Sfântul Maxim Mărturisitorul: un model pentru viețile noastre

Zi de cinstire aparte: 21 ianuarie

Traducere și adaptare, după un cuvânt al Pr. Gheorghe Papavarnavas 

   Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul s-a născut în anul 580 după Hristos, la Constantinopol, într-o familie nobilă, și a studiat filosofia și teologia, în mod strălucit.

În jurul anului 610, împăratul Heraclie i-a încredințat funcția de prim-secretar, pe care Sfântul a onorat-o și a luminat-o cu onestitate și integritate de caracter. 

   După trei sau patru ani, însă, a abandonat această poziție foarte râvnită și a devenit călugăr la Mânăstirea Skutari, de cealaltă parte a Bosforului, vizavi de Constantinopol.

   În anul 618, a devenit ucenic devotat al călugărului Anastasie, rămânând cu el întreaga sa viață și chiar aflându-i-se alături la momentul jertfei sale martirice.

   Sfântul Maxim și-a petrecut toată viața ca simplu călugăr, deși a fost cel mai strălucit intelectual al vremii sale. A luptat cu curaj și sârg împotriva ereticilor monoteliți. Sinodul Lateran convocat în anul 649 de către Papa Martin I a condamnat monotelitismul, doar datorită luptei și nevoințelor Sfântului Maxim, care a mers la Roma în acest scop. Deciziile acestui Sinod s-au răspândit, apoi, în întreaga lume. 

   Sfântul Maxim, însă, a fost arestat, torturat și exilat la Vijie, în Tracia. Apoi, i s-au tăiat limba și mâna dreaptă și a fost trimis într-un alt exil, în Lazica, pe coasta de Est a Mării Negre. Acolo și-a dat ultima suflare, la vârsta de 82 de ani, epuizat de suferințele sale și de bătrânețe. Dar el continuă să învețe și să inspire prin scrierile sale, care emană parfumul Duhului Sfânt.

   Viața și faptele Sfântului ne oferă posibilitatea de a sublinia următoarele. În primul rând, important și demn de remarcat este tot ceea ce Sfântul Maxim scrie în prefața sa la lucrarea "400 de Capitole despre Dragoste", pe care le adresa unui  Preot, Elpidie, care, după cum se pare, i-a cerut acest discurs.

   La început, el clarifică faptul că tot ceea ce el menționase în acest text nu erau reflecții ale intelectului său, ci selecții din înțelepciunea Sfinților Părinți, ale căror cuvinte le cercetase. Mai apoi, Sfântul Maxim, tot ca autor, îi vorbește destinatarului discursului amintit mai înainte, despre modul în care ar trebui studiat textul scris de el, pentru a aduce și foloase duhovnicești. Astfel, în timpul studierii textului, ar trebui căutate roadele respectivelor cuvinte, trecând cu vederea stilul, care nu are farmec, și să se facă rugăciune pentru autor. Din smerenie, el adaugă despre sine, că autorul acestui eseu nu este un om foarte înduhovnicit. Mai mult, el subliniază că studierea acestui eseu nu trebuie să se facă din curiozitate, ci cu frică de Dumnezeu și iubire, pentru că, fără harul lui Dumnezeu, nu se poate ajunge la profunzimea a ceea ce se citește, pentru a avea parte de câștig.

   Drept urmare, Sfântul Maxim spune: 

"Se prea poate ca ceva folositor sufletului să se dezvăluie din acestea. Dar aceasta se poate întâmpla doar prin harul lui Dumnezeu, revărsat asupra celui care citește cu minte necomplicată, cu frică de Dumnezeu și cu dragoste. Dar dacă cineva citește această carte sau oricare alta, nu pentru câștig duhovnicesc, ci pentru a căuta fraze prin care să aducă reproșuri autorului, astfel încât să se poată arăta pe sine, în mintea sa, mai presus și mai înțelept decât autorul, o astfel de persoană nu va avea parte niciodată de vreun câștig, de niciun fel".

   "La fel, desigur, se întâmplă și cu ascultarea predicilor duhovnicești" - mai continuă Sfântul Maxim Mărturisitorul. “Cei care doresc să fie hrăniți duhovnicește și să fie întăriți și mângâiați, ar trebui să asculte predicile, cu smerenie și cu frică de Dumnezeu. Mai mult, ei ar trebui să se roage pentru iluminarea de sus a celui care ține predica și ca Dumnezeu să le deschidă mințile pentru ca ei înșiși să înțeleagă ceea ce aud. Dacă, în schimb, veți încerca să vânați fraze, pentru a judeca și critica astfel vorbitorul, acest lucru nu vă va aduce niciun câștig vreodată”.

   În al doilea rând, tot ceea ce spune Sfântul Maxim Mărturisitorul despre Cuvântul lui Dumnezeu la sfârșitul primelor capitole despre teologie, este excepțional: 

"Mana care a fost dată poporului israelit în pustie, este Cuvântul lui Dumnezeu, care este suficient pentru toți cei care se bucură să guste din el, adaptat fiecăruia în parte, după nevoința lui.

 De aceea, pentru cei care abia renasc duhovnicește, cuvântul lui Dumnezeu este un lapte ușor. Pentru bolnavi devine hrană ușoară care sporește puterea sufletului celui bolnav. Iar celor care și-au antrenat simțirile sufletești pentru a distinge binele de rău, li se dă acea hrană care este solidă".

El concluzionează, spunând: 

"Darurile pe care cineva le primește în această viață din prezent, chiar de le-ar primi la un nivel desăvârșit, sunt totuși ceva minim și modest în comparație cu bunătățile ce vor veni".

   Din cele de mai sus, devine clar modul în care cuvântul lui Dumnezeu este, de fapt, mana cea duhovnicească, aceasta având puterea de a-i hrăni pe toți oamenii, fără excepție, cu puterea de a se schimba din lapte, în hrana cea solidă, în funcție de starea duhovnicească a celui care îl ascultă sau îl cercetează.

   Iar noi, în ce-i privește pe Sfinții Părinți ai Bisericii noastre, care interpretează fără de greșeală Sfânta Scriptură, să îi ascultăm ori să le cercetăm cuvintele, cu smerenie, cu frică de Dumnezeu și cu iubire. Doar astfel vom reuși să ne hrănim duhovnicește, pentru a ne întări și noi, la rândul nostru, și a primi "anticorpii" duhovnicești atât de necesari în confruntarea cu încercările vieții.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna ianuarie 2025 - cuvânt prezentat în data de 21 ianuarie 2025, în Biserica “Sfinții Împărați Constantin și Elena” - Buciumeni, cu ocazia săvârșirii Tainei Sfântului Maslu în sobor de 18 preoți și mulțime de credincioși.