Zi de cinstire aparte: 9 octombrie

Sfântul Ștefan Brancovici a fost fiul Despotului Gheorghe și al Reginei Irina și a trăit în secolul al XV-lea.
El și sora sa Mara au trăit la curtea sultanului Murat al II-lea. Sfântul Ștefan și fratele său Grigorie au fost orbiți, la Jedrene, de sultanul turc, pentru o presupusă ofensă. Întrucât era nevinovat, și-a înfruntat suferința cu curaj.
Sfântul Ștefan a devenit conducător al Serbiei, în 1458, dar a fost curând forțat să fugă în Albania. Sfântul Ștefan nu a fost doar oaspetele Prințului Gheorghe Skenderbeg, ci a fost tratat și ca membru al familiei sale. Acolo, a întâlnit-o pe Sfânta Angelina (1, 30 iulie și 10 decembrie), fiica Prințului Gheorghe. Nu este surprinzător că Ștefan și Angelina s-au îndrăgostit în cele din urmă. Cu binecuvântarea părinților ei, s-au căsătorit la biserică. După câțiva ani, au fost binecuvântați cu doi fii: Gheorghe și Ioan.
Când băieții au crescut, Sfântul Ștefan și familia sa au fost nevoiți să fugă în Italia pentru siguranța lor, deoarece turcii au invadat Albania și au început să măcelărească bărbați, femei și chiar copii.
A trecut la Domnul, exilat în Italia, în 1468. A fost înmormântat în Serbia, în Mânăstirea Kruședol din Frușka Gora, care a fost întemeiată de fiul său, călugărul Maxim. După opt ani, s-au aflat sfintele moaște ale Sfântului Ștefan, găsindu-se nestricăcioase și frumos mirositoare. Multe minuni s-au săvârșît la mormântul său.
Sfântul Ștefan este, de asemenea, pomenit pe 10 decembrie, împreună cu Sfânta Angelina și Sfântul Ioan.
Ioan a fost căsătorit, dar nu a avut fii. A murit în 1503 la o vârstă fragedă și multe minuni s-au săvârșît în fața sfintelor sale moaște.
Sfânta Angelina a supraviețuit soțului ei și ambilor fii. Gândind la mântuirea sufletului său, a intrat într-o mănăstire de maici. S-a dus la Domnul în pace, iar trupul ei a fost înmormântat în același mormânt cu al fiilor săi, în Mânăstirea Kruședol.
Sfânta Angelina este pomenită și pe 10 decembrie, împreună cu soțul ei, Sfântul Ștefan, și fiul ei, Sfântul Ioan.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iulie 2026.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
