Sfântul Teodor din Tars, Arhiepiscop de Canterbury

Ziua de sărbătoare specială - 19 septembrie (+690)

   Sfântul Teodor a fost al optulea Arhiepiscop de Canterbury (668-690) și unul dintre marii Sfinți ai Angliei, mai cunoscut pentru reforma sa înfăptuită în Biserica Angliei și înființarea unei școli în Canterbury.

   S-a născut în anul 602 în Tars - casa Sfântului Apostol Pavel, în Asia Mică. În copilărie, Teodor a trecut prin războaie devastatoare între Imperiul Roman de Răsărit și cel Persan, conflicte care au dus la capturarea principalelor orașe creștine din Antiohia, Damasc și Ierusalim, în anii 613 și 614. Tarsul a fost capturat de forțele persane, pe când Sfântul Teodor avea 11 sau 12 ani. Există dovezi că Teodor a avut cunoștințe despre cultura persană. Este probabil să fi studiat în Antiohia, casa istorică a unei școli distincte de exegeză, al cărei susținător a fost. Teodor era, de asemenea, familiarizat cu literatura, limba și cultura siriene, cel mai probabil călătorind și la Edessa.

   Cuceririle arabe, inclusiv Tars-ul din anul 637, l-au determinat, se pare, pe Sfântul Teodor să se mute spre vest, la Constantinopol. Acolo a studiat astronomia, lucrarea Computus ecclesiasticus, astrologia, medicina, dreptul civil roman, retorica și filosofia greacă și folosirea horoscoapelor.

   Cu ceva timp înainte de anul 660, Sfântul Teodor a ajuns la Roma și s-a alăturat unei comunități de călugări greci, în Mânăstirea Sfântului Anastasie ad Aquas Salvias (astăzi, Abatia Tre Fontane sau Abatia Sfinților Vincențiu și Anastasie, o abatie romano-catolică din Roma, cunoscută pentru creșterea mieilor a căror lână este folosită pentru a țese paliumul - un fel de omofor bizantin - noilor Arhiepiscopi catolici. Papa binecuvântează mieii în sărbătoarea Sfintei Agnes, pe 21 ianuarie, dupa care lâna este pregătită, dăruind paliumul noilor Arhiepiscopi în Solemnitatea Sfinților Apostoli Petru și Pavel) pe drumul de la Roma la Ostia. Ajuns la Roma, și-a îmbogățit vasta moștenire intelectuală greacă, prin cunoștințe de literatură latină sacră și seculară.

   În anul 667, când Teodor avea 66 de ani, Tronul de Canterbury, în Anglia, a devenit vacant. Wighard fusese trimis la Papa Vitalian la Roma de către Ecgberht, regele Kent-ului, și Oswy, regele Northumbriei, pentru a fi sfințit Arhiepiscop, ca succesor ales să ocupe Tronul de Canterbury. Dar Wighard a murit, pe neașteptate, la Roma. După moartea lui Wighard, Papa Vitalian l-a ales pe Sfântul Teodor, la recomandarea lui Hadrian. Hadrian fusese prima alegere a Episcopului Vitalian al Romei pentru funcția de Arhiepiscop, dar acesta a refuzat și l-a recomandat pe Sfântul Teodor. Sfântul Teodor a fost hirotonit Arhiepiscop de Canterbury, la Roma, pe 26 martie 668, și a plecat în Anglia însoțit de Hadrian. Au ajuns la Canterbury, pe 27 mai 669.

Deși avea aproape șaptezeci de ani, Sfântul Teodor a călătorit energic prin Anglia, cercetând Biserica Angliei și hirotonind Episcopi, în scaune care se vacantaseră de ceva vreme.

   În anul 672, Teodor a convocat Sinodul de la Hertford, pentru a institui reforme privind sărbătorirea corectă a Paștelui, autoritatea episcopală, convocarea regulată a Sinoadelor ulterioare, căsătoria și interdicțiile care o privesc și alte probleme legate de călugărie. De asemenea, a propus împărțirea marii Eparhii de Northumbria în unele mai mici, o politică ce l-a dus la un conflict cu Episcopul Wilfrid, pe care Sfântul Teodor însuși îl numise în Scaunul de York. Sfântul Teodor l-a detronat și l-a expulzat pe Wilfrid, în anul 678, apoi i-a împărțit Eparhiile, urmare a acestei situații. Conflictul său cu Wilfrid nu a fost rezolvat definitiv decât în ​​686–687.

   În 679, Aelfwine, fratele regelui Ecgfrith de Northumbria, a fost ucis în bătălia împotriva mercienilor. Sfântul Teodor a intervenit în dispută, a prevenit escaladarea războiului și a stabilit pacea între cele două regate, o pace în cadrul căreia regele Aethelred de Mercia a plătit o compensație pentru moartea lui Aelfwine.

Teodor și Hadrian au întemeiat o școală în Canterbury care pregătea creștini atât din tradițiile celtice, cât și romane, contribuind mult la unirea celor două grupări și stabilind o „epocă de aur” a erudiției anglo-saxone. Hadrian, cunoscut mai apoi mai ales sub numele de Adrian, a condus școala. Pe lângă instruirea în Sfintele Scripturi, cursul de instruire pentru elevi includea poezia, astronomia și calcularea calendarului ecleziastic.

    Sfântul Teodor a participat activ în această școală, predând muzică sacră, introducând diverse texte, cunoștințe despre Sfinții răsăriteni și chiar pare să fi fost responsabil de introducerea Litaniei Sfinților - astăzi o inovație liturgică majoră în Biserica Catolică din Occident.

    O parte din gândirea sa este accesibilă în Comentariile Biblice, note compilate de studenții săi de la școala din Canterbury. De un interes enorm este textul, atribuit recent lui, numit Laterculus Malalianus - o exegeză istorică a vieții Domnului nostru Iisus Hristos Trecută cu vederea mulți ani, această carte a fost redescoperită în anii 1990 și, de atunci, s-a dovedit a conține numeroase elemente interesante care reflectă formarea transmediteraneană a Sfântului Teodor.

    Sfântul Teodor s-a mutat la Domnul în anul 690, la vârsta de 88 de ani, după ce a deținut Arhiepiscopia timp de douăzeci și doi de ani. A fost înmormântat în Canterbury, la Biserica Sfântul Petru, în ceea ce a ajuns să fie numită astăzi Mânăstirea Sfântul Augustin.

Trecerea întru odihnă a Arhiepiscopului Teodor de Canterbury

De Cuviosul Bede (Istoria ecleziastică a poporului englez)

  În anul următor celui în care Caedwalla a murit la Roma, adică în 690 după întruparea Domnului nostru, Arhiepiscopul Teodor, de binecuvântată pomenire, a plecat din această viață, bătrân și plin de zile, căci avea optzeci și opt de ani; număr de ani pe care obișnuise să-l prezică cu mult timp în urmă prietenilor săi, cum că îl va trăi, fiindu-i arătat în vis.

  A deținut episcopatul douăzeci și doi de ani și a fost înmormântat în Biserica Sfântul Petru, unde sunt înmormântate toate trupurile Episcopilor de Canterbury. Despre acesta, precum și despre tovarășii săi de același rang, se poate spune pe bună dreptate și cu adevărat că trupurile le sunt înmormântate în pace, iar numele lor vor dăinui din generație în generație.

Căci, ca să spunem totul în câteva cuvinte, bisericile engleze au beneficiat de mai mult avantaj în timpul episcopatului său, decât beneficiaseră vreodată înainte. Persoana, viața, vârsta și mutarea sa la Ceruri sunt descrise clar tuturor celor care se adună acolo, prin epitaful de pe mormântul său, constând din treizeci și patru de versete eroice.

Primele dintre ele - în ușoară reproducere literară - sunt acestea:

Aici odihnește renumitul Teodor, grec după nume,
Care, asupra Angliei, ca Arhiepiscop a câștigat renume;
Fericit și binecuvântat, cu sârguința a lucrat,
Elevilor săi, precepte sănătoase îndelung le-a predat.

Ultimele patru sunt următoarele:

Iar acum, ziua a nouăsprezecea a lunii septembrie era,
Când, din legăturile sale de lut ieșea,
Duhul său înălțându-se spre veșnica odihnă,
Binecuvântaților cerescului cor alăturându-li-se-n tihnă.

Din alte notițe istorice, aflăm de asemenea:
   Sfântul Teodor a fost al optulea Arhiepiscop de Canterbury (668-690) și unul dintre marii Sfinți ai Angliei. A fost un grec din Tars, patria Sfântului Pavel. A fost un călugăr cu înaltă educație care a trăit la Roma, care a avansat rapid prin toate gradele clericale și a fost hirotonit ca Arhiepiscop de Canterbury la vârsta de șaizeci și cinci de ani. Sfântul Adrian (9 ianuarie), un african care era starețul unei mânăstiri de lângă Napoli, a fost trimis să-l ajute pe Sfântul Teodor.

   Sfântul Teodor ajungea în Kent în 669, când avea aproape șaptezeci de ani. În ciuda vârstei sale, a fost destul de energic, călătorind prin Anglia înființând biserici și hirotonind episcopi pentru a ocupa acele Scaune rămase vacante din cauza unei epidemii de ciumă. De asemenea, a creat noi Tronuri și a înființat o școală în Canterbury unde se preda greaca.

   În Northumbria, Sfântul Teodor a soluționat o dispută privind succesiunea episcopală. Sfântul Wilfrid (12 octombrie) fusese ales Episcop de Lindisfarne (Scaunul a fost ulterior transferat York-ului) și a călătorit în Galia pentru a fi hirotonit de un Episcop roman, neacceptând hirotonirea de la un Episcop celtic. Între timp, Sfântul Ciad, sau Cead (2 martie), fusese ales și hirotonit necanonic, întrucât Wilfrid a rămas în Galia timp de trei ani. Deși Sfântul Teodor l-a detronat pe Sfântul Cead, acesta i-a recunoscut vrednicia de a fi Episcop. A reglementat hirotonirea, apoi l-a trimis pe Sfântul Cead să fie Episcop de Mercia. Sfântul Wilfrid a fost repus în Scaunul său.

Sfântul Teodor a convocat un Sinod al întregii Biserici a Angliei, la Hertford, în 672. Nu numai că acesta a fost primul Sinod bisericesc din Anglia, dar a fost și prima adunare de orice fel la care au participat reprezentanți din toată țara. În anul 679, a convocat un alt Sinod, la Hatfield, pentru a păstra puritatea doctrinei ortodoxe și pentru a condamna erezia monotelismului.

   Sfântul Teodor a adormit în Domnul în anul 690, iar trupul său a rămas nestricăcios mult timp. Sub conducerea sa, Biserica Engleză s-a unit într-un mod în care diversele regate tribale nu reușiseră. Structurile eparhiale pe care le-a înființat continuă să servească drept bază pentru administrarea Bisericii în Anglia. A fost respectat pentru abilitățile sale administrative, precum și pentru deciziile sale morale și canonice.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna noiembrie 2025.