Sfântul Meletie cel Nou, din Muntele Miupolis

Zi de cinstire specială: 1 septembrie

   Sfântul Meletie cel Nou s-a născut în anul 1035, în satul Moutalaski din Cappadocia. Părinții săi erau foarte evlavioși și virtuoși și se numeau Ioan și Sofia. Nu avea prea multe abilități ca elev, dar prin rugăciune fierbinte a primit darul înțelegerii Sfintei Scripturi, la care a cugetat toată viața și a stăpânit-o.

   De la o vârstă fragedă a tânjit să intre în rândul monahilor, așa că și-a părăsit patria și a mers la Constantinopol, unde a devenit călugăr.

   Dorind să meargă în pelerinaj la Roma și Ierusalim, a pornit mai întâi către Tesalonic, unde un semn ceresc l-a împins să apuce spre Teba, la Mănăstirea Sfântului Gheorghe. Acolo, Sfântul Meletie a atras mulți credincioși și călugări, prin felul său de viețuire sfânt, să locuiască lângă el, și a slujit acolo ca stareț.

   Totuși, Sfântul Meletie a continuat să își dorească să se închine în Locurile Sfinte, așa că a plecat mai întâi spre Ierusalim. A răbdat încercări și necazuri în Ierusalim și a fost aproape de martiriu din mâna ocupanților musulmani. De acolo, a plecat la Roma, unde s-a închinat la mormintele Sfinților Apostoli, după care s-a întors la mănăstirea sa din Teba, spre bucuria ucenicilor săi.

   Sfântul Meletie purta o singură haină, din păr de cal, și nu mânca mai mult decât îi era necesar trupului pentru a sluji fraților - prin care s-a făcut exemplu de sârguință în rugăciune. Toată noaptea, după puțină odihnă, veghea cu lacrimi șiroind din ochi.

Nevoințele și biruințele sale au provocat ura celui rău, care a aruncat asupra lui numeroase ispite. Acolo, a dobândit darul facerii de minuni și al înainte-vederii, spre câștigul fraților, așa încât oamenii l-au căutat în număr tot mai mare.

   Dar, sub povara renumelui său care crescuse rapid, a fost forțat să plece, după douăzeci și opt de ani, pentru a se stabili în Muntele Kithairon (lângă satul Miupolis), într-un schit de pe lângă Mânăstiea Puterilor Celor Fără de Trup, unde a atras din nou mulți ucenici și, astfel, a creat un imens centru monahal (care astăzi îi poartă numele), cu douăzeci și patru de mânăstiri mici (paralavre) și multe sute de călugări.

   Astfel, un nou complex de mănăstiri organizat în jurul vechii Mănăstiri Simvolu, avea să înflorească în Beetia, în Grecia Centrală, în a doua jumătate a secolului al XI-lea, datorită generozității împăratului Alexie I și influenței duhovnicești  irezistibile a întemeietorului său. Sfântul Meletie accepta de la Alexie doar ceea ce era necesar, în schimb rugându-se pentru succesul lui Alexie în campaniile sale.

   Patriarhul Ecumenic l-a hirotonit, la acea vreme, pe Sfântul Meletie preot, pentru a sluji mai bine nevoilor ucenicilor săi, iar Sfântul Meletie și-a împărțit ucenicii în cele douăzeci și patru de paralavre, în timp ce călugării mai experimentați au rămas în chiliile lor, ca isihaști.

   După ce a viețuit ca ascet vreme de mulți ani, Sfântul Meletie a adormit cu pace în Domnul, pe când se afla în Muntele Chithairon, în anul 1105, la vârsta de șaptezeci de ani. Astăzi, o parte din sfintele sale moaște se află așezată spre închinare în Mănăstirea sa.

   Această mânăstire din secolul al XII-lea este asociată cu reformarea vieții monahale în Grecia. O sursă valoroasă despre sfântul lăcaș este chiar Viața Cuviosului Meletie cel Nou, care a fost întemeietor nu doar al acestei mânăstiri, ci și a numeroase paralavre. 

   Douăzeci și patru de paralavre au fost menționate funcționând. Putem găsi unele dintre ele și astăzi, aproape sau mai departe de mânăstire. Menționăm între acestea: Zoodochos Pigi din Dervenosalesi, Sfântul Gheorghe din Ereneia, Biserica Mântuitorului, Panagitsa și mica biserică a Sfântului Teodor, ale cărei sculpturi au fost transferate în Mânăstirea Sfântul Meletie. 

   Micul metohion - catholicon al Sfântului Teodor, din partea de vest a mânăstirii, se află în ruine, într-o pădure. Paralavra Sfintei Parascheva se află complet ruinată, în Pournari, lângă Oinoe în Megaris.
   Mânăstirea este menționată și în Epistolele lui Mihail Coniates. Episcopul a corespondat regulat cu starețul mânăstirii.

   Catolicon-ul este o biserică mică, având patru coloane, în formă de cruce, și un paraclis anexat. Este datat din secolul al XII-lea. Din frescele inițiale s-au păstrat doar fragmente. Picturile murale din biserica principală datează din secolul al XVII-lea.

   Mulți oameni l-au considerat un neînvățat, ori chiar nebun, pe Sfântul Meletie, dar Dumnezeu „a dovedit nebună înţelepciunea lumii acesteia” (I Corinteni 1:20) și „a binevoit să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii” (I Corinteni 1:21). Așadar, Domnul l-a folosit pe Sfânt, pentru a atrage multe suflete la Sine.

   În “Sfântul Meletie și Mânăstirea sa din Kithairon”, Fotios Kontoglu relatează, cu mai multe amănunte:

   Mulți dintre noi am auzit de Mănăstirea Sfântului Meletie din Chithairon, dar nu știm cine a fost acest Sfânt care a întemeiat-o.
   Sfântul Meletie nu a fost localnic, ci a venit din Orient. S-a născut în Moutalaske, în Cappadocia, în anul 1035. Așa cum fiecare om născut în lume are o anumită înclinație, unul spre litere, altul spre arme, altul spre comerț și altul spre altceva, tot așa a fost și Sfântul Meletie, încă din copilărie având înclinație înnăscută spre religie. Iubea biserica, mai mult decât orice altceva, arătând că era unul dintre cei despre care Sfântul Ioan Evanghelistul zice: nu s-au născut din sânge, nici din voia firii pământești, nici din voia omului, ci s-au născut din Dumnezeu.

 

   A învățat puțin la litere. Și pentru că părinții lui au vrut să-l căsătorească, și-a părăsit locul, lăsând părinții, rudele, prietenii, ogoarele și tot ce avea, și s-a dus la Constantinopol și s-a călugărit într-o mânăstire a lui Hrisostom. După ce a stat trei ani în această mânăstire, a părăsit-o și a mers la Tesalonic și s-a închinat la mormântul Sfântului Dimitrie. De acolo, a mers în zona Tebei și a găsit o mică mânăstire închinată Sfântului Gheorghe, unde a viețuit în tăcere.

 

   De-a lungul timpului, evlavia sa a fost lăudată, iar țăranii din satele din jur au mers la el și au îmbrăcat veșminte din păr de capră și au întemeiat o mânăstire de obște, condusă de Sfântul Meletie. După un timp, a lăsat un Bătrân să-i țină locul și s-a dus la Roma pentru a se închina la Sfinții Petru și Pavel, iar de acolo s-a dus la Ierusalim. După ce și-a îndeplinit dorința, s-a întors la mânăstire și a fost primit de Părinți, cu mare bucurie și cu lacrimi în ochi. Aceasta, pentru că nu mai sperau să mai fie găsiți vrednici de un astfel de stareț - un Părinte milostiv care să poarte toate poverile asupra sa și să nu se despartă în slujire de slujirea  celorlalți Părinți. Dar el era cel mai smerit dintre toți, cel dintâi în toată munca asiduă, cel dintâi în postire, cel dintâi în blândețe. El avea grijă ca frații să nu fie lipsiți de nimic, le păstra haine și încălțăminte, iar ani de zile a purtat un veșmânt vechi din păr de capră și o pereche de pantofi vechi, și le cârpea și le cosea constant cu mâinile, fără ca nimeni să-l vadă.

 

   Mânca doar puțină pâine uscată și bea numai apă. Totuși, stătea mereu la trapeză cu frații și îi obliga pe cei bolnavi și pe cei slabi să mănânce cu untdelemn, cu excepția zilelor de post. Dar își petrecea cea mai mare parte a timpului cu hrană uscată și multe zile nu punea absolut nimic în gură. Cât despre muncă, el însuși ridica cele mai grele pietre, cu mâinile sale sfințite, pentru a construi chiliile, săpa și planta cele mai multe grădini, după Sfântul Apostol Pavel care le spunea corintenilor: Ne trudim lucrând cu mâinile noastre.

 

   Cu un astfel de dregător, mânăstirea aceea arăta ca o chivot sfințit, în care părinții ședeau feriți de potopul lumii și-L lăudau pe Dumnezeu cu bucurie, urmându-l pe starețul care intona mereu imnuri și spunea înainte de a intra în biserică: Deschide-mi porțile dreptății, intrând în ele voi mărturisi Domnului. În bisericile Tale Te voi binecuvânta, Doamne. Seara și dimineața și la amiază voi povesti și voi cânta minunile Tale. De șapte ori pe zi Te laud. Toată ziua îmi înalț mâinile către Tine.

 

   Noaptea stătea treaz, în rugăciune, și ori de câte ori nevoia firii îl silea, se întindea puțin pe o rogojină și apoi se ridica și spunea Psalmul lui David: La miezul nopții mă voi scula să Te mărturisesc, pentru judecățile Tale drepte.

 

   Timp de opt ani a stat Sfântul în această mânăstire a Sfântului Gheorghe, și mulți oameni veneau, din locuri apropiate și îndepărtate, și vedeau multe minuni. Dar Sfântul Meletie era mâhnit de această slavă a lumii și că nu se putea dărui iubitei sale tăceri. Din acest motiv, a decis să părăsească mânăstirea și să meargă într-un loc mai retras.

 

   Așa că a lăsat ca stareț un frate, pe nume Nicolae, și a pornit să găsească un loc pustiu, până când a ajuns la un munte numit Filagrion și a început să construiască o chilie. Dar s-a răzgândit și s-a ridicat și a mers pe munți mai aspri, spre locurile unde se află satul de astăzi numit Vilia, pe vârful muntelui Kithairon. Pe atunci se numea „Muntele Miupolis”. În acel loc a fost construită o mânăstire numită Simvolon, închinată Celor fără de Trup. Sfântul a mers la această mânăstire și l-a rugat pe starețul Teodosie să-l primească. Și i-a dat Paraclisul "Mântuitorul" ca să trăiască în tăcere. 

 

   Când Teodosie a adormit întru Domnul, Părinții l-au făcut pe Sfântul Meletie stareț, în Mănăstirea Celor Fără de Trup. Și pentru că atrăgea mulți oameni să devină călugări, a mărit mânăstirea și a devenit o lavră mare, a construit alte dependințe în jurul mânăstirii, așa-numitele paralavre, și a adunat până la trei sute de Părinți.

 

   Dumnezeu a purtat de grijă pentru toate și nu le-a lipsit nimic în timpul vieții Sfântului și nici după adormirea sa, chiar dacă nu aveau ogoare, nici podgorii, în afară de o mică grădină de legume. Aceasta, deoarece Sfântul nu a acceptat moșii pe care mulți creștini doriseră să le închine mânăstirii - pentru ca frații să nu devină lacomi în timp. El a acceptat doar o donație făcută mânăstirii de către împăratul Alexie Comnenul pentru întreținerea mânăstirii. Dorea ca Părinții să trăiască din mâinile lor, să dea săracilor cât mai mult din munca lor. 

   Așadar, această mânăstire a devenit comoara Ortodoxiei și școala virtuții, un palat venerat al vieții în pace, deasupra tumultului lumii și a tulburărilor din acea vreme, încât se putea spune despre Părinții care erau înăuntru: Viața locuitorilor pustiei este una binecuvântată, căci prin iubirea divină sunt înălțați.

 

   Sfântul Meletie a săvârșit multe minuni, bolnavii se însănătoșeau, inimile sălbatice se linișteau. Citea tainele inimii. Și cu toate acestea, a fost întotdeauna smerit și simplu. A adormit întru Domnul, la vârsta de șaptezeci de ani, în 1 septembrie 1105, iar sfintele sale moaște obosite au fost îngropate în pronaosul Bisericii Celor Fără de Trup.

   Mânăstirea Sfântului Meletie există și astăzi. Locul unde se află se numește Pastra, iar în apropierea ei există un vârf numit Buzuriza. La sud de mânăstire există niște fundații și pietre vechi și se spune că acolo se afla Miupolis. La o oră de mers cu mașina de acest loc se află un castel numit Giftokastro. Locația unde este construită mânăstirea este frumoasă.

   Biserica veche, boltită, se păstrează, dar nu mai este decorată cu iconografia veche, deoarece a fost deteriorată de intemperii. Doar în pronaos se mai găsesc câteva icoane pe perete, pictate în jurul anului 1600, și acestea înfățișează câteva martirii ale Sfinților, pe Drepții Avraam, Isaac, Iacov, Lameh etc., precum și câțiva alți Sfinți, între care se numără Sfântul Meletie, Sfântul Moise Etiopianul. Adormirea Sfântului Meletie este, de asemenea, înfățișată acolo. Există, de asemenea, o icoană a lui, pe o tablă, datată din anii 1700. La Meteora, în Mânăstirea Varlaam, există o icoană a Sfântului Meletie „din Muntele Miupolis”, pictată de mâna lui Gheorghe, preotul și sachelarul din Teba, în anul 1566.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iunie 2025.