Zi specială de cinstire: 15 octombrie

Sfântul Sabin, Episcopul Cataniei ,din Sicilia, dorind cu ardoare să slujească Domnului, s-a retras în pustie.
Acolo, a dus o viață ascetică aspră și a primit de la Domnul darurile facerii de minuni și ale deosebirii duhurilor.
Sabin a dys o viață întocmai cu a Îngerilor.
Iar prin moarte, s-a alăturat corurilor îngerești.
Datorită numeroaselor sale virtuți, fericitul Sabin a fost hirotonit Episcop de Catania. După un timp, din cauza tulburării care vine odată cu slujirea, s-a retras în pustie, pentru a fi singur cu Dumnezeu.

Acolo, s-a nevoit în multă asceză și, de partea sa, a fost învrednicit să devină vas al Harului, prin săvârșirea de minuni. A vindecat oameni cu boli și suferințe, a alungat duhurile rele din cei posedați și a prezis viitorul.
Făcând bine multora, aceia, convinși de învățăturile Sfântului, au părăsit la rândul lor lumea și pe părinții lor și au devenit monahi, din dragoste pentru Hristos.
Sfântul Sabin a adormit cu pace în Domnul, în anul 760.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna septembrie 2026.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
