Sfântul egumen Partenie de la Mânăstirea Kiziltaș

Zi de cinstire aparte: 4 septembrie

   Egumenul Partenie s-a născut în 1815, la Elisabetgrad. Pe 23 decembrie 1845, a fost tuns în monahism, iar pe 8 aprilie 1846, a fost hirotonit ieromonah. Din iulie 1848, Părintele Partenie s-a aflat la conducerea Mânăstirii Korsun din Herson; mai târziu a fost administrator al Casei Episcopale din Herson. 

   În 1852, la fortificația Tenghinschi a Gărzii de Coastă a Mării Negre, Părintele Partenie s-a remarcat prin talentul său ingineresc, sugerând o modalitate mai simplă de a ridica o încărcătură scufundată. O comisie specială i-a aprobat invenția și a existat o directivă de achiziționare a unei astfel de mașinării pentru port. Pentru noua sa invenție de ridicare a navelor scufundate, Părintele Partenie a avut parte de recunoștință din partea Contraamiralului Flotei Mării Negre. 

   În vremea Războiului Crimeii, din 1853–1856, în timpul bombardării orașului Novorossiisk de către navele inamice, între 28 februarie și 4 martie 1855, Părintele Partenie, expunându-se pericolului morții, spovedea și îi împărtășea constant pe soldații răniți.

   Datorită curajului său personal și invențiilor sale remarcabile, Sfântul Sinod i-a acordat ieromonahului Partenie o Cruce Pectorală, pe 20 martie 1857. În data de 7 aprilie, a fost ridicat la rang de egumen. Părintele Partenie a primit, de asemenea, o Cruce de Bronz în amintirea Războiului Crimeii, precum și o Medalie și o Cruce pentru cei care au slujit în Armata Caucaziană.

   Pe 20 august 1858, egumenul Partenie a fost numit în fruntea Mânăstirii de obște Kiziltaș din Episcopia Tauridei. În secolul al VIII-lea, acolo se afla reședința de vară a Sfântului Mărturisitor Arhiepiscop Ștefan de Souroj, dar, în timp, acel loc sfânt ajunsese în paragină. Cu energia, talentul și râvna sa pentru slava lui Dumnezeu, Părintele Partenie a început să construiască și să transforme vechea Mânăstire. 

   Contemporanii săi au remarcat abilitățile sale uimitoare și diverse, talentul său organizatoric, economic și administrativ și energia sa creativă inepuizabilă, datorită cărora reușea să facă ceea ce nimeni altcineva în întreaga istorie a Mânăstirii nu reușise vreodată. Din devastare și sărăcie absolută, fără niciun ajutor extern (sau chiar simpatie) și cu nepriceperea reală a fraților din obște, a reușit să obțină rezultate care l-au făcut pe egumen apreciat, respectat și iubit în tot districtul. Oamenii i-au ascultat sfaturile și îi căutau compania. Curajos și vesel, trăind în rugăciune constantă, nu s-a lăsat copleșit de atmosfera de dezordinr completă, ci a învins-o. Acolo unde o persoană mediocră sau cu slabă voință ar fi putut renunța prematur sau lâncezi, egumenul Partenie a pus totul în ordine.

   Ascet și luptător, și-a influențat turma, prin propriul exemplu. Cu mare stăruință, nu numai în Mânăstire, ci și în district, egumenul Partenie i-a înălțat pe toți după sine și nu a tolerat nicio imoralitate sau josnicie. Toată lumea îl iubea, fiind altruist, grijuliu ca un tată. Autoritatea duhovnicească a egumenului creștea și se întărea constant, devenind un ghid duhovnicesc și moral pentru cei din jurul său. Cel mai mic eveniment din viața turmei sale își găsea răspuns în inima sa de păstor, astfel încât aceștia erau sfințiți de rugăciunea sa și încălziți de dragostea sa.

   După cuvintele Apostolului, el „s-a făcut tuturor toate” (I Corinteni 9:22). Cu rugăciune pe buze, egumenul trudea din zori până în noapte, iar o mână de călugări îl imitau. Întrucât nu făcea nimic pentru bani, le-a interzis fraților să ceară de pomană și nu avea cu ce să angajeze lucrători. În obștea din Kiziltaș, înainte de a veni egumenul Partenie, exista doar o peșteră cu un izvor tămăduitor și două sau trei colibe din răchită. Prin nevoințele sale, au fost construite drumuri, au fost plantate livezi și vii. Dintr-o singură peșteră în stâncă, a apărut un întreg schit cu două locuri de găzduire și o biserică de piatră.

   Dar au existat și necazuri. În 1863, au început primele ciocniri fatale cu tătarii locali, care au tăiat fără rușine pădurea și și-au păscut vitele pe pământul mânăstirii. Părintele Partenie nu s-a putut înțelege cu ei. Având un caracter direct și integru, egumenul vorbea și acționa doar dintr-o conștiință creștină. Neavând nicio putere, a apelat la conducătorul provinciei Taurida, dar fără niciun rezultat. Nevăzând niciun obstacol în fața lor, tătarii și-au continuat raidurile și jaful. Odată, l-au bătut brutal pe un preot care îi prinsese pe când furau.

   Egumenul Partenie nu și-a pierdut speranța de a-i lămuri și de a-i liniști pe tătari. Dar, o crimă dă, adesea, naștere alteia. Nevrând să-l mai tolereze pe martorul și denunțătorul crimelor lor, patru tătari, unul dintre ei fiind Softa (care se pregătea să devină mullah), au decis să-l ucidă pe Sfânt. Organizând o ambuscadă lângă drum, l-au așteptat câteva zile. Crima a fost comisă când egumenul, pe 4 septembrie, în ajunul Adormirii Maicii Domnului, se întorcea călare din Sudak la Mânăstire, grăbindu-se către slujbă. Din trei împușcături, ticăloșii l-au ucis pe Părintele Partenie și, pentru a ascunde urmele crimei, l-au ars, iar calul său, după ce a fost măcelărit, l-au îngropat în pădure. 

   Cazul ar fi rămas nerezolvat dacă nu ar fi existat martori care au apărut accidental la locul crimei. Tătarii voiau să-i omoare și pe ei, dar erau musulmani, iar ticăloșii nu au îndrăznit să ridice mâna împotriva celor de o aceeași religie cu ei. Condamnați de conștiința lor și nevrând să se numere printre suspecți, martorii oculari au vorbit despre crima teribilă, la acel loc fiind găsite cenușa și sfintele moaște ale egumenului Partenie.

   Sfintele moaște au fost adunate cu grijă și îngropate solemn, cu binecuvântarea Episcopului Alexei de Taurida, de către un sobor de clerici, pe 2 decembrie 1866, nu departe de Mânăstire.

   În august 2000, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe egumenul Partenie și, prin urmare, l-a chemat la o nouă slujire: de om ceresc. Cuviosul Mucenic este cinstit, în mod aparte, pe 4/17 septembrie.

   Sfinte Mucenice Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna iulie 2025.