Sfântul Mare Mucenic Prinț Bițina și Prinții Mucenici Elizabar și Șalvi, din Georgia

Zi de cinstire aparte: 18 septembrie

   În secolul al XVII-lea, agresorii perși au distrus biserici, mânăstiri și cetăți și au alungat mii de familii georgiene, pentru a le stabili în provincii îndepărtate din Persia. Teritoriile pustii au fost colonizate de triburi turcice, din Asia Centrală. În cronica "Viața din Kartli" se scrie: „Numele lui Hristos nu era îngăduit să fie rostit, cu excepția câtorva regiuni muntoase: Tușeti, Pșavi și Hevsureti”.

   Dar Domnul Atotmilostiv a stârnit o dorință puternică în viteazul Prinț Bițina Ceolocașvili din Kaheti și, împreună cu Șalva și unchiul său Elizbar, Prinți ai provinciilor Aragvi și Ksani, au condus o luptă pentru eliberarea Kaheti de tătari. Guvernatorul persan al Kahetiului, Hanul Salim (1656-1664), îi încurajase pe membrii tribului tătar să profaneze bisericile creștine.

   Temându-se că inamicul, care cucerise deja Kahetiul, va ataca în curând și va domina și Kartli, Prinții Bițina, Șalva și Elizbar și-au unit forțele celor două regiuni, în pregătirea atacului.

   După îndelungi deliberări, Sfântul Bițina l-a anunțat, despre ceea ce intenționa, pe socrul său, Prințul Zaal de Aragvi. Sufletul lui Zaal era îndurerat duhovnicește de nenumăratele nenorociri și nedreptăți pe care le suferise ținutul său și a promis rapid sprijinul său în acest demers. A fost de acord să participe la insurecție în ascuns, în timp ce conducătorii din Ksani, Șalva și Elizbar urmau să comande armatele.

   În noaptea fără lună din 15 septembrie 1659, la hramul Bisericii Alaverdi (Sărbătoarea Sfântului Iosif din Alaverdi), armata unită a întregii Georgii de est a traversat munții, pe lângă satul Ahmeta, lansând un atac surpriză asupra perșilor, dinspre Cetatea Bahtrioni și Biserica Alaverdi. Armatele invadatorului au fost atât de zdrobite încât liderul lor, Hanul Salim, guvernatorul persan al Kaheti-ului, a reușit cu greu să scape de răzbunători, după ce și-a abandonat familia și armata.

   Armata georgiană, victorioasă, a adus rugăciuni de mulțumire Domnului Dumnezeu și Marelui Mucenic Gheorghe, protectorul poporului georgian, care apăruse aievea înaintea tuturor. în timpul bătăliei, călare pe calul său alb, ca o străfulgerare și conducându-i pe georgieni spre biruință.

   Bucuria a fost mare, dar de scurtă durată. Furiosul șah Abbas al II-lea (1642-1667) i-a ordonat regelui Vahtang al V-lea din Kartli (1658-1675) să îi predea pe cei care instigaseră la insurecție.

   Siguri că nu vor avea parte de milă din partea șahului, eroii eliberatori ai Georgiei au pornit totuși spre Persia, fără să se plângă. Șahul i-a primit cu respect și le-a oferit cu generozitate daruri, dar apoi le-a cerut să renunțe la credința creștină. Nici mita, nici lingușirile nu le-au înfrânt hotărârea, așa că șahul a ordonat slujitorilor săi arestarea și chinuirea acelora, dezbrăcându-i de haine și aruncându-i legați, sub soarele arzător. Chinuiți de sete și înțepături de insecte, Mucenicii au fost tentați de mai multe ori să renunțe la Hristos, dar cu ajutorul lui Dumnezeu au rezistat oricărei ispite.

   În cele din urmă, Hanul Salim, vasalul șahului Abbas, înfuriat, a ordonat decapitarea lui Elizbar și Șalva, sperând astfel să înfrângă hotărârea lui Bițina. Dar eforturile sale au fost zadarnice. „Nu există nimic mai dulce decât moartea pentru numele lui Hristos!”, a proclamat Bițina.

   Prinții de Ksani și-au plecat liniștiți capetele, dar călăii mici de statură nu au putut ajunge la Prinții impunători, cu săbiile lor. Așadar, oamenii șahului le-au tăiat mai întâi picioarele, apoi i-au decapitat.

   Dar nici măcar uciderea tovarășilor săi nu a făcut ca hotărârea Sfântului Bițina să se clatine. Așa că dușmanii au decis să-l supună batjocurei. L-au înfășurat pe Prinț legat într-un ceadar (văl purtat de femeile musulmane), l-au așezat pe un măgar și l-au plimbat pe străzi. Apoi, au început să-l măcelărească de viu, până când doar capul îi mai rămăsese nevătămat. Din mișcarea buzelor sale, se vedea clar, însă, cum Sfântul Mucenic se ruga.

   Apoi, unul dintre persecutori i-a străpuns inima cu o suliță. Acest lucru se întâmpla în anul 1661. Trupurile mutilate ale Sfinților Mucenici au rămas sub cerul liber timp de o zi și nimănui nu i s-a permis să se apropie de ele. La vremea nopții, ele s-au arătat luminate strălucitor.

   Mai târziu, un grup de creștini a îngropat în ascuns rămășițele Sfinților. După câțiva ani, soția Sfântului Șalva, Ketevan, și fiul său, David, au trimis mai mulți credincioși în Persia pentru a le aduce sfintele moaște. Mulțimi de credincioși s-au strâns la granița cu Kartli, pentru a întâmpina sfintele moaște și a le însoți cu imnuri de bucurie până la locul lor de veci, la "Biserica Arhanghelilor" din Ikorta.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna noiembrie 2025.