Sfântul Cuvios Leonid din Optina

Zi de cinstire aparte: 11 octombrie

Leo Nagolchin, viitorul Sfânt Leonid, s-a născut la Karacev, în provincia Orlov, în 1768, în Rusia. În tinerețe, a lucrat pentru un negustor, făcând călătorii lungi și frecvente în interesul angajatorului său. A întâlnit tot felul de oameni, iar această experiență l-a ajutat mai târziu în viață, când vizitatori din diverse medii veneau la el pentru sfaturi duhovnicești.

Leo a intrat pentru prima dată în Mânăstirea Optina în 1797, dar a rămas doar doi ani. Apoi, a mers la Mănăstirea Stâncii Albe din Episcopia Orlovului, unde ieromonahul Vasile (Kișchin) era stareț. L-a tuns pe Leo ca monah în 1801, dându-i noul nume Leonid. În decembrie același an, Părintele Leonid a fost hirotonit diacon și apoi preot.

Ascensiunea Părintelui Leonid a fost neobișnuit de rapidă. Era un exemplu pentru alții, prin modul în care își îndeplinea ascultările, iar acest lucru a atras atenția mai marilor săi. În 1804, după doar cinci ani petrecuți la Stânca Albă, a fost numit de Episcopul Doroteu de Orlov și Svensk să succeadă Părintelui Vasile ca stareț.

Înainte de a-și asuma noile îndatoriri, Părintele Leonid a petrecut o perioadă la Mânăstirea Ceolnsk, unde l-a întâlnit pe Schimonahul Teodor, un ucenic al Sfântului Paisie Velicikovski (15 noiembrie). Părintele Teodor, care era cu aproximativ zece ani mai în vârstă decât Părintele Leonid, era tot din Karacev. Sub îndrumarea sa, Părintele Leonid a învățat multe despre luptele duhovnicești și despre cum să dobândească harul Duhului Sfânt.

Părintele Leonid s-a întristat când a trebuit să-l părăsească pe înțeleptul său Stareț pentru a-și asuma responsabilitățile la Stânca Albă. Despărțirea lor nu a durat însă mult, deoarece Părintele Teodor s-a mutat la Stânca Albă în 1805. Discuțiile lor frecvente l-au inspirat la sporire și mai mare în viața duhovnicească.

Părintele Teodor tânjea după singurătate și i s-a permis să viețuiască într-o chilie la aproximativ 2 Km de mânăstire cu ucenicul său, Părintele Cleopa. Părintele Leonid li s-a alăturat, după ce a demisionat din funcția de stareț în 1808. Este posibil ca Părintele Leonid să fi fost tuns în Schima Mare, cu numele Leo, în această perioadă.

Vestea despre acești asceți s-a răspândit curând în toată zona și mulți vizitatori veneau să le ceară sfatul. Aceștia, însă, au considerat aceste distrageri dăunătoare nevoințelor lor duhovnicești și au decis să se mute într-un loc mai îndepărtat.

Părintele Teodor a fost primul care a plecat. În 1809 a stat pentru scurt timp la Mânăstirea Lacul Nou. Apoi, Mitropolitul Ambrozie de Sankt Petersburg l-a trimis la Schitul de pe Insula Palei, unde a rămas timp de trei ani. Părintele Teodor s-a mutat la Schitul "Toți Sfinții" de la Mânăstirea Valaam, în 1812. Părintele Leonid și Părintele Cleopa s-au mutat și ei acolo, în 1812, și s-au reunit cu Părintele Teodor. Ieroschimonahul Cleopa s-a mutat la Domnul în 1816, iar Părintele Leonid și Părintele Teodor au plecat la Mânăstirea Sfântul Alexandru de Svir.

Țarul Alexandru I a vizitat mănăstirea în 1820, pentru a-i întâlni pe acești Bătrâni, despre care auzise. Aceștia au răspuns la întrebările Suveranului, cu cele mai scurte răspunsuri, nevrând să pară prea vorbăreți. Când le-a cerut binecuvântarea, Părintele Teodor i-a spus chiar că nu era călugăr hirotonit. Țarul s-a înclinat și și-a continuat drumul.

Părintele Teodor a plecat la Domnul, pe 7 aprilie 1822 (în Vinerea Luminată). După aceasta, Părintele Leonid a părăsit mânăstirea, pentru a viețui într-un loc mai retras, alături de câțiva ucenici cu aceleași vederi. Arhiepiscopul Ambrozie (Podobedev) de Kazan îl cunoștea pe Părintele Leonid și era dispus să-l primească în Eparhia sa. Părintele Leonid a fost, de asemenea, invitat să viețuiască la Schitul Plosceansk din Eparhia Orlov. Părintele Leonid, însă, a ales să accepte invitația Sfântului Moise (16 iunie) de a locui la Optina. Episcopul Filaret de Kaluga dorea, de asemenea, ca Părintele Leonid să viețuiască la Optina, dar nu i-a fost posibil să facă acest lucru chiar atunci.

Părintele Leonid a trebuit să rămână la Mânăstirea Svir încă cinci ani, înainte de a i se permite să plece. În aprilie 1829, a ajuns la Optina, cu șase dintre ucenicii săi. I s-a dat o chilie în Schit, lângă stupină. De asemenea, în Schit s-au găsit chilii și pentru ucenicii săi.

Sosirea Părintelui Leonid a marcat un nou capitol în istoria Optinei, deoarece el a fost cel care a introdus duhovnicia - îndrumarea neapărată de către un duhovnic - la această mănăstire. Îndrumarea de către un preot duhovnic a fost întotdeauna recunoscută ca o cale sigură și de încredere către mântuire. S-a răspândit din deșerturile Egiptului și Palestinei, până la Muntele Athos, și mai târziu în Rusia. Părintele Leonid a primit această învățătură de la Părintele Teodor, ucenicul Sfântului Paisie Velicikovski. Prin Părintele Leonid și ucenicul său Sfântul Macarie (7 septembrie) s-a stabilit această rânduială și la Optina.

Odată cu sosirea Părintelui Leonid, întregul mod de viață de la Optina s-a schimbat. Nimic important nu se făcea, vreodată, fără știrea și binecuvântarea sa. În fiecare seară, frații veneau la el pentru a discuta despre nevoile lor duhovnicești și pentru a dezvălui cum păcătuiseră în gând, cuvânt sau faptă în timpul zilei. El le oferea mângâiere în necazurile lor, sfaturi în luptele lor duhovnicești și ajutor în rezolvarea problemelor.

Înțelepciunea și sfaturile duhovnicești ale Sfântului Leonid l-au făcut cunoscut și în afara Optinei. Oameni din orașe și sate, din toate clasele sociale, se înghesuiau la Optina, căutând ajutorul său. El le trata suferințele duhovnicești, cu cunoștințele și experiența pe care le dobândise după treizeci de ani de viață în ascetism. Uneori le vindeca și neputințele fizice, ungându-i cu untdelemn din candela care ardea mereu în fața Icoanei Maicii Domnului "Vladimir", în chilia sa.

Părintele Macarie (Ivanov) s-a mutat la Schitul Optina din Plosceansk, în 1834. Se afla sub îndrumarea unui Stareț care fusese ucenic al Sfântului Paisie Velicikovski. După mutarea la Domnul a Starețului, Părintele Macarie s-a simțit orfan și s-a rugat ca Dumnezeu să-i trimită un îndrumător duhovnicesc experimentat. Rugăciunile sale au fost ascultate, atunci când Părintele Leonid apărea la Plosceansk, în 1828. Chiar și după ce Părintele Leonid a părăsit Plosceansk, Părintele Macarie a ținut legătura cu el, prin scrisori.

La Optina, Părintele Macarie l-a ajutat pe Stareț cu corespondența și în îngrijirea duhovnicească a fraților și a celor care îl vizitau pe Părintele Leonid. După 1836, Părintele Macarie a devenit Părintele duhovnicesc al Mânăstirii. Deși fusese Părinte duhovnicesc al Mânăstirii din Sevsk mai bine de șapte ani, se considera a fi nimic. Disprețuind slava omenească, se mulțumea să-și supună voința Părintelui Leonid, în toate privințele. Părintele Leonid, la rândul său, a arătat o smerenie similară față de Părintele Macarie, considerându-l mai degrabă prieten și coleg de nevoință, decât ucenic.

Chiar dacă avea o mare stimă pentru Părintele Macarie, ținea cont de vorbele Sfântului Ioan Scararul, care spuneau că, în primul rând, un îndrumător duhovnicesc va fi lipsit de răsplată dacă nu-i îndreaptă pe cei de sub el. În al doilea rând, îndrumătorul duhovnicesc acționează nedrept atunci când ar putea să aducă câștig altora, dar nu o face. În al treilea rând, chiar și cei care sunt nevoitori și răbdători pot suferi rău, dacă sunt lăsați o vreme fără mustrări din partea starețului, căci atunci își pot pierde blândețea și răbdarea pe care le aveau odinioară (Treapta 4:27). De aceea, i-a oferit Părintelui Macarie multe ocazii de a câștiga cununa biruinței, încercându-i răbdarea, astfel încât alții să poată căștiga de pe urma exemplului smereniei sale.

Într-o zi, Părintele Macarie a fost chemat de Părintele stareț Moise, care i-a cerut să-i sprijine pe câțiva dintre frați la tunderea lor. Considerând cererea starețului ca pe o poruncă, s-a înclinat pur și simplu și a plecat. A mers, atunci, să-l vadă pe Părintele Leonid, care era înconjurat de mulți oameni ce îi cereau sfatul, și i-a explicat de ce îl chemase Părintele Moise.

Părintele Leonid l-a privit sever și l-a întrebat: „Ce ai făcut? Ai fost de acord?”.

„Aproape că m-am arătat de acord”, a răspuns Părintele Macarie, „sau poate că mai bine aș zice că nu am îndrăznit să refuz”.

„Asta e tipic mândriei tale”, a spus Starețul. Apoi, a ridicat vocea și l-a mustrat pe Părintele Macarie, ca și cum ar fi fost cu adevărat supărat pe el.

Părintele Macarie s-a înclinat încontinuu, cerând iertare. Cei prezenți au fost uimiți de acest lucru. În cele din urmă, când Părintele Leonid a tăcut, s-a înclinat și a zis: „Iartă-mă, Părinte. Mă binecuvântezi să refuz?”.

„Cum poți refuza?”, a întrebat el. „Ai cerut asta chiar tu, iar acum vrei să refuzi? Nu poți refuza, s-a rezolvat”.

Pe de altă parte, Părintele Leonid își arăta dragostea și respectul față de Părintele Macarie, mărturisindu-i-se și făcând din el ajutorul și colaboratorul său.

Influența duhovnicească a Părintelui Leonid s-a extins dincolo de Optina, iar el a stabilit această rănduială a ascultării duhovniciei în alte două mânăstiri din Eparhia Kaluga. Au existat și călugărițe din alte Eparhii care au fost îndrumate de Părintele Leonid. În trei mânăstiri de maici (în Belev, Sevsk și Borisov), unele dintre ucenicele sale erau mai avansate în viața duhovnicească decât altele. Acestea au devenit la rândul lor duhovnici pentru celelalte surori, atât în ​​timpul vieții Părintelui Leonid, cât și după mutarea sa la Domnul.

Părintele Leonid a răbdat persecuții, în perioada 1835-1836, din cauza instituirii acestei rânduieli duhovnicești la Optina. Cei care au pornit persecuția erau oameni neînvățați, care nu înțelegeau conceptul duhovniciei, considerându-l o inovație. Chiar și unii dintre călugări s-au plâns Episcopului despre Părintele Leonid, dar nu au avut întotdeauna succes.

Episcopul Gavriil de Kaluga a vizitat Optina și s-a arătat dispus să-l susțină pe Părintele Moise. În prezența tuturor fraților, i-a mustrat pe cei nemulțumiți și le-a poruncit să se îndrepte.

Unii dintre călugări, însă, au rămas nemulțumiți de Părintele Leonid, din cauza numeroșilor vizitatori care veneau la el. Au trimis rapoarte Episcopului, plângându-se că obișnuita pace din mânăstire era perturbată. Nicolae, noul Episcop de Kaluga, a ignorat, la început, aceste rapoarte. Apoi, o acuzație falsă împotriva Părintelui Moise și a Părintelui Leonid a fost trimisă, anonim, Episcopului. Episcopul Nicolae, dintr-un motiv oarecare, a poruncit ca Părintele Leonid să părăsească chilia sa de lângă stupină și să meargă să viețuiască în mânăstire. Nu i-a permis Părintelui Leonid să primească laici de niciun sex. Întrucât nu exista nicio chilie disponibilă în mânăstire, Părintele Leonid s-a mutat într-o chilie în Schit. În 1836 a fost trimisă o directivă, prin care Părintele Leonid trebuia să se mute la mânăstire negreșit. Părintele Stareț Moise și Părintele Stareț Antonie, Superiorul Schitului, erau astfel prinși la mijloc. Știau că Părintele Leonid era nevinovat, dar trebuiau să se supună Episcopului.

În 1837, Mitropolitul Filaret de Kiev vizita Optina, însoțit de Episcopul Nicolae de Kaluga. Mitropolitul îl cunoscuse, anterior, pe Părintele Leonid, la Mânăstirea Stâncii Albe și și-a arătat respectul față de Bătrân și față de Părintele stareț Moise. Detractorii Părintelui Leonid și ai Părintelui Moise au fost surprinși de acest lucru. Chiar și Episcopul Nicolae a început să acorde mai puțină importanță plângerilor, iar poziția Părintelui Leonid a început să se îmbunătățească.

În anii de dinaintea mutării sale la Domnul, Părintele Leonid a trebuit să îndure o altă încercare. De data aceasta, din partea fiicelor sale duhovnicești de la Mânăstirea "Înălțarea Sfintei Cruci" din Belev.

Călugărițele din Belev se aflau sub Stareța Antonia, care sporise sub îndrumarea Starețului Leonid. Stareța Epafrodita era încântată să vadă cum Maica Antia și maicile apropiate ei își tăiaseră propria voință, își curățiseră gândurile și își dezrădăcinaseră patimile. Văzând că stareța iubea aceste călugărițe pentru sporirea lor duhovnicească, unele dintre celelalte călugărițe au devenit geloase. Una, în special, s-a plâns Părintelui ei duhovnic și a răspândit povești false despre Maica Antia și surori.

Preotul era deja înclinat să creadă răul împotriva Maicii Antia și, de asemenea, îl supăra faptul că acestea mergeau la Părintele Leonid pentru sfat duhovnicesc. A început, atunci, să răspândească acuzații și calomnii împotriva Părintelui Leonid, întrucât nu înțelegea natura duhovniciei. Auzind zvonuri că preotul descoperise o nouă erezie la Mânăstirea Belev, Episcopul Damaschin de Tula i-a chemat pe el și pe Maica Epafrodita pentru a-i interoga. El a crezut părerile greșite ale preotului și a decis să ia măsuri. În februarie 1841, a poruncit alungarea Maicii Antia și a uneia dintre celelalte surori din mânăstire.

Părintele Leonid a fost etichetat drept un scandalagiu și un răzvrătit împotriva autorității, dar a îndurat totul cu răbdare. I s-a poruncit să-și părăsească chilia de lângă stupină și să se mute într-o chilie cât mai departe posibil de porțile mânăstirii. De asemenea, i s-a interzis să primească vizitatori laici.

În cele din urmă, Mitropolitul Filaret al Kievului a fost cel care a mijlocit pe lângă Episcopul de Tula, în numele Părintelui Leonid. De asemenea, a ajutat-o ​​pe Maica Antia și pe cealaltă călugăriță. Mitropolitul Filaret al Moscovei i-a scris și Episcopului Damaschin, care și-a dat seama că fusese înșelat de râvna înșelătoare a preotului, care era însă fără cunoștință (Romani 10:2). Ambele surori alungate au fost primite înapoi în mânăstire, pe 4 octombrie 1841, cu doar o săptămână înainte de mutarea la Domnul a Sfântului Leonid.

Sănătatea Părintelui Leonid a început să se deterioreze, în septembrie 1841, și a fost bolnav timp de cinci săptămâni. A refuzat însă să meargă la medic ori să ia vreun medicament. A primit Sfântul Maslu, pe 15 septembrie, și din acel moment a început să se pregătească pentru plecarea sa. Și-a luat rămas bun de la frații care au venit la el și i-a binecuvântat. De asemenea, le-a dat fiecăruia ceva drept aducere aminte, o icoană, o carte etc.

A primit Sfânta Împărtășanie, pe 28 septembrie, și a cerut să i se citească Canonul pentru Plecarea Sufletului. Frații au fost întristați de acest lucru, dar starețul le-a spus că poate va trebui să-i citească Canonul de mai multe ori. De fapt, a fost citit de opt ori înainte de mutarea sa la Domnul.

Între 28 septembrie și 11 octombrie, nu a mâncat, ci doar puțină apă. Cu toate acestea, a fost întărit de Tainele Dătătoare de Viață ale lui Hristos. În ultimele două săptămâni ale vieții sale, Părintele Leonid a primit Sfânta Împărtășanie de douăsprezece ori. După 6 octombrie, nu a mai putut sta în picioare și i-a rugat pe frați să se roage ca Domnul să-i scurteze suferințele.

În dimineața zilei de 11 octombrie 1841, Sfântul Leonid a primit Sfintele Taine și a fost vizitat de Vasile Braguzin, care era cunoscut în zonă ca nebun pentru Hristos. Braguzin prevăzuse mutarea la Domnul a Starețului și călătorise peste 180 de kilometri pentru a-și lua rămas bun de la el.

La ora zece dimineața, Starețul a început să-și facă semnul crucii și să spună: „Slavă Domnului”. După ce a repetat acest lucru de mai multe ori, a tăcut. Mai târziu, le-a vorbit din nou celor din jur, spunând: „Acum mila lui Dumnezeu va fi cu mine”. După aproximativ o oră, a devenit foarte bucuros, în ciuda durerii fizice. Nu-și putea ascunde fericirea pentru binecuvântările pe care urma să le primească, iar fața lui a devenit strălucitoare.

În acea seară, și-a luat rămas bun de la cei care erau cu el și i-a binecuvântat în tăcere. Au părăsit camera și a rămas doar un ucenic cu Starețul. La 7:30, a închis ochii și și-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Trupul Sfântului a rămas în biserică timp de trei zile, neschimbat. Trupul îi era cald, iar mâinile sale moi. De dimineața până seara, biserica a fost plină de oameni care au venit să-și aducă omagiul. Sfântul Moise a săvârșît Slujba Înmormântării, pe 13 octombrie, alături de toți ieromonahii și ierodiaconii prezenți. Părintele Leonid a fost înmormântat lângă biserica principală a "Intrării Maicii Domnului în Biserică", vizavi de paraclisul Sfântului Nicolae.

Episcopul Nicolae de Kaluga a vizitat Optina în 1843 și a săvârșit o Slujbă de Pomenire la mormântul Sfântului Leonid. El le-a spus starețului și fraților că regretă faptul că nu l-a apreciat cum se cuvenea pe Stareț în timpul vieții sale și chiar crezuse unele zvonuri neîntemeiate despre el, ceea ce l-a făcut să-l privească pe Părintele Leonid cu suspiciune și neîncredere. A recunoscut că greșise crezând ceea ce i-au spus anumiți oameni și și-a exprimat speranța că Viața Starețului va fi publicată într-o zi.

Patriarhia Moscovei a binecuvântat cinstirea locală a Stareților de la Optina, pe 13 iunie 1996. Lucrările de descoperire a sfintelor moaște ale Sfinților Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatolie I, Varsanufie și Anatolie al II-lea au început pe 7 iulie 1998 și s-au încheiat a doua zi. Totuși, din cauza sărbătorilor bisericești (Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul etc.) asociate cu datele reale ale aflării sfintelor moaște, Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei a desemnat ziua de 27 iunie/10 iulie ca dată pentru cinstirea acestui eveniment. Sfintele moaște ale Sfinților Bătrâni se odihnesc, acum, în noua biserică a Icoanei Maicii Domnului Vladimir.

Bătrânii Optina au fost canonizați de Patriarhia Moscovei spre venerare universală pe 7 august, în anul 2000.

***

Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna august 2026.