Sfântul Visarion al II-lea, Arhiepiscop de Larisa

Zi specială de cinstire: 15 septembrie

   Sfântul Visarion al II-lea, Arhiepiscop de Larisa, a trăit în secolul al XVI-lea și a întemeiat Mânăstirea Dusica din Tesalia. Majoritatea sinaxarelor se rezumă doar la aceste date. Căutând, însă, între alte scrieri ale vremii, aflăm mai multe amănunte.

   Sfântul nostru Părinte Visarion era dintr-un sat numit Porta Panaghia, lângă Tricala Tesaliei. S-a născut în anul 1490, primind numele Vasile Țigaridas (sau Ganas), și a fost crescut de părinți ortodocși.

   În timp ce își continua studiile, s-a îndrăgostit cu pasiune de viața monahală, la vârsta de zece ani. Din acest motiv, a mers la Mitropolitul Marcu de Larisa și a rămas cu el mult timp ca ucenic, apoi a trecut prin toate treptele canonice ale preoției, devenind mai întâi citeț, apoi ipodiacon, apoi diacon, apoi preot.

   După aceasta, a fost hirotonit Episcop de Domenico și Elasona, la vârsta de douăzeci și șapte de ani, în 1517.

   Când Sfântul a mers în eparhia sa, oamenii nu l-au acceptat și l-au alungat. Se crede că acest lucru a fost cauzat fie de vârsta sa fragedă, fie de o oarecare rivalitate, deoarece această eparhie fusese odată transformată într-o arhiepiscopie independentă și refuza să se supună Mitropolitului de Larisa.

   Astfel, oamenii au apelat la Patriarhul Teolept (1513-1522) și l-au primit pe Arhiepiscopul Neofit (al cărui trup a rămas neputrezit după moarte). Prin urmare, fericitul Visarion, fiind un următor al lui Hristos, nu a pus la inimă respingerea poporului său, ci a folosit-o ca pe o ocazie de liniștire și s-a întors să viețuiască împreună cu Părintele său duhovnic și Mitropolit Marcu.

   Acolo, în Larisa, a slujit și a vindecat, prin cuvintele și faptele sale, pe cei bolnavi și săraci, atât fizic, cât și duhovnicește.

   După ce a slujit locuitorilor din Larissa în acest fel timp de patru ani, Eparhia de Stagoi (cunoscută astăzi sub numele de Kalambaka) a rămas fără păstor. Prin urmare, l-au rugat pe Sfânt să fie peste ei ca Exarh, în 1521, ceea ce a și făcut timp de șase ani. Dar, această poziție nu i-a adus decât încercări și necazuri și a dus la exilarea sa de către unul numit Dometios.

   Mitropolitul Marcu a adormit întru Domnul în 1527, iar la cererea tuturor Episcopilor, clericilor și laicilor, Sfântul Visarion a fost ales și numit Mitropolit de Larisa, în 1522, de către Patriarhul Ieremia (1522-1546). Slujirea sa ca Episcop a fost marcată de multe lucrări plăcute lui Dumnezeu, căci nu numai că s-a îngrijit de nevoile duhovnicești ale turmei sale, dar i-a oferit și ajutor practic la nevoie. Astfel, a răscumpărat pe mulți dintre cei ținuți ostatici și a planificat și supravegheat construcția unui pod peste Aspropotam, o întreprindere îndrăzneață pe care nimeni înaintea lui nu a putut să o realizeze - din cauza creșterii nivelului apelor acelui râu atunci când plouă - și care încă dăinuie ca o amintire a ostenelii sale.

El a întemeiat și a construit din temelie frumoasa Mânăstire a Mântuitorului nostru Hristos, cunoscută sub numele de Dusicu, în satul Sfântul Visarion (fost Dusan) din Pili, împreună cu fratele său, Episcopul Ignatie de Fanarion (1527-1534). Această mânăstire a fost ulterior extinsă și înfrumusețată de nepotul său, Neofit al II-lea, Mitropolit al Larisei (1550-1569).

   Sfântul Visarion a întemeiat această mânăstire ca avaton, ceea ce înseamnă că nu trebuie să primească vizitatori dintre femei, și așa a rămas până în ziua de azi. După ce și-a păzit turma într-un mod plăcut lui Dumnezeu, Sfântul Visarion a plecat la Domnul, la vârsta de cincizeci de ani, pe 13 (sau 15) septembrie 1540, după ce a lăsat cuvinte de folos și binecuvântări clerului și monahilor din eparhie.

   Sfintele sale moaște au fost ulterior furate și vândute de un turc, cu excepția capului, care a fost salvat în mod minunat. Acest sfânt odor izvorăște din abundență mir și este izvor a numeroase minuni, în special vindecând oamenii de ciumă și epidemii.

   Mânăstirea Sfântul Visarion (Dusicu) se află la 25 km de Trikala, lângă orașul Pili, în satul Sfântul Visarion (fost Dusan). Mânăstirea se numește "Mânăstirea Mântuitorului, de la Poarta Mare", datorită asocierii sale cu mânăstirea din secolul al XIII-lea, aflată în apropiere, astăzi desființată, Porta Panaghia. A fost înființată între anii 1527-1535, pe locul ruinelor mânăstirii din secolele al XIII-lea și al XIV-lea, închinată lui Hristos.

   Prima biserică a mânăstirii a fost construită de ctitorul Sfânt Visarion. Cu ajutorul fratelui său Ignatie, a construit biserica principală, în locul celei vechi, fiind reconstruită în 1557 de Neofit, care este al doilea întemeietor al mânăstirii, fiindu-i atribuită și extinderea chiliilor.

   Mânăstirea a fost una dintre cele mai bogate și active mânăstiri din zonă, cu terenuri în România. În perioada sa de strălucire deținea 365 de chilii, o Bancă (1682) și o bibliotecă bogată.

   În 1771 și 1820, mânăstirea a fost jefuită de turco-albanezi, iar în 1823, după arestarea și încarcerarea starețului mânăstirii, au urmat măcelul și jaful săvârșite de către soldații lui Șulț Korița.

   Mânăstirea a suferit noi pagube, din cauza incendiilor și a bombardamentelor din 1943. Astăzi, funcționează doar cu câțiva călugări și este inaccesibilă femeilor. În trecut, intrarea între zidurile mânăstirii se făcea cu ajutorul unei scări mobile din lemn, care era retrasă după apusul soarelui. Astăzi, vizitatorul intră în incinta mânăstirii prin intrarea principală, care este situată aproximativ la mijlocul laturii de sud.

   Clădirea principală a curții este biserica mânăstirii, închinată Schimbării la Față a Mântuitorului. Aceasta este o biserică de tip atonit, cu pronaos și exonartex adăugate.

Mai sus se află Paraclisele Fecioarei Maria, Sfântului Ioan Botezătorul și Tuturor Sfinților. Pictura bisericii principale, opera pictorului Georgios, a fost finalizată în noiembrie 1557.

   Dintre cele trei paraclise ale mânăstirii, Paraclisul Fecioarei Maria poartă decorațiuni din 1675, Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul din 1693, iar Paraclisul Tuturor Sfinților, din 1746.

   Iconostasul sculptat în lemn al bisericii principale datează din 1813. Biserica este înconjurată de clădiri cu trei etaje cu balcoane din lemn, care găzduiesc celelalte activități ale mânăstirii. În stânga intrării în mănăstire se află Banca. Multe dintre clădirile originale ale mânăstirii, precum o parte din aripa de vest a chiliilor, au fost distruse, iar astăzi au fost restaurate.

   Mica biserică și căminul atașat laturii de vest a incintei originale a mânăstirii au fost construite în anii 1960, pentru a satisface nevoile pelerinelor, cărora le era refuzat accesul la complexul mânăstirii originale. Aceste nevoi sunt acum acoperite de căminul și paraclisul construite în ultimii ani, la mică distanță, la sud de mânăstire.

   Sinaxarele îl amintesc în aceeași zi și pe predecesorul său în Scaunul Larisei, Sfântul Visarion I (1490-1499), care anterior fusese Episcop de Demetrias și care și-a abandonat funcția de Episcop al Larisei în 1499, din cauza vârstei înaintate. 

Existența sa nu era cunoscută, deși există un Sigiliu Patriarhal al lui Dionisie, cu care Visarion I a fost ridicat pe Tronul Mitropolitan al Larisei în 1490. Existența sa a fost confirmată în 1920, când s-a descoperit că ambii Sfinți Visarion, I și al II-lea, au apărut împreună într-o frescă din Paraclisul Sfântului Anarghiri din Trikala. Această frescă înfățișează, de fapt, șapte Mitropoliți ai Larisei. Nu știm nimic altceva despre viața sa. Este cunoscut oficial sub numele de „Visarion cel Sfințit”.

   Pili este situat la intrarea în regiunea de câmpie a Tesaliei, în Muntele Pindos. Pili este separat de așezarea Porta Panaghia, prin râul Portaikos. În zona așezării Porta Panaghia se afla orașul romano-bizantin Megali Porta (Poarta Mare), care în timpul ocupației turcești se numea Porta Pazar. Călătorul englez WM Leak a trecut pe acolo în 1810 și face referire la acesta ca Apano Porta (Poarta Superioară) sau Porta Panagia, în contrast cu noua așezare Porta, care era deja dezvoltată pe malul drept al Râului Portaikos și era denumită Kato Porta (Poarta Inferioară) sau Porta-Nicolas.

   Ambele nume (Pili și Porta) se referă la amplasarea geografică a orașului. Episcopul Larisei, Visarion al II-lea (1490-1540), s-a născut în așezarea Porta Panagia și a fost declarat protector al Trikala, Kalambaka și Pili.

   Scaunul Larisei a fost transferat la Trikala, la mijlocul secolului al XIV-lea.

   Traversând râul Portaikos în zona orașului Pili, există patru poduri din epoci diferite (1514-1981) și tehnici de construcție diferite (unul arcuit din piatră, două din beton, unul suspendat). Podul arcuit din piatră a fost construit de Sfântul Visarion, începând cu 1514, și a fost singurul pod, până în 1936, care lega câmpia, cu zona Aspropotamos.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2025.