Sfântul Mucenic Viaceslav (Venceslav), Prințul Cehilor

Zi de cinstire specială: 28 septembrie

   Dată fiind existența unui colind popular vestit, „Bunul Rege Venceslav”, s-a ajuns în mod tradițional la asocierea acestui Sfânt monarh cu Nașterea Domnului; versurile englezești din secolul al XIX-lea relatează un incident care a avut loc „la sărbătoarea lui Ștefan”, celebrată de Biserică pe 27 decembrie. Chiar dacă incidentul poate fi legendar, eroul cu siguranță nu este. În afara Cehoslovaciei sale natale însă, puțini cunosc adevărata istorie a acestui tânăr martir regal ortodox, a cărui statuie domină astăzi una dintre principalele piețe din capitala națiunii sale.

   În timpul călătoriilor misionare ale Sfinților Chiril și Metodie, prințul ceh Borivoi și soția sa, Ludmila, au fost convertiți la Ortodoxie. Dar botezul lor nu a fost nicidecum urmat de botezarea supușilor lor. Mulți cehi puternici s-au opus introducerii creștinismului, deoarece acesta amenința privilegiile și puterea conferite de propria lor religie idolatră.

   Fiul lui Borivoi și al Ludmilei, prințul Vratislav, s-a căsătorit cu o femeie cu numele creștină, Drahomira, fiica unui șef de trib păgân, care păstra cu îndârjire credințele străvechi. Primul lor fiu, Vaslavor, așa cum îl cunoaștem Venceslav [în rusă, Viaceslav], s-a născut lângă Praga în 907, iar tatăl său a început domnia asupra Cehiei în 915. Li s-au născut și patru fiice și un alt fiu, Boleslav.

   Când Venceslav avea treisprezece ani, tatăl său a fost ucis într-o bătălie. Drahomira a profitat de confuzie și de animozitatea religioasă, pentru a câștiga sprijinul puternicei nobilimi păgâne, în timp ce Venceslav își aștepta majoratul. În acea perioadă, bunica Ludmila a aranjat să-l crească pe băiat; a format cu grijă în inima lui dragostea pentru Hristos și pentru sfânta Sa Biserică, cu ajutorul preotului ei, el însuși un ucenic al Sfântului Metodie.

   După moartea lui Vratislav, aceiași nobili au încurajat gelozia Drahomirei față de Sfânta Ludmila, prin cuvinte viclene. „Uitați-vă ce a realizat această femeie, care se amestecă: propriul vostru fiu este acum mai potrivit pentru mânăstire, decât pentru tron”. Împreună, au conceput și au executat un plan de eliminare a influenței blânde a bunicii. Într-un final, au ucis-o prin strangulare. Acum, este cinstită ca martiră de către Biserică, în mod aparte pe 16 septembrie.

   Simțindu-se, de acum, scutită de orice îndatorire creștină, mama și-a revendicat fiul, incluzându-l și pe el în ceremoniile sale idolatre. În secret, însă, Venceslav a continuat să-și cinstească credința creștină în slujbe private, primind Sfânta Împărtășanie în miez de noapte. Propriile sale recolte de grâu și vin erau dăruite pentru pregătirea Acesteia. 

   Curând, Dumnezeu a considerat potrivit să scoată la iveală bunătatea tânărului Prinț, plătindu-i în același timp Drahomirei pentru fapta sa rea. Crima, chiar și comisă de un regent, era aspru pedepsibilă, iar o revoltă a dus la detronarea ei si la exilare. Obținând tronul la scurt timp, la vârsta de optsprezece ani, Venceslav și-a rechemat mama la castel, respectând porunca de a-i cinsti pe tatăl și pe mama sa.

   Avea un suflet bine format și prețuia pâna la sacrificiu pacea și siguranța supușilor săi: odată, pentru a opri raidurile ucigașe continue ale celui mai periculos dușman al său, s-a oferit voluntar să-l înfrunte în lupta corp la corp și să lase rezultatul pe baza disputei. Mereu statornic în credință, a fost sârguincios în fapte bune - îmbrăcându-i pe cei goi, oferind adăpost pelerinilor și cumpărând libertatea celor vânduți ca sclavi. Dragostea sa generoasă se manifesta atât asupra bogaților, cât și asupra săracilor. Pentru a-i încuraja pe creștini, a întreprins planificarea și construirea de biserici și a fost neînfricat în opoziția sa față de nobilii care îi asupreau. Necazurile dintre prințul creștin și nobilimea sa păgână aveau să reizbucnească, însă, curând, l-a modul cel mai serios.

   Pe lângă sfânta lui credință, nobilii mai erau indignați și de prietenia sa cu regele Henric I, „Păsărarul”, al Germaniei. Prințul Venceslav a preferat să fie condus de „suzeranitatea imperiului”, considerând că regele Henric era moștenitorul de drept al lui Carol cel Mare, decât să-și vadă țara zdrobită de germani dacă ar fi respins stăpânirea lor. Regele Henric, la rândul său, a admirat devotamentul prințului ceh față de Biserică, oferindu-se să dea orice lucru pe care prințul și l-ar fi dorit. Venceslav a cerut o relicvă a Sfântului Vit (Vitus). După ce a primit-o, a construit o biserică (acum catedrală), pentru a o adăposti. Nobilii au fost iritați de această prietenie și s-au arătat nemulțumiți de influența clerului în sfătuirea prințului lor.

   De când Venceslav se împăcase cu mama sa, fratele său mai mic, Boleslav, a început să fie supărat. Fiind crescut mai mult de mama sa decât de Sfânta Ludmila, Boleslav fusese mai puternic influențat de ideile păgâne. Acum, cădea pradă ușoară sfaturilor malefice ale acelorași rebeli din nobilime care o încurajaseră pe Drahomira să o ucidă pe soacra ei. Această bandă ticăloasă a folosit ocazia nașterii primului fiu al lui Venceslav, pentru a stârni gelozia lui Boleslav, șoptindu-i că, dacă nu acționează rapid, își va pierde pentru totdeauna ocazia de a ajunge pe tron. Unii spun că focul acestei gelozii a fost alimentat de minciuna că Venceslav ar fi plănuit deja uciderea lui Boleslav. În orice caz, banda lui Iuda s-a grăbit să se ridice împotriva stăpânului său.

   Cunoscând fervoarea religioasă a fratelui său, Boleslav l-a invitat la Sărbătoarea Sfinților Cosma și Damian. Deși avertizat de pericol, Venceslav și-a pus încrederea în Dumnezeu și a mers, așa cum era obiceiul său, la biserica închinată sărbătorii ce urma - paraclis al castelului lui Boleslav.

   După Sfânta Liturghie, Prințul se pregătea de întoarcerea acasă. Dar fratele său viclean l-a descurajat: „De ce să plecăm, frate? Hai să ne alăturăm cavalerilor mei, pentru o băutură copioasă!”. Încă încrezător în Dumnezeu, Venceslav s-a alăturat oamenilor și a rămas peste zi. La un moment dat, probabil i s-a spus despre intenția fratelui său. Dar fie nu a crezut în răutatea acestuia, fie a hotărât să se lase în voia lui Dumnezeu. În noaptea aceea, în timp ce dormea, fratele nerușinat și banda sa de necredincioși și-au pregătit calea. Când clopotele pentru Utrenie l-au trezit, Venceslav a mulțumit pentru viața și sănătatea sa și a pornit către biserică. Boleslav l-a ajuns din urmă la poartă și au schimbat câteva cuvinte. Apoi, Boleslav și-a scos sabia. „Ce te-a apucat, fratele meu?”, a strigat Venceslav. Unul dintre acoliți i-a rănit brațul drept, iar Sfântul, rănit, a alergat spre biserică. Acolo, pe treptele sfântului lăcaș, a fost bătut până la moarte de alți doi inși; după aceea, un al patrulea i-a străpuns coasta. În mod minunat, sângele său nu s-a scurs pe pământ.

   Un preot i-a acoperit trupul cu o pânză, povestind totul mamei sale. Ne putem doar imagina vag amestecul haotic de durere, teroare și remușcare ce a cuprins-o, atunci, pe Drahomira. Ea a alergat, plângând, la trupul primului ei născut, l-a strâns la pieptul ei și l-a dus la casa preotului, pentru a-l spăla și a-l găti de înmormântare.

   Apoi, temându-se de duplicitatea fiului ei mai mic, a fugit în Croația. La trei zile după crimă, sângele Sfântului martir a fost strâns și așezat deasupra trupului său, în biserică, în văzul multor credincioși. După înmormântare, mulți dintre supușii săi recunoscători, simțindu-se orfani, au mers la mormântul acestuia să se roage. 

   Sursele istorice cad de acord asupra faptului că minunile au început curând să apară ca răspuns la aceste rugăciuni, deși găsim unele nepotriviri în ceea ce privește motivul deciziei lui Boleslav de a muta trupul la biserica ce adăpostea sfintele moaște ale Sfântului Vit: unele spun că ucigașul se temea de represalii din partea credincioșilor și spera să ascundă minunile în spatele numelui Sfântului Vit; dar altele susțin că s-a pocăit de uciderea prințului și fratelui său și a mutat trupul chiar în cinstea Sfântului Venceslav.

   În orice caz, Sfântul Venceslav a fost îmbrățișat de inimile supușilor săi ca Ocrotitor al lor, iar mormântul său a devenit loc de pelerinaj popular și roditor. Dintre numeroasele minuni săvârșite în fața mormântului Sfântului, nu le putem trece cu vederea pe următoarele:

   Un păgân, care era închis, a făcut o promisiune Domnului, spunând: „Dacă Domnul mă va ajuta pentru faptele bune ale fericitului Venceslav, voi crede în Hristos și îl voi da pe fiul meu în slujba Lui”. Îndată, toate cătușele i-au căzut. Gardienii l-au legat iar și iar și, ca mai înainte, cătușele i-au căzut. Astfel, a fost eliberat și, împlinindu-și jurământul, a cercetat și a fost botezat în credință și a trăit mulți ani.

   În oraș, era o femeie săracă, oarbă și șchioapă. A intrat în biserică, a căzut la pământ în fața mormântului fericitului Venceslav și s-a rugat până când și-a recăpătat vederea și și-a putut folosi brațele.

   În ținutul francilor era un om șchiop. Acesta a văzut în vis un bărbat îmbrăcat în alb care l-a trezit, spunându-i: „Scoală-te și mergi în orașul Praga, la Biserica Sfântului Vit; acolo îți vei recăpăta sănătatea”. A ignorat acest lucru, dar același om a venit din nou la el în vis și i-a spus: „De ce nu mi-ai îndeplinit porunca?”. Șchiopul a răspuns: „Mă duc, Doamne”, și s-a ridicat și s-a dus șchiopătând, la niște negustori, și i-a plătit să-l ducă în căruța lor, la biserica menționată mai înainte. Acolo, a început să se roage și a căzut la pământ în fața tuturor celor prezenți; și, prin harul lui Dumnezeu, genunchii, gleznele și picioarele i s-au vindecat. S-a ridicat și a mulțumit lui Dumnezeu și l-a binecuvântat pe Venceslav: pentru faptele lui bune, Domnul Dumnezeu binevoise să-l ajute.

   Prin rugăciunile din toată inima ale Sfântului Venceslav - acest tânăr tată al multora, O, Hristoase Dumnezeul nostru, scapă-ne de lanțurile păcatelor noastre, vindecă-ne sufletele și mântuiește-ne!

   Toate datele de mai sus au fost compilate de Agafia Prince, folosind ca material un manuscris slavon din secolul al X-lea, în traducerea din slavonă a Antoniei și a lui Chiril Ianda, tradus mai departe de noi în paginile de față.

   Dincolo de acestea, Sfântul Nicolae Velimirovici, amintește la rândul său:

   Vațlav (Venceslav) a fost nepotul Sfintei Ludmila. Ca rege, s-a nevoit în credință asemenea marilor asceți, și a întărit credința ortodoxă în rândul poporului său. A fost ferm în a se asigura că nicio persoană nevinovată nu suferă în judecată. În zelul său pentru credința creștină și în dragostea sa pentru cel de aproape, Sfântul Vațlav cumpăra copii păgâni care erau vânduți ca sclavi și îi boteza degrabă și îi creștea ca creștini.

 

   A tradus Evanghelia Sfântului Ioan, în limba cehă, și a adus sfintele moaște ale Sfântului Vit și ale Sfintei Ludmila la Praga.

 

   Fratele său, Boleslav, l-a invitat să-i fie oaspete, apoi l-a ucis la curtea sa. Imediat după aceasta, Boleslav a adus preoți germani și a poruncit ca slujbele să fie oficiate în latină. Sfântul Vațlav a pătimit în anul 935, iar sfintele sale moaște se odihnesc la Praga.

 

   Un conducător credincios și temător de Dumnezeu este o adevărată binecuvântare pentru toți oamenii. Regele Vațlav al Cehiei a fost un astfel de conducător. Zelul său pentru sfințenia credinței și statornicia sa ne amintesc de asceții din vechime. În timpul zilei se dedica treburilor statului, iar noaptea rugăciunii.

 

   Iarna, mergea adesea desculț la biserică, pentru Utrenie, cu bătrânul său slujitor Podivoi. Deseori pregătea și cocea singur Prescuri, mai ales când dorea să primească Sfânta Împărtășanie. Datorită grijii sale pentru credință, au fost construite multe biserici, în care se săvârșeau slujbe zilnice aduse lui Dumnezeu.

 

   S-a preocupat în special de cei săraci și nevoiași. A fost un iubitor de pace, dar și un erou mare și neînfricat. Când prințul vecin Radislav a atacat pământurile cehe, Vațlav i-a trimis o scrisoare întrebându-l de ce poartă război. Mândrul Radislav a răspuns că vrea ca Vațlav să-i cedeze toate pământurile cehe și tronul său. Vațlav a strâns imediat armată mare și și-a înfruntat inamicul. Totuși, luând seama la cele două armate puternice, a plâns că atât de mulți oameni vor muri și i-a trimis un mesaj lui Radislav: „Cearta este între mine și tine; tu dorești să conduci pământul cehilor și eu nu voi ceda. Acceptă să rezolvi această problemă printr-un duel între noi doi. De ce să verși atât de mult sânge, într-o bătălie între două armate?”. Prințul Radislav a fost de acord cu acest duel și a fost învins de Vațlav. În genunchi, acela l-a implorat să-l ierte...

IMN DE LAUDĂ: Sfântul Mucenic Vațlav, Regele Cehilor
Adaptare după Sfântul Nicolae Velimirovici

Din mamă rea, roade bune s-au născut:
Sfântul Vațlav, lui Dumnezeu a plăcut.
Mama lui cea rea doar trup i-a dăruit, 
Însă bunica lui - lumină, credință și nădejde de neclintit.

Evlavioasa Ludmila, bunică ce s-a proslăvit
De sufletul lui Vațlav s-a ocupat și l-a hrănit.

Ca un crin alb, Vațlav în toate a sporit,
Și cu nevinovătie și curăție s-a împodobit.

În timp ce regele domnea, poporul lui se bucura,
Și împreună cu regele său, Dumnezeu îl cinstea.

Totuși, vrăjmașul omului nu doarme și nici nu moțăie vreodată,
Întinzând curse păcătoase pentru fiecare suflet deîndată,
Încât mâna lui Boleslav asupra lui Vațlav a fost ridicată.

„Pentru ce vrei capul meu, frate al meu, în această clipă?”
A întrebat Vațlav, dar totuși crima a fost înfăptuită!

Numai că nu a scăpat de Dumnezeu, cel ce cu sabia l-a străpuns.
Căci sufletul Sfântului Vațlav, după acest martiriu, a ajuns
Înaintea Dumnezeului Celui Preaînalt, a Celui Drept,
Cel pe Care mereu L-a preamărit în inima din al său piept,
Și împreună cu Ludmila, Vațlav se roagă acum în Cer
Pentru poporul său, să fie întărit în ale credinței convingeri.
O, Sfinte Vațlav, cel preafrumos și preacurat ca un înger!

   Iar din unele Sinaxare, aflăm, de asemenea, legat de cele de mai sus:

   Sfântul Prinț Venceslav al Cehilor a fost nepotul Sfintei Mucenițe și Prințese Ludmila (16 septembrie) și a fost crescut de aceasta în evlavie profundă. A început să domnească la vârsta de optsprezece ani, după moartea tatălui său, Prințul Bratislav (+920).

   În ciuda vârstei sale fragede, a domnit cu înțelepciune și dreptate și s-a preocupat mult de iluminarea creștină a poporului. Sfântul prinț era un om cu o vastă educație și a studiat limbile latină și greacă.

   Sfântul Venceslav era iubitor de pace. A construit și a înfrumusețat biserici, iar la Praga, capitala Cehiei, a înălțat o biserică magnifică în cinstea Sfântului Vit și a avut respect pentru cler. Nobilii invidioși au decis să-l ucidă pe Sfânt și, la început, să o incite pe mamă împotriva lui, iar mai târziu să-l îndemne pe fratele său mai mic, Boleslav, să ocupe tronul princiar.

   Boleslav și-a invitat fratele la sfințirea unei biserici, apoi l-a rugat să mai rămână o zi. În ciuda avertismentelor slujitorilor săi, Sfântul prinț a refuzat să creadă într-o conspirație și și-a expus viața voinței lui Dumnezeu. În ziua următoare, 28 septembrie 935, când Venceslav a mers la Utrenie, a fost ucis cu răutate la ușile bisericii de propriul său frate și de slujitorii fratelui său. Trupul său a fost înjunghiat și aruncat fără înmormântare.

   Mama, auzind de uciderea fiului ei, i-a găsit și așezat trupul într-o biserică recent sfințită la curtea domnească. Nu au reușit să spele sângele stropit pe ușile bisericii, dar după trei zile a dispărut de la sine.

   După ce s-a pocăit de păcatul său, criminalul a mutat sfintele moaște ale Sfântului Venceslav la Praga, unde au fost așezate în Biserica Sfântului Vit, pe care însuși martirul o construise. Mutarea Sfintelor Moaște ale Sfântului Venceslav se sărbătorește pe 4 martie. Memoria Prințului Venceslav a fost cinstită din vechime în Biserica Ortodoxă Rusă.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna martie 2026.