Sfântul Cuvios Ierotei cel Tânăr de la Iviron

Zi anuală de cinstire specială: 13 septembrie

   Conform Sfântului Nicodim de la Sfântul Munte, Sfântul Ierotei s-a născut în anul 1686 la Kalamata, în Peloponez, din părinți bogați și evlavioși, Dima și Asimina. Dorind să aibă parte de dumnezeiasca înțelepciune așa cum apare ea în științe și, de asemenea, așa cum se cunoaște ea în viața monahală, tânărul evlavios a dat dovadă de mare abilitate și sârguință, studiind limbile latină și greacă, precum și filosofia.

   După moartea părinților săi, dorind să-și continue pregătirea, Sfântul Ierotei a vizitat mai întâi Muntele Athos, care era renumit pentru numeroșii săi învățători în cele ale vieții duhovnicești. La început a fost ucenicul unui pustnic de lângă chilia Sfântului Artemie (20 octombrie), apoi s-a alăturat fraților Mânăstirii Iviron, unde a primit tunsura monahală.

   Sfântul Ierotei a călătorit, mai apoi, la Constantinopol, pentru treburi legate de mânăstire, iar de acolo în Valahia, unde Domnul l-a îndrumat să-și continue pregătirea întreruptă. După ce a fost învățat de un călugăr cipriot, Sfântul Ierotei a câștigat apreciere din partea Mitropolitului Auxentie al Sofiei, datorită vieții sale virtuoase, și a fost hirotonit diacon.

   Încheindu-și studiile la Veneția, Sfântul Ierotei s-a întors în Sfântul Munte. S-a stabilit lângă Mânăstirea Iviron, în pustiul Haga. Conform mărturiei contemporanilor săi, ducea o viață foarte aspră și retrasă.

   Prin Rugăciunea lui Iisus, Sfântul a descoperit o profundă dragoste pentru aproapele și o tristețe bucuroasă (χαρμολύπη - vezi Scara Dumnezeiescului Urcuș, Pasul 7). La cererea egumenului Mânăstirii Iviron, Sfântul Ierotei a fost hirotonit preot, de Mitropolitul Iacob al Neocezareei, care locuia acolo retras.

   Cedând rugăminților localnicilor din Skopelo, care nu aveau preot, ascetul și-a abandonat singurătatea. A săvârșit Dumnezeieștile Slujbe și a predicat, timp de opt ani, împreună cu ucenicii săi atoniți: ieromonahul Meletie și monahii Ioasaf și Simeon.

   Prevăzându-și apropierea propriului sfârșit, Sfântul Ierotei și cei trei ucenici ai săi s-au retras pe insula Iura, unde erau trimiși cei exilați pe viață. Slăbit de postul său aspru, de privegherile în rugăciune și de bolile trupești, abia mai putea merge. A plecat la Domnul, în anul 1745, iar ucenicii săi l-au îngropat pe insulă. După trei ani, o parte din sfintele sale moaște a fost mutată la Mânăstirea Iviron. Mulți bolnavi și cei suferinzi au fost vindecați în urma rugăciunilor către Sfânt.

   Din alte înscrisuri mai vechi, aflăm de asemenea că, încă de mic, Sfântul Ierotei a fost un vas ales de Dumnezeu, căci încă din pântecele maicii sale, un ascet plin de virtute îi dezvăluise mamei sale că va duce o viață plăcută lui Dumnezeu. Și încă din primii ani, a avut o sete nepotolită după învățătura filosofică și teologică, încurajată de părinții săi. Când a ajuns la vârsta majoratului, părinții se arătaseră hotărâți să îl căsătorească, în ciuda reticenței sale, dar cu câteva zile înainte de nuntă părinții săi au murit, iar el a fost astfel eliberat de obligație.
 

   Sfântul Ierotei a văzut aceasta ca pe o oportunitate de a se retrage din patria sa și de a continua studiile de filosofie în Europa de Vest, pe cheltuiala familiei sale bogate. Pe drum, a rămas o vreme în Zachintos și acolo a devenit tot mai atras de viața de virtuți și de nevoințele duhovnicești pe Sfântul Munte Athos. 
 

   La Sfântul Munte s-a stabilit lângă un pustnic, dar când a ajuns să înțeleagă pericolele vieții singuratice, a intrat mai apoi ca novice în Mânăstirea Iviron, pentru a trăi o viață de ascultare. Citind viețile Mucenicilor și Sfinților, a ajuns la hotărârea de a alege cea mai rapidă cale spre mântuire, și anume martiriul. Pentru aceasta, a plecat la Constantinopol, dar nevoințele sale au fost zadarnice. 
 

   Drept urmare, a plecat de acolo și s-a dus în Valahia. Aici a fost hirotonit diacon, de către Mitropolitul Auxentie al Sofiei, și a urmat studiile, sub îndrumarea învățătorului cipriot Marcu. Ierotei s-a întors apoi la Constantinopol, unde a fost învățat filosofia, de către un învățător din Argos, pe nume Giakumis. Acest lucru i-a sporit setea de cunoaștere, așa că a mers la Veneția, pentru studii suplimentare. 
 

   Năzuințele sale duhovnicești, însă, nu au fost satisfăcute acolo, așa că a decis să se întoarcă la Sfântul Munte, la Mânăstirea Iviron. Acolo, a îmbinat studierea Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți, cu rugăciunea neîncetată, privegherile de toată noaptea, postul aspru și străduința ascetică, și făcând aceasta, și-a supus trupul și a eliberat duhul. 

   De asemenea, s-a învrednicit de Sfânta Preoție și a fost hirotonit de Mitropolitul Iacob al Neocezareei. La scurt timp după aceea, i-a fost dăruit de Dumnezeu harul vindecării, iar acest lucru a adus mulți pelerini la Mânăstire, pentru a avea parte de rugăciunile și binecuvântările sale, iar aceștia plecau sănătoși și slăvindu-L pe Dumnezeu. 
 

   Dragostea sa nemărginită s-a răspândit și mai departe. La acea vreme, o nenorocire se abătuse asupra localnicilor din Skopelos, iar aceștia i-au cerut Mitropolitului Eviei să le trimită, locuitorilor îngroziți, o prezență rugătoare și mângâietoare, așa că Sfântul Ierotei a mers acolo, însoțit de alți călugări. Sfântul Ierotei a rămas în Skopelos timp de opt ani și, acolo, a atins culmea virtuții și strălucirea vieții. I-a învățat pe oameni nu numai prin cuvintele sale, ci și prin viața sa. Asemenea unor căprioare însetate, oamenii se refugiau la el și își potoleau setea în învățăturile lui și în Sfânta Spovedanie.
 

   Pe măsură ce se apropia sfârșitul vieții sale, a decis să se retragă din Skopelos și să meargă pe insula retrasă Gioura pentru a-și trăi ultimele zile în comuniunea neîncetată cu Dumnezeu. L-au însoțit ucenicul său, ieromonahul Meletie, și ceilalți asceți, monahii Iosif și Simeon. După câteva zile de boală, a adormit în pace, pe 13 septembrie 1745, la vârsta de cincizeci și nouă de ani. 

   Sfintele sale moaște au fost îngropate având o mireasmă cerească, mărturisind harul pe care îl primise. De asemenea, au devenit izvor de minuni. O parte din ele a fost mutată la Mânăstirea Iviron.

***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna octombrie 2025.