Sfântul Ștefan al Constantinopolului, Sfântul Leandru de Sevilia și Sfinții Mucenici Iulian, Evnie, Veza și Micaros din Alexandria

Sfântul Ștefan al Constantinopolului

Zi de pomenire specială: 27 februarie

   Sfântul Ștefan, fost curtean sub împăratul Mauriciu (582-602), și-a părăsit slujba, a înființat un ospiciu pentru bătrâni în Armatia [Constantinopol] și s-a dedicat în totalitate primirii străinilor. S-a mutat la Domnul, cu pace, în anul 614.
   Ospiciul pentru bătrâni și casa de găzduire a străinilor erau învecinate. 
   Este demn de remarcat faptul că acesta este singurul ospiciu pentru bătrâni, din cele douăzeci și șapte care au existat în Constantinopol, care a funcționat până la căderea Constantinopolului (ultima menționare fiind făcută în anul 1446). 

   Ospiciul era situat în golful Cornul de Aur (Istanbul), în vecinătatea Porții Plateia (cunoscută astăzi sub numele de Un Kapanı Kapısi), în districtul Armatios.

ZIUATICE

Sfinții Mucenici Iulian, Evnie, Veza și Micaros din Alexandria

   Sfinții Mucenici Iulian, Evnie [Cronion] slujitorul său, Veza [Visos] soldatul și Micaros au pătimit la începutul domniei lui Decius (249-251), în Alexandria.

   Sfântul Iulian, un bărbat foarte bătrân, suferea de gută și nu putea nici să stea în picioare, nici măcar să se miște. A fost dus la judecată de către slujitorii săi, dintre care unul (Evnie) și-a mărturisit cu vitejie credința în Hristos, chiar dacă cel de-al doilea slujitor s-a lepădat.

   I-au purtat pe Iulian și pe Evnie prin oraș, călare pe cămile, supunându-i batjocurilor păgânilor și, în cele din urmă, i-au ars în foc.

   Sfântul soldat Veza a pătimit alături de ei. Pentru că a încercat să-i apere de insulte pe Sfinții Mucenici, a fost decapitat cu sabia.

   Sfântul Micaros din Liban a fost și el ars.

ZIUATICE

Sfântul Leandru de Sevilia

   Sfântul Leandru, Episcopul Seviliei, învățător al Bisericii și luminător al Spaniei, a trăit în secolul al VI-lea și a fost urmașul unei familii aristocrate. Tatăl său, Severian, era duce și aparținea unei ilustre familii bizantine, iar mama sa era fiica cea mare a regelui vizigot Levigid care domnea în Sevilia, capitala regatului vizigot.

   La o vârstă fragedă, a intrat în mânăstire și s-a distins prin educația și virtuțile sale. Drept urmare, Biserica l-a numit Episcop, în anul 579.

   A întemeiat o școală teologică, în scopul răspândirii Ortodoxiei, dar și pentru a cultiva științele și arta în general, în mijlocul oamenilor acelui regat barbar. Cei doi fii ai regelui, Hermenegild și Rekared, nepoții săi din partea mamei, aveau să se numere, până la urmă, între ucenicii Sfântului Leandru.

   Hermenegild s-a adăpat din izvoarele Ortodoxiei. Credința sa în Biserică s-a întărit datorită soției sale evlavioase, Ingard, fiica lui Sigebert, regele francilor. Când tatăl său a mutat capitala în Toledo, a ales Sevilia ca reședință, ulterior izbucnind și o persecuție împotriva ortodocșilor. Ereticul Levegild a intrat în conflict cu fiul ortodox al lui Hermenegild. Intensificarea persecuției și furia ereticilor a fost atât de mare, așa cum s-a scris, încât nu mai rămăsese nimeni, nicăieri, în libertate. Atât oamenii dispăruseră, dar și pământul își pierduseră fertilitatea de odinioară. Regele eretic a asediat Sevilia și l-a aruncat pe fiul său în închisoarea întunecată, unde l-a strangulat de Paște, în anul 586.

   În acea perioadă, cu puțin timp înainte de a fi exilat împreună cu alți mărturisitori ai Ortodoxiei, Sfântul Leandru a fugit la Constantinopol, căutând ajutorul împăratului. Acolo, l-a întâlnit pe Sfântul Grigorie Dialogul (12 martie) și i-au unit legături puternice de prietenie. Când persecuția ortodocșilor a atins apogeul, regele Levegild, afectat de o boală ucigătoare, și-a schimbat atitudinea, chemându-l pe Sfântul Leandru, pe patul de moarte și, după ce s-a pocăit, l-a implorat să-l aducă pe urmașul său, Rekared, la adevărata credință ortodoxă.

   Noul rege, care a ascultat de fostul său învățător, s-a convertit și a convoacat al Treilea Sinod de la Toledo, unde a citit tuturor mărturisirile de credință și deciziile Sinodului Ecumenic de la Niceea și a anunțat că popoarele unite ale goților și suevilor revin la unitatea Bisericii. Sfântul Leandru, care a prezidat Sinodul de la Toledo, a decis atunci să-și dedice, restul vieții, pregătirii turmei sale, mai întâi prin propriul exemplu, dar și prin scrierile sale inspirate.

   De asemenea, l-a pregătit pe fratele său, Sfântul Isidor, să-i urmeze ca Episcop al Seviliei și al Bisericii Spaniei. A ajutat-o ​​chiar și pe sora sa, Sfânta Florentia, să devină întemeiatoarea și egumenița a patruzeci de mănăstiri și a mii de călugărițe, compunând pentru ele un Tipic monahal numit „Canoanele Sfântului Leandru”. De asemenea, a alcătuit Dumnezeieștile Slujbe ale Bisericii Spaniei, care erau numite „mozarabice”.

   Sfântul Episcop al Seviliei, după ce a îndurat multe greutăți și încercări, și-a dat sufletul sfânt Domnului, pe 27 februarie 600 (sau 601). Pe un pergament al său, scrie: „Credința Ortodoxă definită de Sinodul de la Niceea este arma Bisericii împotriva spinilor ereziei”.

Și, florile continuă să crească...

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna mai 2025.