Zi de cinstire aparte: 15 octombrie
Sfântul Lucian Preotul a trăit în secolul al XIII-lea și a suferit martiriul sub Batu, în jurul anului 1243. Nu se cunosc alte date despre acesta.
Sfintele moaște ale Sfântului Lucian se află în Peșterile Îndepărtate ale Kievului, numite ale Sfântului Teodosie, iar ziua sa de prăznuire este 15 octombrie, după Sfântul său protector, Sfântul Mucenic Lucian Preotul din Antiohia.
Sfântul Lucian Preotul din Peșterile Kievului mai este pomenit în mod aparte și pe 28 august, la Soborul Sfinților din Peșterile din Kiev ale căror sfinte moaște se odihnesc în Peșterile Îndepărtate ale Sfântului Teodosie.
Mai este cinstit în mod special, de asemenea, și în A Doua Duminică a Postului Mare, la sărbătoarea aparte a Soborului tuturor Cuvioșilor Părinți ai Mănăstirii Peșterilor din Kiev.
Cu toate că informațiile din Sinaxare practic nu există, cercetând și alte repere, mai identificăm câteva mici amănunte:
Cuviosul Lucian Preotul a trăit în secolul al XIII-lea. Faptul că se cunosc foarte puține lucruri despre Sfântul Sfințit Mucenic Lucian, nu este ceva unic pentru asceții Lavrei Peșterilor din Kiev din timpul invaziei mongolo-tătare. Se știe că, în timpul invaziei, unii dintre Sfinții Peșterilor de la Kiev au fost martirizați.
Pe o veche piatră funerară ce include și o Icoană a Sfântului Lucian stă scris: „Lucian Sfințitul Mucenic a pătimit sub Batu, în jurul anului 1243”. Data oferită aici este aproximativă, întrucât în 1240 Kievul a fost devastat de armata hanului mongol Batu.
Sfintele moaște ale Sfântului ascet Lucian apar indicate pe harta Peșterilor Îndepărtate, pentru prima dată, cu aproximativ jumătate de mileniu mai târziu, în anul 1744, sub forma: „Călugărul Sfințit Mucenic Lucian”.
Conform rezultatelor cercetărilor antropologice efectuate asupra sfintelor sale moaște, Sfântul Sfințit Mucenic Lucian Preotul din Peșterile Kievului s-a mutat la Domnul pe când avea vârsta de 30-35 de ani.
Asedierea Kievului din 1240 a fost unul dintre evenimentele cheie ale invaziei mongole asupra Rusiei (1237–1241), care a dus la capturarea Kievului de către armata mongolă unită, condusă de Hanul Batu. Asedierea capitalei Principatului Kiev a durat din 5 septembrie până în 19 noiembrie (conform altor surse, până pe 6 decembrie) 1240.
Kievul figurase ca țintă în planurile de cucerire mongole, încă din 1223. După victoria mongolilor, de la râul Kalka, Subedei și Jeb,e aceștia au avansat către Kiev, dar înainte de a ajunge la el, s-au îndreptat spre est.
În iarna anilor 1237–1238, armata mongolă distrugea ținuturile Riazan și Vladimir-Suzdal, apoi se stabilea în stepele Volga-Don. De aici, mongolii au trimis detașamente separate care au continuat cucerirea Răsăritului Europei. În primăvara anului 1239, Pereiaslav a fost capturat și distrus, iar în toamna aceluiași an, Cernigov suferea o soartă similară. În timpul acestui raid, unul dintre detașamentele mongole, sub comanda Hanului Munke - vărul lui Batu - se apropia de Kiev. Conform cronicilor, frumusețea și grandoarea Kievului l-au copleșit. Nu a îndrăznit să ia cu asalt enormul oraș, dar a încercat să-i „seducă” pe locuitorii Kievului și pe Marele Prinț Mihail Vsevolodovici, care domnea atunci la Kiev. Cu toate acestea, oferta de a preda orașul a fost respinsă.
Mihail Vsevolodovici, liderul din Cernigov, a plecat în Ungaria, dar încercarea sa de a forma o alianță de dinastie cu regele Bela al IV-lea s-a încheiat cu un eșec. A fost înlocuit, la Kiev, de Prințul de Smolensk, Rostislav Mstislavici, care a fost curând expulzat de Prințul galician Daniel Romanovici. El a instalat, la Kiev, un comandant al unei oștiri de o mie de oameni, pe Dimitrie, care a devenit liderul apărării orașului în timpul atacului mongol. Apoi, însuși Prințul galician a plecat în Ungaria, într-o încercare de a încheia o alianță cu regele Bela al IV-lea, dar nici el nu a avut succes.
Între timp, mongolii finalizaseră pregătirile pentru o campanie majoră îndreptată spre vest. Pierderile lor au fost compensate de forțe noi sosite din est, precum și de trupe recrutate dintre popoarele cucerite. Cercetătorii estimează dimensiunea armatei mongole ca fiind de ordinul a 40.000 -120.000 de oameni. Mongolii au traversat râul Nipru, la sud de Kiev, și i-au pus pe fugă pe turci și culioanele (glugile) negre care apărau granițele de sud ale Rusiei.
La acea vreme, Kievul era cel mai mare oraș din Europa de Est, acoperind o suprafață de aproximativ 375 de hectare și găzduind aproximativ 40 000 de locuitori. Acesta era format din Orașul de Sus (Muntele) și Podolul. Fortificațiile Orașului de Sus se întindeau pe 5 kilometri. Aproximativ jumătate din perimetrul acestor fortificații se afla pe pante inaccesibile. Pe partea cea mai vulnerabilă, orașul era protejat de un meterez mare, gros de 30 de metri și înalt de 12 metri. Un șanț adânc și lat fusese săpat în fața meterezei. De-a lungul crestei meterezei se întindea un zid de cabane din bușteni (goroden), încununat de zaborola - o platformă cu parapet și acoperiș care îi proteja pe războinici. Orașul de Sus era împărțit în citadelă (orașul lui Vladimir) și orașele înconjurătoare, principalul dintre acestea fiind orașul lui Iaroslav. Așezarea Podol avea și ea fortificații, dar acestea nu reprezentau un obstacol serios. Prin urmare, odată cu apropierea mongolilor, cel mai probabil kievienii l-au abandonat și și-au concentrat toate forțele pe apărarea Orașului de Sus.
Apărătorii orașului, având în vedere populația masculină pregătită de luptă, ar fi putut număra până la 5000, plus locuitorii altor orașe ale Principatului Kievean și oștirea lăsată ca alai de Daniel Romanovici. Cu toate acestea, războinicii bine echipați și profesioniști erau doar o minoritate neînsemnată printre ei. Majoritatea kievienilor avea doar sulițe și topoare. În ceea ce privește armamentul, organizarea și disciplina, armata defensivă, formată în principal din miliții, era semnificativ inferioară mongolilor.
După ce au devastat Porosie, mongolii s-au apropiat de Kiev și l-au asediat, pe 5 septembrie 1240. Conform Cronicii de la Pskov, mongolii au rezistat timp de 10 săptămâni și patru zile și au cucerit orașul luni, 19 noiembrie. Conform Cronicii Lavrentiene, orașul a căzut chiar mai târziu, pe 6 decembrie. Există, de asemenea, o versiune, bazată pe textul lui Rașid ad-Din, conform căreia Kievul a fost cucerit în 9 zile.
Cronica Ipatiană relatează: "În anul 6748 [1240] Batu a venit la Kiev cu o forță grea, o armată vastă și a înconjurat orașul, alungând forțele tătare, iar orașul a devenit o mare zonă încercuită. Batu se afla în oraș, iar slujitorii săi înconjuraseră orașul. Scârțâitul căruțelor sale, urletul cămilelor lui și nechezatul cailor erau nemaiauzite, iar pământul rusesc era plin de războinici".
Și, printre ei, se afla un tătar pe nume Tavrul, care le-a vorbit despre toată puterea lor. Frații săi erau comandanți puternici: Urdu și Baidar, Biriui, Kaidan, Beceak, Mengu și Kiuk, Sebedyai eroul și Burundai eroul, care au cucerit ținuturile bulgărești și Suzdalul, "și nenumărați alți comandanți, ale căror nume nu le-am descris aici".
Conform descrierii lui Plano Carpini, mongolii încercuiau complet orașele, atunci când le cucereau. Slăbeau apărarea, apropiindu-se constant de oraș, alternând detașamente de atac. În același timp, mașinile de asediu mongole (porokii) loveau sistematic zidurile, zi și noapte, distrugându-le. Deși fortificațiile Kievului erau destul de impresionante, acestea erau construite în secolul al XI-lea, o perioadă în care fortărețele erau cucerite fie prin raiduri surpriză, fie prin asedii pasive prelungite. Fortificațiile Kievului nu erau proiectate să reziste atacurilor cu mașini de asediu.
Foto: Reprezentarea asedierii Kievului în Cronica Ilustrată, secolul al XVI-lea
Conform Cronicii Lavrentiene, asaltul decisiv a avut loc pe 5 decembrie 1240. După ce au distrus zidul orașului Iaroslav, în câmpia joasă de lângă Poarta Liadski (unde se află astăzi Maidanul Nezalejnosti), mongolii s-au năpustit în breșă, unde au izbucnit lupte corp la corp, aprige. Conform cronicii, „săgețile au întunecat lumina”. În timpul acestei bătălii, comandantul Dimitrie a fost rănit. Când apărătorii au fost împinși înapoi de la metereză, mongolii au escaladat zidul și au început să-l cucerească de-a lungul întregului său perimetru.
Între timp, kievenii s-au retras spre zonele limitrofe. Dincolo de toate, fortificațiile orașului Kiev fuseseră slăbite semnificativ în ultimele două secole. Doar șanțul din fața fostei metereze rămăsese gol. Se pare că locuitorii orașului Kiev l-au folosit pentru a construi o a doua linie de apărare. A doua zi, mongolii au început să ia cu asalt orașele. Fortificațiile nu au putut să le oprească atacul prea mult timp. Mulți cetățeni au căutat refugiu la Biserica Zeciuielii, urcând pe arcadele acesteia. Cu toate acestea, biserica, deja crăpată în timpul puternicului cutremur din 1230, s-a prăbușit sub greutatea numeroșilor oameni și a bunurilor lor.
După ce au zdrobit rezistența locuitorilor orașului Kiev, mongolii au comis un masacru. Cronica Lavrentiană relatează: „Tătarii au luat Kievul și au jefuit Biserica Sfânta Sofia și toate mânăstirile”. „Și au luat icoanele, sfintele cruci și toate podoabele bisericești și i-au măcelărit pe toți, de la cel mai mic până la cel mai mare, cu sabia”.
Plano Carpini a lăsat o descriere similară: „Mongolii au comis un mare măcel în țara Rusiei, au distrus orașe și cetăți și au ucis oamenii. Au asediat Kievul, fosta capitală a Rusiei, și după un lung asediu, i-au luat și i-au ucis pe locuitorii orașului. Acolo, în timp ce călăream prin țara lor, am găsit nenumărate capete și oase de oameni morți zăcând pe câmp. Căci acest oraș era foarte mare și foarte populat, iar acum este redus aproape la nimic: abia două sute de case mai există acolo, iar ei îi țin pe acei oameni în cea mai opresivă sclavie”.
Masacrul a fost confirmat de săpăturile arheologice. La Kiev, au fost examinate rămășițele caselor arse din secolul al XIII-lea, conținând schelete de oameni de diferite vârste, femei și bărbați, marcate de urme de săbii, sulițe și săgeți. Zeci de comori, de bijuterii din aur și argint, au fost găsite – îngropate de aristocrația Kievului înainte de căderea orașului și niciodată dezgropate de proprietarii lor, care au murit sau au fost capturați. În ținutul Detinețului au fost descoperite gropi comune conținând mii de locuitori ai Kievului uciși de mongoli. O cruce de granit gri se află acum pe locul uneia dintre aceste gropi comune, lângă zidul estic al Bisericii Zeciuielii. Este singurul monument din Kiev care comemorează evenimentele tragice din 6 decembrie 1240.
Dimitrie a fost capturat și cruțat pentru curajul său. La sfârșitul lunii decembrie 1240 - începutul lunii ianuarie 1241, Marele Han Ogedei a decis să recheme trupele lui Guyuk și Mongke din campania lor din vest. După Kiev, armata mongolă s-a îndreptat spre Volînia, de unde unitățile sub comanda lui Guyuk și Mongke s-au întors către est. Cu toate acestea, unele trupe au continuat să participe la campania spre vest.
Devastarea Kievului de către mongoli i-a subminat complet statutul de capitală. Regiunea Niprului de mijloc a ajuns în paragină și nu a mai jucat niciun rol politic sau economic semnificativ. Hanii mongoli au acordat Marele Ducat al Kievului Prințului Vladimir Iaroslav Vsevolodovici (1243–1246), apoi fiului său, Alexandru Nevski (1249–1263). Ambii Prinți au condus Kievul rusesc prin guvernatori. Aceasta este ultima dată când orașul apare menționat, în cronici, ca centru al teritoriului rusesc.
La sfârșitul secolului al XIII-lea, Kievul era condus de Putival Olgovici, la cererea hanilor Hoardei, care nu pretindeau o supremație pan-rusă. Orașul, care abia își revenise, a fost din nou devastat, în 1299, în timpul luptei interne dintre Tohta și Nogai. După acest eveniment, Mitropolitul Maxim, care a rămas la Kiev, „neputincios să mai tolereze violența tătară”, și-a mutat reședința la Vladimir-pe-Cliajma, marcând pierderea monopolului duhovnicesc al Kievului. Kievul și-a recăpătat populația pre-mongolă abia în secolul al XIX-lea.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna septembrie 2026.
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
