o priceasnă la mormântul Arhimandritului Ghelasie (Țepeș).

 

   În anul 1998, Părintele Ghelasie (Țepeș), dimpreună cu alți patru viețuitori ai Mănăstirii Lupșa, au sosit la nou-înființatul așezământ monahal din vecinătatea vechii Cetăți medievale a Sighișoarei. Frumoasa comunitate călugărească a Mănăstirii s-a format în duhul blând și luminos al vrednicului de pomenire Arhimandrit Ghelasie, care a reușit să întipărească principiile monahale în trăirea fiecărui viețuitor din obște.

 

Obștea viețuitorilor din prezent se află sub oblăduirea Părintelui protosinghel Emanuel (Pleș).

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Printre Duhovnicii noștri
    Traduceri noi in Limba Română
      File de Letopiseț
        Dintre Meșteșuguri
          Sfaturi de folos
            Vă anunţăm noutăţile

            Parteneri

             

            Lăcașuri Ortodoxe
            Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
            Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.