Sfântul Ioan Georgianul

Zi de cinstire aparte: 21 septembrie

   Arhimandritul Ioan (Vasile Maisurațe, în lume) s-a născut în orașul Ținvali din Samaceablo, în jurul anului 1882. A fost crescut într-o familie de țărani și învățat să facă tot felul de lucruri manuale. Vasile era adolescent, atunci când l-a ajutat pe Părintele Spiridon (Chetilațe), preotul principal din Mânăstirea Betania, să restaureze mânăstirea între 1894 și 1896.

   Încă din tinerețe, Vasile s-a arătat dornic să intre în viața monahală și, în 1903, după voia lui Dumnezeu, s-a mutat la Schitul Sfântului Ioan Teologul din Mânăstirea Iviron de pe Muntele Athos. Între frați s-a distins prin simplitatea și ascultarea sa. A fost tuns în monahism și numit Ioan, în cinstea Sfântului Ioan Teologul, pe care îl venera profund și căuta să-l imite.

   Călugărul Ioan a fost curând hirotonit preot. De-a lungul vieții sale, Sfântul Părinte s-a dedicat slujirii lui Dumnezeu și a fraților săi întru Hristos, în speranța că propria sa viață ar putea aduce roade în viețile lor.

   Părintele Ioan a rămas pe Muntele Athos timp de șaptesprezece ani. Apoi, din cauza circumstanțelor din ce în ce mai tulburătoare de acolo, a părăsit Sfântul Munte împreună cu ceilalți călugări georgieni, cândva între 1920 și 1921. S-a stabilit la Mânăstirea Armazi, în afara Mțheta, unde bolșevicii lăsaseră un singur călugăr să se nevoiască.

   Odată, o bandă de cekiști înarmați a pătruns în mănăstire, i-a luat atât pe Părintele Ioan, cât și pe celălalt călugăr și i-a împușcat în spate. Crezându-i morți, i-a aruncat într-o defileu din apropiere. Un grup de oameni a descoperit mai târziu trupul aproape neînsuflețit al Părintelui Ioan și l-a dus la Mânăstirea Samtavro din Mțheta. Celălalt călugăr a suferit doar răni minore și s-a întors singur la mânăstire.

   După ce și-a recăpătat sănătatea, Părintele Ioan s-a dus la Mânăstirea Betania, unde primul său Părinte duhovnic încă se nevoia. A fost numit stareț, la scurt timp după aceea. Obișnuit cu munca asiduă încă din copilărie, el administra cu pricepere muncile agricole ale mânăstirii. 

   Când vizitatorii veneau la mânăstire în căutare de sfaturi sau alinare, Părintele Ioan îi primea cu căldură, întinzând o masă festivă înaintea lor. Îi plăcea să petreacă timp cu oaspeții săi, mai ales cu copiii.

   Se spune că avea întotdeauna dulciuri sau o gustare specială de oferit celor mici. Copiii îl iubeau atât de mult încât, odată, la Sărbătoarea Sfântului Ioan Teologul, în timp ce stropea cu apă sfințită biserica, țopăiau în jurul lui și încercau să-i ciufulească părul. Părinții copiilor s-au rușinat, dar Părintele Ioan i-a asigurat cu bucurie că se cuvine să fie atât de bucuroși într-o zi de sărbătoare.

   Cu adevărat, Părintele Ioan era înzestrat cu o dragoste profundă pentru tineri și era binecuvântat și cu darurile dumnezeiești ale profeției și facerii de minuni.

   Odată, un anume Iraclie Gudușauri, student la Seminarul Teologic din Moscova, l-a vizitat la mânăstire. Părintele Ioan l-a primit cu o căldură excepțională, binecuvântându-l cu lacrimi de bucurie. Acest student avea să devină, mai târziu, Patriarhul Ilie al II-lea al Georgiei, iubitul păstor care continuă să conducă turma credincioșilor georgieni până în ziua de azi.

   Părintele Ioan s-a disciplinat aspru. Muncea din greu toată ziua și dormea ​​pe o singură bucată de lemn. Petrecea nopți întregi rugându-se. Mulți se întrebau când se odihnește și de unde își procura o asemenea rezervă, ce părea inepuizabilă, de energie.

   Ocazional, hoții furau mâncare sau animale domestice din mânăstire. Dar mănăstirea avea și mulți protectori, chiar și în cadrul guvernului sovietic. Un grup de creștini care lucrau pentru guvern, în timp ce își practicau în ascuns credința, îi susținea pe Părintele Ioan și pe Părintele Gheorghe (Meițe), arătându-i și scuzându-i în fața guvernului ca pe „gardieni ai unui monument cultural național”.

   Multe dintre minunile săvârșite de Părintele Ioan ne sunt cunoscute astăzi, deși era precaut în a avea parte de cinste pentru faptele sale. Părinții Ioan și Gheorghe vindecau surzii, iar mulți dintre cei grav bolnavi erau aduși la ei, pentru vindecare. După ce petreceau câteva zile în mânăstire, cei suferinzi erau vindecați în mod minunat de bolile lor.

   Părintele Ioan a dus cea mai grea muncă din mânăstire. El l-a îndrăgit profund pe Părintele Gheorghe, care era bolnav fizic și incapabil de o muncă grea. Dar Părintele Ioan a plecat din această viață, înaintea Părintelui Gheorghe. Părintele Ioan s-a îmbolnăvit și a murit în anul 1957, la vârsta de șaptezeci și cinci de ani. A fost înmormântat la Mânăstirea Betania.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna decembrie 2025.