Sfântul Mucenic Mihail, stareț din Armenia, și 36 de Părinți împreună cu el

Zi de cinstire aparte: 1 octombrie

   Sfântul Mucenic monah Mihail a fost egumenul Mănăstirii Zobe, lângă Sevastopol, în Armenia. Acolo s-a nevoit pe calea ascetismului, alături de alți treizeci și șase de călugări, la sfârșitul secolului al VIII-lea, în timpul domniei împăratului bizantin Constantin al VI-lea și a mamei sale, împărăteasa Irina.

   Când țara a fost invadată de agareni (saracini), Emirul Aleim a ocupat mănăstirea și a încercat să-i convingă pe călugări să se lepede de Hristos și să se convertească la mahomedanism. Cu toate acestea, întăriți de sus, Sfinții Părinți nu au acordat atenție cuvintelor necredincioșilor.

   Stând în mijlocul călugărilor săi, Sfântul Mihail i-a încurajat să înfrunte moartea cu curaj, pentru Hristos. Mai întâi toti călugării au fost decapitați cu săbii, iar apoi Sfântul Mihail a fost chinuit și decapitat. Astfel, toți au primit cununi de slavă de la Hristos, în jurul anului 790.

   În alte scrieri vechi găsim:
   "Preacuviosul Stareț Mihail l-a mustrat cu vitejie și l-a făcut de rușine pe cel necredincios (pe Emirul Aleim). În același timp, i-a îndemnat și i-a întărit pe călugării de sub el să înfrunte cu vitejie moartea pentru Hristos. 

   Cei nou tunși ca monahi au dat dovadă de atâta vitejie, încât au fost primii care și-au plecat capetele sub sabie și au fost decapitați. Apoi, preacuviosul Stareț Mihail a fost și el decapitat cu sabia. În acest fel, fericiții s-au îndreptat spre mult doritul lor Hristos".

   Mai mult, conform mărturisirilor martorilor oculari și relatărilor călătorilor ruși la Constantinopol, trupul decapitat al unui Sfânt Mihail se afla în Mănăstirea Pantocrator. 

   Deși nu este identificat drept Sfântul Mihail Stareț al Mănăstirii Zobe, se pare că este singurul Sfânt Mihail cu caracteristicile care îi sunt atribuite - cum că a fost un călugăr martirizat de saracini. Acest lucru, împreună cu faptul că Sfântul Mihail de la Mănăstirea Zobe a fost decapitat, fac ca acesta să fie cel mai probabil Sfântul Mihail, deși nu există înregistrări istorice ale aducerii sfintelor sale moaște la Constantinopol.

NOI FILE DE LETOPISEȚ

   Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Nicolae al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite, o nouă parohie ortodoxă a fost înființată în Valea San Tan, Arizona (acoperind și zonele Queen Creek și Coolidge din apropiere).

   Sfinții patroni ai noii parohii sunt Sfinții Paisie Athonitul și Cleopa al României.

   Cu ajutorul lui Dumnezeu, Slujbele Dumnezeiești au debutat la sărbătoarea Duminicii Floriilor. Paraclisul este deja prea mic pentru cei aproape o sută de credincioși care s-au angajat să înființeze parohia și, prin urmare, căutarea unei locații mai mari va începe în curând.

   Un nou documentar despre Sfântul Ioan, Făcătorul de Minuni din Shanghai și San Francisco, a avut premiera în Rusia, Duminică, 15 martie, la Universitatea Ortodoxă Sfântul Tihon din Moscova.

   Filmul, intitulat „Aroma Sfințeniei”, a atras 500 de spectatori, care au umplut sala, relatează Episcopia Vest-Americană a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor.

   Sfântul Ioan, care a slujit ca ierarh al Bisericii Ruse din Afara Rusiei și s-a mutat la Domnul pe când se afla în San Francisco, în anul 1966, este iubit atât în ​​America, unde și-a petrecut ultimii ani ai vieții pământești, cât și în Rusia, ceea ce creează o legătură vie între Ortodoxia de ambele părți ale oceanului și în întreaga lume ortodoxă.

Regizat de protopopul Petru Perecrestov, eclesiarhul Catedralei "Preasfânta Fecioară" din San Francisco, filmul a avut premiera generală în Los Angeles, în octombrie 2024, după care a călătorit în Polonia, Elveția, Franța și parohiile rusești din America de Nord.

   Părintele Petru a petrecut peste zece ani strângând materiale din surse publice și arhive private. Descriind filmul drept o „icoană în mișcare”, el a menționat că prezintă doar cuvintele și învățăturile Sfântului Ioan, fotografii rare, filmări ale altor Sfinți ai vremii și peste 14 minute cu Sfântul Ioan însuși.

La premiera de la Moscova a participat Preasfințitul Episcop Teodosie de Manhattan, care a vorbit despre locul Sfântului Ioan în propria sa viață și a povestit mai multe întâmplări minunate.

A doua zi, o a doua proiecție a avut loc la Seminarul Teologic Sretenschi. Și această proiecție a atras o mulțime numeroasă.
 

   Mitropolitul Hrisostom de Mani, al Bisericii Ortodoxe a Greciei, a criticat vehement recenta decizie a Consiliului de Stat din Grecia de a confirma constituționalitatea "căsătoriei" civile între persoane de același sex și a adopției în acest caz, ridicând obiecții teologice, juridice și sociale atât asupra hotărârii, cât și a legislației corespunzătoare.

   Declarația Mitropolitului vine ca răspuns la decizia emisă de Plenul Consiliului de Stat din 20 martie, care a confirmat constituționalitatea legii care a făcut din Grecia prima țară ortodoxă care a legalizat “căsătoria” civilă între persoane de același sex. Sfânta Asociație a Clerului Grec a criticat, de asemenea, hotărârea.
 

   Într-o perioadă de dezorientare generală, când identitatea națională și spirituală a poporului sârb este sfâșiată în provincialisme mici, locale și reciproc opuse, figura și opera Episcopului Irineu (Bulovici) de Bacika se ridică asemenea unui bastion de neînvins al integrității sârbești.

   Atacurile la adresa sa, care nu s-au potolit de decenii, nu sunt altceva decât un ecou al fricii celor pentru care Biserica Ortodoxă Sârbă puternică, unificată și intelectual superioară reprezintă cel mai mare obstacol în calea realizării planurilor lor geopolitice și ideologice.

   Primul și fundamentalul motiv al intoleranței pe care așa-numita elită „civică” și liberală o nutrește față de Episcopul Irineu este terifianta sa capacitate intelectuală. 

   Într-o lume a mediocrității, unde superficialitatea este celebrată ca virtute, apariția unui teolog de un asemenea rang, un poliglot, un stilist precis și un om care citează literatura patristică și filosofia contemporană cu aceeași ușurință, are un efect devastator asupra criticilor săi. Episcopul Irineu este un gigant intelectual, care a reușit să readucă gândirea ortodoxă în centrul discursului public, nu ca pe un folclor anacronic, ci ca pe o logică vie, dinamică și superioară. Adversarii săi, neputincioși să-l contracareze cu argumente, recurg la atacuri ad hominem, acuzându-l de „putere din umbră”, în timp ce, de fapt, se tem de puterea cuvântului său. El este dovada vie că elita spirituală sârbească poate și trebuie să fie mai educată, mai ageră și mai atentă decât dușmanii săi jurați.

   Punctul cheie de apărare personificat de Irineu este integralismul sârbesc fără compromisuri. El înțelege profund că slăbirea unității Bisericii duce la slăbirea națiunii. Atacurile la adresa acestuia apr cel mai adesea tocmai din acele colțuri care ar dori să vadă Biserica Ortodoxă Sârbă ca pe o confederație de „comunități religioase regionale”, adaptată la granițele politice actuale și regimurile temporare. Fie că este vorba de apărarea Altarelor din Muntenegru, de păstrarea ordinii canonice sau de suprimarea oricăror tendințe „autonome” din interiorul Voivodinei, Episcopul Irineu a fost întotdeauna primul care a rămas pe baricadă. Pentru el, nu există un adevăr „voivodinean” sau „muntenegrean”, ci doar o Biserică a Sfântului Sava, indivizibilă. 

   Lupta sa împotriva fragmentării corpului bisericesc a împiedicat în mod direct multe încercări de a-i separa spiritual pe sârbii din diferite regiuni, de centrul lor, făcându-l dușmanul numărul unu al tuturor susținătorilor unor identități nou inventate.

   În cele din urmă, Episcopul Irineu este o pacoste pentru că este gardianul ordinii. Într-o epocă a haosului, el insistă asupra disciplinei, canoanelor și a unei ierarhii clare. Rolul său în Sinodul și Consiliul Bisericii Ortodoxe Sârbe este adesea caricaturizat ca „dominație”, dar, în esență, este o slujire neobosit adusă principiului stabilității și sinodalității. Fără o astfel de personalitate, Biserica ar fi supusă vânturilor populismului și presiunilor politice din toate părțile. Îi deranjează Irineu Bulovici, pentru că nu-l pot mitui, nu-l pot învinge intelectual și nu-l pot face să dea înapoi în fața viziunii integralismului ortodox sârb. El este personificarea acelei Serbii care este adânc înrădăcinată în tradiția kosovară și, în același timp, pe deplin conștientă de provocările epocii moderne. Atacurile la adresa acestuia nu fac decât să-i confirme importanța, pentru că nimeni nu se uită înapoi la oamenii mici și nesemnificativi. Pe de altă parte, toate vânturile bat asupra turnului care se vede din toate părțile.

(Spasoie Tomici)
 

Interviu cu Mitropolitul Teodosie (Snigiriev) de Cerkasi

• - Înaltpreasfinția Voastră, în secolul al XX-lea, Biserica Sârbă a dat doi mari învățători duhovnicești și mărturisitori ai Ortodoxiei - pe Sfântul Episcop Nicolae (Velimirovici) și pe Cuviosul Părinte Iustin (Popovici), care au scris mult despre criza duhovnicească a Europei, despre secularizare și despre viitoarea perioadă de suferință a Ortodoxiei. Vedeți în evenimentele din Ucraina și, în special, în persecuțiile la care este expusă Biserica Ortodoxă Ucraineană [ canonică și istorică], împlinirea unora dintre avertismentele lor duhovnicești? Și, se observă chipul decreștinat al Europei contemporane în spatele atitudinii adesea ipocrite față de Biserica Ortodoxă Ucraineană?

   - Credincioșii ortodocși din Ucraina îl tratează cu cel mai mare respect pe Sfântul Nicolae al Serbiei, a cărui aniversare a 70-a de la trecerea sa la Domnul am serbat-o pe 18 martie. Același lucru este valabil și pentru Sfântul Iustin (Popovici), Sfântul Sava al Serbiei și alți Sfinți ai Serbiei și moștenirea lor spirituală.

   Când vine vorba de cauzele spirituale ale evenimentelor din Ucraina, orice persoană imparțială va observa paralele evidente cu gândirea Sfinților pe care i-ați menționat. La începutul secolului al XX-lea, în împrejurări care amintesc de cele de astăzi, Sfântul Nicolae (Velimirovici) atrăgea atenția asupra cauzei duhovnicești a crizei mondiale - oamenii L-au uitat pe Dumnezeu, s-au îndepărtat de El. Mi se pare că Sfântul a avut și rămâne să aibă dreptate, duhovnicește, în ce privește societatea noastră ucraineană...

Iar acei contemporani ai noștri pentru care cuvintele Sfinților ortodocși nu reprezintă o autoritate pot afla concluzii similare la alte, să le numim, autorități: Nietzsche, Heidegger și alți filozofi, care din pozițiile lor au spus în esență același lucru. Au vorbit, legat de Europa, despre impactul devastator al dispariției lui Dumnezeu în conștiința individuală și socială, despre criza umanismului ca o consecință a desacralizării, despre perspectiva dispariției umanității. Vă reamintesc că Ioan Paul al II-lea, care este perceput și ca o autoritate pentru mulți în Europa modernă, s-a gândit mult la construirea de către Occident a unei „civilizații a morții” pe ruinele comunismului. Toate acestea se întâmplă sub ochii noștri astăzi, și nu doar în Europa.

   Dar una este să gândești și să exprimi principii umaniste și alta este să trăiești moral, respectând Poruncile lui Dumnezeu, pocăindu-te de păcate și corectându-te, sporind duhovnicește. Este destul de evident că, fără principii morale în viața societății, libertatea se transformă treptat în opusul ei - în sclavie. Și putem vedea acest lucru peste tot astăzi. Este o chestiune de alegere - între moralitate și depravare, și prin urmare între libertatea reală în Dumnezeu și sclavie și, în cele din urmă, între viață și moarte. Dar, spre marele nostru regret, aproape nimeni nu înțelege acest lucru astăzi. Oamenii și comunitățile care L-au îndepărtat pe Dumnezeu din viața lor fac lucruri despre care, conform cuvintelor Apostolului Pavel, nici măcar nu este decent să vorbim. Popoarele și țările care au făcut asta sunt condamnate la autodistrugere.

   Cuviosul Iustin (Popovici) spune că păcatul este o forță care otrăvește sufletul, care transformă viața într-un „mic iad”, care, în cele din urmă, se transformă într-un iad veșnic. Și tocmai în înmulțirea păcatelor Sfântul sârb vede cauza războaielor și a bolilor, care pot fi depășite doar prin puterea divino-umană a lui Hristos.

   Fiecăruia dintre noi, cei care trăim pe pământ, ni se pune întrebarea lui Iisus Hristos: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?...” (Luca 18:8). Și, în ciuda a toate, vreau să cred că sute de mii de ortodocși din Ucraina încă răspund la această întrebare afirmativ, cu răbdare și curaj.

- Ați experimentat atacuri fizice, procese judiciare și o campanie de persecuție în mass-media. Care a fost cel mai dificil aspect duhovnicesc pentru dumneavoastră ca Episcop în această perioadă?

   - Mulțumesc pentru întrebare... Cred că acea perioadă a vieții nu a trecut încă. Persecutarea Bisericii Ortodoxe continuă în Ucraina - ne jefuiesc bisericile și mănăstirile noastre folosind metode banditești, s-a format un cadru legislativ pentru interzicerea completă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene pe motive fabricate, iar credincioșii sunt bătuți. Diverse instituții sociale, atât de stat, cât și civile, participă la această persecuție religioasă, iar sprijinul informațional pentru persecuție este oferit de o multitudine de mijloace publice de informare. Constituția, cum se spune, este acum „în pauză” în Ucraina. Cei care încearcă să se apere pe ei înșiși și pe alții prin mijloace legale sau chiar doar vorbesc despre problemele existente, sunt persecutați, iar acuzații penale sunt falsificate împotriva lor.

   Știu că au fost intentate cinci dosare penale împotriva mea și s-ar putea să existe și altele despre care nu știu. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) mi-a percheziționat casa de patru ori, timp în care a fost confiscat Statutul Episcopiei de Cerkasi. În timpul fiecărei percheziții, mi-au confiscat toate telefoanele și computerele, dar nu au găsit nimic ilegal în ele. Prin ordin judecătoresc, mi-au interceptat conversațiile telefonice mult timp și au efectuat supravegheri secrete, dar nu au reușit să înregistreze nimic penal. Cu toate acestea, astăzi sunt în desfășurare trei procese pentru interviurile și predicile mele publice, începând din perioada de dinainte de război. Un proces s-a încheiat recent, prin pronunțarea unui verdict de vinovăție.

Am primit verdictul în acel proces din cauza unei predici în care am adresat cuvinte de susținere și mângâiere călugărițelor care, în noiembrie 2023, în timpul sângerosei confiscări a Mănăstirii "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" din Cerkasi, au fost aruncate afară în frig de criminali în uniforme militare. Și aceasta nu este deloc o exagerare. Predica a fost adresată preoților bătuți, credincioșilor... Această predică este disponibilă publicului, la fel ca și înregistrările bătăilor sângeroase aplicate clerului și laicilor noștri în timpul acelei confiscări a mănăstirii de către radicali în uniforme militare. La acea vreme, am fost dat în judecată de un fost preot al eparhiei noastre căruia i se interzisese să slujească, al cărui fiu a participat la acea confiscare, în timp ce acel preot însuși a trecut la „OCU” [Biserica Ortodoxă nou-creată sub Patriarhia Ecumenică, în Ucraina]. Lui i-au predat răpitorii cheile mănăstirii distruse, pentru ca el să poată domni acolo. Iar acel beneficiar al jafului a intentat un proces, pentru a mă reduce la tăcere, pentru ca alții să nu se mai gândească să expună faptele întunecate care se comit acum împotriva Bisericii noastre. Parchetul a cerut doi ani de închisoare pentru mine, iar acum vor insista asupra acestui lucru în procedura de apel, pe care o așteptăm în viitorul apropiat.

   Înțeleg că ar fi mai convenabil pentru mulți din Ucraina dacă ierarhii și clerul ar păstra tăcerea cu privire la persecuțiile la adresa Bisericii care au loc. Dar poate, un Episcop, să stea deoparte atunci când sentimentele de credință sunt jignite, când creștinii suferă abuzuri?... Sunt în principiu împotriva mușamalizării răului. În ceea ce privește verdictele motivate politic, care au devenit deja o practică în țara noastră, inclusiv verdictul legat de mine, vom lupta, desigur, în procesul de apel pentru o decizie corectă nu numai la nivel de apel ci, dacă este necesar, vom merge și la instanța de recurs, la Curtea Supremă a Ucrainei și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Recent, au fost publicate date din raportul Curții Europene a Drepturilor Omului, conform cărora Ucraina pierde 98% din cazuri în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Nu spune asta ceva?

   Desigur, din punct de vedere omenesc, putem încerca să înțelegem logica unor judecători ucraineni care astăzi dau verdicte nedrepte și chiar penale în cazuri „politice”. Este vorba și de frică pentru ei înșiși și familiile lor, de frică pentru carierele lor și, uneori, pur și simplu de părtinire politică. Dar astfel de decizii nu pot fi justificate. La fel cum nici judecătorii corespunzători care iau astfel de decizii nu pot avea justificare. Sunt sigur că, în timp, vor avea parte de o evaluare dreaptă.

   M-ați întrebat care este cel mai dificil lucru pentru mine în această perioadă, în sens duhovnicesc. Voi răspunde: trădarea. Acesta este, poate, cel mai dificil lucru cu care suntem forțați constant să ne confruntăm astăzi, și aceasta în diferite sfere și la diferite niveluri ale vieții societății și a Bisericii. Trădarea propriilor principii de odinioară, trădarea propriei istorii, în cele din urmă trădarea bunului simț. Războiul și persecutarea Bisericii au dezvăluit adevărata față a oamenilor, ca și cum le-ar fi îndepărtat masca decenței și le-ar fi arătat adevăratele nuanțe. La mulți, noblețea interioară, sau absența acesteia, a fost expusă. Uneori, confruntarea cu aceasta poate fi foarte dureroasă.

   Domnul însă a zis: „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în Ceruri” (Matei 5, 11-12). Cuvintele lui Hristos îi întăresc și îi mângâie pe credincioși în vremurile de persecutare a Bisericii.

   - În Eparhia dumneavoastră, spre marele nostru regret, au existat numeroase cazuri de confiscare a bisericilor și de încălcare a drepturilor credincioșilor. Vă rugăm să ne spuneți cum trec oamenii obișnuiți prin această perioadă. Ce ajută comunitățile să nu se destrame și enoriașii să-și păstreze credința după ce au fost bătuți, schilodiți și dați afară din bisericile lor? Poate că există câteva istorisiri specifice care evidențiază perseverența fraților și surorilor noastre în credința ortodoxă?

   - Pierderea bisericilor este un fenomen temporar. Acest lucru s-a întâmplat adesea în istoria Bisericii. Viața liturgică este ceea ce ne unește pe noi, creștinii. Comunitățile, alungate din bisericile lor, ca și înainte, continuă acum să participe la Euharistie și la alte Taine ale Bisericii. Niciunul dintre cei care trăiesc după Domnul Iisus Hristos și Potirul Său nu este pierdut. Comunitățile noastre caută, în general, dinainte spații temporare pentru viața liturgică, iar când biserica lor este ocupată cu forța, se mută într-un loc pregătit pentru săvârșirea slujbelor dumnezeiești și a rugăciunilor. Acestea sunt cel mai adesea case private din sate, transformate în biserici, sau apartamente, mansarde și subsoluri ale clădirilor cu mai multe etaje, din orașe. Puteți găsi multe astfel de exemple în surse publice și nu numai în Eparhia Cerkasi, ci și în alte Eparhii. Cu toate acestea, pe măsură ce trece timpul, din ce în ce mai puțin publicăm anunțuri despre astfel de locuri, deoarece persecutarea Bisericii este în creștere, în special în regiunile vestice, de exemplu în regiunea Lviv, unde adunările devin periculoase chiar și în astfel de locuri secrete de rugăciune. Un val de persecuție ireconciliabilă ne cuprinde treptat din vestul Ucrainei către est, iar chiar și adunările secrete ale credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene devin din ce în ce mai mult ținte ale radicalilor.

   Radicalii, de regulă, sunt protejați de autoritățile locale, uneori în cel mai ilegal mod. Ca exemplu, voi cita Catedrala "Sfântul Arhanghel Mihail" din Cerkasi, cea mai mare biserică ortodoxă din Ucraina, care a fost confiscată cu forța. La confiscarea ei sângeroasă au participat structuri de securitate din diverse departamente, operațiunea fiind elaborată din timp. În plus, în timp ce ortodocșii erau supușii bătăii, au fost observați membrii consiliului orășenesc, iar primul care a apărut după ce credincioșii bătuți au fost dați afară pe porțile catedralei a fost primarul Anatoli Bondarenko cu anturajul său. Dar cel mai șocant lucru în această situație nu este nici măcar faptul că lăcașul ocupat rămâne proprietatea Eparhiei noastre, iar procuratura și instanțele nu sunt interesate de asta. Situația este grotescă, întrucât reprezentanții „OCU” care ne-au ocupat proprietatea timp de un an și jumătate nu pot plăti pentru folosirea catedralei, așa că încearcă să ne oblige pe noi, proprietarii bătuți și expulzați, prin intermediul instanțelor, să ne plătim facturile la utilități! Aceasta este situația nebunească în care trăim acum.

   Dar puterea lui Dumnezeu se arată în slăbiciune. Și mulți dintre credincioșii noștri experimentează pe bună dreptate această perioadă de persecuție, ca pe o perioadă de binecuvântare specială a lui Dumnezeu pentru viața noastră duhovnicească slabă. Dificultățile comune nu fac decât să-i întărească pe enoriașii și preoții noștri, rugăciunea lor mai fierbinte și dorința lor de a se împărtăși cu Sfintele Taine ale lui Hristos tot mai des sunt și mai puternice.

   - Spuneți că nivelul de presiune asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene istorice este în creștere. Se folosesc metode și mai sofisticate. Una dintre ele este mobilizarea forțată a preoților în armată. Cât de gravă este această problemă? Afectează întreaga Biserică, sau doar câteva Eparhii? Și, cum ar trebui să răspundem, acum, în fața acestei provocări?

   - Mobilizarea forțată nu este o problemă doar pentru credincioși. Mulți cetățeni ai Ucrainei, din diverse motive, nu vor sau nu pot servi în armată. În ciuda acestui fapt, mulți sunt expuși mobilizării forțate. Cât despre preoții noștri, pe de o parte, aceasta este o poveste în cadrul unei tendințe generale, iar pe de altă parte - suntem expuși discriminării în comparație cu reprezentanții altor confesiuni.

   Astăzi putem vorbi cu siguranță despre o încercare deliberată de a lichida fizic preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene, prin mobilizare. În Ucraina, recent a fost adoptată o legislație specială discriminatorie, care interzice clerului Bisericii noastre să fie scutit de mobilizare - spre deosebire de alte confesiuni ucrainene care au dreptul la scutirea completă de serviciul militar. Din punctul meu de vedere, acest lucru s-a făcut cu un scop evident - de a decapita comunitățile bisericești ale Bisericii din întreaga țară și de a-i priva pe credincioși de păstorii lor. Astăzi, clerul nostru este luat cu forța de pe străzi și trimis pe front. Există zeci de astfel de cazuri. Numărul lor crește pe zi ce trece. Unii preoți de pe front sunt uciși rapid, deoarece, conform regulilor bisericești, nici măcar nu au dreptul să ia arma în mână.

   Acum doar câteva zile am vorbit la cea de-a 61-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva, prin videoconferință (având în vedere că instanțele ucrainene nu-mi permit să părăsesc fizic țara pentru a participa personal la sesiuni). Am vorbit despre faptul că clericii ortodocși din țara noastră sunt vânați și forțați să se alinieze cu armele în mână, știind foarte bine că acest lucru este interzis canonic. Mai mult, clericilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, atunci când sunt mobilizați cu forța, li se interzice categoric să devină capelani, să ofere îngrijire pastorală credincioșilor din rândurile Forțelor Armate ale Ucrainei. Aceasta este o problemă serioasă, discriminarea pe motive religioase, care duce adesea la moartea clericilor.

   - Dar Ucraina se declară astăzi un stat democratic de drept. La ce se uită Avocatul Poporului atunci, responsabil de respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor, inclusiv a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene?

   - Bună întrebare. Răspunsul meu este: în calitate de ierarh al Bisericii Ortodoxe Ucrainene și luptător dedicat pentru drepturile omului, a trebuit să vorbesc de multe ori în sala ONU din Geneva, la diverse audieri pe tema încălcării drepturilor credincioșilor Bisericii noastre din țara mea. Și, de mai multe ori declarațiile mele și declarațiile Avocatului Poporului Ucrainei, Dmitro Lubyneț, au fost literalmente unele după altele, cu o diferență de câteva minute. El știe perfect cine sunt și despre ce sunt obligat să vorbesc în fața titularilor de mandate și a diplomaților de la ONU. Și, în ciuda tuturor acestora, nu numai că nu a manifestat personal niciun interes pentru subiectul declarațiilor mele, care privesc în mod direct responsabilitatea sa directă în Ucraina. Nu, mai mult, Avocatul Poporului Ucrainean, încălcând legea, a ignorat absolut până și apelul meu oficial adresat personal lui, în numele Episcopiei Cerkasi, cu privire la încălcarea drepturilor credincioșilor din regiunea Cerkasi și la ocuparea violentă a Catedralei din orașul nostru, când extremiștii au tras asupra enoriașilor noștri și m-au lovit în cap cu un baston. Acest apel a fost întocmit de avocații noștri, conform tuturor regulilor prescrise, și conținea informații documentate privind persecutarea Bisericii în regiunea noastră, în Eparhia mea. Dealtfel, aceste date au fost solicitate și de Misiunea ONU de Monitorizare a Drepturilor Omului în Ucraina, autenticitatea lor a fost verificată și au devenit baza mai multor rapoarte ONU privind încălcările drepturilor omului în Ucraina. Dar Avocatul nostru a ignorat pur și simplu toate acestea. Cred că acest lucru caracterizează foarte bine starea actuală a drepturilor omului în Ucraina.

   - Recent, la o sesiune a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Poloneze, s-a exprimat poziția că conflictul bisericesc ucrainean ar trebui rezolvat la nivel panortodox. În opinia dumneavoastră, este realist să se convoace un Sinod Panortodox sau o consultare, acum? De exemplu, sub auspiciile necesității de a proteja Ortodoxia în Orientul Mijlociu, și să se ia în considerare problema ucraineană, în cadrul unei astfel de întâlniri?

   - Soarta Bisericii este în mâinile lui Dumnezeu. Da, teoretic, un Sinod Panortodox ar putea contribui la stabilirea unității ortodoxe în duh și adevăr, în comuniune cu Sfintele Taine, în recunoașterea fundamentelor canonice comune și a iubirii reciproce în Hristos. Însă, practic, problema organizării unui Sinod Panortodox rămâne neacoperită, dintr-o serie de motive obiective. Principalul, în convingerea mea profundă, este următorul: formatul unui Sinod Panortodox, care a fost propus și discutat la consultările interortodoxe din secolul al XX-lea și care este acum impus Ortodoxiei universale de către Fanar și o serie de Biserici dependente de acesta, nu poate fi considerat în niciun caz un Sinod în sensul patristic al cuvântului. Și aceasta înseamnă că unei astfel de adunări nu i se pot atribui în niciun caz competențele unui Sinod.

   Ce ni se propune, de fapt? În loc de participarea universală la un astfel de Sinod Panortodox a tuturor Episcopilor ortodocși ai lumii, așa cum a fost stabilit încă din timpurile apostolice și stabilit de Părinții Bisericii, ni se propune să participăm la o adunare a unor delegații egale din fiecare dintre Bisericile Locale, cu drepturi de vot egale - fie că este vorba de o delegație a unei Biserici cu 5 Episcopi, fie de o delegație a unei Biserici cu 500 de Episcopi.

   Adică, nu votează ierarhii ortodocși din întreaga lume, fiecare după propria conștiință. Nu. Votează delegații, cu puteri decisive egale. O delegație – un vot. Atât pentru 500 de Episcopi – un vot, cât și pentru 5 Episcopi – un vot. Influența lor asupra adoptării unei decizii panortodoxe va fi egală.

   Adică, ni se propune o înlocuire manipulatoare a minții sinodale a Bisericii, sub pretextul unei agende „convenabile”. Și aceasta în condițiile în care o serie întreagă de probleme bisericești generale sunt astăzi acut polemice și necesită o soluție cu adevărat panortodoxă, nu acorduri de culise. Va fi posibilă pecetluirea deciziilor unei astfel de adunări de delegații, mai ales în absența consensului, cu formula „Parutu-s-a Duhului Sfânt și nouă...”? Desigur că nu. Ni se oferă o pură manipulare, pe care anumite forțe din Ortodoxia universală insistă ca o chestiune de principiu. Și înțelegem de ce insistă asupra ei. Nu este adevărat când spun că este imposibil, din punct de vedere tehnic, să se întrunească un Sinod în deplinătatea sa. Există mai multe Biserici Ortodoxe Locale care sunt destul de capabile (și propun) să ofere un spațiu demn pentru organizarea unui adevărat Sinod Panortodox, dar unele nici măcar nu vor să audă de el. Prin urmare, mi se pare că este nerealist să vorbim despre perspectivele organizării unui Sinod Panortodox în viitorul apropiat.

   - Situația din Ucraina – este aceasta o criză apărută în jurul luptei dintre Patriarhia Moscovei și Fanar pentru jurisdicție? Sau totul are un subtext mai profund și încalcă sfera dogmaticii? Acestea sunt întrebări importante, deoarece rezolvarea reală, nu declarativă, a contradicțiilor existente depinde de răspunsurile corecte la acestea.

   - Fără îndoială, subtextul există și este mult mai fundamental decât ar putea părea unui observator din exterior, nu foarte bisericesc.
  Din punct de vedere al dreptului canonic, situația este de așa natură încât în ​​Ucraina există acum o singură Biserică Ortodoxă - astăzi poartă numele de Biserica Ortodoxă Ucraineană. Este Biserica istorică de pe pământurile care fac parte din Ucraina modernă și există aici de mai bine de o mie de ani. Biserica noastră este succesorul legal permanent al Mitropoliei Kievului a Bisericii Ortodoxe Ruse de la Botezul Rusiei în 988 de către Sfântul Prinț Vladimir. Mai mult, în perioada divizării temporare de două sute de ani a Bisericii Ruse în două părți, aceasta a fost numită Mitropolia Rusiei de Vest, în secolul al XX-lea a fost numită Exarhatul Ucrainean al Bisericii Ortodoxe Ruse, iar din 27 octombrie 1990 până în prezent este numită Biserica Ortodoxă Ucraineană și are statutul de Biserică autoguvernată cu largă autonomie, conform Cartei Sanctității Sale Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei și al întregii Rusii.

   Succesiunea apostolică a Bisericii Ortodoxe Ucrainene este recunoscută de toate Bisericile locale ale lumii, iar canonicitatea ierarhiei sale, harul și validitatea Tainelor sale nu provoacă nicio îndoială nimănui. Dimpotrivă, canonicitatea hirotonirii în așa-numita „Biserica Ortodoxă a Ucrainei” provoacă, ca să spunem blând, o serie de îndoieli întemeiate. Și tocmai acesta este principalul obstacol în rezolvarea problemei schismei bisericești din Ucraina. Mai mult, această problemă a cauzat o diviziune fundamentală de opinie între ierarhii altor Biserici Locale, precum și între Biserici Locale întregi. Nu este o exagerare să spunem că această problemă ar putea deveni cauza unei noi mari schisme în Ortodoxia universală. Conștiința creștină a milioane de laici, preoți și ierarhi ortodocși din întreaga lume nu se poate împăca cu faptul că schismaticii de ieri, fără pocăință și fără hirotonii legitime, cu o simplă tragere de condei la Fanar, au înlocuit brusc Biserica cea canonică legitimă din granițele unei întregi țări ortodoxe, Ucraina. Și chiar au început să distrugă acea Biserică istorică, prin metode sângeroase, cu ajutorul aparatului de stat.

   În calitate de ierarh al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a cărui Eparhie a suferit mult de pe urma acțiunilor Bisericii nou-create, și ca ierarh care îl cunoaște personal pe Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu, am adresat o scrisoare deschisă Sanctității Sale, în toamna anului 2025. În ea, am atras atenția Patriarhului Constantinopolului asupra cauzelor canonice și istorice profunde ale problemelor bisericești apărute în Ucraina. Am amintit că Biserica noastră a suferit dificultăți și persecuții similare după Revoluția din Octombrie din Imperiul Rus la începutul secolului al XX-lea, când noul guvern bolșevic a organizat persecutarea creștinilor, printre altele, bazându-se pe Renovaționiști, o Biserică artificială „roșie”, care, la fel ca și astăzi, a fost legalizată de Constantinopol împreună cu Bisericile sale dependente. Spre marele nostru regret, nu a existat niciun răspuns din partea Patriarhului Bartolomeu cu privire la înțelegerea sa față de situația de confiscare a bisericilor și opresiune asupra credincioșilor din Ucraina, precum și la modalitățile de rezolvare a acestor contradicții.

   - Ce părere aveți - ce fel de ajutor din partea altor Biserici Locale ar fi mai util pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană, acum?

   - Probabil, ajutorul prin rugăciune este pe primul loc. Și acesta există deja. Uneori, noi, în Ucraina, îl simțim foarte tare. Îi mulțumim sincer Sanctității Sale Patriarhului Porfirie al Bisericii Ortodoxe Sârbe, precum și Primaților, ierarhilor, clerului și credincioșilor altor Biserici Ortodoxe Locale, pentru acest sprijin duhovnicesc, plin de rugăciune.

   În plus, mi se pare că Biserica Ortodoxă Ucraineană ar fi ajutată tare de două tipuri de sprijin care pot fi oferite de către Bisericile fraterne.

   Primul este publicitatea pe toate platformele internaționale posibile, precum și în fața guvernelor țărilor lor, despre persecutarea creștinilor, care are loc în centrul Europei în secolul XXI! Sunt sigur că, dacă toți cei care simpatizează cu noi și ne oferă asistență prin rugăciune s-ar implica pe deplin în acest sprijin, comunitatea internațională ar trebui, vrând-nevrând, să asculte vocea Ortodoxiei din Europa și din alte părți ale lumii și ar exercita o influență adecvată asupra persecutorilor din interiorul Ucrainei.

   Și, al doilea este protejarea consolidată a ordinii canonice a Ortodoxiei universale, a tradițiilor și rânduielii sale. Astăzi, pagubele cauzate de decizia unilaterală a Patriarhului Bartolomeu de a legaliza schisma ucraineană sunt deja evidente pentru toată lumea. Consecințele acestei decizii sunt catastrofale. Nu numai că a inițiat procesul de persecutare sângeroasă a Bisericii în țara noastră, dar a adus și Ortodoxia universală în pragul schismei. În acest sens, sunt sigur că, dacă Bisericile Ortodoxe Locale care simpatizează cu tragedia noastră comună ar adopta o poziție canonică fermă cu privire la problema ucraineană, în timp am putea rezolva împreună nu doar această problemă în domeniul canonic, ci am putea și proteja alte Biserici Locale, de interferențe externe imprevizibile similare în treburile lor interne. Iar acest lucru ar păstra unitatea Ortodoxiei universale, pentru generațiile viitoare.

   - Ce lecții, în opinia dumneavoastră, ar trebui să tragă Biserica Ortodoxă Sârbă din experiența ucraineană?

   - Poate ar trebui să se înțeleagă că, dacă în lumea modernă, chiar și în rândul propriului popor, încetați să mai acordați atenția cuvenită educației sistematice a noilor generații în credința și moralitatea ortodoxă, în memoria recunoscătoare a istoriei și a strămoșilor voștri evlavioși, în respect pentru Biserica voastră istorică și, în general, pentru istoria voastră, acea nișă va fi foarte repede ocupată de altele. Mai întâi vor schilodi psihic oamenii, apoi vor începe să distrugă Biserica fizic, ca pe un atavism periculos. Sau o vor înlocui cu un simulacru ascultător. Și nu veți mai putea face nimic în privința asta. Multe țări urmează acum această cale. Nu trebuie să ne relaxăm niciun minut, pentru că suntem responsabili în fața Sfinților noștri strămoși, pentru viitorul popoarelor și al Bisericilor noastre. Și Domnul ne va cere asta.

   - În prezent, problema Kosovo și Metohia, păstrarea prezenței Bisericii Sârbe acolo, a devenit din nou acută. Vă rugăm, Înaltpreasfinția Voastră, să Vă rugați pentru poporul nostru, clerul și călugării noștri din sfânta noastră provincie istorică. De asemenea, am fi recunoscători pentru un cuvânt pastoral care să-i încurajeze pe frații și surorile noastre din Kosovo și Metohia.

   - În ciuda problemelor pe care le avem în Ucraina, urmărim întotdeauna cu mare atenție și compasiune din inimă ceea ce se întâmplă în Serbia. Întărește, Doamne, poporul ortodox sârb îndelung răbdător, care suferă în Kosovo și Metohia. Ne rugăm Ție.

  Fraților și surorilor! Apostolul Pavel, în a doua Epistolă către Corinteni, ne mângâie împreună cu voi, spunând: „Ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne; ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc.” (2 Corinteni 6:10). Căci Biserica este Trupul lui Hristos, pe care nicio lipsire nu-l poate nimici, și nici porțile iadului nu-l vor birui. Și cine va răbda până la sfârșit, acela va fi mântuit.

(https://zivotcrkve.rs/)

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna aprilie 2026.