Sfântul Mucenic Silvan din Gaza

Zi de cinstire aparte: 14 octombrie

Sfântul Mucenic Silvan din Gaza a fost originar din orașul Gaza. A fost mai întâi soldat, apoi preot.

A fost acuzat pe nedrept de o crimă și condamnat la muncă în minele de cupru.

În ciuda multor necazuri, Sfântul nu s-a lepădat de Hristos. La bătrânețe, a fost decapitat împreună cu alți patruzeci de creștini.

Datele din Sinaxar se rezumă la rândurile de mai sus. Cercetând însă alte înscrisuri istorice, aflăm următoarele:

Silvan din Gaza, mutat la Domnul în anul 311 după Hristos, în Cezareea, a fost Episcop de Gaza și Sfânt Mucenic, fiind pomenit în mod special pe 17 mai.

Apar, însă, menționate viețile a doi Sfinți Mucenici numiți "Silvan din Gaza" - un Episcop (pomenit aparte pe 4 mai) și un Preot (cu pomenire specială pe 14 octombrie). Cu toate acestea, viețile lor sunt atât de asemănătoare, încât cel mai probabil se referă la aceeași persoană.

Silvan este uneori numit "Episcop al Cezareei", după locul unde a fost condamnat la muncă silnică. Locul său de slujire fusese Gaza (sau împrejurimile Gazei), după cum se indică în Minee.

Sfântul Silvan provenea, deci, din vecinătatea Gazei. În lume, Silvan a fost un războinic. Dorind să-L slujească pe Dumnezeu, a primit preoția și a fost hirotonit, mai târziu, Episcop al Gazei.

Sfântul Silvan a convertit mulți păgâni la creștinism. În timpul persecutării creștinilor de către împăratul Dioclețian (sau mai degrabă, co-împăratul său Maximinus), a fost dus la judecată în Cezareea. Supus chinurilor, le-a îndurat cu curaj și a fost condamnat la muncă silnică în minele de cupru din orașul palestinian Fena.

Prin această nevoință, Sfântul Episcop a ajuns în situația unei epuizări extreme dar, mereu vesel în suflet, L-a propovăduit neobosit pe Hristos, tuturor celor din jurul său. Aceasta a stârnit ura păgânilor, care i-au tăiat capul.

Alți patruzeci de Sfinți Mucenici, care primiseră creștinismul prin cuvântul Episcopului, au suferit aceeași moarte cu el. Mutarea lor la Domnul avea loc în anul 311.

Anticul oraș filistean Gaza se afla în Palestina și era situat lângă granița de sud a Iudeii, lângă țărmurile Mării Mediterane. Până în secolul al IV-lea, Gaza era deja un oraș creștin; în secolul al VII-lea, a fost cucerit de musulmani.

Cetatea Cezareea, cândva reședința procuratorilor romani ai Palestinei, se afla în granițele istoricei Samarii, pe țărmurile Mării Mediterane.

Eusebiu, un contemporan al Sfinților Mucenici, spune că Silvan a fost condamnat să lucreze în minele orașului Feneum, care, după unii, se afla în deșerturile Arabiei, dar după Eusebiu, în Palestina.

Din alte surse, mai aflăm:

Sfântul Silvan a fost martirizat pe 4 mai 310, fiind un Sfânt Mucenic, Episcop de Gaza, cinstit în mod aparte pe 4 mai, 14 octombrie; iar în Grecia pe 5 noiembrie, și împreună cu el alți 39 de Mucenici. Informațiile istorice despre Silvan sunt puține. O scurtă descriere a suferințelor sale se găsește în prima ediție (originală în greacă) a lucrării „Despre Mucenicii Palestinieni” de Eusebiu, Episcop de Cezareea.

Martiriul Sfântului este descris cu mici diferențe în a doua ediție a Istorisirii, păstrată în traducere siriacă; extrase din cartea Episcopului Eusebiu alcătuiesc textul Martiriului siriac al Sfântului. Versiunea siriacă include detalii care lipsesc din ediția greacă și, de cealaltă parte, textul grecesc conține detalii care nu se regăsesc în versiunea siriacă. Martiriul Sfântului este relatat, pe scurt, și în „Istoria bisericească” a Episcopului Eusebiu.

Sfântul a fost creștin, militar în retragere. După ce și-a terminat serviciul militar, a devenit preot în orașul Gaza, unde s-a distins printr-o blândețe și o evlavie excepționale. Încă de la începutul persecuției sub împăratul Dioclețian, și-a demonstrat în repetate rânduri fidelitatea față de Hristos. În al cincilea an al persecuției, prefectul Palestinei, Urban, a ținut un proces public în Cezareea (5 noiembrie 307) împotriva creștinilor, între care se aflau Sfântul Silvan (pe atunci deja bătrân) și o serie de alți Mucenici (inclusiv, spre exemplu, Sfântul Mucenic Domnin și Sfântul Mucenic Pamfil). Sfântul Silvan a fost supus unor chinuri crude, pentru că a refuzat să renunțe la credința sa (a fost biciuit, apoi a suferit lovituri în coaste și, în final, i-au fost arse încheieturile picioarelor, astfel încât abia mai putea merge) și apoi condamnat la muncă în minele de cupru din Feno. Mulți duhovnici în vârstă, potrivit Episcopului Eusebiu, au fost emasculați înainte de a fi trimiși în mine; este posibil ca și Sfântul Silvan să fi trebuit să îndure și aceasta.

Deja în mine, Sfântul Silvan a fost ridicat la grad de Episcop, de către Episcopii exilați prezenți acolo și a devenit, astfel, mentor pentru alți duhovnici. Treptat, severitatea persecuției a început să se diminueze. Mulți duhovnici care locuiau în mine (printre aceștia se aflau atât nativi din Palestina, cât și imigranți din Egipt, inclusiv Sfântul Mucenic Ioan Egipteanul) își petreceau timpul în post, rugăciune și evlavie.

Cu toate acestea, la începutul celui de-al 8-lea an al persecuției (310), succesorul lui Urban, prefectul Firmilian, a aflat despre modul de viață al creștinilor și i-a denunțat împăratului Maximin al II-lea Daia, care a ordonat executarea tuturor celor prea slabi pentru a mai lucra cu normă întreagă în mine.

Sfântul Silvan a fost decapitat cu sabia, împreună cu alți 39 de Sfinți; conform versiunii siriace a Istorisirii, acest lucru întâmplându-se pe 4 a lunii Iiar (o lună lunară, sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai; în versiunea siriacă a operei Episcopului Eusebiu, este raportată ca fiind 4 mai).

Tradiția venerării Sfântului Silvan este contradictorie. Sinaxarul Bisericii Poloneze (mijlocul secolului al X-lea) enumeră trei zile de sărbătoare pentru Sfântul Silvan, cu relatări scurte: 14 octombrie, 5 noiembrie și 4 mai (în ziua executării sale - în oastea Sfinților care au pătimit împreună cu Sfântul Domnin), iar înregistrările dau nume diferite minelor în care Sfântul a fost exilat: în notițele legate de luna noiembrie, ca și la Episcopul Eusebiu, acestea sunt numite Fena (Feno), iar în cele legate de data din octombrie - Zoory (probabil un „iyar” distorsionat, numele lunii - conform calendarului siriac - în care Sfântul a pătimit); înscrisurile legate de istorisirea din mai nu conțin numele locului.

În Menologul lui Vasile al II-lea (primul sfert al secolului al XI-lea), pomenirea Sfântului Silvan este indicată la 4 mai și este însoțită de o scurtă istorisire. În Soborul Sfinților, el este menționat și la 5 noiembrie.

În „Sinaxarul” Sfântului Nicodim din Sfântul Munte Athos, ziua de sărbătorire aparte a Sfântului Silvan nu este trecută 4 mai, dar zilele de sărbătoare din 14 octombrie (Vol. 1. pg. 349-350) și 5 noiembrie (Vol. 2. pg. 46) apar înregistrate, iar locurile suferinței sale sunt denumite diferit. Probabil că Sfântul Nicodim credea că datele de care dispunea făceau referire la doi Sfinți diferiți.

Fostul Mitropolit Sofronie (Eustratiadis) de Leontopolis respinge această opinie eronată și arată că același Mucenic este pomenit la cele două date diferite; El indică și alte date pentru cinstirea aparte a Sfântului Silvan, descoperite în surse manuscrise: 2 mai , 5 mai.

În tradiția slavă, pomenirea Sfântului Silvan, cu Istorisire, este inclusă la 14 octombrie, ca parte a Proloagelor slave traduse din greacă la sfârșitul secolului al XI-lea sau începutul secolului al XII-lea, precum și la 5 noiembrie (în ceată cu Mucenicul Domnin) și în 4 mai.

În Proloagele slave traduse în Bulgaria în secolul al XIV-lea, pomenirea Sfântului Silvan este indicată la 14 octombrie (ca Preot, fără a aminti hirotonirea sa episcopală; Petkov, Spasova. Proloage cu versuri. Vol. 2. p. 44) și la 2 mai (ca Episcop; Ibid. Vol. 9. pp. 10-11).

În „Cartea Marilor Mucenici” a Sfântului Macarie, Mitropolit al Moscovei, amintirea Sfântului Silvan este menționată de două ori: la 4 mai - ca „Episcop al Kesiei”, adică al Cezareei, conform locului condamnării sale (Col. 145 [pg. a 2-a]) și la 5 noiembrie, în sobor, fără a se indica rangul (Col. 135 [pg. 1]).

În „Cartea Vieților Sfinților” a Sfântului Dimitrie (Savici Tuptalo), Mitropolit al Rostovului, pomenirea Sfântului Silvan este menționată de mai multe ori. La 14 octombrie, Sfântul Silvan este numit preot (Sfântul Dimitrie a Rostovului, Cartea Vieților Sfinților. 1764. Vol. 1. L. 222), iar la 4 mai - Episcop (Ibid. Vol. 3. L. 375). Evident, Sfântul Dimitrie credea că este vorba despre doi Sfinți diferiți. 

Pomenirile Sfântului Silvan din octombrie și mai și în Mennologul modern al Bisericii Ortodoxe Ruse indică doi Mucenici diferiți (Silvan, Preotul din Gaza, și Silvan, Episcopul Gazei). Această opinie eronată a fost respinsă de Arhiepiscopul Serghie (Spaschi), care a indicat că este vorba despre un singur Sfânt (Menologion. Vol. 2. Pg. 318, 130; Vol. 3. Pg. 162).

În tradiția latină, venerarea liturgică a Sfântului Silvan apare consemnată, pentru prima dată, în Martirologiul lui Ieronim, unde la 4 mai există o comemorare a lui „Silvan, care a pătimit în Cezareea” (Mart Hieron. P. 229). Martirologiile lui Adon, Arhiepiscop de Viena (Mart Adon. 1984. Pg. 146-147), și Usuard menționează comemorarea aparte a Sfântului Silvan în aceeași zi (Mart Usuard. 1965. Pg. 223).

Martirologiul Roman (anii 1580) menționează, de asemenea, comemorarea Sfântului Silvan la 4 mai; Împăratul sub care Sfântul a pătimit este numit aici, în mod eronat, Maximian Galerius, deși în realitate era Maximinus Daia (MartRom. Pg. 171). Această eroare este corectată în ediția modernă a Martirologiului Roman (MartRom. Vat.. Pg. 255).

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna august 2026.