Sfântul Cuvios Varadat, pustnic al Siriei
Zi de cinstire aparte: 22 februarie
Sfântul Varadat Sirianul a început viețuirea sa în pustie, într-o colibă din apropierea Antiohiei. Apoi, și-a construit o chilie din piatră, pe un deal, atât de înghesuită și de joasă încât ascetul putea sta în ea doar în poziția înclinat. Nu avea nici fereastră, nici ușă, iar vântul, ploaia și frigul pătrundeau prin crăpături. Vara, nu era protejat în fața căldurii.
După mulți ani, Patriarhul Teodot al Antiohiei l-a îndemnat pe călugăr să părăsească acea colibă înghesuită. Însă, Sfântul s-a retras într-un nou tip de izolare și ascetism, acoperit tot, din cap până în picioare, cu piei, lăsând doar o mică deschizătură, pentru nas și gură, astfel rugându-se cu mâinile ridicate către cer.
Harul lui Dumnezeu l-a întărit în lucrările sale și i-a curățat de patimi inima. Oamenii au început să se adune în jurul lui, pentru sfaturi duhovnicești, iar Sfântul Varadat îi îndruma cu profundă smerenie. După ce a dobândit multe daruri duhovnicești, Sfântul Varadat a plecat la Domnul, în pace, în anul 460.
Episcopul Teodoret al Cirului, și el din Siria, ne-a lăsat notițe suplimentare despre Sfântul Varadat, redate în rândurile de mai jos.
"Spiritul răzbunător comun oamenilor a conceput multe căi ale răului, în zelul său de a trimite întreaga rasă umană la distrugere totală, iar puii evlaviei au conceput multe și diferite scări pentru ascensiunea la Cer.
Unii, în comunitate, se bucură de cununi nestricăcioase și ating culmea dorită; alții, îmbrățișând viața solitară, practicând discuția doar cu Dumnezeu și fără a primi mângâiere omenească, se bucură în acest fel de biruință.
Unii trăiesc în corturi și alții în chilii, cântănd imnuri lui Dumnezeu; alții îmbrățișează viața în găurile pământului și peșteri. Mulți, dintre care i-am amintit, nu au avut nici măcar o peșteră sau o gaură sau o colibă sau o chilie, ci dând trupurile lor cerului liber, suportă extremele de temperatură, uneori înghețați de înghețul nemilos, alteori arși de focul razelor soarelui. Și la aceștia, viețuirea este din nou diferită: unii stau în picioare tot timpul, alții împart ziua în a se așeza și a sta în picioare; unii, blocați în locuri închise, evită compania celor mulți; alții, fără o astfel de acoperire, sunt deschiși tuturor celor care doresc să-i vadă.
Sunt obligat, în momentul de față, să trec prin fiecare dintre aceștia, pentru că doresc să consemnez viața minunatului Varadat; pentru că și el a conceput noi încercări de a răbda. [Cercetătorii notează că pustnicul Sfânt Varadat a viețuit mai întâi într-o chilie, apoi în interiorul unui cufăr , până când a fost descurajat de Episcopul Teodot al Antiohiei. Ulterior, a practicat statul permanent în picioare.] Mai întâi, închizându-se mult timp într-o chilie, se bucura singur de mângâiere dumnezeiască. Apoi, construindu-și, din lemn, un cufăr mic care nici măcar nu se potrivea corpului său, a viețuit în acesta, obligat să se strângă tot timpul - pentru că lungimea lui nu era egală, ca mărime, cu înălțimea corpului său. Nici măcar nu era legat bine cu scânduri, ci avea deschideri ca niște zăbrele și, asemenea, erau ferestrele care aveau deschideri destul de largi pentru lumină; din această cauză, nu era nici ferit de asaltul ploilor, nici scăpat de flăcările soarelui, ci le îndura pe amândouă ca și ceilalți asceți în aer liber, pe care i-a depășit în lucrarea de izolare.
După ce a petrecut mult timp în acest fel, el a ieșit mai târziu [din cufăr], cedând exemplelor inspiratului Teodot, care fusese numit la Scaunul Episcopal a Antiohiei. Cu toate acestea, el a stat în picioare tot timpul, întinzându-și mâinile și slăvindu-l pe Dumnezeul universului și acoperindu-și întregul corp cu o tunică de piele - doar în jurul nasului și al gurii a lăsat o mică deschizătură pentru respirat, pentru a primi și inspira aerul obișnuit, fiindcă altfel natura umană nu poate trăi.
El îndură toată această nevoință, chiar dacă nu are un trup robust, ci mult afectat de numeroase slăbiciuni; dar zelul său clocotitor, aprins de iubirea dumnezeiască, îl obligă să lucreze, pe cel care nu poate lucra.
Împodobit în minte cu înțelegere, el este minunat în compunerea întrebărilor și răspunsurilor; uneori vorbește mai bine și mai puternic decât cei bine versați în labirinturile lui Aristotel. Deși se află chiar în culmea virtuții, el nu permite duhului său să se semețească, ci îi poruncește să se târască la baza muntelui, căci știe ce rău aduce înțelegerea exagerată de vanitate. Aceasta, pe scurt, este filozofia acestui om. Fie ca aceasta să crească, astfel încât să ajungă la punctul final al cursei, pentru că slava acestor învingători este bucuria comună a celor evlavioși. În ce mă privește, poate că susținut de rugăciunile acestor oameni, nu mă îndepărtez de acest munte, ci îl urc treptat și mă bucur să-i privesc".
La vest de Prusa, în Asia Mică, lângă orașul Kuvuklia, se află un altar închinat Sfântului Varadat. Refugiații din Kuvuklia care s-au stabilit în regiunea Kozani, cu credință și evlavie, au construit această mică bisericuță sfântă, în Roditis, pe malurile lacului Polifit (în Grecia, regiunea Macedinia de Vest), închinată Sfântului Varadat.
Micul paraclis îl sărbătorește pe Sfânt, cu Vecernie Mare, în ajunul sărbătorii sale din 22 februarie, iar chiar în ziua de sărbătorire specială au loc Utrenia și o Dumnezeiască Liturghie, în prezența multor oameni din Serbia, Kozani, Ptolemaida și, bineînțeles, Roditis.
Trebuie remarcat faptul că pe terenul bisericii se mai află și un monument al Catastrofei din Asia Mică (Războiul Greco-Turc din 1919–1922).
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna martie 2025.
