Sfântul Iosif din Zaonichiev

Zi de cinstire aparte: 21 septembrie (+1612)

   Cunoscutul Iosif din Zaonichiev, numit în lume Ilarion, a fost un țăran evlavios din satul Obuhovo Kubensk din regiunea Vologda. La vârsta de cincizeci de ani a suferit de o boală a ochilor și, fără a cădea în disperare, participa frecvent la slujbele bisericești din bisericile din apropiere și se ruga cu aprindere pentru ajutor de la Domnul, de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Sfinți, în special de la Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian.

   Rugăciunea sa a fost ascultată, iar Sfântul Cosma i s-a arătat și l-a chemat pe Sfântul Ilarion să-l urmeze în pădure, într-un loc mlăștinos. Acolo, Sfântul Cosma i-a spus că se poate întoarce acasă și să revină, a doua zi, în același loc. A doua zi, a auzit voci cerești cântând imnuri către Maica Domnului, iar doi bărbați, Sfinții doctori fără de arginți, i-au oferit o Icoană a Maicii Domnului, de la care a primit vindecare după ce s-a închinat ei. 

   Apariția Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului a avut loc pe 23 iunie 1588. În semn de recunoștință, călugărul a curățat un desiș din pădure, cu ajutorul sătenilor locali, pe locul apariției Icoanei făcătoare de minuni, a ridicat o Cruce și a construit un paraclis, în care a așezat Icoana. El însuși s-a așezat în apropiere, primind schima monahală, cu numele de Iosif.

   Ulterior, cu binecuvântarea Sfântului Antonie, Episcopul Vologdei, pe locul nevoințelor ascetice ale Sfântului Iosif avea să apară Mânăstirea Zaonichiev, numită astfel după tâlharul Anichios care locuia odinioară în acea pădure. Când mânăstirea s-a extins și numărul călugărilor a crescut, la sfatul Sfântului Iosif, Antonie a fost ales stareț. Sfântul Iosif nu a acceptat conducerea, din smerenie. Întrucât își ascundea propriile nevoințe aspre de ceilalți, era perceput ca un nebun pentru Hristos. Stătea mereu în picioare la rugăciune în paraclisul său, rugându-se înaintea Icoanei Maicii Domnului și umbla desculț în cel mai aprig ger. 

   În ascuns, departe de obște, își punea o cămașă din păr aspru peste trupul gol, și o purta ​​fără să o mai scoată. Cămașa de păr era crudă; ca un ac, înțepa trupul Sfântului, iar sângele i se scurgea regulat pe picioare. Starețul și frații au văzut aceasta, dar nu știau de unde venea.

   Sfântul a răbdat multă durere și nemulțumiri din partea localnicilor. Locuitorii satului Lusnicova, cel mai apropiat de mânăstire, se temeau că mânăstirea va lua în stăpânire pajiștile și câmpurile lor și, prin urmare, au căutat să-i alunge pe călugări din vecinătate și făceau tot posibilul să le facă rău; de exemplu, nu le permiteau călugărilor înșiși sau vitelor mânăstirii să treacă pe pământul lor și chiar îi amenințau cu moartea. Țăranii se lăudau: „Să nu locuiască aici călugării și nici să nu ne viziteze”. Starețul a fost nevoit să ceară împăratului protecție împotriva lor. Sfântului i-a fost greu să vadă o asemenea mânie la adresa mânăstirii sale, dar a îndurat cu răbdare toate amenințările, răspunzându-le cu blândețe și iertare și rugându-se pentru cei vinovați.

   Sfântul Iosif a adormit în pace pe 21 septembrie 1612, la vârsta de 83 de ani. În ziua în care a adormit, a chemat pe unul dintre frați și l-a trimis la starețul Teodosie (1605-1612) cu rugămintea de a-i îngropa trupul în locul unde se arătase slava lui Dumnezeu și avusese loc vindecarea sa - în paraclisul construit de el. După ce și-a exprimat această dorință prețioasă și după ce fratele a părăsit chilia, bătrânul ascet a trecut cu pace în liniște la Domnul. 

   Slujbe de pomenire erau cântate deasupra mormântului Sfântului, iar bolnavii se vindecau. Acest lucru a continuat mai bine de cincizeci de ani după moartea Sfântului Iosif. Însă, în timpul domniei Episcopului Simeon de Vologda (1664–1684), se pare că din ordinul său, paraclisul Sfântului a fost demontat, mormântul său a fost golit de podoabe și de măreție, iar pentru mult timp locul de veci al Sfântului a rămas pustiu. Mulți dintre admiratorii Sfântului Iosif se întristaseră din cauza acestui lucru. A existat însă un călugăr care, din respect pentru memoria sa, a asamblat și restaurat paraclisul dar, temându-se de acuzații și ocări, l-a lăsat fără acoperiș și uși și nici măcar nu a îndrăznit să împodobească racla Sfântului. Curând, s-a întâmplat o minune evidentă. Un incendiu a avut loc în mânăstire: tâmplăria cu ustensilele au ars, iar paraclisul, care nu a fost protejat de nimeni, a scăpat nevătămat, deși fusese și el cuprins de foc.

   După incendiu, o Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost găsită în paraclis, în fața căreia se afla, acum, una dintre bisericile mânăstirii, arsă. Dar această minune nu a servit drept început al sărbătoririi Sfântului. Inițial, nici măcar nu a fost consemnată.

   Pe măsură ce anii treceau, lipsa de respect față de paraclisul și mormântul Sfântului a continuat. La un moment dat, trezorierul mânăstirii, Pahomie, a restaurat cu zel paraclisul, aducându-l la slava de odinioară, dar izbucnind un conflict între frații mânăstirii, paraclisul a fost distrus din nou, într-un incendiu.

 

SOLII DE PREȚ

“− Ți s-au făcut ție: ocara ca cinstea, paguba câștig, sărăcia ca belșugul și străinul ca rudenia?
Și a răspuns ea, nedumerită:
−Nu!…
I-a zis, deci, Părintele:
− Atunci, nici nu ai postit îndeajuns, nici viață foarte curată nu ai dus, nici la biserică nu ai fost cu folos și nici Scriptura nu ai citit-o suficient.

Mergi și lucrează binele așa cum ne-a învățat Hristos – în chip desăvârșit”!
†SEBASTIAN,
Episcopul Slatinei și Romanaților

   După un timp, paraclisul a fost restaurat pentru a treia oară, dar într-o stare mai proastă, fără ferestre și uși, nearătând ca un lăcaș de cult, ci ca un hambar indecent. Mormântul Sfântului era încă în pustiire totală. Și, din nou, s-a întâmplat o minune. Când, în timpul unei sărbători, mulțime de oameni s-a adunat în mânăstire, unii pelerini au petrecut noaptea în paraclis, din lipsă de spațiu în mănăstire. S-a întâmplat atunci ca o femeie, care dormea ​​chiar pe mormântul Sfântului, să strige brusc și agitată: „Lasă-mă, Părinte, nu mă lovi, căci din neștiință zac pe piciorul tău”. Pelerinii adormiți au sărit în sus și au început să o întrebe pe femeie ce s-a întâmplat cu ea, iar aceasta a răspuns: „Acest călugăr m-a bătut cu o nuia, de când m-am așezat pe picioarele lui”, Cei care au auzit-o au fost nedumeriți, căci nu văzuseră pe nimeni. În ciuda faptului ca fusese vor4ba despre o minune, tot nu a fost inspirată evlavie pentru lăcașul sfânt.

   În cele din urmă, Episcopul Pavel de Vologda (1716–1725), originar din Vologda și care fusese preot în Vologda anterior, a auzit multe despre minunile săvârșite la Sfânta Icoană și despre viața milostivă a Sfântului Iosif și i-a hotărât o zi de sărbătoare locală. El a binecuvântat alcătuirea unei slujbe pentru acesta, care a fost scrisă după modelul Slujbei Sfântului Galaction de Vologda. În 1717, Episcopul Pavel l-a trimis la Mânăstirea Zaonichiev pe ieromonahul Anastasie. Anastasie a așezat un paraclis nou și bun peste mormântul Sfântului și i-a împodobit mormântul; au găsit și cămașa de păr a Sfântului, care a devenit mare izvor de minuni. Credincioșii se grăbeau către Mânăstirea Zaonichiev, la mormântul Sfântului lui Dumnezeu proaspăt canonizat. Astfel, Domnul l-a mărit și l-a slăvit pe Sfântul Său.

   Multe minuni se săvârșeau la mormântul Sfântului, pentru cei care se apropiau de el cu credință.

   În 1717, o secetă a avut loc pe teritoriul Vologda. Locuitorii erau amenințați de foamete, boli, moarte și ruină. Totuși, prin mijlocirea Sfântului Iosif, oamenii au fost salvați din fața unui astfel de dezastru. Episcopul Pavel, care a sosit să se roage la mormântul Sfântului, și-a întins mâinile și s-a rugat cu lacrimi: „O, Sfinte Iosife, dacă ai har înaintea lui Dumnezeu, roagă-L să lase ploaia să cadă, căci pământul nu rodește, iar oamenii și vitele pier de sete”. Și îndată a început să plouă, ploaie care a udat pământul. După aceea, Episcopul a poruncit să fie pictată Icoana Sfântului si să fie așezată la mormânt.

   În Vologda exista o fată, Irina, care de treisprezece ani suferea de dureri de cap și boli de ochi. Niciun efort și nicio metodă nu au putut să o salveze de boala gravă. Tratamentul oferit de medici a făcut chiar ca fata să nu mai vađă deloc. Când au dus-o pe bolnavă la mânăstire, pe 3 iulie 1718, și ea și-a atins cu părul făcătorului de minuni ochii, a simțit că ceva îi ieșea din cap. După aceea, a adormit. Trezindu-se, Irina a început să vadă clar: atât boala de ochi, cât și durerile de cap îi dispăruseră.

   În paraclisul Sfântului, un oarecare David, care nu-și mai putea mișca nici brațele, nici picioarele, a primit și el vindecare. Noaptea a fost lăsat la mormântul Sfântului și, când să adoarmă, a auzit brusc o voce: „Scoală-te, Davide, și roagă-te pentru ceea ce ai venit să ceri”. A sărit în picioare și, când și-a revenit, s-a simțit complet sănătos. În timpul binecuvântării Utreniei, David, ieșind din paraclis, a apărut în biserică și, astfel, i-a uimit pe toți cei care îl cunoșteau. În semn de recunoștință pentru vindecare, a făcut o promisiune: că va rămâne pentru totdeauna în Mânăstirea Zaonichiev.

   Oferind vindecări tuturor celor ce cu credință veneau la el, călugărul îi pedepsea aspru pe cei care, necrezând în ajutorul său minunat, încercau să le zdruncine și altora credința.

   Un preot din Vologda, pe nume Vasile, se îndoia de sfințenia Sfântului Iosif, vorbind despre minuni ca despre invenții și basme; nu numai atât, le interzisese enoriașilor săi să meargă la mormântul Sfântului lui Dumnezeu. Văzând că oamenii nu-i ascultau sfatul, preotul își pierdea cumpătul și uneori vorbea tăios, grosolan și necuviincios despre minunile sale. Pentru aceasta, a fost pedepsit. Când Vasile li se adresa odată enoriașilor săi care mergeau la Mânăstirea Zaonichiev, cu cuvintelui lui obișnuite blasfemiatoare, a fost brusc lovit de orbire. Dar preotul pedepsit și-a revenit deîndată: a mărturisit lui Dumnezeu păcatele, a cerut iertare Sfântului, promițând să nu mai rostească blasfemie împotriva sa, și astfel a primit vindecare.

   Sfântul Iosif a arătat o mare bunăvoință și dragoste față de oameni. Nu numai cei care s-au îndreptat spre el cu credință și rugăciune au primit vindecare rapidă, ci chiar și celor care nu au mers la el și nu auziseră deloc de el le-a trimis vindecare.

   O femeie pe nume Ecaterina și-a luat ca soț un soldat și au avut un fiu grav bolnav. Biata femeie a plâns amarnic, pentru nenorocirea ei. Și apoi, într-o noapte, a văzut în vis un călugăr care i-a spus: „Nu te întrista, Ecaterina, soțul tău slujește credința creștină și pe marele suveran, iar fiul tău, Ioan, se va însănătoși curând. Mergi cu el la Mânăstirea Zaonichiev, să te rogi înaintea Chipului Maicii Domnului; eu sunt locuitor al acelei pustii, Părintele Iosif”. Când Ecaterina s-a trezit din vis, și-a găsit fiul complet sănătos.

 

FILĂ DE LETOPISEȚ

Duminică, 23 noiembrie 2025, o Sfântă Liturghie Arhierească a fost săvârșită în Catedrala din Jentendrei, în Serbia.

La frumusețea liturgică a contribuit în mod deosebit Corul ortodox Oriens din Budapesta, iar după slujbă, a avut loc o recepție în biblioteca eparhială, unde Grupul de Copii “Sfântul Nicolae” din Radimna (Caraș-Severin), România, condus de profesorul Toma Popovici, a susținut un program cultural-artistic cu specific din Clisura Dunării.

 

Înaltpreasfințitul locului, Mitropolitul Lucian, le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la solemnitatea Duminicii și le-a oferit daruri oaspeților din Radimna.

  De mai bine de doi ani, țăranca Evdochia nu mai putuse să-și folosească brațele, nici picioarele. Într-o noapte, întinsă în pat, a văzut un călugăr înalt, cu barbă lungă și cu un toiag în mână. Călugărul a venit la ea, a prins-o de umăr și i-a spus: „Ridică-te și, cu credință, cheamă ajutorul Maicii Domnului și promite-i că vei merge la Mânăstirea Zaonichiev la Icoana făcătoare de minuni, și te vei vindeca”. Când Evdochia i-a răspuns că nu poate merge și că nici măcar nu știe unde este Mânăstirea Zaonichiev și nici cum să găsească Icoana, Părintele a spus: „Mânăstirea nu este departe de orașul Vologda și sunt bine cunoscut pentru minunile care se petrec în ea, iar eu sunt Călugărul Iosif al acelei pustii. Te sfătuiesc să nu disperi, ci să ai credință și vei primi milă”. 

   Acestea fiind spuse, Bătrânul s-a făcut nevăzut. Evdochia a fost cuprinsă de spaimă, din cauza acelei apariții, dar a reușit să-și miște mâinile. Dimineață era perfect sănătoasă. Imediat a mers în Pustia Zaonichiev, unde a mărturisit despre vindecarea ei minunată.

   Soția unui brutar de la țară, Maria Zaițeva, era bolnavă de ochi de trei ani. Nu-și mai putea ajuta soțul și era supusă reproșurilor și insultelor aceluia. Odată, a mers la locul unde lucra soțul ei, dorind să-l ajute cu ceva, și în acel moment a văzut ușa deschizându-se și un călugăr intrând în încăpere și ținând la piept Chipul Maicii Domnului. Din cauza strălucirii puternice ce ieșea din Icoană, Maria nu a reușit să vadă chipul călugărului. Acesta din urmă, întorcându-se spre ea, i-a spus: „Femeie, ai credință și promite să vii la acest Chip al Maicii Domnului, în Pustiul Zaonichiev, și te vei vindeca”. După ce viziunea a dispărut, femeia bolnavă a simțit deîndată ușurare. Când a ieșit, după aceea, la câmp să-și ajute soțul la secerișul grâului și, pe când se odihnea, se gândea la minunata viziune, și dintr-o dată s-a trezit la o mânăstire plină de oameni, cu ocazia unei sărbători, ca și cum ea însăși s-ar fi aflat la propriu în acea mânăstire. Cineva s-a apropiat de ea și a întrebat-o pe cine caută - însă acela nu era cel care adusese Icoana și îi ușurase boala. Când ea a răspuns că îl caută exact pe acel călugăr, el a arătat cu degetul și i-a spus: „Uite, iată-l”. Și Maria a văzut un călugăr înalt, cu barbă gri, cu baston, cu mantie și glugă. S-a îndreptat spre ușa paraclisului, unde se află moaștele Sfântului Iosif. Deîndată ce s-a ridicat să i se închine, apariția a dispărut. După această a doua viziune, boala ei s-a ușurat și mai tare. Curând, Maria a mers la Mânăstirea Zaonichiev, s-a rugat în fața Icoanei Maicii Domnului și la mormântul Sfântului Iosif și și-a recăpătat complet vederea.

   Pomenirea Sfântului este sărbătorită local de două ori pe an: în ziua mutării sale la Domnul - 21 septembrie, și în ziua arătării Maicii Domnului din Zaonichiev - 23 iunie.

Trebuie menționat că se crede că originalul Icoanei Maicii Domnului apărută înaintea Sfântului Iosif a dispărut în incendiul din 1637. În prezent, clădirile mânăstirii sunt ocupate de un internat pentru copii, lăcașul este ruinat, iar sfintele moaște ale Sfântului Iosif se odihnesc în el, sub un acoperiș din lemn.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna decembrie 2025.