Sfântul Meletie, Arhiepiscop de Harkov și Ahtirsk

Zi de cinstire aparte: 29 februarie

   Numele Sfântului Meletie (Leontovici), Arhiepiscopul de Harkov și Ahtirsk, care a trecut la cele veșnice în ziua de 29 februarie 1840, a fost profund respectat și cinstit de fosta sa turmă. Locuitorii din Harkov îi vizitează cu fidelitate mormântul, în Biserica rupestră a Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Aici sunt săvârșite slujbe în amintirea sufletului său și, în același timp, îi sunt cerute rugăciunile, în ajutorul credincioșilor și celor apropiați ai lor. 

   Amintirea vieții sale sfinte, dragostea pentru cei săraci și blândețea, încă sunt vii printre cei cu evlavie, care îl numesc „Vlădica cel Fără de Arginți". Există multe istorisiri despre modul blând în care și-a păstorit eparhia.

   În anul 1814, Preasfințitul Meletie (Mihail, în lume) era profesor de limba greacă. S-a mutat la Seminarul (Moghilev) din Kiev, în 1817, ca director al acestuia, iar mai târziu a devenit rector al Academiei din Kiev. În anul 1826, a fost făcut Episcop Vicar al Mitropoliei Kievului, apoi transferat la Irkuțk, în Siberia. A ajuns în Harkov, în 1835 - Eparhie pe care a condus-o timp de 5 ani și jumătate.

   S-a păstrat următoarea narațiune a unui preot paroh, despre rugăciunea și postirea, Vlădicăi, cea de toată noaptea. 

   Pe când vizita parohiile din Eparhia sa, Arhiepiscopul s-a oprit peste noapte, în satul Preobrajensk, din regiunea Zmievsk. Preotul local, în casa căruia urma să poposească, a făcut tot posibilul pentru confortul oaspetelui său important. A pregătit o cameră, a așternut noi covoare și mobilier cu așternuturi moi, pentru odihna Arhiepiscopului.

   După slujba obișnuită de bun venit și de seară, Înaltpreasfințul s-a retras în camera care îi fusese pregătită. După cum s-a dovedit mai târziu, însă, el nu era preocupat de odihna trupului său, ci de binele sufletesc, care își găsește odihna în rugăciune și discuție cu Dumnezeu. Se întâmpla ca ușa camerei să aibă o mică deschizătură în ea, astfel încât, la lumina lămpii, preotul care stătea în camera alăturată a putut să vadă tot ce se întâmpla în camera Arhiepiscopului.

   Neavând somn, preotul a auzit un zgomot înăbușit în camera alăturată și, cu toată precauția posibilă, s-a apropiat de deschizătura ușii și s-a uitat înăuntru. L-a văzut pe Arhiepiscop îmbrăcat doar în reverendă, cu capul descoperit, îngenuncheat și rugându-se cu aprindere, cu mâinile ridicate. După ce l-a urmărit îndelung, preotul a mers în cele din urmă să se culce, dar un fel de teamă nu i-a permis aceasta.

   După un timp, s-a dus din nou la uşă şi a văzut acelaşi lucru. Convorbirea în rugăciune a Arhiepiscopului, cu Dumnezeu, a continuat aproape toată noaptea. Abia către dimineață, omul rugător și-a scos reverenda și a împăturit-o pentru a o folosi ca pernă. S-a întins pe podea și a adormit, deranjând special lenjeria de pat, ca să pară că dormise în pat toată noaptea. Când preotul s-a trezit în zori, s-a repezit din nou la uşă şi l-a văzut pe Arhiepiscop rugându-se, la fel ca înainte.

   Părintele duhovnic al Arhiepiscopului Sfânt, Părintele Serghie, amintea mereu de smerenia și curăția inimii Vlădicăi. Potrivit spuselor sale, povedania Arhiepiscopului era cea mai emoționantă posibil, detaliată și sinceră. Ca mulți dintre copii, el considera cele mai mici păcate ale sale ca fiind foarte grave și se pocăia cu umilință de ele. Se spovedea în fiecare lună, iar fiecare spovedanie dura mult timp. Arhiepiscopul dădea socoteală pentru toate faptele sale și pentru gândurile cele mai ascunse. Întotdeauna plângea după spovedanie, când îngenunchea și primea iertare. După această Taină Sfântă, chipul lui strălucea mereu de bucurie nepământească.

   Odată, Părintele duhovnic s-a arătat mișcat de marea smerenie a Vlădicăi. „Crezi că e ușor să dobândești această smerenie interioară?”, l-a întrebat Arhiepiscopul Meletie, cu un zâmbet blând.

   În relațiile sale cu întreaga lume, Arhiepiscopul se arăta ca fiind cel mai primitor și apropiat om posibil. Conversațiile sale erau captivante și aduceau o plăcere nespusă ascultătorilor săi. Cu toții - demnitarul înstărit, funcționarul sărac, văduva nenorocită - aveau parte de o aceeași primire din partea lui.

   Bogaților le vorbea mai ales despre comorile nestricăcioase ale vieții veșnice și despre natura pieritoare a comorilor pământești. El îi sfătuia să schimbe bunurile lumești, cu lucruri bune și veșnice.

   Îl mângâia pe bietul muncitor, cu promisiunea răsplatei cerești pentru munca sa. Îi spunea văduvei, că Dumnezeu Însuși este Tatăl orfanilor și al văduvelor. În timp ce-i mângâia pe toți cu cuvintele sale, își întindea mâna peste cei nevoiași, ajutându-i și din punct de vedere material. Și-a folosit toate veniturile, în acest scop. Vlădica însuși trăia într-o lipsă totală, deși apărea în fața vizitatorilor săi în haine potrivite rangului arhieresc, de obicei în ceva violet (culoarea lui preferată). După mutarea sa la Domnul, au fost găsite între lucrurile sale, doar opt ruble.

   Odată, în timpul Sfintei Liturghii, un tânăr, care era înclinat spre evlavie, a rămas uimit de cuvioșia și duhul de rugăciune al Arhiepiscopului Meletie când aducea Jertfa fără de sânge. S-a gândit, în mintea sa, că era un om drept, și și-a zis: „Cât de norocoși trebuie să fie acei oameni care slujesc unui astfel de om”.

   La sfârşitul Sfintei Liturghii, un călugăr s-a apropiat de tânăr şi l-a rugat să vină cu el, aşa cum poruncise Arhiepiscopul. Uimit, s-a supus. Călugărul l-a dus în camera de primire a Vlădicăi, apoi a plecat. Curând, intra însuși Arhiepiscopul Meletie. Vlădica l-a întâmpinat călduros pe tânărul confuz, cu multă dragoste, și l-a chestionat în detaliu. Dintr-o dată, i-a cerut să devină însoțitorul lui de chilie. Șocat de darul vederii cu duhul al Vlădicăi, tânărul a căzut la picioarele lui și a acceptat cu bucurie oferta. Apoi, prin felul său de viață, a dovedit pe deplin corectitudinea alegerii Vlădicăi. Mai târziu, tânărul, devenit călugăr, avea să-și tot amintească despre acest eveniment, cu mult drag - ca fiind un eveniment decisiv în viața sa.

   Spre sfârșitul vieții pământești, din cauza unei boli, Sfântul Arhiepiscop Meletie ajunsese atât de slăbit încât nu reușea să se mai ridice la rugăciune; prin urmare își îndeplinea rânduiala de rugăciune stând pe patul său, sprijinit, pe toate părțile, de perne. A trecut cu mare pace la Domnul, în liniște, cunoscând dinainte ziua mutării sale.

   Sfintele sale moaște odihnesc într-o criptă situată sub biserica inferioară a Mânăstirii "Acoperământul Maicii Domnului". Acum, în acea secțiune, există o biserică având ca hram "Cei Trei Ierarhi" (30 ianuarie), unde se oficiau Slujbele de Pomenire pentru sufletul Arhiepiscopului, la cererea pelerinilor. Deasupra raclei, se află o candelă. Acum liniștea este întreruptă doar rar, de pașii vreunui pelerin.

   Sfântul Meletie din Harkov mai este, de asemenea, cinstit pe 12 februarie, în ziua numelui său.

În alte file ale scrierilor istoricilor, citim mai în amănunt:

   Sfântul Meletie, Arhiepiscop de Harkov și Ahtir (în lume Mihail Ivanovici Leontovici), s-a născut pe 6 noiembrie 1784 în satul Stara Stanjara din regiunea Poltava.

   În 1808, Mihail Leontovici absolvea cu succes Seminarul Ecaterinoslav. Fiind cel mai bun elev, a fost trimis de Arhiepiscopul Platon de Ecaterinoslav la Petersburg, la Academia Duhovnicească "Sfântul Alexandru Nevski". Absolvind Academia Duhovnicească în anul 1814, cu gradul de "profesor”, a fost numit profesor-adjunct de limbă greacă.

   Pe 11 martie 1817, Mihail Leontovici a primit funcția de secretar în cadrul Academiei.

   Pe 30 iulie 1817, a fost transferat la Seminarul din Kiev, pentru a servi ca inspector și profesor de Istorie Bisericească și Greacă. Când Academia Duhovnicească din Kiev s-a deschis, pe 28 septembrie 1819, Mihail Leontovici a devenit primul ei inspector.

   Pe 11 februarie 1820, în ajunul sărbătorii Sfântului Meletie al Antiohiei, în catedrala Mânăstirii Kiev-Brațk, a fost tuns în monahism, cu numele "Meletie". Tunderea a fost făcută de Mitropolitul Evghenie (Bolhovitnikov) al Kievului. Pe 22 februarie 1820, Sfântul Meletie a fost hirotonit diacon, de către Mitropolitul Evghenie, și preot pe 25 februarie.

   În 9 august 1821, ieromonahul Meletie a fost numit rector al Seminarului Moghilev și egumen al Mânăstirii Kutein Orșansk, cu rang de Arhimandrit. În august 1823 a fost numit rector al Seminarului Pskov, iar pe 24 ianuarie 1824, Arhimandritul Meletie a fost numit rector al Academiei Duhovnicești din Kiev.

   În octombrie 1826, Sfântul Sinod a decis să-l numească, pe Arhimandritul Meletie, Episcop de Cigirinsk, Vicar al Eparhiei de Kiev și egumen al Mânăstirii Zlatoverh Mihailov. Episcop a fost ales pe 19 octombrie 1826 și a fost hirotonit, pe 21 octombrie 1826, în Catedrala "Sfânta Sofia" din Kiev.

   Cu dragoste părintească, Sfântul i-a îngrijit pe fiii săi adoptivi, crescându-i în duh de evlavie față de Biserica lui Hristos. Sfântul s-a îngrijit în mod special de cei nevoiași, de văduve și de orfani. Îi vizita adesea pe cei închiși și le oferea mângâiere, prin slujbe religioase săvârșite în bisericile din închisoare. Sfântul s-a preocupat și de hrana duhovnicească a fraților Mânăstirii Mihailov. Cu discursuri edificatoare și prin exemplul personal, le-a insuflat monahilor un duh de adevărată asceză. Sfântul Meletie spunea: 

„Smerenia este sabia păzitoare, cu care călcăm peste pământ și Iad, pentru a ajunge în Rai”.

   În aprilie 1828, Sfântul Meletie a fost numit la Catedrala din Perm.

   Strict cu sine însuși, Sfântul era strict și față de ceilalți. Pentru a-i pregăti pe candidații aleși la hirotonie, Sfântul Meletie însuși a scris așa-numitul „Catehism al celui hirotonit”. În august 1831, Sfântul Meletie a fost transferat la Tronul din Irkuțk, cu rang de Arhiepiscop.

   Sfântul a dedicat o mare atenție iluminării națiunilor mai mici ale Rusiei, cu lumina învățăturii Evangheliei. A întemeiat biserici în nordul Kamceatkăi, în părțile de nord-est ale Eparhiei de Irkuțk și de-a lungul râului Aldan, pe traseul de la Iakuțk la Ohoțk.

Vizita adesea vasta sa Eparhie, mergând până la țărmurile Mărilor Ohoțk și Arctică, până la granițele Americii de Nord, unde lucra pe atunci renumitul Apostol al Siberiei, preotul Ioan Veniaminov, cunoscut mai târziu sub numele de Sfântul Inochentie Apostolul Americii (6 octombrie și 31 martie). 

   Călătorind prin Siberia și de-a lungul țărmurilor Oceanului Pacific, Sfântul Meletie a interacționat frecvent cu popoarele native care mărturiseau lamaismul. Sfântul le îndemna să-și abandoneze învățăturile eronate și le explica adevărurile Evangheliei, acestor popoare păgâne: tunguși, buriați, kamceadali, precum și locuitorilor din insulele Kurile și Aleutine.

   Din cauza muncii sale neobosite, sănătatea Sfântului a început să se deterioreze, iar în 1835 l-au transferat la Catedrala Sloboțk-Ukrainsk (ulterior Catedrala de Harkov și Ahtir).

   Aici, Sfântul Meletie și-a dedicat atenția instituțiilor de învățământ duhovnicesc și s-a preocupat de viața și educația clerului.

   A ridicat întrebări cu privire la restaurarea acelor mânăstiri și școli duhovnicesți pe care le închisese împărăteasa Ecaterina a II-a. Sfântul s-a preocupat și de combaterea schismaticilor.

   Pe 2 iulie 1839, Sfântul Meletie a condus sărbătorile, în orașul Ahtir, dedicate celei de-a zecea aniversări a Apariției Icoanei făcătoare de minuni Ahtir a Maicii Domnului (2 iulie).

   Sfânta mutare a Domnului a Sfântului a avut loc pe 29 februarie 1840.

   Pe 4 martie 1840, Sfântul Meletie a fost înmormântat de Episcopul de Kursk, Eliodor, într-o criptă de sub Biserica Crucii de la Mânăstirea Acoperământul Maicii Domnului.

   Încă din primele zile după mutarea sa la Domnul, credincioșii s-au încrezut cu tărie în mijlocirea Sfântului Meletie înaintea lui Dumnezeu și au primit ajutor: vindecare în boli, mângâiere în necazuri și scăpare din împrejurările dificile. Credincioșii din Harkov și-au pus încrederea deosebită în Sfântul Meletie, în zilele cumplite ale „Marelui Război pentru Patrie” (al Doilea Război Mondial). Sfântul a prezis eliberarea iminentă a orașului, de inamic.

   În 1948, cu binecuvântarea Sanctității Sale Patriarhul Alexei, racla cu sfintele moaște ale Sfântului Meletie a fost mutată în Catedrala "Buna Vestire", unde se află și în prezent, oferind credincioșilor ajutor duhovnicesc și mângâiere în rugăciune.

   Sfinţii din 29 februarie, atunci cînd nu sînt ani bisecţi, se serbează la 28 februarie.

Și, florile continuă să crească...

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna mai 2025.