Sfântul Sava din Ioanina

Cinstit în mod aparte în ziua de 3 februarie (+1505)

Nu se cunoaşte locul naşterii Sfântului Sava. A dus, însă, o viață ascetică aparte, în sfânta Mânăstire a Înaintemergătorului Domnului, Ioan, pe o insulă de pe Lacul Ioanina, la mijlocul secolului al XV-lea. A fost Părintele duhovnicesc al Sfinților Nectarie (+ 550) și Teofan (+1544), descendenți ai distinsei familii Apsaras din Imperiul Bizantin. Aceştia sunt cinstiţi în mod special, împreună, pe 17 mai.

Sfântul Sava a fost fiu al unei familii aristocrate și, de la o vârstă fragedă, a îndrăgit sărăcia pentru Hristos. Până la ultima suflare, a vieţuit ca pustnic, în smerenie şi sărăcie. Nimeni nu l-a văzut vreodată supărat, judecând sau amintind greşelile altora. Inima lui era izvor de smerenie, despre care el însuși spunea:

"Smerenia este piatra de temelie solidă și de nezdruncinat pe care se clădeşte viața duhovnicească”.

A fost un isihast, iar viața lui ascetică era una foarte aspră. Se ruga în fiecare seară, până dimineața. Mâncarea lui era simplă şi în foarte mică măsură. Nu s-au văzut vreodată carne, pește sau brânză pe masa lui și nici vreo picătură de uleivărsată în mâncare.

Sfântul Sava s-a mutat cu pace la Domnul, în anul 1505, trupul său izvorând o mireasmă nespus de frumoasă. Sfântul a fost îngropat în Mânăstirea Înaintemergătorului Ioan. O părticică din sfintele sale moaşte se păstrează, spre închinare, în Mănăstirea Rusanu "Schimbarea la Faţă" din Meteora.

Sfântul Sava din Ioanina s-a luptat împotriva duhurilor rele și a înfrânt patimile, urmând Sfântului său ocrotitor Sava cel Sfințit. Niciodată nu a purtat haină nouă şi nici n-a avut o adoua pereche de pantofi, pentru că, ori de câte ori vedea pe cineva fără bani ori bolnav, se arăta darnic, oferindu-şi hainele și mâncarea.

Cuviosul pustnic a ajuns cunoscut tuturor din regiune, pentru virtuţile şi sfințenia sa, astfel că mulți oameni veneau la el, ajungând să le fie Părinte duhovnices. Tot aşa a ajuns să fie şi îndrumătorul Sfinților Nectarie și Teofan amintiţi mai înainte, întemeietorii Mânăstirii Varlaam din Meteora (17 mai).

"Piatra de temelie a vieții duhovniceşti este smerenia (umilința)", le spunea adesea, rezumând în câteva cuvinte învățătura sa. În cei zece ani în care au trăit alături de el, cei doi au mărturisit că nu l-au vaut vreodată pierzându-şi cumpătul, judecându-i pe alţii ori amintindu-şi greşelile altora, pentru că sufletul său era plin de smerenie.

În fiecare seară se trezea la o oră după apusul soarelui şi își începea privegherea de toată noaptea, care se întindea până la ceasul al șaptelea. Mânca abia după ora nouă, fără carne, pește ori brânză și fără ca, vreodată, să verse vreo picătură de ulei peste mâncarea lui slabă.

Ziua mutării sale la Domnul a fost 9 aprilie. Vestea despre mutarea sa la odihna cea veşnică s-a răspândit rapid, iar clerul și laicii s-au strâns în fața sfintelor sale moaşte pentru ultima închinare. Mulţi au cerut chiar și o parte din hainele sale, ca binecuvântare și izvor de sfințenie. Astfel, mulți oameni au găsit vindecare, având loc minuni, Dumnezeu slăvindu-l în acest fel pe robul Său, pentru că şi slujitorul Său Îl slăvise pe Dumnezeu.