Sfântul Marutie din Martiropolis și Sfinții Mucenici ai Persiei care odihnesc acolo

Zi de sărbătoare specială: 16 februarie

Martiropolis își poartă numele de la martirii din această cetate, pentru că mulți au fost martirizați acolo, prin sabie…

Pe vremea Sfântului Constantin cel Mare, Liuta, conducătorul Sofenei (sau Sofiei), un teritoriu din sud-vestul Armeniei, se îndrăgostise de Mariamni, fiica creștină a conducătorului unui district vecin de la granița Imperiilor Roman și Persan.

Mariamni nu era dispusă să se căsătorească, mai ales cu un păgân dar, prin intermediul Sfântului Iacob din Nisibe (13 ianuarie), părinții ei s-au arătat de acord cu acea însoțire. 

Prin intervenția unui înger, Liuta ajunge să fie botezat chiar în acel an, de Paște, iar un număr mare de oameni ai săi îmbrățișa, de asemenea, credința creștină.

Sfântul Marutie (Marutas) a fost fiul lui Liuta și al Mariamnei, și a ajuns învățat în fiecare dintre ramurile cunoașterii, în special în medicină. După moartea tatălui său, el i-a succedat pe tronul Sofenei fiind, mai târziu, sfințit Episcop.

În anul 381, Sfântul Marutie participa la Al Doilea Sinod Ecumenic din Constantinopol, convocat împotriva ereziei lui Macedonie. În anul 383, el a participat, de asemenea, la Sinodul din Antiohia, împotriva mesalienilor - care respingeau Sfintele Taine ale Bisericii și obligațiile morale, crezând doar în puterea rugăciunii (asemenea euhiților, membrii unei alte secte mesopotamiene).

La urcarea lui Iazdegherd I pe tronul persan (aproximativ anul 399), Sfântul Marutie a fost creditat la curtea acluia, ca Ambasador al Împăratului Roman. Acest lucru se întâmpla după ce Sfântul Marutie a plecat la Constantinopol pentru a-l implora pe împăratul Arcadie să-i protejeze pe creștinii persani și, fiind respectat atât de Împăratul Roman, cât și de Șahul Persan, a reușit să aducă pace și înțelegere între cele două imperii.

Între multe minuni, el l-a vindecat pe regele Iazdegherd de migrenele sale, de care magii săi nu reușiseră să-l scape, câștigând astfel favoruri și pacea pentru supușii săi creștini. Alte surse relatează că ar fi câștigat aceste favoruri, după ce ar fi eliberat-o pe fiica regelui, de un un duh rău. În momentul în care Iazdegherd a vrut, în semn de recunoștință, să-i dea un dar princiar, Episcopul a cerut trupurile Sfinților Mucenici care Îl mărturisiseră pe Hristos în Persia pe vremea persecuției teribile a lui Șapur al II-lea (340-379). Se estimează că, în timpul domniei acestuia, aproximativ 16 000 de creștini din Persia suferiseră martiriul. Sfintele lor moaște i-au fost date de bunăvoie, iar Episcopul le-a mutat la sediul său din Maierfercat, care a devenit cunoscut de atunci sub numele de Martiropolis.

Câțiva ani mai târziu, Sfântul Marutie s-a întors în Persia, pentru a lua parte la Sinodul din Seleucia (anul 410), care a reorganizat Biserica Persană. El a asistat la alegerea unui nou Patriarh și nu a încetat vreodată să se îngrijească de pacea și de buna ordine a Bisericii în Regatul Sasanid.

Magii mazdeeni au ajuns, însă să fie geloși pe favoarea regală acordată Episcopului. Așa încât, au ascuns pe cineva în bolțile Templului Focului, iar atunci când regele își aducea jertfa, acela l-a avertizat, ca și cum un zeu ar fi vorbit: "Nu te primesc, pentru că l-ai așezat pe Marutie, conducătorul galileenilor, alături de tine".

Condus de harul lui Dumnezeu, Marutie a intrat în templu și a scos la iveală complotul, prin ridicarea podelei din locul în care se auzea vocea. Când impostorul a mărturisit că fusese tocmit de magi, regele i-a arestat. El i-ar fi ucis pe toți împreună cu soțiile și copiii lor, dar prin mijlocirea milostivului Marutie, doar doisprezece dintre ei au suferit.

Regele i-a acordat, mai apoi, Sfântului Episcop, permisiunea de a construi cât de multe biserici în regat, permițând creștinilor libertatea de închinare și acordând decretelor Sinodului din Seleucia o putere de lege.

În ceea ce-l privește pe Fericitul Marutie, el s-a mutat cu pace la Domnul, pe când se afla în orașul său episcopal, Martiropolis, chiar în ziua sfințirii catedralei de acolo, alăturându-se corului Sfinților Mucenici, în jurul anului 420.  

Ulterior, sfintele moaște ale Sfântului Marutie au fost mutate în Egipt și așezate într-o Mânăstire închinată Maicii Domnului.

După mutarea la Domnul a Sfântului Marutie, Episcopul Avdie de Susa, în zelul său extrem, a devastat unul dintre templele zoroastriene și a refuzat să-l mai reconstruiască. Acest lucru a declanșat o reînnoire a persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor, din partea succesorului Șahului Iazdegherd, fiul său Vararanis, tot sub influența magilor.

Din alte surse istorice, mai aflăm despre Sfântul Marutie că a fost Episcop de Tagrit (mai apoi, numit Martiropolis), cetate pe care a întemeiat-o la granița dintre Imperiul Bizantin și Persia. 

Sfântul a fost vestit pentru cunoștințele și evlavia sa, a scris despre Sfinții Mucenici și a suferit pentru credința în Hristos, sub împăratul persan Sapor. El a lăsat în urmă și alte lucrări în limba siriană, printre care cele mai cunoscute sunt: "Comentariu la Evanghelie", "Versetele lui Marutie", "Liturghia lui Marutie" și "Cele 73 de canoane ale Sinodului Ecumenic de la Niceea" (325), cu o relatare a actelor sinodale.

Sfântul Marutie a reconstruit biserici creștine distruse în timpul persecuției pornite de conducătorul persan Sapor. Tot el a fost cel care a găsit, de fapt, sfintele moaște ale Sfinților care fuseseră martirizați și le-a mutat în Martiropolis.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna februarie 2025.