Sfântul Ilarion cel Nou al Georgiei

Ziua sărbătoririi speciale: 14 februarie (+1864)

Sfântul Ieromonah Ilarion georgianul (Isi Canceaveli, în lume) s-a născut în anul 1776, în satul losiantevi, în districtul Șorapani din Kutaisi, în Georgia. Părinții săi, Hahuli și Mariam Canceaveli, au fost nobili evlavioși și temători de Dumnezeu.

După voia lui Dumnezeu, unchiul lui Isi, ierodiaconul pustnic Ștefan, l-a luat în grijă pe nepotul său în vârstă de șase ani. Când Ștefan s-a mutat la Domnul, Isi a mers la Mănăstirea Tabachini, dar aflând despre deschiderea unui Seminar în Tbilisi, a pornit către acolo. Pe drum, el l-a vizitat pe Episcopul Atanasie de Nicoți pentru a primi binecuvântarea sa, dar Episcopul, încântat de rugămințile fierbinți ale tânărului, l-a sfătuit să se întoarcă acasă la familia sa:

"Fiul meu, vei învăța mult mai multe în pustie, decât ai putea învăța vreodată într-o clasă. Întoarce-te acasă, iar Domnul, după cum te-a îndrumat în cele ale rugăciunii, te va conduce pe o cale în care vei sluji poporului tău și Bisericii”.

Isi s-a întors în sânul familiei sale, iar tatăl său l-a dus la Kutaisi, pentru a crește la curtea regelui din Imereti. Regele Solomon al II-lea (1789-1815) a recunoscut curând că tânărul Isi era mai presus, în evlavie, decât toți ceilalți curteni și l-a numit consilier și îndrumător personal duhovnicesc, Isi s-a căsătorit, mai apoi, cu Prințesa Mariam. La scurt timp după căsătorie, nobilul smerit a fost hirotonit preot și numit duhovnic al bisericii de la Curte. Cu doar doi ani mai târziu, Prințesa Mariam a trecut la cele veșnice, lăsându-l pe Părintele Isi văduv.

   După anexarea rusească a Kartli-Kaheti, curtea imperială a Țarului a sporit corespondența de tip diplomatic cu curtea regelui Solomon al II-lea. Regele a fost îndemnat, de asemenea, să unească Regatul Imeretian cu Rusia. Solomon a convocat un consiliu de nobili și, acolo, s-a decis ca Imereti să rămână independent, menținând în același timp relații de prietenie cu Rusia până la moartea regelui. Cu toate acestea, s-a convenit că, din moment ce regele Solomon nu avea moștenitor, după odihna sa, curtea țarului imperial să dobândească jurisdicție asupra regiunii.

Dar, climatul politic din Georgia a devenit din ce în ce mai tensionat, iar capacitatea Curții Imeretiene de a guverna a fost grav slăbită.

   Curtea a fost brusc asediată de roade ale invidiei și trădării, până acolo încât a devenit necesar ca regele să fugă în Turcia. Preotul Isi Canceaveli l-a însoțit pe regele Solomon al II-lea în locul său de exil și a rămas cu el până la sfârșitul vieții regelui.

După moartea regelui în 1815, Părintele Isi a primit amnistie de la Țarul Alexandru I (1801-1825), pe numele regelui și al Curții sale. Isi a plănuit să se retragă în satul în care se născuse, dar văduva regelui Solomon, Regina Mariam, l-a chemat la Moscova, unde era ținută în "captivitate onorabilă". Părintele Isi i-a dus o părticică din Lemnul Sfintei și de Viață Dătătoarei Cruci a Domnului nostru, care aparținuse Regelui Solomon, iar regina a păstrat comoara soțului ei la biserica ce aparținea Curții.

    Numai că, viața la curtea imperială era obositoare pentru Părintele Isi, cel temător de Dumnezeu, așa încât acesta și-a schimbat hainele, cu zdrențe de cerșetor, și a pornit spre Muntele Athos, în anul 1819.

   Părintele Isi a apărut în fața Sfinților Părinți ai Muntelui Athos ca un pelerin necunoscut, care venise să se închine în  locurile sfinte. El a vizitat, mai întâi, Mânăstirea Iviron și, de acolo, a traversat peninsula, până la Mânăstirea Dionisiu.

   În anul 1821, Isi a fost tuns călugăr și a primit numele de Ilarion. I s-au înmânat straie noi monahale pentru slujba de tunsură, dar el a cerut permisiunea de a rămâne îmbrăcat în propriile zdrențe.

   Părintele Ilarion și-a împlinit fiecare ascultare, cu dragoste. A fost, doar, descurajat de necunoașterea sa față de limba greacă, lucru care îl împiedica să asculte și să înțeleagă cuvântul lui Dumnezeu în timpul dumnezeieștilor slujbe. În cele din urmă, a primit permisiunea de la starețul Mânăstirii Dionisiu, de a împrumuta unele dintre cărțile georgiene din marea colecție de manuscrise sfinte de la Mânăstirea Iviron.

   Ajuns la mânăstire, Părintele Ilarion a mers să se închine înaintea Icoanei Iviron a Maicii Domnului. În timp ce se ruga în genunchi în fața Icoanei, un arhimandrit grec pe care îl cunoștea de la Moscova, l-a văzut și l-a recunoscut. S-a plecat în fața lui, i-a sărutat mâinile și a strigat:

"Părinte Isi! Sfânt Păstor! Mărturisitorul regelui!”.

   Curând, vestea s-a răspândit prin toate mânăstirile de pe Muntele Athos, cum că părintele duhovnic al regelui se ascunsese ca cerșetor.

   Peste tot, călugării l-au întâmpinat cu mare respect. Dar Părintele Ilarion, rușinat de atât de multă atenție, s-a retras în pustie, nu departe de mânăstire.

   La acea vreme, ca represalii pentru insurecția greacă din 1821, turcii jefuiau Grecia și îi măcelăreau pe creștini. În anul 1822, un oarecare Abdul Robut-Pașa a înconjurat Muntele Sfânt cu o armată enormă și a poruncit stareților tuturor mânăstirilor să se supună autorității sale. Reprezentanți ai tuturor mânăstirilor, inclusiv Părintele Ilarion și alți doi din Dionisiu, au fost trimiși la Șromița, cu o petiție către Pașă. Părintele Ilarion a stat cu îndrăzneală înaintea Pașei, arzând de dorința de a fi martirizat prin mâinile unui necredincios.

   Aflând că Părintele Ilarion era georgian, Robut-Pașa s-a arătat foarte bucuros: el însuși era georgian de origine, dar fusese răpit de turci la începutul adolescenței.

Pașa i-a propus Sfântului Ilarion să părăsească mânăstirea și să se mute în palatul său din Salonic, promițându-i orice fel de bogăție materială. Dar Părintele Ilarion a refuzat și a condamnat necredința domnitorului. Furiosul Pașă a început să blesteme pe credincioșii ortodocși și pe toți sfinții creștini, între care și pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Sfântului Părinte nu i s-a permis să răspundă la remarcile blasfemiatoare ale Pașei; în schimb, l-au eliberat și i-au luat prizonieri pe ceilalți călugări.

   După ce s-a întors la mânăstire, Părintele Ilarion a regretat că nu îl confruntase în mod corespunzător pe blasfemiatorul Pașă. Suferința lui s-a agravat, atunci când necredinciosul a continuat să martirizeze și să masacreze alți creștini. În cele din urmă, i-a cerut binecuvântare starețului și a plecat la Curtea turcească din Salonic. Acolo, a stat în fața Pașei și s-a opus fără teamă învățăturilor sale mincinoase: 

"Ai căutat să negi fecioria Preasfintei Născătoare de Dumnezeu", l-a acuzat el. "Chiar și Profetul tău Mohamed recunoaște că Iisus S-a născut fără de sămânță, dintr-o Fecioară, și că taina Nașterii Domnului este dincolo de înțelegerea omului. El este Adevăratul Dumnezeu, Care a luat trup pentru mântuirea omenirii, pentru a-l salva pe omul căzut, din blestemul păcatului și al morții!”.

Pașa a început să se certe, dar Sfântul Ilarion i-a spus: 

"Tu, fiul unor părinți creștini, ești atât de plin de furie și de brutalitate, încât ai amorțit durerile conștiinței care te cheamă înapoi la adevărata credință!”.

Pașa a râs și a răspuns că se bucură că a scăpat de credința creștină "ridicolă". "Sunt îndatorat omului care m-a răpit de la părinții mei și m-a vândut turcilor", a mai spus el, "Și, de atunci, l-am răsplătit cu generozitate pentru fapta sa. Dacă credința ta este adevărată, de ce ai căzut în mâinile năvălitorilor? De ce te-a pedepsit așa, iubitul tău Dumnezeu?”.

   "Ai înțeles greșit totul, Pașă", a răspuns Sfântul Ilarion. "Oare, un tată iubitor nu își ia toiagul, atunci când fiul său iubit fuge ca un sălbatic? Tot astfel, el face asta nu din ură, ci din dragoste, dorind să-i salveze pe cei neatenți, de nenorocirile grave. Când tatăl vede că copilul său și-a îndreptat comportamentul, aruncă toiagul în foc. 

   Domnul a îngăduit ca aceste dureri să se abată asupra noastră, din cauza păcatelor noastre. Ești un toiag în mâinile Domnului; când va vedea că ne-am îndreptat căile, te va arunca și pe tine în foc!”.

   Timp de trei zile la rând, Sfântul Ilarion l-a confruntat pe Pașă în palatul său, urmărind să-l înfurie până la punctul în care să poruncească executarea sa. În a patra zi, Sfântul Ilarion intra în palat și începea să vorbească despre minciunile lui Mahomed și ale credinței islamice.

Apoi, Pașa l-a provocat și mai mult, întrebând: "Ce crezi, unde vom merge după moarte?”.

   Stând în mijlocul unora de diferite credințe, Sfântul Ilarion a răspuns cu îndrăzneală, că numai cei care cred cu adevărat în Dumnezeu, care se găsesc în sânul Credinței Ortodoxe a lui Hristos, vor fi mântuiți. Trecătorii, înfuriați, au cerut ca monahul nerușinat să fie executat, Iar Abdul Robut-Pașa a poruncit, în cele din urmă, uciderea lui. Sfântul Ilarion s-a pregătit să întâmpine moartea, cu bucurie, dar o pereche de servitori ai Pașei, georgieni de origine, i-au cerut Pașei să anuleze sentința la moarte, deoarece ar fi fost rușinos pentru ei să-și ucidă compatriotul.

   Aceia intenționau să-l trimită în ascuns în Muntele Athos dar, în schimb, Sfântul Ilarion a început să slujească prizonierilor bolnavi deținuți în Salonic, și s-a dedicat în mod altruist slujirii lor, timp de șase luni. Apoi, prin voia lui Dumnezeu, a pornit din nou către Muntele Athos. 

   După ce s-a întors la mânăstirea sa, Părintele Ilarion s-a nevoit, timp de trei ani, ca pustnic și, pe urmă, s-a retras la Turnul noului Schit (o dependință a Mânăstirii Sfântului Pavel) pentru a duce o viață de ascetism aspru.

   Vinerea ținea post aspru, iar în alte zile mânca doar bucăți mici de pâine uscată. Pe acestea le punea într-un borcan cu gură îngustă și mânca doar ceea ce putea scoate cu mâna. Bea doar un pahar de apă pe zi. În perioada de zăvorâre în turn, duhurile rele l-au ispitit pe Sfântul Ilarion, cu arătări cumplite.

   Odată, un grup de creștini credincioși a dorit să-l viziteze pe pustnic. Cum Bătrânul nu primea pe nimeni, nu au fost nici aceia primiți. Drept urmare, pelerinii au decis să formeze o scară umană, stând unul deasupra celuilalt, pentru a ajunge la mica ferestruică a chiliei sale. Temându-se pentru viața lor, dar nedorind să-și încalce jurământul de zăvorâre, Sfântul Ilarion și-a abandonat temporar chilia și a fugit în pădure.

   După ceva timp, trupul Sfântului Ilarion a slăbit, din cauza nevoințelor muncii sale ascetice aspre, și a fost forțat să lase în urmă viața izolată. Cu ajutorul prietenului său, credinciosul Benedict georgianul, el și-a recăpătat treptat o parte din putere și s-a mutat la Mânăstirea Iviron.

   În Mânăstirea Iviron, s-a ocupat de Biblioteca Georgiană, a organizat un catalog și a compilat douăsprezece volume din Viețile Sfinților, pe care le-a intitulat "Grădina de Flori". El a prezentat cele douăsprezece volume starețului Mânăstirii Zografu, înainte ca acesta din urmă să plece în Rusia. În Rusia, starețul a publicat cele douăsprezece volume, în limba georgiană - fără a menționa numele compilatorului lor.

   Sfântul Ilarion s-a mutat la Domnul, pe când se afla în Mânăstirea Sfântul Pantelimon, cunoscută sub numele de Rusicon, într-o chilie închinată Marele Mucenic Gheorghe, în ziua de 14 februarie 1864. Deși era bolnav, Sfântul Ilarion a continuat să mulțumească Domnului cu sinceritate, până în ultima sa zi. 

"Slavă lui Dumnezeu!", spunea el. "Mi-am dorit mucenicia, dar Dumnezeu nu mi-a dat-o. În schimb, mi-a trimis o boală care să fie deopotrivă cu martiriul, dacă voi reuși să rabd!”.

   Înainte de moartea sa, el i-a cerut ucenicului său, Părintele Sava, să-i îngroape trupul în ascuns, dar circumstanțele au făcut ca, mai târziu, locul său de înmormântare să fie dezvăluit. În anul 1867, în timpul Privegherii la Sărbătoarea Înălțării Domnului nostru, un grup de călugări a dat la o parte piatra de pe mormântul Sfântului Ilarion și oamenii au simțit imediat un parfum dulce care ieșea din trupul său. În acel moment, unul dintre pustnici a văzut o sferă strălucitoare de lumină, strălucind ca soarele, peste chilia Părintelui Ilarion.

   Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene l-a canonizat pe Ieroschimonahul Ilarion (Canceaveli), în data de 17 octombrie 2002, și, pentru a-l diferenția de Sfântul Ilarion georgianul (cinstit în mod aparte pe 19 noiembrie), l-a numit "Iilarion Cartveli, Ahali" sau "Ilarion Georgianul, cel Nou".

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna ianuarie 2025.