Sfântul Mucenic Cosma din Kartli

Zi de cinstire aparte: 17 octombrie

Viața Sfântului Cosma din Kartli nu s-a păstrat. În consemnările acestei zile se menționează doar că a suferit moarte mucenicească în regiunea Kartli, mărturisind credința creștină.

Ziua sa de cinstire aparte, 17 octombrie, pare a fi fost aleasă pentru a coincide cu cea de cinstire specială a Sfinților Mucenici și Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Arabia și a fraților lor Leontie, Antim și Evprepie, după nume.

Se cuvine a menționa aici că, dat fiind contextul său geopolitic, Georgia a fost de-a lungul istoriei victimă constantă a agresiunilor străine.

Jertfirea vieții pentru patrie și pentru credință a devenit o practică atât de obișnuită în rândul poporului georgian, încât Biserica Ortodoxă a Georgiei nu îi poate pomeni pe toți Mucenicii săi pe nume.

Din păcate, rătăcirile credinței și trecerea timpului au șters din paginile istoriei viețile și virtuțile multora dintre acești aleși.

Astăzi, calendarul bisericesc și rugăciunile prin care credincioșii îi cinstesc pe Mucenici rămân singurele mijloace prin care Biserica Ortodoxă păstrează vie amintirea acestor bărbați și femei Sfinți.

Kartli este o regiune istorică din centrul și estul Georgiei, străbătută de râul Mtkvari (Kura), pe malul căruia se află capitala Georgiei, Tbilisi. Cunoscută autorilor antici sub numele de Iberia, regiunea Kartli a jucat un rol crucial în consolidarea etnică și politică a georgienilor în Evul Mediu. Kartli nu a avut granițe strict definite, acestea variind semnificativ de-a lungul istoriei. După divizarea Regatului Georgiei în secolul al XV-lea, Kartli a devenit un regat separat, cu capitala în Tbilisi. Teritoriile istorice ale regiunii Kartli sunt în prezent împărțite între mai multe regiuni administrative ale Georgiei.

Georgienii care locuiesc în ținuturile istorice ale regiunii Kartli sunt cunoscuți sub numele de kartlelebi și constituie unul dintre cele mai mari subgrupuri geografice ale poporului georgian. Majoritatea este creștin-ortodoză și vorbește un dialect ce stă la baza limbii literare georgiene moderne.

Toponimul „Kartli” apare pentru prima dată în paginile scrise ale unei lucrări din secolul al V-lea bine cunoscută sub numele de "Martiriul Sfintei Regine Șușaniki" (vezi ARHIVA LO), cea mai veche operă literară georgiană păstrată.

În secolul al III-lea înainte de Hristos, Kartli și capitala sa inițială, Mițheta (înlocuită ulterior de Tbilisi, în secolul al V-lea), au constituit nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat vechiul regat georgian cunoscut de greco-romani sub numele de Iberia. Rolul regiunii Kartli ca unitate etnică și politică centrală — care avea să pună bazele unificării ulterioare a Georgiei — a crescut și mai mult în urma creștinării sale la începutul secolului al IV-lea. Situată într-o zonă aflată sub influența civilizațiilor bizantină și iraniană, Kartli a dezvoltat o cultură creștină, proces favorizat de faptul că era singura regiune kartveliană care dispunea de o limbă scrisă proprie. Odată cu consolidarea stăpânirii arabe în Tbilisi în secolul al VIII-lea, centrul politic al regiunii Kartli s-a mutat spre sud-vest; cu toate acestea, intelectualii georgieni ai vremii au atribuit termenului „Kartli” o semnificație mai largă, desemnând toate acele teritorii ale Georgiei medievale care împărtășeau aceeași religie, cultură și limbă.

Într-unul dintre cele mai citate pasaje din literatura georgiană medievală, scriitorul din secolul al IX-lea Gheorghe Merciuli afirmă: „Iar Kartli cuprinde acel ținut vast în care Liturghia și toate rugăciunile sunt rostite în limba georgiană. Însă *Kyrie Eleison* se rostește în greacă, care înseamnă în georgiană «Doamne, miluiește» sau «Doamne, fie-Ți milă de noi»”.

După unificarea diverselor formațiuni statale georgiene în Regatul Georgiei la începutul secolului al XI-lea, denumirile „Kartli” și „Kartveli” au stat la baza autodenumirii georgiene *Sakartvelo*.

Odată cu fragmentarea Regatului Georgiei în secolul al XV-lea, regii Georgiei au rămas să stăpânească doar Kartli-ul, având capitala la Tbilisi. Regii din Kartli nu au renunțat la titlurile monarhilor întregii Georgii, a căror succesiune legitimă o revendicau. Prin urmare, europenii cunoșteau regiunea sub numele de „Georgia propriu-zisă” și, ulterior, și sub numele de "Kartalinia".

Regatul Kartli a fost un teatru de operațiuni în timpul războaielor otomano-safavide, al conflictelor dintre conducătorii georgieni și cei din Caucaz, precum și al propriilor războaie civile, situație care a persistat până în secolul al XVIII-lea. Începând cu anul 1550 – și mai pronunțat din 1614 – conducătorii georgieni au adoptat o „politică de compromis” față de suzeranii lor perși. Acest lucru implica faptul că Persia permitea regiunii Kartli – sau oricărei alte regiuni aflate sub stăpânirea sa – să-și păstreze o autonomie considerabilă, iar dinastiei georgiene a Bagrati-enilor să dețină tronul regal, cu condiția ca aceștia să adopte islamul și să rămână subordonați Șah-ului. În documentele georgiene, conducătorii georgieni continuau să poarte titlul de regi, în timp ce documentele oficiale persane îi desemnau drept "wali* (viceregi) ai Gorjestanului, subliniind astfel statutul lor de vasali ai șahului. Mulți membri ai elitei aristocratice din Kartli ocupau funcții importante în armata și administrația persană, iar câteva femei din rândul nobilimii au ajuns în haremurile Șah-ului. Situația s-a schimbat în 1745 când, cu permisiunea lui Nader Șah, Teimuraz al II-lea a fost încoronat rege al Kartliului conform tradițiilor creștine. În 1748, Kartli a devenit practic independent, menținându-se doar aspectul formal al vasalității față de Persia. În 1762, Kartli a fost unit cu regatul vecin din estul Georgiei, Kaheti, formând un singur stat care a devenit protectorat rus în 1783, dar care a suferit o invazie persană devastatoare. Regatul, slăbit, a fost anexat, ulterior, de Imperiul Rus, în 1801, iar această nouă situație a fost confirmată prin Tratatul de la Gulistan din 1813, în urma Războiului ruso-persan (1804–1813).

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna septembrie 2026.