Sfântul Savatie de Solovki, Făcătorul de Minuni
Zi de cinstire specială: 27 septembrie (+1435)
Sfântul Savatie de Solovki ajungea la Mânăstirea Sfântul Chiril de la Lacul Alb (Mânăstirea Chirilo-Belozerschi) în anul 1396, unde a primit tunsura monahală. Acolo a urmat asceza mult timp, îndeplinind fără cârteală toate ascultările. Smerenia sa, dragostea și blândețea față de frați cât și viețuirea sa aspră l-au distins pe monahul Savatie între ceilalți asceți. Însă, curând, avea să se simtă împovărat de atenția și stima fraților și laicilor care veneau la el și, aflând că pe Lacul Ladoga se află insula stâncoasă Valaam, a decis să se stabilească acolo.
Frații Mânăstirii Sfântul Chiril de la Lacul Alb au fost foarte întristați de această despărțire de Starețul lor. La Valaam, faima lumească a început din nou să-l neliniștească pe smeritul Stareț. Mai apoi, călugărul a aflat despre existența, în nord, a insulei Solovki, nelocuită, și a cerut binecuvântarea starețului să se stabilească acolo, în singurătate. Dar starețul și frații nu au vrut să se despartă de Sfântul lor Bătrân.
La porunca lui Dumnezeu, Sfântul Savatie a părăsit Mânăstirea Valaam noaptea și a pornit către țărmurile Mării Albe. Când a aflat de la localnici că insula se afla la două zile distanță, că pe ea erau multe lacuri și că nimeni nu locuia pe insulă, a devenit și mai nerăbdător să se așeze acolo. Localnicii, uimiți, l-au întrebat pe ascetul deja albit de părul cărunt, cum va trăi acolo și ce va mânca. „Învățătorul meu”, a răspuns călugărul, „dăruiește puterea cea proaspătă a tinereții, celor slabi, și îi hrănește pe cei flămânzi, pe săturate”.
Pentru o anumită vreme, Sfântul Savatie a rămas la paraclisul de lângă gura râului Vig, în apropiere de Soroca. Acolo l-a întâlnit pe Sfântul Gherman, care practica asceza ca pustnic, și împreună au decis să se stabilească pe insulă. Într-o barcă fragilă, rugându-se lui Dumnezeu, Bătrânii au pornit pe marea aspră și, după trei zile, ajungeau pe insula Solovki.
Asceții s-au așezat pe dealul Sechirna, unde au înălțat o cruce și și-au construit chilii (aceasta se afla la 13 km de Mânăstirea Solovețchi de astăzi). În condițiile grele din nord, Bătrânii au sfințit insula nepopulată, prin isprăvile lor.
Dar și aici, dușmanul omenirii, adică cel rău, avea să îi ispitească pe Sfinții Bătrâni. Un pescar, cu soția sa, purtat de invidie, a ajuns cumva pe insulă și s-a așezat lângă asceți. Dar Domnul nu le-a permis mirenilor să rămână lângă călugări. Doi tineri în haine strălucitoare i s-au arătat soției pescarului și au bătut-o cu nuiele. Pescarul s-a speriat, și-a strâns repede lucrurile și s-a grăbit să se întoarcă la fostul său loc de reședință.
Odată, când Sfântul Gherman plecase după provizii de-a lungul râului Onega, Sfântul Savatie, rămas singur și simțind că se apropia sfârșitul său, s-a întors către Dumnezeu și L-a rugat să-i ajute să se poată împărtăși cu Sfintele Taine. Călugărul a navigat timp de două zile spre continent și, la peste zece kilometri de râul Vig, l-a întâlnit pe starețul Natanael, care venise în așezarea îndepărtată pentru a împărtăși un creștin bolnav. Starețul Natanael s-a bucurat să-l întâlnească pe călugăr, i-a împlinit dorința și a ascultat, totodată, istorisiri despre nevoințele sale de pe insulă. La despărțire, au convenit să se întâlnească la biserica de pe malul râului Vig.
Intrând în sfântul lăcaș, Sfântul Stareț I-a mulțumit lui Dumnezeu, în rugăciune, pentru Împărtășire. Apoi, s-a închis într-o chilie situată lângă biserică. În acest timp, negustorul Ioan din Novgorod ajungea la țărm și, după ce s-a închinat la sfintele icoane din biserică, a mers la Sfântul Stareț. După ce a primit binecuvântarea și sfatul lui, i-a oferit călugărului o parte din averea sa, dar s-a întristat când a întâmpinat refuzul acestuia. Pentru a-l mângâia pe negustor, Sfântul Savatie s-a oferit, însă, să-l găzduiască peste noapte și i-a promis că va avea parte de câștig în călătoria ce urma să o facă.
Negustorul Ioan s-a grăbit să debarce. Numai că, deodată, s-a produs un cutremur și o furtună s-a stârnit pe mare. Speriat, negustorul a rămas încremenit unde era. Dimineața, când a intrat în chilie pentru binecuvântare, a văzut că Starețul deja trecuse la Domnul. El și starețul Natanael, care tocmai sosise, l-au îngropat pe Sfântul Savatie la paraclis și au notat un manuscris al Vieții sale. Acest lucru se întâmpla pe 27 septembrie 1435.
După trecerea la cele veșnice a Sfântului Savatie, călugării nou sosiți au început construcția mânăstirii care avea să fie cunoscută sub numele de Solovețchi. După treizeci de ani, sfintele moaște ale Sfântului Savatie au fost mutate, de Sfântul Zosima (17 aprilie) și de frații din insula Solovțchi, aceștia așezându-le în Biserica Schimbarea la Față.
În anul 1566, sfintele moaște ale Sfinților Savatie și Zosima au fost mutate într-o biserică, sfințită în cinstea lor (8 august). El fusese canonizat de Biserică, în anul 1547.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna februarie 2026.
