Zi de cinstire specială: 12 februarie
Cuviosul Vasian din Uglici a fost ucenic al Sfântului Paisie din Uglici (+ 6 iunie 1504). S-a născut în satul Rojalov, situat în zona Kesov a orașului Bejețchi Verh, și a fost descendent al familie Prinților Șestihin. Bejețchi Verh este situată la 20 km de orașul Bejețk, în regiunea Tver, pe teritoriul dintre râul Mota și afluenții Volgăi, parte a statului Moscovei, împreună cu Novgorodul.
Strămoșul familiei a fost Prințul credincios Teodor de Smolensk (+ 19 septembrie 1299). Cuviosul Vasian a intrat în Mânăstirea Acoperământul Maicii Domnului, pe când avea 33 de ani, iar curând a fost tuns monah de către Sfântul Paisie.
A trecut prin ascultările sale, fără cârtire, și a viețuit în mare postire. În anul 1482, Sfântul Vasian este cel care a descoperit Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, pe malul Volgăi.
După ce a petrecut 20 de ani în Mânăstirea Sfântului Paisie, Vasian i-a cerut binecuvântarea de a duce o viață în tăcere. Îndrumătorul său l-a binecuvântat, spunând:
"Mergi, fiu dorit de Hristos, ia jugul Său ușor (conf. Matei 11: 30) și mulțumește Domnului. Curând vei rândui propria mânăstire și vei aduna turmă de monahi, spre slava Preasfintei Treimi".
În anul 1492, Sfântul Vasian a părăsit mânăstirea și, după ce a petrecut ceva timp la Mânăstirea Sfântul Nicolae - Uleim, a mers într-un loc îndepărtat, la 30 Km sud de Uglici și a pornit pe calea unei vieți singuratice, în nevoințe ascetice. Mânăstirea Sfântul Nicolae - Uleim este situată la 10 km de Uglici, la confluența râurilor Uleima și Vorjehoti, pe teritoriul actualei regiuni Iaroslav (Eparhia de Iaroslav).
Curând, oamenii i-au descoperit chilia retrasă și au început să vină la el, pentru sfaturi și îndrumare. În 1492, Sfântul a construit o biserică din lemn, închinată Preasfintei Treimi, iar rapid s-au strâns acolo cei care își doreau să primească tunsura monahală.
Sfântul nu și-a întrerupt legătura cu îndrumătorul său, până la mutarea sa la Domnul. După ce a viețuit 17 ani în Mănăstirea Preasfânta Treime, Sfântul Vasian a trecut la cele veșnice, pe 12 februarie 1509. Trei ani mai târziu, un anume Gherasim a fost scăpat de un duh necurat, atunci când se afla la mormântul Sfântului, iar un bărbat pe nume Valerian a fost vindecat de neputința sa de a se mișca.
În 1548, în timpul construirii unei biserici din piatră care să o înlocuiască pe cea veche din lemn, au fost descoperite sfintele moaște neputrezite ale Sfântului, peste care a fost construită o boltă din piatră. Mânăstirea a fost restaurată în anul 1764, iar Biserica Preasfintei Treimi a devenit biserică parohială.
Biserica nu a supraviețuit până în prezent, iar locul de înmormântare al Sfântului s-a pierdut. Pomenirea "Cuviosului Vasian, starețul Schitului Riabov" a rămas notată în "Descrierea Sfinților Ruși" (sec. XVII – XVIII). Venerarea locală a fost aprobată tacit, prin includerea numelui său în Soborul Sfinților de Rostov-Iaroslav (23 mai). Sfântul Vasian este cinstit în mod aparte de două ori pe an: în ziua mutării sale la Domnul - 12 februarie - și pe 6 iunie, împreună cu învățătorul său duhovnicesc, Sfântul Paisie de Uglici.
Fotografiile prezentate pe această pagină arată ceea ce a mai rămas din Mânăstirea “Preasfânta Treime” din Pădurea Riabovsc și zona în care se află cel mai probabil sfintele moaște ale Sfântului Vasian.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna decembrie 2024.