Sfântul Cuvios Părinte Macarie din Jabinka și Belev

Zi de cinstire aparte: 22 decembrie

   Sfântul Cuvios Macarie de Jabinka a viețuit pe calea ascetismului, la începutul secolului al XVII-lea, reînviind Schitul Jabinka, ce fusese devastat de lituanieni, în limitele actualului guvernorat Tula. 

   A adunat o obște, a întemeiat o mânăstire și a devenit stareț. Domnul l-a proslăvit cu darul facerii de minuni. Primind schima monahală înainte de mutarea sa la Domnul, Sfântul a trecut la cele veșnice în anul 1623 și a fost înmormântat în mânăstire, unde sfintele sale moaște s-au proslăvit prin multe minuni.

   Petrecându-și zilele și nopțile în nevoințe și încercări neîncetate pentru restaurarea mânăstirii, a dus o luptă constantă împotriva ispitelor celui rău și ale firii pământești. Sfântul a fost un exemplu de urmat, pentru frații mânăstirii. La sfârșitul vieții sale, după ce a primit schima, starețul s-a dedicat în întregime slujirii lui Dumnezeu, petrecându-și timpul în rugăciunea minții și lupte duhovnicești.

   Domnul a binecuvântat marile osteneli și asceza Sfântului său, proslăvindu-l în timpul vieții sale și după moarte, cu darul facerii de minuni.

   Într-o zi, pe când se afla în pădure, starețul se ruga și a lovit pământul cu toiagul său, iar un izvor de apă a țâșnit imediat din acel loc.

   Sfântul Macarie s-a mutat la Domnul, la vârsta de 84 de ani, în anul 1623, și a fost înmormântat lângă biserica mânăstirii. Multe minuni și vindecări s-au produs prin sfintele sale moaște.

   A rămas cunoscut pentru refacerea Schitului Jabinsk, de unde și porecla sa, „Restauratorul”. Informațiile despre Sfânt, atât scrise, cât și orale, sunt în esență foarte puține. Nu se știe de unde era Sfântul sau în ce mănăstire și-a început viața ascetică.

   Relatările scrise îl menționează pe Sfânt ca fiind "un ieromonah, “un ascet” al Schitului Jabinsk. Acest Schit a început ca o mânăstire de obște în 1585, când Starețul Onufrie primea o cartă de la Țarul Teodor Ivanovici, acesta din urmă acordând „starețului Onufrie așezarea fortificată Jabinsk din Karmania, pentru o mânăstire și teren arabil... pajiștea bisericii din satul Spihov... i s-a dat o pădure de pini, pentru lumânări și tămâie, și i s-a dat Pădurea Neagră, pentru a o tăia pentru clădirile mănăstirii și pentru lemne de foc pentru nevoile monahale, nu pentru vânzare”.

   Împreună cu aceste terenuri, starețului i s-au oferit mai multe sate. Conform aceluiași act de donație, Onufrie a fost obligat „să ridice o biserică închinată Intrării Preasfintei Maici a Domnului în BIserică și să construiască o mânăstire pe acea așezare fortificată Jabinsk”. Onufrie a îndeplinit această obligație, iar Biserica Intrării Preasfintei Maici a Domnului în Templu a fost construită. Schitul a fost numit, și încă este, Vavedenskaia (după biserica principală), Belevskaia (după orașul din apropiere) și Jabinskaia (după fântâna Jabineț).

   Cu toate acestea, mânăstirea nu a putut prospera, mult timp, împiedicată chiar de amplasarea sa la granița cu statul moscovit. Din cauza acestei ultime circumstanțe, mânăstirea a suferit mult, în secolul al XVI-lea, din cauza raidurilor feroce ale tătarilor din Crimeea, iar la începutul secolului al XVII-lea, a așa-numitei devastări lituaniene - din cauza frecventelor raiduri și jafuri ale trupelor poloneze și lituaniene conduse de Lisovschi, care au devastat această regiune și districtul Belev.

   Poate că în timpul unuia dintre aceste raiduri, Schitul Jabinsk a fost și el  jefuit, încetând temporar să mai existe. Prădată, devastată și în cele din urmă abandonată, Mânăstirea Jabinsk își datorează restaurarea, ostenelii Sfântului Macarie, „Restauratorul” ei, care a ales-o ca loc al ostenelilor sale monahale și și-a petrecut acolo cea mai mare parte a vieții sale încercate.

   Întărit prin rugăciune, Sfântul Macarie își petrecea zilele și nopțile în luptă continuă împotriva ispitelor celui rău și ale firii pământești și în grija și munca neîncetată pentru restaurarea mânăstirii. Domnul Dumnezeu a binecuvântat marile osteneli și eforturile rugătoare ale Sfântului Său, iar mânăstirea a înflorit din nou. „Suferind în răbdarea monahală în trup”, îndurând „gerul, căldura, foamea și setea”, Sfântul a reconstruit mânăstirea și i-a adunat pe frați.

   La sfârșitul vieții sale, după ce a terminat cu organizarea mânăstirii, a slujit, ca schimonah, la fântâna Zabineț: „neabandonând niciodată smerenia extremă în viața sa, asumându-și marele chip îngeresc”, așa cum îi cântă canonul. Acolo, în singurătate, starețul și-a dedicat viața în întregime slujirii lui Dumnezeu, petrecându-și zilele în rugăciunea minții și lupte duhovnicești.

   Din rugăciune aprinsă, plin de credință, și prin muncile trupului, Sfântul a tras putere pentru a lupta împotriva ispitelor pe care toți asceții care caută cele mai înalte forme de desăvârșire morală le rabdă inevitabil din partea vrăjmașului mântuirii neamului omenesc. Și, „suferind în trup”, Sfântul „l-a supus sub picioarele sale pe vrăjmașul ucigător de oameni”.

   Sfântul Macarie a trecut la cele veșnice, la vârsta de 84 de ani, pe 22 ianuarie 1623. A fost înmormântat, de ucenicii săi, în mânăstirea pe care a reconstruit-o, lângă Biserica mânăstirii, cu hramul Intrării Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Templu.

   Sfintele moaște ale Sfântului Macarie au fost, inițial, păstrate descoperite. Din cauza abandonării mânăstirii la începutul secolului al XVIII-lea, acestea au fost așezate sub o lespede de piatră.

   A rămas ascuns, dar nu se știa exact unde, în care dintre bisericile mânăstirii. În anul 1816, când se construia o nouă biserică pentru a o înlocui pe cea din lemn dărăpănată și se săpa o groapă pentru moloz, a fost descoperită racla Sfântului Macarie, perfect păstrată, și a fost așezată cu cinste sub Altarul bisericii nou construite. În prezent, în Biserica Sfântul Macarie din Jabinsk, construită pe locul fostei Biserici "Sfântul Nicolae", în partea dreaptă, se poate vedea, pe o platformă ridicată, sub un baldachin din lemn aurit, un mormânt cu o icoană a Sfântului Macarie, în fața căruia se fac rugăciuni în mod regulat. Aici se odihnesc sfintele moaște ale Sfântului.

   Domnul Dumnezeu l-a proslăvit pe Sfântul Macarie, „care strălucește în minuni, până în ziua de azi”.

   Un războinic polonez, rătăcit de hoardele sale, l-a întâlnit pe Sfântul Macarie în pădurea din apropierea mânăstirii. Murind de sete, polonezul i-a cerut Sfântului apă. Bătrânul a răspuns că este apă, dar că va trebui să meargă la râu pentru a o lua. Polonezul a spus că nu poate merge atât de departe. Atunci Sfântul, declarând că Domnul poate face totul, a lovit pământul cu toiagul său și imediat a țâșnit un izvor de apă curată și limpede. Acel izvor a fost numit Jabineț.

   Multe minuni s-au făcut și multe vindecări au avut loc după mutarea la Domnul a ascetului, la „mormântul său vindecător”, așa cum atestă Sinodiconul Schitului Jabin. Chiar și astăzi, Sfântul continuă să ofere ajutor celor care vin cu credință la mormântul său.

   Băiatul unei femei se îmbolnăvise grav, având chipul și capul desfigurate. Mama a plâns amarnic, când medicii au refuzat să-l mai ajute pe bolnav. La sfatul unor localnici evlavioși din orașul Belev, ea a pornit singură pe jos către Schitul Jabinsk. Nefericita femeie s-a rugat fierbinte Sfântului Macarie, în biserică și la fântâna unde acesta se nevoise. Apoi, s-a întors acasă, plină de speranță. A ajuns acolo și, dintr-o dată, și-a găsit fiul perfect sănătos: boala îi dispăruse, iar capul său își recăpătase aspectul normal și sănătos; se însănătoșise chiar în momentul în care mama sa se rugase Sfântului pentru ajutor. Mama a fost inițial șocată, până la limita spaimei, apoi s-a grăbit cu băiatul la Schitul Jabin, de data aceasta pentru a se închina Sfântului, cu lacrimi de bucurie și cuvinte de recunoștință.

   O altă femeie a fost vindecată prin credința ei și prin scufundarea în fântâna Jabinsk. Era grav bolnavă, incapabilă să se mai miște, fără ajutor, iar medicii refuzând să o mai trateze. Deodată, a simțit o dorință arzătoare de a merge la Schitul Jabin. Soțul ei a încercat mult timp să o convingă să nu facă acest lucru și să nu se expună pericolului, dar ea a insistat. Când a ajuns la schit, vrând să se scalde în fântână, soțul ei a sfătuit-o să nu facă aceasta, ci doar să se stropească. Dar, având credință în Dumnezeu și mijlocirea Sfântului Macarie, a cerut să fie cufundată în apă. Au cufundat-o pe bolnavă de mai multe ori, într-un cearșaf, iar ea s-a simțit deîndată mai bine și, ridicându-se, s-a rugat fierbinte și cu bucurie Sfântului Macarie.

   Declinul și pustiirea Schitului din Jabinsk, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, au dus la trista circumstanță că informațiile detaliate despre Sfântul Macarie s-au pierdut. Cu toate acestea, numele făcătorului de minuni din Jabinsk nu a fost uitat.

Evlavioșii adepți ai memoriei Sfântului Macarie, care auziseră de la părinții și bunicii lor istorisiri despre viața și minunile făcătorului de minuni din Jabinsk, au fost profund întristați de faptul că proslăvirea memoriei sale fusese abandonată, că înseși poveștile și amintirile despre el, ștergându-se din memorie, fuseseră uitate. Iar mai nou, prin voia lui Dumnezeu, datorită zelului unor oameni evlavioși din orașul Belev, după mijlocirea lor grijulie pe lângă autoritățile bisericești, proslăvirea memoriei Sfântului Macarie a fost restabilită. Pe 22 ianuarie 1902, a avut loc o pomenire solemnă a Sfântului Macarie din Jabinsk în întreaga Tula. Din acel moment, Tula a stabilit și ziua de 22 ianuarie/4 februarie ca zi de sărbătoare specială a Sfântului Macarie.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna decembrie 2025.