Sfântul Onufrie de la Mânăstirea Sfântul David Gareji, din Georgia

Zi de cinstire aparte: 29 septembrie

   Sfântul Onufrie de la Gareji (Otar Maciutațe, în lume) a trăit și s-a nevoit în secolul al XVIII-lea. A fost un aristocrat kartlian, renumit pentru bogăția, ospitalitatea și milostivirea sa.

   Tânjind după viața ascetică, Otar purta o cămașă de păr aspru pe sub veșmintele sale distinse și se ruga neîncetat lui Dumnezeu pentru puterea de a viețui ca monah. El i-a dezvăluit soției sale voia sa: „Sunt însetat să lepăd această lume și să mă apropii de Hristos”, a spus el. „Drept aceea, te rog să mă ierți pentru toate fărădelegile mele, atât cele de voie, cât și cele fără de voie”.

   Soția sa credincioasă a consimțit și i-a permis să plece, în pace. Otar a călătorit cu cei doi fii mai mari ai săi la Tbilisi, i-a binecuvântat și și-a luat rămas bun de la ei, pentru ultima dată. Apoi, a pornit spre Mânăstirea David-Gareji, care la acea vreme era condusă de bunul stareț Arhimandritul Gherman.

   Arhimandritul Gherman l-a primit pe Otar cu mare bucurie și, după scurt timp, l-a tuns în monahism cu numele Onufrie.

   Fericitul Onufrie era un om al păcii, smerit și ascultător și un ascet neobosit. Veghea toată noaptea, iar după rugăciunile de dimineață cobora în râpă și continua să cânte Psalmi, vărsând lacrimi pentru fărădelegile sale din trecut.

   Mânca o singură masă pe zi, pâine și apă, iar asta după Vecernie.

   Odată, daghestanezii au atacat Mânăstirea David-Gareji, au jefuit biserica și au luat ca ostatici mai mulți călugări, inclusiv pe Sfântul Onufrie, pe preoții Maxim și Ioachim și patru diaconi. Sfântul Onufrie era cel mai bătrân dintre ei. Necredincioșii plănuiau să-l înjunghie, ca să-l ucidă, dar Domnul l-a apărat de planul lor cel rău. Conform voii Atotmilostivului Dumnezeu, Onufrie a fost eliberat și s-a întors la mânăstire.

   Obștea a sărăcit după atac, așa încât Arhimandritul Gherman l-a trimis pe Sfântul Onufrie într-o misiune de a cere ajutor. Sfântului Onufrie îi era greu să plece din mânăstire, dar el s-a supus fără cârteală poruncii starețului său. Cel ce altădată fusese aristocrat a început să umble din ușă în ușă, cerșind de pomană.

   Astfel, la Ținvali, în Samaceablo, Sfântului Onufrie i-a atras atenția o mulțime de oameni care avea cu ea pe un tânăr stăpânit de duhuri necurate. Sfântul s-a apropiat de ei și a aflat că îl duceau pe tânăr la o femeie ghicitoare pentru a-i cere să-l ajute.

Cu dragoste și mare îndrăzneală, Sfântul Onufrie s-a adresat mulțimii, spunând: „Fiii mei, o astfel de faptă nu este potrivită pentru credincioșii creștini. Aduceți-l pe tânăr la mine!”.

   Mama tânărului a căzut în genunchi în fața lui, implorând ajutor, dar Sfântul Onufrie a ridicat-o și a zis: „Am venit aducând pământ de la mormântul Sfântului David de Gareji. Acesta îl va ajuta pe fiul tău!”. A dizolvat un vârf de cuțit de pământ în apă și i l-a dat tânărului să bea, iar acesta s-a vindecat pe loc.

   Sfântul Onufrie l-a luat cu el pe fiul său cel mic, Ioan, și s-a întors la mânăstire cu o cantitate mare de provizii.

   Odată, un arab cu ochiul rănit a venit la mânăstire căutând ajutor. Sfântul Onufrie i-a spălat ochiul în apă de la izvorul sfânt al Sfântului David-Gareji și acela s-a vindecat deîndată.

   După un timp, Sfântul Onufrie a dorit să fie tuns în marea schimă. Starețul a ezitat și i-a spus lui Onufrie să stea douăzeci sau treizeci de zile la mormântul Sfântului David, rugându-se și implorând pe Dumnezeu să-i descopere voia. Sfântul a rămas acolo în rugăciune, iar după treizeci de zile, Dumnezeu i-a descoperit starețului că Părintele Onufrie era cu adevărat vrednic de această cinste. 

   Apoi, schimonahul Onufrie a făcut un jurământ al tăcerii și nu și-a mai permis să se mai odihnească, de atunci, decât pe o rogojină zdrențuită. Pe sub haine purta un lanț greu și părăsea chilia doar pentru a participa la Dumnezeieștile Slujbe.

   Curând, Fericitul Onufrie a ajuns să fie atât de obosit, încât nu mai putea sta în picioare. Frații l-au rugat să se întindă pe un pat și să-și sprijine capul pe o pernă, dar fericitul Onufrie și-a deschis gura, pentru prima dată de când își luase jurământul tăcerii, și a spus: „Jur să-mi sfârșesc zilele pe această rogojină”.

   Sfântul Onufrie a îndurat cu mulțumire și repeta neîncetat Rugăciunea lui Iisus. Când oamenii veneau să primească binecuvântarea sa, el îi întâmpina, zicând: „Lăsați-mă să vă sărut poala hainelor și să vă spăl picioarele cu lacrimile mele!”.

   La Sărbătoarea Botezului Domnului, a adormit întru Domnul.

   Sfântul Onufrie a fost înmormântat în partea de sud a mormântului Sfântului David de Gareji, lângă fereastra Altarului.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna martie 2026.