Sfântul Grigorie de Handța, Georgia

 Zi de cinstire aparte: 5 octombrie

Sfântul nostru Părinte Grigorie de Handța a fost crescut la curtea conducătorului kartlian Nerse. Familia sa făcea parte din aristocrația meshetiană. A primit o educație potrivită rangului nobiliar al familiei sale și a demonstrat o aptitudine deosebită pentru științe și teologie.

Tânărul ales de Dumnezeu era extraordinar de dedicat studiilor sale. În scurt timp, a memorat Psalmii și s-a familiarizat cu doctrinele Bisericii. De asemenea, a învățat mai multe limbi și știa pe de rost multe lucrări teologice.

Pe când Grigorie era încă tânăr, cei dragi și-au exprimat dorința de a-l vedea intrând în preoție. Tânărul înțelept aspirase la viața duhovnicească încă de timpuriu, dar se considera nepregătit să poarte o responsabilitate atât de mare.

„Mândria mea mă împiedică să vă împlinesc dorința”, le-a spus el.

În cele din urmă, a consimțit să fie hirotonit preot, dar prinții locali au căutat să-l hirotonească Episcop. Înspăimântat de această perspectivă, Grigorie a fugit în secret în sud-vestul Georgiei, cu trei tovarăși cu aceleași gânduri: vărul său Sava (viitor Episcop și cel ce avea să reînvie Mânăstirea Ișhani), Teodor (ziditorul Mânăstirii Nejvi [Ahaldava]) și Hristofor (ziditorul Mânăstirii Dviri a Sfântului Chiriac). Cei patru frați erau uniți prin credință și dragoste de Dumnezeu și legați de o singură dorință, ca și cum ar fi fost un singur suflet în patru trupuri.

Frații au ajuns la Mânăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" din Opița și s-au prezentat starețului Gheorghe. Cu binecuvântarea lui, s-au nevoit acolo timp de doi ani. Apoi, Sfântul Grigorie l-a vizitat pe călugărul Hvedie, dreptul sihastru din Handța. Înainte de sosirea lui Grigorie, Hvedie primise un semn de la Dumnezeu, care indica faptul că o mănăstire va fi construită în Handța de mâinile preotului Grigorie. I s-a descoperit că rugăciunile Părintelui Grigorie erau sfinte într-o așa măsură încât parfumul lor dulce se ridica înaintea lui Dumnezeu ca tămâia. Călugărul i-a arătat Sfântului Grigorie împrejurimile, iar acesta a fost atât de atras de această zonă încât s-a întors curând acolo, împreună cu ceilalți frați, și a început să construiască o mânăstire.

Călugării au fost nevoiți să construiască mânăstirea în condiții dificile, deoarece pământul era stâncos și muntos și nu erau echipați cu uneltele adecvate. Mai întâi au construit o biserică din lemn, iar mai apoi patru chilii și o trapeză (sală de mese).

Un anumit aristocrat pe nume Gavriil Dapanciuli locuia în apropiere, iar Grigorie s-a adresat aceluia, pentru ajutor în construcția mănăstirii. Cu mare bucurie a donat piatra, munca și hrana necesare pentru realizarea acestui proiect vrednic. În acest fel, a fost înființată prima biserică mânăstirească din Handța.

Gavriil l-a informat pe Sfântul Rege Așot Kuropalates despre activitatea fraților, iar regele l-a invitat pe conducătorul lor, Sfântul Grigorie, la palat.

Acolo l-a primit cu mare cinste, i-a cerut să binecuvânteze familia regală și l-a întrebat în detaliu despre viețuirea și lucrarea Sfinților călugări. Apoi, i-a oferit lui Grigorie o donație generoasă pentru mânăstire și, aflând că pământul din Handța nu putea fi cultivat, a dăruit mânăstirii o mare parcelă fertilă în Șatberdi. Fiii regelui Așot - prinții Adarnerse, Bagrat și Guaram - au donat și ei, cu generozitate, mânăstirii.

Așadar, în timpul sângeroasei perioade arabo-musulmane, când poporul georgian se cufundase într-o disperare profundă, pustiul Klarjeti s-a transformat într-o oază dătătoare de viață, în care se adunau cei mai mari fii ai națiunii.

Regulile mânăstirii erau stricte. În chilia fiecărui călugăr nu se găsea decât un pat mic și rigid și un ulcior mic pentru apă. Înăuntru nu se aprindeau nici foc, nici lumânări.

Sfântul Grigorie era cunoscut în toată Georgia. La cererea Regelui Dimitrie al II-lea de Abhazeti (837-872), Părintele Grigorie a construit o mânăstire în satul Ubisi din Imereti și l-a numit stareț pe ucenicul său Ilarion din Ierusalim. El a construit această mănăstire la granița dintre vestul și estul Georgiei și, procedând astfel, a prevăzut unificarea celor două regate.

Domnul a săvârșit multe minuni, prin Sfântul Grigorie. Odată, clopotarul bisericii se apropia de chilia starețului și a văzut o lumină ieșind din interior. Știa că Sfântul Grigorie nu aprinsese nici focul, nici lampa cu ulei și s-a speriat, crezând că ar fi putut izbucni un incendiu în chilia starețului. S-a dovedit că și alții fuseseră martori la minuni similare: când Sfântul stătea rugându-se, se lumina ca soarele, iar raze de lumină radiau din trupul său, în formă de cruce.

Cuviosul Grigorie a apărat cu fermitate moralitatea și chiar l-a confruntat pe Regele Așot Kuropalates când conduita sa intra în contradicție cu valorile poporului georgian. Grigorie își unise tovarășii în dragostea lor față de Dumnezeu, dar printre trandafiri avea sa apară și un spin. Un anume Țkir, un protejat al emirului Sahak din Tbilisi, a complotat pentru a obține Tronul Episcopal din Anci.

A preluat cu forța controlul asupra Catedralei din Anci și a comis multe blasfemii. Clerul, și în special Cuviosul Grigorie, i-au condamnat comportamentul, dar Țkir era mistuit de mândrie și a angajat un ucigaș pentru a-l elimina pe Sfântul Grigorie. Asemenea unui profet, Sfântul Grigorie a prevăzut pericolul ce se apropia, dar a ieșit, totuși, să-l întâmpine. Apropiindu-se de victima sa, pe când se afla încă la o oarecare distanță de ea, ucigașul a văzut o lumină strălucitoare învăluindu-l pe Sfântul Părinte. A încremenit de frică, iar mâna i s-a ofilit pe loc. Doar rugăciunile Sfântului Grigorie l-au putut vindeca și i-au permis să se întoarcă acasă.

Biserica l-a excomunicat pe Țkir, iar acesta a fugit la emir pentru a se refugia. Cu ajutorul lui Sahak, s-a întors pe tronul din Anci și a trimis un detașament militar pentru a distruge Mânăstirea Handța.

Călugării din Handța și starețul lor i-au întâmpinat pe atacatori, cu blândețe, și au cerut timp pentru a săvârși Liturghia duminicală. Întreaga obște s-a rugat, cu lacrimi, Domnului, să salveze mânăstirea.

Liturghia nu fusese încă terminată, când a sosit un mesager din Anci pentru a raporta că Țkir murise subit.

Spre sfârșitul vieții sale, Sfântul Grigorie și-a petrecut cea mai mare parte a timpului la Mănăstirea Șatberdi, pe care chiar el o construise. Primind semn că moartea sa se apropia, a împărțit lumânări în toate mânăstirile din pustiul Klarjeti și a cerut ca acestea să fie aprinse în ziua morții sale. Le-a cerut tuturor să-l pomenească și și-a luat rămas bun de la Handța.

În ziua adormirii sale, Sfinți Părinți din tot Klarjeti-ul s-au adunat pentru a primi o ultimă binecuvântare de la învățătorul lor. Grigorie i-a binecuvântat, i-a sfătuit pentru ultima dată. Când a trecut la cele veșnice, s-a auzit un glas din Ceruri, chemându-l: 

„Nu te teme să vii, o, Cuvioase Slujitor al lui Hristos, căci Hristos, Regele Cerurilor, Însuși te-a uns ca înger pământesc și om ceresc. Acum, vino și apropie-te de Domnul tău, cu mare bucurie, și pregătește-te pentru înălțare, căci ești binecuvântat printre Sfinți și slava ta veșnică a fost pregătită!”.

Plin de binecuvântări și desăvârșit în înțelepciune, conducând cu dreptate locuitorii pustiei, Sfântul Grigorie de Handța a adormit întru Domnul, pe 5 octombrie 861, la vârsta de 102 ani. Conform voinței sale, a fost înmormântat alături de frații săi, la Mânăstirea Handța.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iunie 2026.