Sfântul Cuvios Marun, Pustnicul Siriei

Zi de cinstire specială: 14 februarie

    Sfântul Maron (Marun) s-a născut în secolul al IV-lea, în apropierea cetății Chiros din Siria. El și-a petrecut aproape tot timpul sub cerul liber, în rugăciune, priveghere, nevoințe ascetice și post aspru.

   Acesta a primit de la Dumnezeu darul vindecării celor bolnavi și al alungării duhurilor rele. Sfântul Marun îi sfătuia pe cei ce veneau la el, să fie cumpătați, preocupați de mântuirea lor și să se ferească de avariție și de mânie.

   Sfântul Marun, prieten al Sfântului Ioan Gură de Aur, s-a mutat la cele veșnice, în anul 423, la o vârstă înaintată.

   Unii dintre ucenicii Sfântului Marun au fost Sfântul Iacov Pustnicul (26 noiembrie), Sfântul Limnie (23 februarie) și Sfânta Domnina (1 martie). Sfântul Marun a întemeiat multe mânăstiri în jurul Chiros-ului și a transformat un templu păgân, din apropierea Antiohiei, în biserică creștină.

   Episcopul Teodoret al Cirus-ului (Chors-ului), din Siria, cel mai vestit dintre ierarhii locului, un scriitor prolific, a lăsat notat:

"Voi aminti acum de Maron, pentru că și el a împodobit corul evlavios al Sfinților. Îmbrățișând viața sub cerul liber, el s-a îndreptat către un vârf de deal cinstit anterior de cei neevlavioși. Sfințind lui Dumnezeu acel loc al duhurilor rele, el a viețuit acolo, ridicând un cort mic în care intra uneori. S-a preocupat nu doar de lucrările obișnuite, ci și de altele, îmbogățindu-se cu darul filosofiei.

 

   Cel Ce le vede pe toate i-a dat măsura harului după nevoința sa: așa încât Cel Darnic i-a dăruit din belșug darul vindecării, vestea despre el circulând peste tot și atrâgând lumea din toate părțile și învățând-o, din propria trăire, adevărul. Se putea vedea cum febra se stingea de roua binecuvântării sale, tremurul se liniștea, demonii fiind puși pe fugă, iar boli felurite erau vindecate printr-un singur remediu; medicii aplică fiecărei boli remediul potrivit aceleia, însă rugăciunea Sfântului este un antidot comun pentru oricare suferință.

 

   El a vindecat nu doar neputințele trupești, ci aplica un tratament potrivit și sufletelor, vindecând lăcomia unui om și mânia altuia, unuia dăruindu-i învățătură și cunoaștere de sine, iar celuilalt dându-i lecții de dreptate, îndreptând necumpătarea unuia și scăpând de lene pe un altul. 

   Aplicând acest mod de cultivare, el a strâns roadele filozofiei și tot el a fost cel care a sădit, pentru Dumnezeu, grădina care înflorește acum în regiunea Chiros-ului. 

 

   Un rod al sădirii sale a fost marele Iacov - căruia i se potrivește, de bună seamă, cuvântul profetic: "pomii roditori se vor înălţa ca cedrii Libanului; şi vor înflori cei din cetate, ca iarba pământului" - și, bineințeles, toți ceilalți pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, îi voi aminti în parte.

 

   Îngrijindu-se, în acest fel, de cultivarea dumnezeiască și tratând sufletele și trupurile deopotrivă, el însuși a răbdat o scurtă boală, astfel încât să putem lua seama la slăbiciunea făpturii și puterea judecății, și să ne depărtăm de cele ale vieții. O luptă amară asupra trupului său a luat naștere între apropiații săi. Una dintre așezările din apropiere, care era bine populată, a ieșit în masă, i-a alungat pe ceilalți și a confiscat această comoară prea-dorită; construind un mare Altar, aceia culeg roadele acestuia chiar și astăzi, cinstind pe acest biruitor, cu o sărbătoare publică. Noi înșine culegem binecuvântarea lui, chiar și din depărtare; căci suficientă pentru noi, în locul mormântului său, este amintirea sa".

   Sfântul Marun, deși se spune că ar fi fost ucenicul lui Zebin, din Istoria Bisericească reiese ca fiind întâiul pustnic influent al regiunii Chiros. Modelul său de viețuire, sub cerul liber, expus asprimii vremii, a fost urmat de mulți: Iacov, Limnie și alții - și a dat ascetismului din Chiros un caracter distinctiv, pentru că în alte locuri pustnicii trăiau în mod obișnuit în chilii sau peșteri. 

   Când ucenicul său Iacov începea să urce pe calea nevoinței, în anul 402, Sfântul Marun trebuie să fi fost încă în viață; dar el trebuie să fi murit înainte ca Teodoret să vină în Chiros, în anul 423, fiindcă se pare că nu s-au întâlnit niciodată. Este surprinzător, având în vedere importanța Sfântului Marun, că acest capitol este atât de scurt și de incomplet. 

   O explicație parțială este oferită de faptul că faima Sfântului Marun a fost eclipsată de cea a ucenicului său, Iacov. El se poate să fi fost 'preotul și călugărul Marun' care primea o scrisoare de la Sfântul Ioan Gură de Aur, între anii 404 și 407, dar nu trebuie confundat cu Sfântul Marun din Apamea.

   Chiros-ul a fost o cetate din Siria antică, întemeiată de Seleucus Nicator, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, după anul 300 înainte de Hristos, și a primit numele de la orașul macedonean Chiros. 

   Ruinele sale sunt situate în nordul Siriei, lângă granița cu Turcia. Se află la aproximativ 70 km nord-vest de Alep și la 24 km vest de Killis (Turcia).

   
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna ianuarie 2025.