Sfântul Ștefan și Sfânta sa soție Elena Stelianovici

Zi de cinstire aparte: 4 octombrie

Sfântul Ştefan Stelianovici din Serbia s-a născut într-o familie creştină evlavioasă din oraşul sârb Jupa (sudul Zaholmiei). La acea vreme, Serbia era adesea supusă invaziilor turcilor, care devastau ținutul. Sfântul Ştefan şi-a apărat ţinutul natal, făcând serviciul militar în armata conducătorului sârb. Când a început foametea în ţară, bunul Sfânt Ştefan le dăruia pâine celor înfometaţi.

Lucrarea patriotică a soldatului Sfânt este indisolubil legată de viaţa sa creştină adevărată.

Sfântul a adormit în Domnul pe 4 octombrie 1515. După o vreme, turcii au observat o lumină strălucind deasupra mormântului său. Gândindu-se că au găsit o comoară ascunsă, au desfăcut mormântul şi au aflat trupul nestricăcios al Sfântului Ştefan. Călugării sârbi au răscumpărat sfintele sale moaște de la Pașa turc şi le-au mutat la Mânăstirea Șișatoveț de pe Muntele Prușițk.

Biserica Ortodoxă Sârbă se roagă Sfântului Ștefan, ca unui biruitor, drept apărător al ţinutului său de baștină, dăruind: "biruință în lupte, războinice Ştefan Stelianovici, mare vindecător al celor care ți se roagă cu credinţă".

Din alte surse istorice, mai aflăm următoarele:

   Sfântul Ștefan Stelianovici s-a născut la Pastrovici (în Muntenegru). Pastrovici a fost menționat în 1377 ca fiind una dintre regiunile sârbești, dar în 1423 a devenit supus Republicii Veneția, după semnarea unui tratat în timpul expansiunii otomane. El a fost ales Prinț de Pastrovici, în Mânăstirea Rezevici, și va fi ultimul și cel mai sărbătorit dintre prinți. Stelianovici deținea șapte mori. El și-a lăsat bunurile, poporului său, pentru Sirmia (Serbia modernă), după un conflict cu Republica Veneția, în 1498. În același an, a construit orașul Morovici, unde își va avea și reședința. În 1507, a câștigat orașul Siklos din Barania, de la Ludovic al II-lea al Ungariei.

   În timpul războiului pentru succesiune dintre Ferdinand I și Ioan Zapolia, a luat partea lui Ferdinand. După încoronarea lui Ferdinand, la 3 noiembrie 1527, a devenit administrator al Novigradului și Orahoviței. De asemenea, a câștigat satele Miholiac și Glogovnița, moșii în comitatul Virovitița și orașul Valpovo, în care își avea reședința. A administrat orașe importante care fuseseră anterior sub conducerea lui Iovan Nenad. Avea propria flotilă.

   Stelianovici a fost comandantul grănicerilor slavoni care au luptat împotriva Imperiului Otoman. În 1540, a fost învins și capturat de otomani, dar Murat-beg i-a cruțat viața datorită eroismului său faimos și l-a eliberat. A părăsit Slavonia, iar ultimii ani i-a petrecut în Siklos, unde a și trecut la cele veșnice în jurul anului 1543.

„În virtuți, a trăit ca un ascet milostiv, în curăție, rugăciune, credință ortodoxă și iubire nefățarnică față de aproapele”.

   În anul 1634, Patriarhul sârb Paisie I Ianievaci viețuia la Mânăstirea Șișatovaci și acolo a scris biografia lui Sfântului Ștefan Stelianovici, într-o perioadă de renaștere modernă a literaturii hagiografice tradiționale sârbești. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca parte a unei distrugeri organizate a patrimoniului cultural și a istoriei sârbe, ustașii croați au prădat mormântul Sfântului Stelianovici. Sfintele sale moaște au fost deteriorate în mod deliberat, iar obiecte de valoare, cum ar fi coroana sa, au fost furate și duse la Zagreb. Oficialii Bisericii Sârbe au reușit să recupereze sfintele moaște, care au fost apoi mutate și îngropate pe Dealul Gionter.

Vizirul otoman Skender Pașa Mihailovici a fost nepotul său (de mamă).

Sfintele sale moaște au rămas la Mânăstirea Șișatovaci, apoi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-au aflat în Catedrala "Sfântul Mihail" din Belgrad.

Sfântul Stelianovici a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Sârbă, sub numele de Sfântul Despot Ștefan Stelianovici, iar ziua sa de prăznuire este 4 octombrie. Apare menționat într-un document din 1545, din Șișatovaci, ca Sfânt.

Văduva sa, Elena, de asemenea Sfântă, pomenită tot pe 4 octombrie, a fugit de turci după moartea soțului ei, dar în urma minunii cu sfintele moaște ale soțului ei, s-a întors în Serbia și s-a călugărit sub numele de Elisabeta. După ce a trăit trei ani în ascetism, a plecat cu pace la Domnul și a fost înmormântată în Mânăstirea Șișatovaci, pe care ea a întemeiat-o.

De asemenea, a întemeiat Mânăstirea Petkovița, de pe Frușka Gora.

O biserică din Augsburg, din Germania, este închinată Sfântuluii Ștefan și soției sale Elena: „Parohia Ortodoxă Sfântul Ștefan și Sfânta Elena Stelianovici”.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iunie 2026.