Sfântul Sfințit Nou Martir Petru (Polianski), Mitropolit de Moscova și Krutița

Zi de cinstire aparte: 10 octombrie (+1937)

Sfântul Petru s-a născut în regiunea Voronej și a studiat la Academia Teologică din Moscova, absolvind în 1892, unde a continuat apoi ca inspector. După o scurtă ședere la Seminarul din Jiroviț din Belarus ca inspector, a fost numit Secretar al Comitetului Sinodal pentru Educație, devenind inspector de facto al tuturor școlilor teologice ale Bisericii Ortodoxe Ruse.

Spre deosebire de mulți dintre contemporanii săi care absolviseră o academie teologică, Petru Polianski nu a cerut hirotonirea pentru sine și a rămas mult timp laic. Ca secretar al Comitetului Sinodal pentru Educație, a călătorit mult, vizitând nenumărate instituții teologice, întâlnind și cunoscând mulți oameni. 

Înzestrat cu un intelect remarcabil, un caracter ferm și o fire sociabilă, a ajuns să fie foarte cunoscut, făcându-și mulți prieteni. A exercitat o influență benefică asupra educației religioase a viitorilor preoți.

În 1917-1918, Petru Polianski a participat la lucrările Sinodului local al Bisericii Ortodoxe Ruse, când Sfântul Tihon (7 aprilie) a fost ales Patriarh. Acesta din urmă l-a numit pe Petru Polianski unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi și l-a convins să devină Episcop; Patriarhul dorea să consolideze conducerea Bisericii în ceea ce devenea rapid cea mai întunecată perioadă pentru Biserică din ultimele secole. În 1920, Petru Polianski a fost numit călugăr și Episcop Vicar pentru Eparhia Moscovei; în câteva luni fiind Mitropolit de Krutița, unul dintre cei mai înalți Episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ruse.

Patriarhul Tihon s-a mutat la Domnul pe 7 aprilie 1925, la sărbătoarea Bunei Vestiri. Prevăzând problemele și nesiguranța tot mai mari pentru Biserică, convins că Guvernul nu va permite unui Sinod Bisericesc să se întrunească și să aleagă următorul Patriarh, Sfântul Tihon luase o decizie administrativă menită să asigure o succesiune ușoară la trecerea sa în veșnicie. A nominalizat trei Episcopi în ordinea priorității, ca Locum Tenens; al treilea a fost Mitropolitul Petru Polianski. Întrucât primii doi aleși au ajuns în închisoare și, prin urmare, neputând să mai preia conducerea Bisericii, această sarcină grea i-a revenit Mitropolitului Petru.

Persecuția împotriva Bisericii făcea ravagii, Guvernul a acordat sprijin grupării disidente „Biserica Vie”, în încercarea de a discredita și distruge Biserica Ortodoxă oficială. Un număr mare de Episcopi fuseseră închiși sau exilați în părți îndepărtate ale țării și nu mai exista o înțelegere clară a situației. Întreaga țară era frământată; așa-numita Biserică Vie încercând energic să înlocuiască adevărata Biserică.

În absența unui Patriarh, oamenii nu mai știau pe cine să creadă și cui să rămână fideli. Mitropolitul Petru a emis, mai apoi, o „Scrisoare către Biserica Rusă”, fermă și fără compromisuri, în care descria poziția Bisericii față de autorități și față de „Biserica Vie”. Nu a făcut compromisuri cu nimeni și a rămas ferm în adevărul lui Hristos. Această scrisoare a ajutat Biserica să se întărească, dar a dus la arestarea Mitropolitului.

Istoria celor câteva luni în care comisarul pe probleme religioase, Tucikov, a pus la cale o campanie de compromitere și slăbire a puterii Sfântului Petru, arată cât de hotărât era Guvernul să-l înfrângă pe liderul Bisericii, dar acest lucru nu l-a afectat. Pe 10 decembrie 1925, Sfântul Petru a fost pus în arest la domiciliu, iar două zile mai târziu trimis la închisoarea Lubianka; în mai 1926 a fost transferat la fortăreața Suzdal, apoi înapoi la Lubianka și, în final, în decembrie, a fost trimis în Siberia, mai întâi la Tobolsk, apoi în satul Abalak de pe malurile râului Irtîș, unde ajungea în anul 1927. Mulți dintre ceilalți Episcopi avuseseră o soartă similară, Eparhiile rămânând, practic, fără păstorii lor.

În august 1927, Mitropolitul Petru a fost dus într-o altă destinație, dincolo de Cercul Polar Arctic, un loc numit Khe, la gura râului Ob, în ​​tundra înghețată. Pentru o scurtă perioadă a trăit acolo liniștit, recuperându-se după călătoria anevoioasă.

Totuși, pe 29 august, în ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, a apărut primul semn de boală și a trebuit să stea la pat. Mitropolitul le-a scris autorităților, dar nu a primit niciodată răspuns, nici bani, nici provizii, deși știa că sosiseră la Tobolsk mai multe colete adresate lui.

FOTO: O placă la intrarea în centrul de detenție preventivă din Ekaterinburg, unde a fost ținut Sfântul Petru (Polianski).

Clima umedă și rece a acestei regiuni nordice i-a fost extrem de dăunătoare, mai ales în starea sa. În cele din urmă, spre sfârșitul lunii septembrie, a fost dus înapoi la Tobolsk. În mod neașteptat, a avut un interviu cu Tucikov, care i-a oferit libertatea dacă ar fi renunțat la titlul său de Locum Tenens, însă Sfântul a rămas ferm și a refuzat să facă compromisuri.

Apoi, a fost trimis înapoi la Khe pentru încă trei ani de exil, iar libertatea nu i-a fost acordată niciodată. La Moscova, în 1936, la zece ani de la prima sa încarcerare, credincioșii mai așteptau încă întoarcerea lui. Nu l-au mai văzut, însă, niciodată. S-ar putea să fi fost mutat pentru ultima dată într-o mânăstire mai apropiată de centrul Rusiei, unde a fost supus unor constrângeri mai reduse, dar fără libertatea de a scrie sau de a comunica. A fost împușcat, la decizia autorităților sovietice, după ani de închisoare și exil.

Noul Sfânt Mucenic Petru, Mitropolitul Krutiței, a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, la Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din 23 februarie 1997.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iulie 2026.