Sfântul Ioanichie, primul Patriarh al Serbiei

Zi de cinstire specială: 3 septembrie

   Sfântul Ioanichie, Patriarhul Serbiei, a fost originar din orașul Prizren. La început, a fost secretar sub regele Carol al Serbiei, iar mai târziu, din anul 1339, a călăuzit Biserica, din funcția de Arhiepiscop.

   În anul 1346, un Sinod al tuturor arhipăstorilor sârbi, inclusiv Patriarhul Bulgariei, la dorința Regelui Dușan, l-a ales pe Arhiepiscopul Ioanichie, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe.

    Sfântul Ioanichie a adormit întru Domnul, pe 3 septembrie 1349, fiind înmormântat în Mânăstirea Peci.

   În sursele istorice, Patriarhul Ioanchie al II-lea apare ca Sfânt sârb, Arhiepiscop al Serbiei între anii 1338 și 1346, iar mai apoi primul Patriarh sârb, între 1346 și 1354.

S-a născut din părinți evlavioși, în vecinătatea orașului Prizren. Regele sârb Ștefan Dușan (1331–1355) l-a luat la curtea sa ca logofăt. După mutarea la Domnul a Arhiepiscopului Daniil al II-lea (1324–1337), a fost ales Arhiepiscop al Serbiei, de către un Sinod bisericesc, la 3 ianuarie 1338.

   Arhiepiscopul Ioanichie al II-lea a construit biserica principală de atunci din Peci, de care s-au ocupat și Arhiepiscopii Nicodim și Daniil, împodobind-o cu icoane și fresce și cu toate celelalte lucruri necesare.

   La acea vreme, regele sârb Ștefan Dușan cucerise multe regiuni grecești, în sud. Înainte de a fi încoronat împărat, Regele Dușan a trebuit să ridice Arhiepiscopia Sârbă la rang de Patriarhat, întrucât doar un Patriarh putea încorona un candidat la împărăție.

   Proclamarea lui Ioanichie ca Patriarh s-a realizat cu ajutorul Patriarhului bulgar Simeon, care a participat la un mare Sinod bisericesc în Skopie. Este imposibil de stabilit cu certitudine când a devenit Sfântul Ioanichie Patriarh - se presupune că s-a întâmplat undeva între ianuarie și aprilie 1346. Conform unei teorii, acest lucru s-a întâmplat în Duminica Floriilor din 1346, iar la marele Sinod bisericesc au participat Patriarhul bulgar Simeon, Arhiepiscopul de Ohrida, Nicolae, și mulți Episcopi și clerici sârbi și bulgari, și călugări din Muntele Athos.

   Biserica Sârbă fusese recunoscută de Patriarhia Constantinopolului ca autocefală, încă din timpul activităților diplomatice ale Sfântului Sava, la Niceea, motiv pentru care acest Sinod de la Skopie a considerat că este liber să-l proclame pe Arhiepiscopul Sârb drept Patriarh, astfel Arhiepiscopul Ioanichie  al II-lea devenind primul Patriarh sârb „Al tuturor sârbilor și Pomoriei”.

   După aceasta, Patriarhul sârb Ioanichie l-a uns pe regele Dușan drept împărat al tuturor sârbilor și grecilor, la Paștele anului 1346, iar la scurt timp după aceea (la Sinodul Spasovdan de la Skopie, din 1349) a adoptat împreună cu el importantul Cod Sârbesc, care a legalizat Imperiul Sârb și Biserica Sârbă.

   După proclamarea Patriarhiei, Mitropolia de Skopie a devenit primul sediu al Bisericii Sârbe, urmată imediat de Arhiepiscopia de Ohrid. Au fost întemeiate și Episcopia de Zletovo și alte Episcopii noi, iar în cadrul acestora au fost numiți ierarhi sârbi. Patriarhii de atunci din Constantinopol, Ioan Caleca (1334–1347) și Isidor (1347–1349), nu au spus nimic împotriva tuturor acestor lucruri.

    Primul Patriarh sârb, Ioanichie, a construit două Altare (biserici) ortodoxe sârbești, în Țara Sfântă. A construit o biserică închinată Sfântului Ilie, pe Muntele biblic Carmel. Iar pe Muntele Tabor a ridicat un lăcaș închinat Schimbării la Față a Domnului.

   Patriarhul Ioanichie s-a mutat la Domnul în anul 1354. Trupul său a fost înmormântat în biserica centrală a Patriarhiei de Peci, unde se află și astăzi, în Biserica Sfinților Apostoli. Deasupra mormântului, se află o frescă.

   Atunci când maghiarii au atacat dinspre nord, în toamna anului 1354, împăratul Dușan, care urma să lupte, a cerut să-l întâlnească pe Patriarhul Sfânt Ioanichie la Mânăstirea Zica. În timpul șederii sale în Mânăstire, Sfântul Ioanichie s-a îmbolnăvit și, la propria sa cerere, a cerut să fie dus în Patriarhia de Peci. S-a mutat la Domnul, în timpul călătoriei.

   Biserica Ortodoxă Sârbă îl prăznuiește ca Sfânt, pe 3 septembrie, conform calendarului vechi bisericesc sau iulian (16 septembrie, conform noului calendar civil, sau gregorian). O stradă din Belgrad a fost denumită după acesta.

   După cum se specifică în unele cronici, prin acțiunile sale, împăratul Dușan se pare că a adus jignire Patriarhului Constantinopolului și împăratului grec, deoarece ocupase multe provincii și orașe grecești și îi expulzase forțat pe ierarhii greci din ele. Din această cauză, unitatea și comunitatea creștină de dragoste și pace dintre Patriarhia Constantinopolului și Patriarhia Sârbă a fost întreruptă, dar această tristă chestiune nu a durat mult. Însuși Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Calist a mers, apoi, la curtea sârbă din orașul Ser, la văduva împăratului Dușan, fericita împărăteasă Elena, și a discutat cu aceasta despre nevoia de pace și unitate. Dar a murit curând și nu a mai putut rezolva problema.

   Câțiva ani mai târziu, în timpul domniei Sfântului Împărat Lazăr, Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Filotei a trimis doi dintre clericii săi „la curtea sârbească din Prizren, iar ei, sosind, au intrat în biserică și au slujit împreună și s-au împărtășit cu Sfântul (cu Patriarhul Sârb de atunci), și cu Preoții sârbi care fuseseră hirotoniți anterior... și i-au iertat pe Împăratul Ștefan (Dușan), pe Patriarhul Ioanichie și pe Patriarhul Sava și pe Împăratul Uroș, și pe toți, mici și mari, pentru că mădularele s-au unit cu capul și Biserica și-a primit din nou harurile”. 

    Astfel, această neînț€legere a fost repede înlăturată și au venit pacea și armonia între Bisericile surori în credință și dragoste, adică Patriarhia Constantinopolului și Patriarhia Sârbă, pe ale căror sfinte Tronuri au șezut Sfinți Patriarhi precum Calist și Filotei din Constantinopol și Sfântul Ioanichie al Bisericii Sârbe, iar după el Sfinții săi succesori Sava al IV-lea și Sfântul Efrem Patriarhul, despre care se vorbește mai detaliat în Viețile lor separate. Pentru rugăciunile tuturor, Domnul să ne miluiască și pe noi, păcătoșii. Amin.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iunie 2025.