Sfântul Nicolae Sviatoșa, Prinț de Cernigov și Făcător de Minuni al Peșterilor din Kiev

Zi de cinstire aparte: 14 octombrie (+1143)

Sfântul Nicolae Sviatoșa a fost strănepotul Marelui Prinț Iaroslav cel Înțelept și fiul Prințului David Sviatoslavici de Cernigov (+1123). Sfântul Nicolae a fost Prinț de Luțk și a fost căsătorit, având și copii (fiica sa s-a căsătorit, mai târziu, cu Prințul de Novgorod, Sfântul Vsevolod-Gavriil).

Pe 17 februarie 1106, Sfântul Prinț și-a părăsit familia și a fost tuns monah, la slujba din Lavra Peșterilor din Kiev, în Peșterile Apropiate. Sfântul Nicolae (Sviatoșa) și-a îndeplinit ascultările, cu mare smerenie. Timp de trei ani a lucrat în bucătărie, pentru care a tăiat lemne și căra apă. În următorii trei ani, a fost paznic la mânăstire. Sfântul avea o grădină în jurul chiliei sale. Din propriile mijloace a construit, la mânăstire, Biserica Preasfintei Treimi și Biserica Sfântul Nicolae, a bolniței - Sfântul său ocrotitor.

Sfântul Nicolae a fost primul dintre Prinții ruși care a ales monahismul, îndurând cu răbdare reproșurile fraților săi pentru decizia de a duce o viață de smerită ascultare.

După ce a sporit prin diverse ascultări, Sfântul Nicolae a luat asupra sa jurământul tăcerii. Când Sfântul primea bani, îi folosea pentru a înfrumuseța biserica și a procura cărți (pentru că iubea cititul), sau îi împărțea săracilor.

Sfântul Nicolae a fost un împăciuitor râvnitor; în anul 1142 l-a împăcat pe Prințul de Cernigov cu Marele Prinț Vsevolod.

Se întâmpla, adesea, ca atunci când acest binecuvântat Prinț se îmbolnăvea nevoindu-se în ascultare, un doctor pe nume Petru, aflând despre asta, să-i pregătească medicamente pentru a-i vindeca afecțiunile. Cu ajutorul lui Dumnezeu însă, Prințul se însănătoșea și nu se lăsa niciodată tratat. Odată, s-a întâmplat ca și doctorul să se îmbolnăvească, iar Fericitul i-a spus: „Dacă nu iei medicamente, te vei însănătoși curând; dacă nu mă asculți, vei suferi mult”. Considerându-se un doctor experimentat, acela nu a ascultat, ci a băut medicamentul pregătit și, dorind să scape de boală, aproape că și-a pierdut viața. Ulterior, a fost vindecat prin rugăciunea Sfântului.

Altădată, acest doctor s-a îmbolnăvit din nou, așa că Fericitul i-a trimis următoarea promisiune: „În a treia zi te vei însănătoși, dacă nu te tratezi singur”. Doctorul, pedepsit pentru prima neascultare, l-a ascultat pe Fericit și, după cuvântul acestuia, s-a însănătoșit în a treia zi.

Binevoitor, l-a chemat pe cel care fusese vindecat și i-a spus: „Petru, ar trebui să te tunzi în schima îngerească și să lucrezi pentru Domnul și pentru Preacurata Lui Maică, în această mănăstire, căci în trei luni voi părăsi această lume”. Auzind aceasta, doctorul Petru a căzut la picioarele lui și a strigat cu lacrimi să-i permită să-l ajute și să-l vindece. Fericitul Prinț, ridicându-l pe doctorul care plângea, i-a zis: „Nu te întrista, Petru. Domnul știe să păzească toată făptura pe care El Însuși a creat-o; El va avea grijă să-i hrănească pe cei flămânzi, să mijlocească pentru săraci și să mântuiască pe cei aflați în necaz. El va fi și pentru tine scăpare".

"Și, să nu plângă frații mei trupești pentru mine, ci pentru ei înșiși și pentru faptele lor în valea jalnică a acestei lumi, ca să se mângâie în fericirea viitoare. Nu am nevoie de tratament pentru viața trecătoare, căci am murit demult pentru tot ce este trecător, morţii nu vor mai trăi şi umbrele nu vor învia, precum strigă Isaia” (Isaia 26:14).

Acestea zicând, Fericitul a mers cu doctorul la peșteră, unde a pregătit un loc pentru înmormântare. Doctorul vorbea plângând: „Știu că, dacă vrei, te vei ruga Domnului să trăiești mai mult. Așează-mă, pe mine, aici!”. Fericitul i-a zis: „Fie cum dorești, dacă așa va fi voia lui Dumnezeu. Să-I slujim în chip monahal!”. Atunci doctorul, la sfatul Fericitului, a depus jurămintele monahale și a petrecut trei luni, vărsând neîncetat, zi și noapte, lacrimi în timpul rugăciunii. Fericitul, mângâindu-l, i-a zis: „Frate Petru, vrei să te iau cu mine?”. Petru a răspuns: „Vreau să mă lași să mor pentru tine, iar tu să rămâi aici și să te rogi pentru mine.” Fericitul i-a zis: „Îndrăznește, frate, și pregătește-te; în trei zile, la cererea ta, vei părăsi această viață”.

Așadar, Petru, după ce s-a împărtășit cu Dumnezeieștile și Dătătoarele de Viață Taine ale lui Hristos, când a venit vremea prezisă, s-a întins în pat și și-a dat duhul în mâinile Domnului.

Sfântul a mai trăit treizeci de ani, sporindu-și asceza în mânăstire și nepărăsind niciodată mânăstirea în tot acest timp.

În ziua adormirii acestui Sfânt Prinț, aproape întregul oraș Kiev s-a adunat, dându-i ultima sărutare și, cu multe lacrimi, cerându-i rugăciunile mijlocitoare. A adormit întru Domnul în anul 1143, pe 14 octombrie. În special frații trupești ai Fericitului, Iziaslav și Vladimir, aflând despre mutarea sa la Domnul, l-au plâns cu lacrimi nespuse.

La scurt timp după adormirea Sfântului, fratele său, Prințul Iziaslav aproape că era pe moarte. A dorit să bea apă din fântâna Lavrei Peșterilor din Kiev și, spunând aceasta, a amorțit și nu a mai putut vorbi. Ajuns în Lavra Peșterilor din Kiev, a băut din fântâna mânăstirii, iar starețul mânăstirii l-a pus să se atingă de o parte a veșmântului Sfântului. Iziaslav a făcut astfel și s-a vindecat.

De atunci, Iziaslav a luat și a purtat cu el întotdeauna acest veșmânt, atunci când se îmbolnăvea - și se însănătoșea imediat. Și în fiecare bătălie a avut aceasta cu el și a rămas nevătămat.

Odată, după un păcat, nu a mai îndrăznit să-l mai poarte și, apoi, a fost ucis în luptă, deși mai întâi a poruncit să-i fie pus, sperând că se va vindeca cel puțin de rănile veșnice.

Sfintele moaște ale Cuviosului Nicolae se odihnesc în Peșterile din Apropiere, unde hărțile le indică începând din anul 1638.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna august 2026.