Sfântul Cuvios Teofan cel Milostiv din Gaza

Zi de cinstire aparte: 29 septembrie

   Sfântul Teofan cel Milostiv a fost un locuitor al orașului sirian Gaza. Era foarte bun și milostiv. Găzduia vagabonzi, îi ajuta pe săraci și pe bolnavi și își cheltuia toată averea pentru a-i ajuta pe cei nevoiași, în timp ce el însuși rămânea în lipsuri.

   Sfântul Teofan cel Milostiv nu s-a întristat deloc pentru consumarea averii sale, ci și-a consumat chiar și sănătatea, boala cauzându-i mari suferințe. Trupul său începuse să se descompună și să emane un miros urât. Iar ceastă încercare a răbdat-o cu bunăvoință, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.

   Când a venit vremea să se mute la Domnul, o furtună puternică a început să facă ravagii în zonă, iar soția sa s-a întristat că nu-i va putea face înmormântarea cum se cuvenea. Sfântul a mângâiat-o: „Nu plânge, femeie, căci până acum a durat încercarea, dar iată că vine ajutorul Dumnezeului Cel Milostiv, căci în ceasul morții mele furtuna se va opri, cu voia lui Dumnezeu”. Așa s-a și întâmplat: exact când și-a dat sufletul lui Dumnezeu, pacea a biruit, totul liniștindu-se. După aceea, trupul Sfântului Teofan s-a curățit complet de răni și de putreziciune și a început să se umple de mireasmă încântătoare, izvorând din belșug mir vindecător.

   Cugetare a Sfântul Nicolae Velimirovici, legat de încercările acestui mare Sfânt:

  "În ignoranța lor, mulți oameni se străduiesc mai mult să evite suferința la bătrânețe și bolile, decât să evite chinurile iadului în viața de după bătrânețe și moarte. Acesta a fost și cazul unui oarecare om necăsătorit și lacom care, an de an și cu o patimă din ce în ce mai mare, își aduna bogății inutile. Când a fost întrebat de ce se străduia atât de mult să strângă bogății în exces, el a răspuns: „Le pun deoparte, pentru bătrânețe. Această bogăție mă va vindeca și mă va hrăni la bătrânețe și la boală”. 

 

   Și într-adevăr, presimțirea sa s-a adeverit. La bătrânețe, o boală gravă și de lungă durată l-a lovit. Și-a împărțit bogăția strânsă medicilor, pentru ca aceștia să-l vindece, și slujitorilor pentru ca aceștia să-l îngrijească și să-l hrănească. Bogăția sa s-a consumat curând, iar boala acestuia a continuat. Medicii și slujitorii l-au abandonat, iar el a căzut în disperare. 

 

   Vecinii i-au adus pâine până la moartea sa și a fost îngropat pe cheltuiala comunității. Își folosise averea pentru ceea ce își propusese. Dumnezeu chiar împlinise voia omului. Dumnezeu îi trimisese boala pe care, într-un fel, o dorise și pentru care pregătise mare bogăție. Cu toate acestea, toată averea lui nu a putut să-i aline suferințele în această lume - așa încât, cum ar mai fi putut să-și aline suferințele în lumea cealaltă? Nimic nu-l mai putea ajuta, odată ce nu-și lua cu el nici credința, nici nădejdea, nici faptele milosteniei, nici rugăciunile, nici pocăința!

 

   Cineva a văzut odată un om plecat în marea slavă a Raiului și l-a întrebat cum de s-a învrednicit de acea biruință. Omul a răspuns: „În viața mea pământească am fost angajat al unui om cumplit de rău care nu mi-a plătit niciodată. Dar am îndurat totul și l-am slujit până la sfârșit, cu nădejdea în Dumnezeu”. Tot atunci, același om a văzut un altul în slavă și mai mare și, când l-a întrebat, acela i-a răspuns: „Am fost lepros și până la sfârșit i-am adus mulțumire lui Dumnezeu pentru asta”.

 

   Dar nimeni nu l-a văzut în slava Raiului pe acela care strânsese bani pentru boală la bătrânețe".

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna martie 2026.