Sfântul Cuvios David al Serbiei, făcătorul de minuni
Zi de cinstie aparte: 24 septembrie
Sfântul David, nepot al Sfântului rege Ștefan, a avut în lume numele de Dimitrie. A construit o mânăstire la Brodarova, pe râul Lima, și acolo a primit tunderea monahală cu numele David. A dus o viață ascetică, până la sfârșitul zilelor sale.
A fost cel mai mic fiu al lui Vukan. A călătorit în pelerinaj în Sfânta Cetate a Ierusalimului. A trecut cu pace la Domnul și a fost canonizat drept făcător de minuni.
Există destul de puține informații despre acesta și este rareori menționat. Cele de mai sus le-am aflat din unele sinaxare, dar am descoperit si alte date, din documentele istorice, pe care le redăm mai jos. Se știe că în aprilie 1271, Sfântul David îi cerea împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul să confirme unele proprietăți de pe râul Struma pentru Hilandar. După aceea, s-a călugărit și a luat numele de David.
În august 1281, a angajat zidari din Dubrovnik pentru a zidi Biserica Davidovița, lângă Brodarevo, pe Lim.
Mai apare menționat și în anul 1286, când a călătorit la Ierusalim. Nepotul său, Vratko, este tatăl Prințesei Milica.
Sfântul Cuvios David făcătorul de minuni al Serbiei este sărbătorit în mod aparte în fiecare 24 septembrie (7 octombrie) în Biserica Ortodoxă Sârbă.
Dimitrie nu apare menționat alături de frații săi Gheorghe și Vladin în carta adresată dogelui venețian Pietro Zianio din 1208, ceea ce sugerează indirect că era minor la acea vreme sau că s-a născut după 1194.
Sfântul David (Dimitrie) a fost un om de mare renume nu numai în Duklia, ci în întreaga Serbie. Apare pentru prima dată în surse scrise în 1271, în legătură cu o cerere adresată împăratului bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul de a emite un act pentru Mânăstirea Hilandar, confirmând astfel în prealabil dreptul său de proprietate asupra satului Kastrina (Gradaci), pe care fratele împăratului, Ioan, intenționa să-l dăruiască mânăstirii. Cu acea ocazie, este menționat ca fiind „o rudă a regelui Serbiei, prefectul Dimitrie”. Vedem că, la începutul deceniului opt al secolului al XIII-lea, Dimitrie deținea titlul de prefect. În statul sârb medieval, în timpul Dinastiei Nemanici, acest titlu era acordat rudelor dinastiei domnitoare. Din această scrisoare reiese că Dimitrie era cunoscut chiar și în Constantinopol. Este probabil ca Sfântul David să fi fost la Constantinopol cel puțin o dată înainte de 1271, posibil legat de o încercare de a aranja căsătoria între fiica lui Mihail, Ana, și fiul mai mic al lui Uroș, Milutin (1267-1269).
În deceniul următor, Dimitrie avea să renunțe la titlul de jupân. A devenit călugăr, cu numele David. Cu toate acestea, nu a mers la una dintre numeroasele mânăstiri sârbe, ci a decis să construiască propria mânăstire. Fratele său, Ștefan, construise deja Mânăstirea Moracea, cu mai bine de două decenii în urmă.
S-a păstrat contractul său cu originarul din Dubrovnik, Desin de Risa, din anul 1281, în care acesta din urmă se angaja să construiască o biserică pentru Sfântul David în Brodarevo, în parohia Liubovide. Se stipula că mânăstirea va fi zidită din piatră și mortar, iar dacă lucrătorii nu terminau zidăria până la un anumit termen, se angajau să-i returneze banii lui Dimitrie. Marin de Gaime a fost garant că Desin va finaliza lucrarea. În caz contrar, el însuși se angaja să finalizeze tot ceea ce acesta din urmă nu ar fi făcut. S-a păstrat și contractul dintre Marin și Desin, tot din 30 august 1281. Din faptul că a construit o biserică în Brodarevo, aflăm că acolo se aflau bunurile moștenite de Dimitrie.
Pentru a-i plăti pe constructorii mânăstirii, David a retras bani din vistieria sa, pe care îi lăsase la Dubrovnik mai înainte în aceeași zi (30 august 1281). Suma în cauză reprezenta doar o parte din avuția lui David, deoarece suma totală pe care o lăsase spre păstrare în Dubrovnik era de șase ori mai mare. Este vorba despre o sumă enormă de bani, care reprezintă dovada averii materiale de care dispunea Starețul David.
Mânăstirea "Botezul Domnului" de lângă Brodarevo este astăzi mai cunoscută sub numele de „Davidovița”, după numele întemeietorului ei.
Întrucât construcția mânăstirii a fost contractată înainte de toamnă, cu siguranță nu a fost finalizată până la sfârșitul anului 1282. Acesta a fost un an de mari schimbări în Serbia, când lui Dragutin i s-a succedat fratele său Milutin la conciliul din Dejevo. Situația politică internă nu pare să-l fi afectat pe Starețul David, care se retrăsese din viața lumească mult mai devreme.
Sfântul David era, de asemenea, apropiat reginei Elena. Trimisul Elenei, Marko Vasilevici din Kotor, retrăgea o parte din depozitul lăsat de „starețul David, fost prefect Dimitrie”, la Dubrovnik pe 19 mai 1282, pe numele reginei. Pe 20 august în același an, David a lăsat o sumă mare de bani în Dubrovnik. Probabil decisese să-și petreacă timpul ca monah și, înainte de a se alătura comunității monahale, trebuia să renunțe la bogățiile lumești. Suma pe care a lăsat-o în Dubrovnik s-a ridicat la aproape de 5 ori valoarea mânăstirii, precum și alte obiecte scumpe: un ulcior de argint aurit cântărind puțin sub 3 kg și un pocal de argint. David a retras bani din trezoreria sa, de cinci ori între anii 1282 și 1286.
Cu toate acestea, David și-a lăsat cea mai mare parte a averii în Dubrovnik, intenționând să cheltuiască banii într-o călătorie în Țara Sfântă. În acest scop, a mers la Dubrovnik în primăvara anului 1286 și a luat tot ce avea. Sfântul David, după Sfântul Sava, a fost al doilea Nemanici care a vizitat Țara Sfântă.
Călugărul David și-a petrecut ultimele sale zile în mânăstirea sa, unde a pregătit și un loc de înmormântare.
În secolul al XVI-lea, deja exista un cult al lui David în Mileșeva.
Actele istorice notează, de asemenea, că Dimitrie a fost fiul lui Vukan Nemanici, nepotul fondatorului Dinastiei, Ștefan Nemania. A avut trei frați: Gheorghe, Ștefan și Vladin, dintre care se pare că era cel mai tânăr. Numele mamei sale este necunoscut.
Dimitrie a lăsat în urmă fii, dintre care doar Vratislav este cunoscut după nume. Însuși Dimitrie (Sfântul David) își menționează fiii într-un document datat 24 septembrie 1286. Vratislav purta titlul de prinț, conform genealogiilor, iar conform unei pietre funerare găsite în Davidovița, purta titlul de mare jupân. El a fost tatăl lui Vratko Nemanici (Bogdan), adică bunicul prințesei Milica. Pe lângă Vratko, Vratislav a mai avut cel puțin un fiu. Radoslav, fiul jupânului Vratislav, este menționat în 1319.
***
Spre slava lui Dumnezeu și folos duhovnicesc - cercetăm, traducem și publicăm pagini cu conținut nou în limba română. Exclusiv pe Lăcașuri Ortodoxe, lucrarea de față a fost realizată în luna februarie 2026.
