Sfântul Isaac Zăvorătul, cel nebun pentru Hristos, din Lavra Peșterilor

Ziua de sărbătorire specială: 14 februarie (+1090)

    Sfântul Isaac (în unele locuri, apare amintit cu numele de Isachie) a fost prima persoană din țările nordice care a viețuit ca nebun pentru Hristos. Numele lui de mirean era Șern. Înainte de a deveni călugăr, a fost negustor avut, în orașul Toropeț din ținuturile Pskov-ului. După ce și-a împărțit toată averea, săracilor, a plecat la Kiev și a primit tunsura monahală, de la Sfântul Antonie (10 iulie).

   A dus o viață foarte aspră de izolare, mâncând doar o singură prescură și puțină apă, la sfârșitul fiecărei zile. După șapte ani ca pustnic, a fost supus unei ispite grele, de către cel rău. Confundându-l pe cel rău cu Hristos, i s-a închinat, după care a căzut în neputință grea. Sfinții Antonie și Teodosie au avut grijă de el și l-au îngrijit. Abia după trei ani a început să meargă și să vorbească. Nu voia să intre în biserică, dar a fost dus acolo cu forța.

   Odată cu refacerea sănătății, el a luat asupra sa încercările nebuniei sfinte, ale îndurării bătăilor, goliciunii și frigului. Înainte de mutarea sa la Domnul, a ales să viețuiască în zăvorâre, unde din nou a fost supus atacului duhurilor rele, din care a scăpat prin semnul Sfintei Cruci și prin rugăciune.

   După vindecare, a petrecut aproape douăzeci de ani în asceză. S-a mutat la Domnul, în anul 1090. Sfintele sale moaște se odihnesc în Peșterile Sfântului Antonie, iar o parte din ele a fost transferată la Toropeț, de către egumenul Mânăstirii Kudin, în anul 1711. 

   Viața Sfântului Cuvios Isaac a fost consemnată de Sfântul cronicar Nestor (la Anul 1074). Relatarea din Patericul Peșterile din Kiev diferă oarecum de cea a Sfântului Nestor. În Minei, la data de 27 aprilie, apare "Istoria Sfântului Isaac și înșelarea sa de către cel rău”.

La Sfântul Nestor Cronicarul, citim:

Mai era și un alt călugăr, pe nume Isaac. Pe când trăia încă în lume, era foarte bogat, dat fiind că, în viața de mirean, de la început a fost un negustor al Toropeț-ului. Dar s-a hotărât să devină călugăr și și-a împărțit averea, celor nevoiași și mânăstirilor. Apoi, s-a apropiat de peștera Marelui Antonie și l-a rugat să-l călugărească. Antonie l-a primit și l-a tuns după rânduiala monahală, numindu-l Isaac, Pentru că numele său de lume era Șern. 

 

Isaac a adoptat un mod de viață ascetic. S-a înfășurat într-o cămașă de păr aspru, apoi a cerut să fie adusă o capră, a jupuit-o și și-a pus pielea aceleia, peste cămașa de păr, astfel încât carnea se usca pe el carnea. S-a închis într-o galerie ascunsă a peșterii, într-o chilie de nici doi metri [patru coți], și acolo a plâns și s-a rugat lui Dumnezeu. Hrana lui era o prescură, și numai o dată pe zi, iar el bea, dar cumpătat, apă. 

 

Marele Antonie mergea la el și ajungea la acesta printr-o ferestruică mică prin care îi intra doar brațul. Astfel își primea Isaac mâncarea. El a viețuit așa timp de șapte ani, fără să vadă lumina zilei ori să se întindă măcar pe o parte, întrucât abia că ațipea în poziția așezat.

 

Odată, când se lăsase seara, a stat îngenuncheat până la miezul nopții cântând Psalmi, după cum îi era obiceiul, iar când a obosit, s-a așezat pe scaun. În timp ce stătea acolo și, ca de obicei, își stinsese lumânarea, o lumină s-a aprins brusc în peșteră, ca și cum ar străluci de la soare, suficient de puternică pentru a orbi un om. Doi tineri frumoși s-au apropiat, apoi, de el. Fețele lor străluceau ca soarele și i-au zis: "Isaac, noi suntem îngeri. Hristos Se apropie de tine. Cazi și inchină-te Lui". El nu a înțeles înșelăciunea lor diavolească și nici nu și-a amintit să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci, ci a îngenuncheat în fața lucrării demonilor, ca și cum ar fi făcut aceasta pentru Hristos Însuși. Demonii au strigat apoi, zicând: "Acum, Isaac, tu ne aparții". L-au tras înapoi în chilia lui și l-au pus jos. Apoi, s-au așezat în jurul lui și, atât chilia, cât și galeria peșterii s-au umplut cu ei. Unul dintre diavoli, care se numea pe el Hristos, le-a poruncit să ia flaute, lire și alăute și să cânte, astfel încât Isaac să poată dansa înaintea lor. Așa că au prins flautele, alăutele și lirele și au început să-l bată. După ce l-au chinuit, l-au lăsat pe jumătate viu și au plecat.

A doua zi, în zori, când era vremea frângerii pâinii, Antonie a mers la fereastră, după obiceiul său, și a spus: "Domnul să te binecuvânteze, Părinte Isaac". Dar nu a primit niciun răspuns. Atunci, Antonie a spus: "A murit deja", așa că a trimis la mânăstire, în căutarea lui Teodosie și a fraților. 

 

După ce au săpat intrarea care fusese zidită, au intrat și l-au ridicat, crezând că este mort, și l-au dus în fața peșterii. Apoi, și-au dat seama că el era încă în viață, iar Cuviosul Teodosie a zis: "Aceasta i se trage din înșelăciunea diavolului". L-au pus pe un pat, iar Cuviosul Antonie a avut grijă de el.

 

În acea vreme, s-a întâmplat ca Iziaslav (Domn al Kievului) să se întoarcă din Polonia și să fie supărat pe Cuviosul Antonie din cauza lui Vseslav (Domn al poloveților, care domnea de o vreme la Kiev), astfel că Sviatoslav (Voievodul din Cernigov) a trimis după Antonie, noaptea. Când Antonie a ajuns acolo, s-a simțit atras de dealurile Voldiniei și, după ce a săpat o altă peșteră, s-a așezat acolo. În acel loc din dealurile Voldiniei, există o mânăstire închinată Preasfintei Fecioare, chiar și astăzi. 

 

Când Teodosie a aflat că Antonie fugise în Cernigov, a mers cu frații săi, l-au luat pe Isaac și l-a dus în propria chilie, unde s-a îngrijit de el. Căci Isaac era atât de slăbit la trup, încât nu se putea întoarce dintr-o parte în alta, nici nu se putea ridica, nici nu se putea așeza, ci se întindea mereu pe o parte, zăcând. Teodosie îl spăla și îl îmbrăca și, timp de doi ani, l-a îngrijit astfel. Este minunat și ciudat că a zăcut astfel timp de doi ani, negustând nici pâine, nici apă, nici alte alimente, nici fructe, negrăind nimic, ci zăcând fără auz și mut, timp de doi ani.

 

Cuviosul Teodosie s-a rugat lui Dumnezeu pentru el și Îi aducea rugăciuni ziua și noaptea, până când în al treilea an a vorbit și a auzit, s-a ridicat pe picioare ca un prunc și a început să meargă. Nu voia să meargă la biserică, dar frații l-au dus acolo cu forța; l-au împins, de asemenea, să meargă la trapeză, dar l-au așezat separat de restul fraților. Au pus pâine înaintea lui, dar nu a vrut să o ia, decât după ce i-au pus-o în mână. Cuviosul Teodosie a spus, apoi: "Lăsați pâinea înaintea lui, dar nu i-o puneți în mână, ca să poată mânca din proprie voință". Timp de o săptămână nu a mâncat nimic, dar treptat a cunoscut că e pâine și a gustat. Astfel, a început să mănânce și, prin aceasta, Teodosie l-a scăpat de meșteșugirea diavolească.

 

Isaac și-a impus apoi postire apră. Când Teodosie s-a mutat la Domnul, iar Ștefan a fost pus preot în locul lui, Isaac a zis: "Diavole, m-ai înșelat odată când am stat la loc retras. Nu mă mai închid în peșteră, ci trebuie să te birui aflându-mă în mânăstire". Apoi, s-a îmbrăcat într-o cămașă de păr aspru, și-a pus peste aceasta o haină de sac, și a început să se comporte ciudat. S-a angajat să-i ajute pe bucătari în pregătirea mâncării pentru obște. Mergea la Utrenie mai devreme decât ceilalți și rămânea nemișcat. Când iarna venea, cu înghețurile ei grele, stătea în pantofi atât de uzați încât picioarele îi înghețau pe piatră, dar nu și le mișca până nu se termina Utrenia. După Utrenie, mergea la bucătărie și pregătea focul, apa și lemnele, înainte ca ceilalți bucătari să apară din obște.

 

Mai era un bucătar, care se numea și el tot Isaac, care și-a bătut joc de Sfântul Isaac și a zis: "Acolo stă un corb negru; mergi și prinde-l". Isaac s-a închinat până la pământ înaintea lui, apoi a mers și a prins cioara și i-a dus-o aceluia, în fața tuturor bucătarilor. S-au speriat și au povestit preotului și obștii, care de atunci l-au respectat. Dar, nefiind dornic de slava omenească, el a început să se poarte ciudat și să aducă supărare: odată egumenului, altădată fraților sau laicilor, astfel încât ceilalți îl loveau. Apoi a început să rătăcească prin țară, purtându-se ca un nebun. S-a așezat în peștera unde viețuise mai înainte, pentru că Antonie era deja mutat la Domnul. El a strâns tineri în jurul lui și îi făcea călugări, astfel că a avut parte de neplăceri din partea starețului Nicon, precum și de la părinții acelor tineri. Dar, el a răbdat aceste greutăți și a îndurat de bunăvoie loviturile, goliciunea și frigul, ziua și noaptea.

Într-o noapte a aprins cuptorul, într-o căbănuță, lângă peșteră. Când soba s-a încălzit, focul a început să iasă prin crăpături, pentru că era veche și crăpată. Din moment ce nu avea nimic de pus peste crăpăturile cuptorului, și-a sprijinit picioarele goale peste flăcări, până când soba s-a stins, apoi a plecat nevătămat. S-au spus multe alte istorisiri despre el și eu însumi am asistat la asemenea întâmplări.

 

Astfel, el și-a câștigat biruința asupra demonilor, părându-i-se spaimele și aparițiile lor la fel de neînsemnate precum muștele. Căci le spunea: "M-ați înșelat prima dată în peșteră, pentru că nu înțelesesem meșteșugul și viclenia voastră. Dar acum, că Îl am de partea mea pe Domnul Iisus Hristos și Dumnezeul meu și rugăciunile Părintelui meu Teodosie, sper să vă înving".

 

De multe ori demonii l-au hărțuit și ziceau: "Tu ne aparții, pentru că te-ai închinat nouă și conducătorului nostru". Dar el răspundea: "Căpetenia voastră este antihrist și voi sunteți demoni" - și se însemna pe chip cu semnul Sfintei Cruci. La aceasta, dispăreau. Uneori, cu toate acestea, veneau peste el din nou, pe timp de noapte, și îl speriau în vis, aparând ca o mulțime cu sape si cazmale și zicând: "Vom săpa peștera, și îl vom îngropa pe acest om în ea", în timp ce alții strigau: "Fugi, Isaac, că vor să te îngroape de viu". Dar el răspundea: "Dacă ați fi oameni, ați fi venit ziua; dar sunteți întunecime și veniți în întuneric, și întunericul vă va înghiți". Apoi, făcând semnul Crucii împotriva lor, dispăreau.

În alte ocazii, ei se străduiau să-l îngrozească sub forma unui urs, alteori ca fiară sălbatică și taur. Când îl asaltau șerpii, când broaștele, șoarecii și alte reptile... Dar nu-i puteau face rău, și îi ziceau: "Isaac, ne-ai învins!". El răspundea: "M-ați biruit cu chipul lui Iisus Hristos și al îngerilor Săi, de a căror vedere sunteți nevrednici. Dar acum apăreți aievea sub masca fiarelor și a vitelor, sau ca șerpii și reptilele care și sunteți, respingători și răi la privire". Atunci, demonii l-au părăsit, iar el nu a mai suferit rele din pricina lor. După cum povestea el însuși, lupta sa împotriva lor a durat trei ani. 

 

Apoi, a început să viețuiască și mai aspru și să practice cumpătarea, postul și privegherea. După ce și-a trăit astfel viața, a ajuns și la capătul vieții pământești. S-a îmbolnăvit, în peștera sa, și a fost dus bolnav la mânăstire, unde s-a mutat la Domnul, în a opta zi. Preotul Ioan și frații i-au îmbrăcat trupul și l-au îngropat.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna ianuarie 2025.